ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 859/2010

Asupra recursului penal de față; Prin încheierea din 24 februarie 2010 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, în baza art. 300/2 rap. la art. 160/b C. proc. pen. a fost menținută starea de arest a inculpaților M.Z.S., B.C. și U.T. S-a reținut că prin rechizitoriul nr. 784/P/2008 din 26 februarie 2009 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj, s-a dispus trimiterea în judecată în stare de arest preventiva inculpaților, iar prin sentința penală nr. 286 din 16 noiembrie 2009 a Tribunalului Gorj au fost condamnați inculpații B.C. la 14 ani închisoare, U.T. și V.N. la câte 12 ani închisoare, M.Z.S. la 10 ani închisoare și s-a menținut starea de arest.

Examinând actele și lucrările dosarului, Curtea de Apel a apreciat că nu s-au schimbat temeiurile avute în vedere la luarea măsurii, în sensul că există în continuare indicii temeinice că inculpații (declarații reprezentanți părți civile, înregistrări de convorbiri telefonice, declarațiile inculpatului M.Z.S.) au săvârșit infracțiunile pentru sunt cercetați, fiind chiar condamnați de prima instanță. Aspectul că pentru una din faptele care au fost avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive, s-a dispus disjungerea sau că numitul I.L. nu a fost trimis judecată, nu are relevanță asupra existenței indiciilor temeinice referitoare la celelalte infracțiuni. Totodată, faptul că la data arestării preventive dosarul de urmărire penală avea alt număr, ulterior formulându-se alt dosar dar privind aceleași fapte nu are importanță, cu privire la legalitatea sau temeinicia măsurii arestării preventive.

Referitor la pericolul concret pentru ordinea publică, acesta rezultă atât din natura, gravitatea faptelor, modalitatea de săvârșire, metodele folosite dar și din aspecte ce țin de persoana inculpaților, care nu sunt la primul conflict cu legea penală, fiind condamnați pentru fapte de același gen, aspect care justifică ideea că dacă s-ar afla în libertate s-ar crea un sentiment de insecuritate în rândul celorlalți membri ai comunității, generat de faptul că persoane care au comis asemenea infracțiuni se află printre ei. Dat fiind trecutul infracțional al inculpaților, apreciază că există riscul ca aceștia să săvârșească alte fapte antisociale, punând în pericol buna desfășurare a relațiilor sociale specifice operațiunilor comerciale, bazate pe încredere reciprocă.

Interesul personal al inculpaților trebuie analizat în comparație cu interesul general al societății în sensul că niciuna dintre cele două componente ale echilibrului social nu trebuie să primeze în detrimentul celeilalte. Î n acest context, nu este oportună nici înlocuirea stării de arest cu altă măsură preventivă, neexistând garanții insuficiente că inculpații vor respecta obligațiile stabilite, având în vedere că s-au sustras de la executarea măsurii preventive, motiv pentru care s-a emis mandat european de arestare. Pe de altă parte, de la data la care s-a verificat ultima oară legalitatea netemeiniciei arestării preventive până în prezent, nu au intervenit alte elemente care să conducă la concluzia că s-au schimbat temeiurile avute în vedere la luarea măsurii.

Î mpotriva acestei încheieri a declarat recurs inculpatul U.T., pentru motivele arătate în practicaua prezentei decizii. Examinând încheierea atacată prin prisma criticilor formulate și din oficiu conform art. 385/6 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul este nefondat. Din actele și lucrările dosarului rezultă că inculpatul U.T. a fost trimis în judecată (iar ulterior și condamnat în primă instanță) pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave în formă continuată, reținându-se în esență că, împreună cu alte persoane, în perioada mai-iulie 2007, prin folosirea de nume și calități mincinoase, a indus în eroare reprezentanții a 5 societăți comerciale, cărora Ie-a cauza un prejudiciu total de 222.435 lei, achiziționând mărfuri pentru care au folosit instrumente de plată fără acoperire bancară.

Curtea constată că temeiurile de fapt și de drept avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive împotriva inculpatului U.T. subzistă și la acest moment, impunând cercetarea acestuia în continuare în stare de arest. Astfel, în condițiile în care împotriva inculpatului s-a pronunțat o hotărâre de condamnare, chiar nedefinitivă, există mai mult decât o presupunere rezonabilă că acesta a comis faptele pentru care este cercetat, natura acestora, împrejurările în care se reține că ar fi fost săvârșite, inclusiv valoarea prejudiciului cauzat părților civile justificând aprecierea că lăsarea sa în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, fiind de natură a afecta buna desfășurare a procesului penal.

Pe de altă parte, nu este de omis faptul că inculpatul a fost arestat în lipsă, sustrăgându-se de la urmărirea penală și de la o parte a judecății, astfel încât prin punerea sa în libertate s-ar crea condițiile unei noi sustrageri de la judecată și, eventual, de la executarea pedepsei, dacă hotărârea de condamnare va rămâne definitivă. Pentru aceste considerente, corect s-a reținut de către instanța de apel pe rolul căreia cauza se află în prezent, că temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive nu s-au schimbat, sens în care recursul inculpatului este nefondat și va fi respins conform art. 385/15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., cu obligarea recurentului la plata cheltuielilor judiciare către stat conform art. 192 alin. (2) C. proc.

pen. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul inculpat U.T. împotriva încheierii din 24 februarie 2010 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 4 martie 2010.