ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 39/2008
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 39/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)
Asupra cererii de recurs de
față;
Din examinarea lucrărilor
din dosar constată,
Prin sentința nr. 14 COM din 17 mai 2007 a Curții de
Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, contencios
administrativ și fiscal, se admite acțiunea reclamantei și se dispune
rezilierea contractului de antrepriză cu cheltuieli de judecată. Mai exact,
Curtea de Apel Constanța a admis acțiunea formulată de reclamanta intimată SC F.
SA Tulcea, a dispus rezilierea contractului de antrepriză din 13 aprilie 2005
încheiat între părți și obligarea pârâtei la plata sumei de 13.795,84 lei, cu titlu
de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această
soluție, prima instanță a reținut următoarele:
- relativ la calificarea
juridică a acțiunii, susținerile pârâtei nu sunt fondate, în speță fiind vorba
de o cerere în reziliere și nu în rezoluțiune. S-a reținut că, deși deosebite
ca obiect, obligațiile constructorului sunt succesive în timp, urmând unele
după altele, în măsura în care realizarea uneia conduce la premisa realizării
celorlalte. Contractul de antrepriză este prin natura sa un contract cu
executare succesivă, chiar dacă obiectul nu se regăsește în fiecare prestație;
- pârâta SC S.S. SRL nu și-a
respectat obligațiile contractuale, intrând sub incidența dispozițiilor art. 1020
și art. 1021 C. civ. S-a mai reținut că, în cuprinsul contractului, referirile
la existența unor anexe sunt prevăzute tot în îndeplinirea unor obligații ale
executantului.
Împotriva acestei soluții a
declarat recurs pârâta care a învederat următoarele:
Relativ la calificarea
juridică a acțiunii, aceasta a afirmat în continuare punctul de vedere expus cu
prilejul dezbaterii în fond a cauzei și susținut prin concluziile scrise depuse
la dosar. Prima instanță nu a analizat riguros caracteristicile obligațiilor
contractuale a căror neexecutare o reproșează reclamanta. Ea a tras o concluzie
greșită din împrejurarea că, în speță, se reclamă încălcarea unei pluralități
de obligații.
Recurenta susține că prima
instanță face o confuzie considerând că existenta mai multor obligații asumate
de către pârâtă și afectate de același termen reprezintă, în fond, o obligație
cu executare succesivă. În realitate, este vorba de o pluralitate de obligații
cu executare uno ictu, fiecare dintre acestea având un obiect distinct de
celelalte.
Din această perspectivă,
recurenta susține că instanța a interpretat greșit actul juridic dedus
judecății, schimbând natura acestuia, ceea ce constituie motivul de recurs
prevăzut de art. 304 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
În fond, prima instanță
nu a răspuns la toate chestiunile pe care le-a ridicat în speță și s-a mărginit
să ofere o soluție a cauzei fără o motivare corespunzătoare a efectelor
juridice pe care contractul încheiat și maniera în care acesta a fost asumat de
părți le-au generat, ceea ce constituie motivul de recurs prevăzut de art. 304 alin.
(1) pct. 7 C. proc. civ.
Relativ la obligarea la
plata cheltuielilor de judecată reprezentate de taxele de arbitraj, recurenta a
susținut că hotărârea arbitrală a fost anulată pentru compunerea nelegală a
completului de arbitraj și, prin urmare, cheltuielile efectuate de intimată cu
această ocazie rămân definitiv în sarcina acesteia neexistând temei legal
pentru suportarea acestora de către pârâtă, ceea ce constituie motivul de
recurs prevăzut de art. 304 alin. (1) pct. 9 C. proc. civ.
Analizând decizia atacată
prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte va respinge recursul pentru
următoarele considerente.
În ceea ce privește
calificarea juridica a acțiunii, aceasta este o acțiune in reziliere a unui
contract, respectiv a contractului de antrepriza din 2006.
În mod corect, instanța de
fond retine faptul ca obligațiile parții denumite "executant" sau
"constructor", deși deosebite ca obiect sunt succesive in timp,
urmând unele după altele, in măsura in care realizarea uneia conduce la premiza
realizării celeilalte.
Contractul de antrepriza
prin natura lui este un contract cu executare succesiva chiar daca obiectul nu
se regăsește in fiecare prestație, acesta fiind realizarea lucrării.
În speță, prestațiile
constau in: realizarea proiectului tehnic, a celui de execuție, avizarea,
aprobarea si autorizarea executării obiectivului de câtre autoritățile
competente.
Pe fondul cauzei, obligația
de proiectare, verificare si obținerea tuturor aprobărilor si avizelor necesare
nu s-a realizat in termenul prevăzut de art. 2.1 din contract; obiectul
contractului așa cum rezulta din prevederile art. 1.1. si din răspunsul la
interogatoriu este "un ponton de acostare a navelor maritime, cu o lungime
maxima de 74 m, lățime 11,35 m, greutate cuprinsă între 175 - 195 tone, echipat
cu babale si brâu lemn esența tare; elementele menționate erau suficiente
pentru a executa lucrarea.
Sunt depuse la dosarul
cauzei anexe care au fost avute în vedere de către părți si in baza cărora
recurentul a efectuat anumite demersuri la organele autorizate in vederea
executării obligațiilor contractuale.
Anexa conține aceleași
elemente care sunt prevăzute în textul art. 1.1. din contract, iar momentul
intrării in vigoare a contractului este clar stabilit respectiv data semnării
acestuia, fără o altă formalitate.
În concluzie contractul de
antrepriză din 2006 este legal încheiat, a produs efecte de la data semnării
lui de către părți și se încadrează în prevederile art. 969 C. civ.
Între părți a existat si
faza prealabilă introducerii cererii de chemare in judecată, respectiv
concilierea directă, ocazie cu care recurenta nu a invocat niciodată aspectele
susținute in motivele de recurs.
Analizând decizia atacată în
raport de motivul prevederile de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., se observă
lesne că el a fost invocat în mod nefondat deoarece hotărârea cuprinde motivele
de fapt și de drept care au format convingerea instanței și conține suficiente
elemente care fac posibil controlul hotărârii în căile de atac. De altfel,
judecătorul nu trebuie să răspundă în mod separat fiecărui argument, fiecărei
nuanțe date de părți textelor pe care și-au întemeiat acțiunea sau apărările.
În ceea ce privește
cheltuielile de judecată, textul art. 274 C. proc. civ., prevede clar că
"partea care cade in pretențiuni va fi obligată la cerere, sa plătească
cheltuielile de judecată. Judecătorii nu pot micșora cheltuielile de
timbru". Și cum acțiunea s-a admis pe fond, ca urmare a admiterii acțiunii
în anulare, în mod corect s-a dispus obligarea pârâtei la plata cheltuielilor
de judecată.
Pentru cele reținute, se va
respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta SC S.S. SRL Tulcea împotriva
sentinței nr. 14 COM din 17 mai 2007 a Curții de Apel Constanța, secția
comercială, maritimă și fluvială, contencios administrativ și fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat,
recursul declarat de pârâta SC S.S. SRL Tulcea împotriva sentinței nr. 14 COM
din 17 mai 2007 a Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și
fluvială, contencios administrativ și fiscal.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința
publică, astăzi 16 ianuarie 2008.