ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 109/2007

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

La 13 octombrie 2004 reclamanta SC

G.M.C. SRL Vaslui, societate în faliment, a chemat în judecată, prin

lichidatorul judiciar SC C.E. SA Bacău, pe pârâtele SC P. SRL din Muntenii de

Sus, comuna Tanacu, județul Vaslui, și B. SRL din Vaslui, solicitând

constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare autentificat

de Biroul notarului public S.M. din Vaslui sub nr. 1058 din 18 aprilie 2002,

prin care, cu acordul Tribunalului Vaslui, vânzătoarea SC P. SRL, aflată în

lichidare judiciară și reprezentată de lichidatorul G.C., a vândut

cumpărătoarei SC B. SRL imobilul situat în Vaslui, cu o suprafață utilă de

34,90 mp și o suprafață construită de 41,87 mp, cu nr. cadastral 249/2:19,

format dintr-un spațiu comercial cu 3 încăperi identificate pe schiță cu C 1/2

: 19.

Tribunalul Vaslui a pronunțat

sentința civilă nr. 751 din 7 noiembrie 2005, prin care a admis acțiunea civilă

mai sus descrisă, a constatat nulitatea absolută a contractului de

vânzare-cumpărare și a dispus repunerea părților în situația anterioară.

Reclamanta SC G.M.C. SRL Vaslui,

prin administratorul G.N., și pârâta SC P. SRL au declarat apel comun împotriva

sentinței de mai sus, iar pârâta SC B. SRL a declarat apel de sine stătător

împotriva aceleiași sentințe.

Curtea de Apel Iași a pronunțat

decizia civilă nr. 33 din 17 februarie 2006, prin care a respins pentru lipsă

de calitate procesuală activă apelul declarat de SC G.M.C. SRL Vaslui, a admis

celelalte apeluri, a anulat sentința primei instanțe și a trimis cauza spre

competentă judecare secției comerciale a Tribunalului Vaslui.

Soluția de admitere a apelurilor

declarate de către pârâte s-a datorat faptului că instanța de apel a constatat

că pricina a fost soluționată în primă instanță de către un judecător

necompetent material din cadrul secției civile a tribunalului, contravenindu-se

astfel dispozițiilor art. 6 și art. 60 din Legea nr. 64/1995 republicată, care

stabilesc competența exclusivă a judecătorului sindic din cadrul tribunalului

în soluționarea cauzelor privind societăți comerciale aflate în procedura de

lichidare judiciară.

Împotriva deciziei instanței de apel

a declarat recurs, solicitând casarea ei, reclamanta SC G.M.C. SRL Vaslui prin

lichidatorul judiciar SC C.E. SA Bacău.

Invocând în drept cazul de casare

prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta a dezvoltat în fapt o

primă susținere de nelegalitate, prin care a imputat instanței de apel

încălcarea normelor de competență.

În acest sens recurenta a susținut

că instanța de apel a aplicat greșit prevederile art. 60 din Legea nr. 64/1995,

potrivit cu care „administratorul sau, după caz, lichidatorul poate introduce

la judecătorul sindic acțiuni pentru anularea actelor frauduloase încheiate de

debitor în dauna drepturilor creditorilor în cei trei ani anteriori deschiderii

procedurii”.

Or, potrivit recurentei, nici una

din pârâtele contractante nu a avut calitatea de debitoare, mai mult, debitoarea

recurentă nici nu a avut cunoștință de încheierea contractului, astfel încât

acțiunea pe care recurenta a dedus-o judecății are ca obiect constatarea

nulității absolute a unui contract de vânzare-cumpărare, deci constatarea unei

situații de fapt și de drept, de ordine publică, ceea ce atrage competența după

regulile dreptului comun, iar nu potrivit Legii nr. 64/1995, act normativ

special.

Ca urmare, competența aparține

secției comerciale a Tribunalului Vaslui, nicidecum judecătorului sindic, cum

greșit a hotărât instanța de apel.

Printr-o secundă critică, recurenta

susține că aceeași instanță de apel a greșit admițând și apelul declarat în

numele său de către administratorul statutar G.C., neobservând că, din moment

ce acțiunea a fost admisă în primă instanță, recurenta (reclamantă fiind) nu

avea nici interes să declare apel și nici nu putea fi reprezentată de altcineva

decât lichidatorul judiciar.

Examinând recursul astfel motivat,

instanța supremă constată cele ce succed.

Contrar susținerilor recurentei,

instanța de apel nu a avut în vedere doar starea de faliment în care se afla

recurenta, ci și faptul că în aceeași stare se afla și una dintre pârâte, parte

în contractul de vânzare-cumpărare obiect al litigiului.

Astfel, la data judecării cauzei în primă

instanță, precum și la data judecării apelurilor, era aprobată intrarea în

faliment a pârâtei vânzătoare SC P. SRL, așa cum rezultă din sentința civilă

nr. 310/F din 19 octombrie 2004 pronunțată de Tribunalul Vaslui.

Or, în această din urmă situație,

sunt incidente dispozițiile art. 60 din Legea nr. 64/1995 republicată, așa cum

corect a hotărât instanța de apel.

Secunda critică din prezentul recurs

este consecința erorii în care se află recurenta, care susține fără temei că

instanța de apel ar fi admis și apelul declarat în numele recurentei de o

persoană fără calitate.

În realitate, acel apel a fost

respins tocmai pentru considerentele invocate pe calea recursului de față.

Ca urmare, criticile sunt nefondate,

instanța de apel aplicând corect legea, astfel că recursul va fi respins ca

nefondat potrivit dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul

declarat de reclamanta SC G.M.C. SRL Vaslui, prin lichidator SC C.E. SA împotriva

deciziei nr. 33 din 17 februarie 2006 a Curții de Apel Iași, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi

11 ianuarie 2007

.