ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 859/2010

Asupra

recursului penal de față;

Prin încheierea

din 24 februarie 2010 a Curții de Apel

Craiova,

secția penală și pentru cauze cu minori,

în baza art. 300/2

rap. la art. 160/b C. proc. pen. a fost

menținută starea de arest a inculpaților M.Z.S., B.C. și U.T.

S-a reținut că prin rechizitoriul nr. 784/P/2008

din 26 februarie

2009 al Parchetului de pe lângă Tribunalul

Gorj, s-a dispus trimiterea în judecată în stare de arest preventiva

inculpaților, iar prin sentința penală nr. 286 din 16 noiembrie 2009 a

Tribunalului Gorj au fost condamnați inculpații B.C. la 14 ani închisoare, U.T.

și V.N. la câte 12 ani închisoare, M.Z.S. la 10 ani închisoare și s-a menținut

starea de arest.

Examinând

actele și lucrările dosarului, Curtea de Apel a apreciat că nu s-au schimbat

temeiurile avute în vedere la luarea măsurii, în sensul că există în continuare

indicii temeinice că inculpații (declarații reprezentanți părți civile,

înregistrări de convorbiri telefonice, declarațiile inculpatului M.Z.S.) au

săvârșit infracțiunile pentru sunt cercetați, fiind chiar condamnați de prima

instanță.

Aspectul

că pentru una din faptele care au fost avute în vedere la luarea măsurii

arestării preventive, s-a dispus disjungerea sau că numitul I.L. nu a fost

trimis judecată,

nu are relevanță asupra

existenței indiciilor temeinice referitoare la

celelalte infracțiuni.

Totodată,

faptul că la data arestării preventive dosarul de urmărire penală avea alt

număr, ulterior formulându-se alt dosar dar privind aceleași fapte nu are

importanță, cu privire la

legalitatea sau

temeinicia măsurii arestării preventive.

Referitor

la pericolul concret pentru ordinea publică, acesta rezultă atât din natura, gravitatea

faptelor, modalitatea de săvârșire,

metodele

folosite dar și din aspecte ce țin de persoana inculpaților, care nu sunt la

primul conflict cu legea penală, fiind

condamnați

pentru fapte de același gen, aspect care justifică ideea

că dacă s-ar

afla în libertate s-ar crea un sentiment de insecuritate în rândul celorlalți

membri ai comunității, generat de faptul că persoane care au comis asemenea

infracțiuni se află printre ei.

Dat

fiind trecutul infracțional al inculpaților, apreciază că există riscul ca

aceștia să săvârșească alte fapte antisociale, punând în pericol buna

desfășurare a relațiilor sociale specifice operațiunilor comerciale, bazate pe

încredere reciprocă.

Interesul

personal al inculpaților trebuie analizat în comparație cu interesul general al

societății în sensul că niciuna dintre cele două componente ale echilibrului

social nu trebuie să primeze în detrimentul celeilalte.

Î

n

acest context, nu este oportună nici înlocuirea stării de

arest cu altă măsură preventivă, neexistând

garanții insuficiente că inculpații vor respecta obligațiile stabilite, având

în vedere că s-au sustras de la executarea măsurii preventive, motiv pentru

care s-a

emis mandat european de arestare.

Pe de

altă parte, de la data la care s-a verificat ultima oară legalitatea

netemeiniciei arestării preventive până în prezent, nu au intervenit alte

elemente care să conducă la concluzia că s-au schimbat temeiurile avute în

vedere la luarea măsurii.

Î

mpotriva

acestei încheieri a declarat recurs inculpatul U.T., pentru motivele arătate în

practicaua prezentei decizii.

Examinând

încheierea atacată prin prisma criticilor formulate și din oficiu conform art. 385/6

alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

Din

actele și lucrările dosarului rezultă că inculpatul U.T. a fost trimis în

judecată (iar ulterior și condamnat în primă instanță) pentru săvârșirea

infracțiunii de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave în formă

continuată, reținându-se în esență că, împreună cu alte persoane, în perioada

mai-iulie 2007, prin folosirea de nume și calități mincinoase, a indus în

eroare reprezentanții a 5 societăți comerciale, cărora Ie-a cauza un prejudiciu

total de 222.435 lei, achiziționând mărfuri pentru care au folosit instrumente

de plată fără acoperire bancară.

Curtea

constată că temeiurile de fapt și de drept avute în vedere la luarea măsurii

arestării preventive împotriva inculpatului U.T. subzistă și la acest moment, impunând

cercetarea acestuia în continuare în stare de arest.

Astfel,

în condițiile în care împotriva inculpatului s-a pronunțat o hotărâre de

condamnare, chiar nedefinitivă, există mai mult decât o presupunere rezonabilă

că acesta a comis faptele pentru care

este

cercetat, natura acestora, împrejurările în care se reține că ar fi

fost

săvârșite, inclusiv valoarea prejudiciului cauzat părților civile justificând

aprecierea că lăsarea sa în libertate prezintă un pericol concret pentru

ordinea publică, fiind de natură a afecta buna desfășurare a procesului penal.

Pe de

altă parte, nu este de omis faptul că inculpatul a fost arestat în lipsă, sustrăgându-se

de la urmărirea penală și de la o parte a judecății, astfel încât prin punerea

sa în libertate s-ar crea condițiile unei noi sustrageri de la judecată și, eventual,

de la executarea pedepsei, dacă hotărârea de condamnare va rămâne definitivă.

Pentru

aceste considerente, corect s-a reținut de către instanța de apel pe rolul

căreia cauza se află în prezent, că temeiurile avute în vedere la luarea

măsurii arestării preventive nu s-au schimbat, sens în care recursul

inculpatului este nefondat și va fi respins conform art. 385/15 pct. 1 lit. b) C.

proc. pen., cu obligarea recurentului la plata cheltuielilor judiciare către

stat conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de

recurentul inculpat U.T. împotriva încheierii din 24 februarie 2010 a Curții de

Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de

300 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei,

reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din

fondul Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 4 martie 2010.