ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 109/2007

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: La 13 octombrie 2004 reclamanta SC G.M.C. SRL Vaslui, societate în faliment, a chemat în judecată, prin lichidatorul judiciar SC C.E. SA Bacău, pe pârâtele SC P. SRL din Muntenii de Sus, comuna Tanacu, județul Vaslui, și B. SRL din Vaslui, solicitând constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare autentificat de Biroul notarului public S.M.

din Vaslui sub nr. 1058 din 18 aprilie 2002, prin care, cu acordul Tribunalului Vaslui, vânzătoarea SC P. SRL, aflată în lichidare judiciară și reprezentată de lichidatorul G.C., a vândut cumpărătoarei SC B. SRL imobilul situat în Vaslui, cu o suprafață utilă de 34,90 mp și o suprafață construită de 41,87 mp, cu nr. cadastral 249/2:19, format dintr-un spațiu comercial cu 3 încăperi identificate pe schiță cu C 1/2 : 19. Tribunalul Vaslui a pronunțat sentința civilă nr. 751 din 7 noiembrie 2005, prin care a admis acțiunea civilă mai sus descrisă, a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare și a dispus repunerea părților în situația anterioară. Reclamanta SC G.M.C. SRL Vaslui, prin administratorul G.N., și pârâta SC P. SRL au declarat apel comun împotriva sentinței de mai sus, iar pârâta SC B. SRL a declarat apel de sine stătător împotriva aceleiași sentințe.

Curtea de Apel Iași a pronunțat decizia civilă nr. 33 din 17 februarie 2006, prin care a respins pentru lipsă de calitate procesuală activă apelul declarat de SC G.M.C. SRL Vaslui, a admis celelalte apeluri, a anulat sentința primei instanțe și a trimis cauza spre competentă judecare secției comerciale a Tribunalului Vaslui. Soluția de admitere a apelurilor declarate de către pârâte s-a datorat faptului că instanța de apel a constatat că pricina a fost soluționată în primă instanță de către un judecător necompetent material din cadrul secției civile a tribunalului, contravenindu-se astfel dispozițiilor art. 6 și art. 60 din Legea nr. 64/1995 republicată, care stabilesc competența exclusivă a judecătorului sindic din cadrul tribunalului în soluționarea cauzelor privind societăți comerciale aflate în procedura de lichidare judiciară.

Împotriva deciziei instanței de apel a declarat recurs, solicitând casarea ei, reclamanta SC G.M.C. SRL Vaslui prin lichidatorul judiciar SC C.E. SA Bacău. Invocând în drept cazul de casare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta a dezvoltat în fapt o primă susținere de nelegalitate, prin care a imputat instanței de apel încălcarea normelor de competență. În acest sens recurenta a susținut că instanța de apel a aplicat greșit prevederile art. 60 din Legea nr. 64/1995, potrivit cu care „administratorul sau, după caz, lichidatorul poate introduce la judecătorul sindic acțiuni pentru anularea actelor frauduloase încheiate de debitor în dauna drepturilor creditorilor în cei trei ani anteriori deschiderii procedurii”.

Or, potrivit recurentei, nici una din pârâtele contractante nu a avut calitatea de debitoare, mai mult, debitoarea recurentă nici nu a avut cunoștință de încheierea contractului, astfel încât acțiunea pe care recurenta a dedus-o judecății are ca obiect constatarea nulității absolute a unui contract de vânzare-cumpărare, deci constatarea unei situații de fapt și de drept, de ordine publică, ceea ce atrage competența după regulile dreptului comun, iar nu potrivit Legii nr. 64/1995, act normativ special. Ca urmare, competența aparține secției comerciale a Tribunalului Vaslui, nicidecum judecătorului sindic, cum greșit a hotărât instanța de apel.

Printr-o secundă critică, recurenta susține că aceeași instanță de apel a greșit admițând și apelul declarat în numele său de către administratorul statutar G.C., neobservând că, din moment ce acțiunea a fost admisă în primă instanță, recurenta (reclamantă fiind) nu avea nici interes să declare apel și nici nu putea fi reprezentată de altcineva decât lichidatorul judiciar. Examinând recursul astfel motivat, instanța supremă constată cele ce succed. Contrar susținerilor recurentei, instanța de apel nu a avut în vedere doar starea de faliment în care se afla recurenta, ci și faptul că în aceeași stare se afla și una dintre pârâte, parte în contractul de vânzare-cumpărare obiect al litigiului. Astfel, la data judecării cauzei în primă instanță, precum și la data judecării apelurilor, era aprobată intrarea în faliment a pârâtei vânzătoare SC P. SRL, așa cum rezultă din sentința civilă nr. 310/F din 19 octombrie 2004 pronunțată de Tribunalul Vaslui.

Or, în această din urmă situație, sunt incidente dispozițiile art. 60 din Legea nr. 64/1995 republicată, așa cum corect a hotărât instanța de apel. Secunda critică din prezentul recurs este consecința erorii în care se află recurenta, care susține fără temei că instanța de apel ar fi admis și apelul declarat în numele recurentei de o persoană fără calitate. În realitate, acel apel a fost respins tocmai pentru considerentele invocate pe calea recursului de față. Ca urmare, criticile sunt nefondate, instanța de apel aplicând corect legea, astfel că recursul va fi respins ca nefondat potrivit dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta SC G.M.C. SRL Vaslui, prin lichidator SC C.E. SA împotriva deciziei nr. 33 din 17 februarie 2006 a Curții de Apel Iași, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 ianuarie 2007 .