ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3484/2004
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3484/2004 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2004)
Asupra cererii de revizuire de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Curtea de Apel București, secția a III-a civilă, prin decizia nr. 2469 din 11 noiembrie 2002, a respins, ca nefondată, contestația în anulare formulată de T.Z.A., M.C.I. și I.G.V.C. împotriva deciziei nr. 2832 din 23 octombrie 2001, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, prin care a fost respins, ca nefondat, recursul declarat de reclamantele T.Z.A. și I.V.E. împotriva deciziei civile nr. 246 din 3 aprilie 2001 a Tribunalului Călărași. Curtea Supremă de Justiție, secția civilă, prin decizia nr. 4285 din 28 octombrie 2003, a respins, ca inadmisibil, recursul declarat de contestatorii I.G.V.C.
și T.Z.A., împotriva deciziei prin care a fost soluționată contestația în anulare. I.G.V.C. și T.Z.A. au solicitat revizuirea deciziei nr. 4285 din 28 octombrie 2003 a Curții Supreme de Justiție, secția civilă, în temeiul art. 322 alin. (1) pct. 1 și 2 C. proc. civ., susținând că greșit instanța a respins recursul ca inadmisibil, încălcând prevederile art. 320 alin. (3) și art. 68 alin. (4) din același cod. Revizuienții au mai arătat că nici o instanță nu s-a pronunțat pe fondul cauzei, și că acestea și-au depășit atribuțiile, încălcând dispozițiile art. 304 alin. (4) și art. 318 C. proc. civ., precum și prevederile art. 42 și art. 135 din Constituția României. Cererea de revizuire va fi respinsă pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Potrivit art. 322 – art. 328 C. proc. civ., revizuirea este o cale extraordinară de atac, de retractare, care se poate exercita numai împotriva hotărârilor definitive, în cazurile și în condițiile expres prevăzute de lege. Art. 322 alin. (1) din același cod, prevede că obiect al cererii de revizuire îl formează hotărârile rămase definitive în instanța de apel sau prin neapelare, precum și hotărârile date de instanțele de recurs atunci când evocă fondul. O instanță de recurs evocă fondul atunci când ea reapreciază probele administrate în cauză, schimbând deci, situația de fapt stabilită de instanțele ale căror hotărâri au fost recurate. Cât privește hotărârile pronunțate în recurs de Curtea Supremă de Justiție, discuția poate exista numai în cazul în care instanța supremă procedează în temeiul art. 314 C. proc.
civ., adică admite recursul și “hotărăște asupra fondului”. În speță, Curtea Supremă de Justiție, secția civilă, prin decizia supusă revizuirii, a respins recursul ca inadmisibil, potrivit art. 320 alin. (3) C. proc. civ., astfel că, o atare hotărâre, în raport de prevederile art. 322 alin. (1) din același cod, nu poate forma obiect al unei cereri de revizuire.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge cererea de revizuire formulată de I.G.V.C. și T.Z.A. împotriva deciziei nr. 4285 din 28 octombrie 2003 a Curții Supreme de Justiție, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 mai 2004.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.