ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 641/2010
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 641/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)
Asupra recursului de
față;
Prin cererea înregistrată sub nr. 3068/89/2007,
pe rolul Tribunalului Vaslui, reclamanta SC A. SRL Vaslui a chemat în
judecată pe pârâții Cooperativa de Consum I. și SC O. SRL
Vaslui, solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța,
să constate nulitatea absolută a licitației ce a avut loc la
data de 25 iulie 2007, pârâții să fie obligați la plata sumei de
30.000 lei cu titlu de daune interese, precum și la cheltuieli de
judecată.
În motivarea cererii se
arată că pârâta Cooperativa de Consum I. i-a închiriat un spațiu
comercial în județul Vaslui, prin contractul din 30 decembrie 2005,
prelungit prin actul adițional din 30 decembrie 2005.
Deși în contract a fost
stipulat faptul că reclamanta are un drept de preemțiune la
cumpărarea spațiului, în cazul vânzării acestuia, pârâta
Cooperativa de Consum I. a organizat o licitație, pentru vânzarea
spațiului respectiv, fără s-o anunțe pe reclamantă,
licitația fiind câștigată de SC O. SRL Vaslui.
Ulterior, reclamanta a
solicitat să se constate și nulitatea absolută a contractului de
vânzare-cumpărare din 6 septembrie 2007, autentificat de BNP S.M.
Prin sentința
civilă nr. 645 din 9 iunie 2008 a Tribunalului Vaslui, secția
civilă, a fost respinsă acțiunea reclamantei.
Pentru a se pronunța
astfel, prima instanță a reținut că în cauză nu sunt
aplicabile dispozițiile referitoare la atribuirea contractelor de
achiziție publică și nici dispozițiile art. 504 C. proc.
civ., referitoare la procedura executării silite imobiliare.
Deși nu a
înștiințat pe reclamantă, cu 30 de zile înainte de vânzare,
pârâta Cooperativa de Consum I. a publicat în ziarul A.V., din 10 iulie 2007, anunțul
de vânzare, iar reclamanta nu a făcut nici o cerere în în acest sens.
Cererea de constatare a
nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare a fost
respinsă ca urmare a respingerii capătului de cerere privind
constatarea nulității absolute a licitației din 25 iulie 2007.
În ce privește
despăgubirile solicitate, s-a reținut că reclamanta nu și-a
dovedit susținerile.
Împotriva acestei
sentințe a declarat apel reclamanta SC A. SRL Vaslui.
Prin decizia nr. 14 din 23
februarie 2009 a Curții de Apel Iași, secția comercială, a
fost admis apelul reclamantei, a fost schimbată în parte sentința
apelată și a fost obligată pârâta Cooperativa de Consum I.
să achite reclamantei suma de 30.000 lei, cu titlu de daune interese.
Au fost menținute
celelalte dispoziții ale sentinței.
Pentru a se pronunța
astfel, instanța de apel a reținut că reclamanta nu a făcut
dovada pretențiilor sale.
Astfel, după iulie
2007, reclamanta a fost nevoită să se mute din acel spațiu,
datorită lipsei curentului electric, iar în spațiul folosit după
mutare, nu a obținut același profit, mai ales că marfa
perisabilă, depozitată în spațiul închiriat, s-a degradat
datorită întreruperii furnizării de energie electrică.
S-a reținut că au
fost încălcate prevederile art. 26 din contract.
În rest, s-a constatat
că hotărârea apelată este legală.
Împotriva acestei decizii a
declarat recurs pârâta Cooperativa de Consum I., care a criticat decizia
recurată, sub următoarele aspecte.
În mod greșit a
făcut instanța de apel aplicarea dispozițiilor art. 26 din
contractul de închiriere, deoarece, pe timpul derulării contractului,
ambele părți și-au îndeplinit obligațiile contractuale.
Întreruperea curentului
electric a intervenit după vânzarea spațiului comercial, deci acest
lucru nu-i poate fi imputabil recurentei.
În mod greșit a luat
în calcul instanța de fond datele statistice prezentate, când datele
despre profit puterau fi regăsite în documentele contabile ale
societății, însă în acest sens, nu există nici o probă
la dosarul cauzei.
Mai mult, la dosarul
cauzei nu există nici o probă care să determine cuantumul
daunelor suferite, acestea fiind stabilite în mod arbitrar de către
instanța de apel, chiar la cuantumul solicitat de reclamantă.
Nu se poate reține
în sarcina recurentei săvârșirea vreunui fapt ilicit, cauzator de
prejudicii și care să aibă ca rezultat producerea vreunui
prejudiciu în patrimoniul reclamantei.
Analizând decizia
recurată, prin raportare la criticile formulate, Înalta Curte
constată că recursul este fondat, pentru următoarele
considerente.
Hotărârea
instanței de apel este dată cu greșita aplicare a legii.
Astfel, instanța de
apel a reținut că sunt aplicabile dispozițiile art. 26 din
contractul de închiriere, însă acest contract de închiriere nu mai era în
ființă, odată ce spațiul comercial a fost vândut prin
licitație publică, acest lucru rezultând chiar din cuprinsul art. 25
din contract.
Prin urmare, daunele
interese nu se mai puteau acorda în baza contractului, fiind clar faptul
că reclamanta a solicitat aceste daune pentru prejudiciul suferit
după vânzarea spațiului comercial la licitație.
De altfel, nici nu s-ar
putea reține o culpă a pârâtei Cooperativa de Consum I., în
legătură cu neexecutarea contractului, în ce privește daunele
interese, atâta timp cât s-a reținut că nu există o culpă
contractuală a acestei pârâte care să conducă la anularea
licitației și respectiv a contractului de vânzare-cumpărare
încheiat cu SC O. SRL Vaslui.
Mai mult, din cuprinsul
aceluiași art. 25 al contractului, rezultă că locatorul poate
acorda un drept de preemțiune, deci nu avea o obligație
imperativă în acest sens.
Prin urmare, prevederile art.
26 din contract, se referă la perioada în care contractul era în vigoare,
și anume până la data licitației și respectiv a încheierii
contractului de vânzare-cumpărare, însă, așa după cum
susține chiar reclamanta, daunele s-ar fi produs ulterior acestor date.
Criticile cu privire la
nelegala administrare a probelor și la inexistența condițiilor
cerute pentru atragerea răspunderii delictuale civile nu vor mai fi
analizate, deoarece hotărârea instanței de apel a fost
fundamentată pe răspunderea contractuală, însă acest tip de
răspundere nu a putut fi reținută, pentru considerentele
anterioare.
Având în vedere cele
arătate mai sus, Înalta Curte în baza dispozițiilor art. 312 alin.
(1) și (3) C. proc. civ. raportat la art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și
la art. 969 C. civ., va admite recursul, va modifica decizia recurată
și va respinge apelul, ca nefondat.
În baza art. 274 C. proc.
civ. intimata SC A. SRL Vaslui va fi obligată la 4.197,31 lei cheltuieli
de judecată către recurenta Cooperativa de Consum I.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de
pârâta Cooperativa de Consum I. împotriva deciziei nr. 14 din 23 februarie 2009
a Curții de Apel Iași, secția comercială, pe care o
modifică în sensul că respinge, ca nefondat, apelul declarat de reclamanta
SC A. SRL Vaslui împotriva sentinței nr. 645 din 9 iunie 2008 a
Tribunalului Vaslui.
Obligă intimata SC A.
SRL Vaslui la plata sumei de 4.197,31 lei cheltuieli de judecată
către recurenta Cooperativa de Consum I.
Irevocabilă.
Pronunțată în
ședință publică, astăzi 18 februarie 2010.