ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2611/2008

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VI-a comercială, reclamanta SC C. SA Dolj a formulat contestație la executare împotriva formelor de executare silită pornite de intimata A.V.A.S. București, solicitând anularea acestora. În motivarea cererii reclamanta a arătat că prin adresa din 27 decembrie 2006 a fost somată de către A.V.A.S. să achite solduri ale unor creanțe care nu corespund realității, nefiind certe, lichide și exigibile. Prin întâmpinare, pârâta A.V.A.S. București a invocat excepția autorității de lucru judecat, având în vedere că prin sentința comercială nr. 308 din 21 decembrie 2006 Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, a respins contestația la executare formulată împotriva acelorași titluri executorii.

În cauză intimata C.A.S. Dolj a formulat cerere de chemare în garanție prin care a solicitat respingerea acțiunii ca inadmisibilă. Prin sentința comercială nr. 127 din 14 iunie 2007, Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, a respins excepția autorității de lucru judecat invocată de către intimată și a admis contestația la executare formulată de contestatoare, a anulat formele de executare silită pornite de A.V.A.S. și a respins cererea de chemare în garanție. Instanța de fond a respins excepția autorității de lucru judecat având în vedere că din cuprinsul sentinței nr. 34 din 22 martie 2004 a rezultat că acțiunea soluționată prin această sentință a vizat un alt obiect, respectiv radierea unor ipoteci.

În ceea ce privește fondul cauzei, instanța de fond a analizat certitudinea creanțelor solicitate, reținând că sumele nu sunt datorate de către reclamantă. Cererea privind chemarea în garanție a fost respinsă cu motivarea că plata debitului propriu zis și anularea prin sentința menționată a majorărilor și penalităților a intervenit ulterior încheierii protocolului din 17 noiembrie 2003. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta, în temeiul art. 304 pct. 9 și art. 3041 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței recurată iar pe fond respingerea contestației la titlu formulată de reclamantă. Prin criticile formulate, pârâta a susținut următoarele: - instanța de fond, în mod greșit a schimbat natura contestației, calificând-o ca o contestație la executare.

În realitate, reclamanta a contestat titlurile executorii reprezentate de contractul de cesiune de creanță încheiat cu B.A SA, protocolul din 2003 și biletele la ordin în valoare de 407.900 lei emise de reclamantă precum și formele de executare silită începute prin adresa din 27 decembrie 2006 emisă de A.V.A.S. București. Deci, în cauză, există acte de executare silită întreprinse de A.V.A.S. împotriva executării inițiate de către reclamantă. - în mod greșit instanța de fond a respins excepția autorității de lucru judecat, cu toate că din cuprinsul sentinței comerciale nr. 34 din 22 martie 2004 rezultă că părțile au avut în vedere achitarea creanței preluată prin contractul de cesiune de creanță din 12 decembrie 1999 de la B.A.

SA. În consecință solicită constatarea existenței autorității de lucru judecat cu privire la capătul 1 din contestația la titlu formulată. - în ceea ce privește respingerea cererii privind chemarea în garanție a intimatei C.A.S. Dolj, motivarea instanței este greșită deoarece creanța cesionată a fost diminuată cu sume anterioare efectuării cesiunii de creanță, în acest caz fiind aplicabile dispozițiile art. 3 din O.U.G. nr. 95/2003 și ale art. 2.6 din protocolul din 17 noiembrie 2003. - referitor la capătul 3 al contestației la executare, în mod nelegal a fost înlăturată apărarea A.V.A.S. București, în sensul prescrierii dreptului de a executa silit cele 4 bilete la ordin emise de reclamantă, întrucât creanța nu a fost recuperată în cadrul procedurii de reorganizare a reclamantei iar executarea acesteia fiind efectuată în interiorul termenului special de prescripție de 7 ani.

Față de cererea de recurs au formulat întâmpinare reclamanta și chemata în garanție, prin care au solicitat respingerea recursului ca nefondat. Reclamanta SC C. SA Dolj a susținut că a formulat contestație la executare împotriva titlurilor executorii comunicate de către A.V.A.S. București în vederea recuperării unor creanțe care nu îndeplinesc condițiile de legalitate, nefiind certe, lichide și exigibile; condițiile autorității de lucru judecat nu sunt îndeplinite; în mod corect a reținut instanța că suma de 617.724,67 dolari S.U.A. în realitate nu este datorată, precum și creanța în sumă de 69.454,79 dolari S.U.A.; cu privire la suma de 259.709,66 dolari S.U.A. instanța de fond a reținut corect prescripția executării silite.

Chemata în garanție C.A.S. Dolj prin întâmpinare a arătat că cererea de chemare în garanție este pe de o parte, inadmisibilă iar pe de altă parte netemeinică, soluția instanței de fond fiind legală. Recursul este nefondat, urmând a fi respins pentru următoarele considerente. În prealabil, Înalta Curte urmează a analiza prezentul recurs, în raport de criticile invocate prin cererea de recurs, precum și având în considerare dispozițiile art. 3041 C. proc. civ. În ceea ce privește critica recurentei privind încălcarea principiului disponibilității, având în vedere schimbarea naturii cererii formulată, Înalta Curte înlătură susținerile recurentei în sensul că în cauză nu există acte de executare silită întreprinse de A.V.A.S.

București, având în vedere următoarele. Prin adresa din 27 decembrie 2006, A.V.A.S. București în temeiul O.U.G. nr. 51/1998, comunică SC C. SA Dolj titlurile executorii, cu mențiunea că neachitarea de bunăvoie a creanțelor în termen de 5 zile lucrătoare dă dreptul să procedeze la executarea silită fără nicio altă somație. În condițiile O.U.G. nr. 51/1998, adresa sus menționată reprezintă începerea executării silite de către A.V.A.S. București. Întrucât titlurile executorii comunicate nu provin de la organele de jurisdicție, debitoarea SC C. SA Dolj a invocat, pe calea contestației la executare, apărări de fond referitoare la existența, întinderea și valabilitatea creanțelor. În consecință, în mod corect instanța de fond a reținut, în considerente, că reclamanta a formulat contestație la executare, propriu zisă, prin care a solicitat anularea formelor de executare silită, formulându-se și apărări de fond cu privire la cuantumul creanțelor.

Cu privire la excepția autorității de lucru judecat, respinsă de către instanța de fond prin considerentele sentinței, având în vedere neîntrunirea condițiilor prevăzute de art. 1201 C. civ., Înalta Curte apreciază legalitatea soluționării acestei excepții. Prin cererea de chemare în judecată formulată de către SC C. SA Dolj, care a format obiectul dosarului nr. 38957/2/2005, s-a solicitat anularea formelor de executare silită dispuse de A.V.A.S.

prin adresa din 5 decembrie 2005. De asemenea, prin sentința comercială nr. 34 din 22 martie 2004 pronunțată de către Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, rămasă irevocabilă prin decizia nr. 2867 din 22 septembrie 2004 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție a fost respinsă cererea formulată de către reclamanta SC C. SA Dolj având ca obiect radierea ipotecilor care au format contractul de garanție imobiliară din 13 septembrie 1997. Prin urmare, nu există identitatea de obiect dintre prezenta pricină și procesele în care s-au pronunțat hotărârile sus menționate. Deși cele două hotărâri judecătorești precitate, se referă la contractul de cesiune de creanță din 14 decembrie 1999, nu se poate stabili cu certitudine identitatea de obiect dintre cele două cauze, deoarece nu se poate identifica soldul creanțelor consolidate potrivit art. 21 alin. (2) din O.U.G.

nr. 51/1998. În ceea ce privește recunoașterea parțială a datoriei, ceea ce echivalează cu modificarea titlului executoriu, această cerere nu poate fi formulată în cadrul contestației la executare de față. Criticile recurentei privind respingerea cererii de chemare în garanție nu pot fi reținute, având în vedere faptul că la data încheierii protocolului din 17 noiembrie 2003 încheiat între C.N.A.S., C.A.S. și A.V.A.B., titlul de creanță al recurentei nu era anulat pe calea unei hotărâri judecătorești definitive și irevocabile. Sentința nr. 209 din 29 martie 2004, pronunțată de Tribunalul Dolj, urmare căreia au fost corectate evidențele contabile ale casei de asigurări de sănătate este ulterioară protocolului sus evocat, obligația de garantare prevăzută de art. 3 din O.U.G.

nr. 95/2003 nu își produce efectele astfel încât cererea de chemare în garanție în mod legal a fost respinsă. Cu referire la creanța în sumă de 259.709,66 dolari S.U.A., față de care instanța a constatat intervenția prescripției executării silite, în raport de termenul de prescripție aplicabil de 3 ani, Înalta Curte constată legalitatea soluției în ceea ce privește aplicabilitatea termenului general de 3 ani și nu a celui special de 7 ani. Având în vedere data scadenței biletelor la ordin, respectiv anul 1996 și modificarea O.U.G. nr. 51/1998 intervenită în anul 2004, prin care a fost prevăzut termenul de prescripție special de 7 ani, rezultă că acesta nu poate fi aplicat cauzei de față.

În ceea ce privește temeinicia și legalitatea creanței, instanța de fond în mod corect a reținut că suma fiind preluată prin cesiunea de creanță intervenită în anul 1999, deci în timpul parcurgerii procedurii insolvenței, deschisă în anul 1998, în raport de prevederile legii insolvenței, închiderea procedurii a avut drept efect descărcarea de obligațiile de plată anterioare deschiderii procedurii, având acest regim juridic și creanța A.V.A.S. născută în timpul procedurii. Pentru toate aceste considerente, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul urmează a fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta A.V.A.S. București împotriva sentinței comerciale nr. 127 din 14 iunie 2007 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 septembrie 2008.