ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2301/2010

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2301/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Judecata în primă instanță

Prin acțiunea înregistrată

la 2 iulie 2007 reclamanta SC F.S. SRL a chemat în judecată pe pârâta SC P.B.

SRL, solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să o oblige pe

pârâtă la plata sumei de 100 000 Euro, contravaloarea în lei reprezentând

prejudiciul cauzat prin exploatarea fără drept a obiectului brevetului de

invenție nr. 118746 pe perioada 30 aprilie 2007-30 iulie 2007.

Prin sentința civilă nr. 42 din 3

iunie 2008, Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ

și fiscal, a soluționat conflictul negativ de competență ivit între Tribunalul

Cluj, secția civilă, și Tribunalul Comercial Cluj și a stabilit competența

materială a soluționării cauzei în primă instanță în favoarea Tribunalului

Cluj, secția civilă, în temeiul art. 2 pct. 1 lit. 2 C. proc. civ.

Prin sentința civilă nr. 106 din 24

februarie 2009 pronunțată de Tribunalul Cluj, secția civilă, s-a respins

acțiunea formulată de reclamantă, cu obligarea acesteia la plata către pârâtă a

cheltuielilor de judecată.

Pentru a pronunța această sentință,

tribunalul a reținut următoarele:

Potrivit art. 33 din Legea nr. 64/1991

brevetul de invenție conferă titularului un drept exclusiv de exploatare, fiind

interzisă, în cazul în care obiectul brevetului este un procedeu, fabricarea,

folosirea, oferirea spre vânzare, vânzare sau importul în aceste scopuri a

produsului obținut direct prin procedeul brevetat.

Reclamanta nu a dovedit însă că

pârâta folosește procedeul brevetat pentru obținerea produsului „beton celular

ușor”.

În acest sens s-ar fi impus în cauză

efectuarea unei expertize tehnice, care să verifice și să compare metodele de

fabricare a betonului celular ușor de către cele două societăți implicate, sau

să producă cel puțin declarații testimoniale.

Deși reclamanta a beneficiat de

serviciile unui avocat, în afară de proba cu înscrisuri, nu a solicitat nici

efectuarea expertizei tehnice și nici nu a indicat numele unor martori pentru a

fi audiați.

Pe de altă parte, comercializarea

materialelor sau componentelor care ar putea fi folosite în procedeul de

fabricare a betonului celular ușor nu presupune încălcarea drepturilor

protejate de brevetul de invenție, dacă acestea nu au fost efectiv folosite de

către pârâtă în fabricarea produsului prin procedeul brevetat.

Judecata

în apel

Prin decizia civilă nr. 231 A din 7

octombrie 2010 Curtea de Apel Cluj, secția civilă, muncă și asigurări sociale,

pentru minori și familie, a respins ca nefondat apelul declarat de reclamantă

împotriva sentinței și a obligat-o pe apelantă să plătească intimatei suma de

1500 lei, cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această decizie,

Curte a reținut următoarele:

Reclamanta nu a dovedit că pârâta a

vândut produsul la care face referire brevetul de invenție. De altfel,

reclamanta nici nu a susținut acest lucru; prin chiar cererea de chemare în

judecată reclamanta a susținut că pârâta a comercializat fără acordul ei

componentele procedeului de obținere a betoanelor celulare. Or, eventuala

comercializare a componentelor ce ar putea fi folosite la fabricarea produsului

obiect al brevetului de invenție, în speță spumantul proteinic, nu echivalează

cu încălcarea drepturilor protejate de brevetul de invenție, dacă nu au fost

efectiv folosite de pârâtă în fabricarea produsului - direct prin procedeul brevetat.

În baza art. 274 C. proc. civ.,

apelanta trebuie să plătească intimatei suma de 1500 lei cheltuieli de judecată

parțiale, reprezentând onorariu de avocat.

În aplicarea art. 274 alin. (3) C.

proc. civ., instanța de apel a redus onorariul de avocat de la suma de 9440 lei

la 1500 lei.

Judecata

în recurs

Împotriva acestei decizii a declarat

recurs reclamanta, invocând în drept dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc.

civ., fără a structura și dezvolta separat cele două motive de recurs. În

motivarea cererii, recurenta a susținut următoarele:

Instanța de apel, însușindu-si

motivarea instanței de fond, a adus o gravă atingere drepturilor reclamantei

protejate de brevet, printr-o interpretare deficitară a dispozițiilor art. 129

alin. (5) C. proc. civ.

Atât instanța de fond, cât și

instanța de apel, în situația în care s-ar fi considerat nelămurite asupra

înscrisurilor depuse de reclamantă în dosar pentru dovedirea susținerilor din

cererea de chemare în judecată, ar fi putut să dispună efectuarea unei expertize

tehnice de specialitate, printr-o interpretare corectă a dispozițiilor art. 201

alin. (1) C. proc. civ., care prevăd că instanța, când se considera nelămurită,

din oficiu poate dispune efectuarea unei expertize.

În ceea ce privește sarcina probei,

pârâta nu a dovedit că prin comercializarea spumogenului și aducerea la

cunoștința publicului a rețetelor de fabricație a betonului celular ușor nu a

încălcat brevetul reclamantei. Nu se poate susține că prin vinderea

spumogenului de către pârâtă se fabrică alt produs decât betonul celular ușor,

protejat prin brevetul reclamantei.

Potrivit art. 32 din Legea nr. 64/1991,

oferirea, comercializarea, utilizarea, deținerea în vederea utilizării a unui

produs contrafăcut, atunci când aceste fapte sunt comise de către o altă

persoană decât fabricantul produselor contrafăcute, nu angajează răspunderea

autorilor lor decât daca sunt comise în cunoștință de cauză.

Astfel, enumerarea textului de lege

nefiind limitativă, permite sancționarea oricărui act care aduce atingere

drepturilor asupra brevetului.

În general, în practica proprietății

industriale au fost constatate următoarele acte de contrafacere: fabricarea

unui produs sau utilizarea unui procedeu acoperit prin brevet, utilizarea

obiectului contrafăcut, deținerea de obiecte contrafăcute, livrarea de mijloace

în vederea utilizării invenției brevetate, importul de obiecte contrafăcute.

În ceea ce privește livrarea de

mijloace în vederea utilizării invenției brevetate, atât instanța de fond, cât

și instanța de apel au refuzat să observe că prin acțiunile sale pârâta oferă

spre vânzare spumogenul necesar utilizării invenției brevetate de reclamantă.

Revendicarea 1 a brevetului conține

mențiunea „caracterizat prin aceea ca se injectează progresiv în mortarul aflat

într-un malaxor, de la un generator special, un volum constant de soluție

apoasă cu o diluție de 2.2..2,5 % aditiv spumogen care constă din proteine

hidrolizate....”.

Conform art. 32 din Legea nr. 64/1991,

furnizarea, pentru a fi contrafacere, trebuie să poarte asupra mijloacelor

brevetate sau asupra unor mijloace nebrevetate, dar care conduc la realizarea

unui produs brevetat. Desigur, dacă furnizarea de mijloace se găsește în

comerț, ea nu reprezintă o contrafacere decât în cazul în care furnizorul

cunoaște destinația produsului furnizat, adică atunci când el știe ca acesta va

fi utilizat pentru realizarea unei contrafaceri.

Din recunoașterea pârâtei, așa cum

rezultă din lecturarea întâmpinării depuse la dosar, este evident ca aceasta a

luat cunoștință de existenta brevetului reclamantei încă de la publicarea

acestuia in B.O.P.I.

La momentul comercializării

spumogenului pentru producerea BCU, pârâta avea la cunoștință că, odată cu

explicațiile oferite potențialilor clienți pentru ce este necesar acest

spumogen, se dezvăluia, fără acordul reclamantei, etapele procesului de

fabricație al betonului celular ușor și, evident, se produce o încălcare a

drepturilor conferite de brevet reclamantei.

Mai mult, este evident că prin

prezentarea și vânzarea produsului spumogen de către societatea pârâta se

creează o confuzie în rândul consumatorilor, aceștia fiind convinși că pot

cumpăra acest produs de la un licențiat al reclamantei sau, eventual, de la un

titular al unui brevet de invenție.

De asemenea, instanța ar fi putut

observa, numai din lecturarea revendicărilor, că asemănările celor doua

prezentări sunt atât de evidente, încât nici nu ar fi avut nevoie de alte

mijloace de probă în admiterea acțiunii, decât înscrisurile de la dosarul

cauzei depuse de părți.

Un alt argument al nelegalității

hotărârii instanței de apel este cel oferit de temeiul de drept invocat de

instanța de apel în aprecierea temeiniciei apelului declarat de reclamantă,

precum și de lipsa de motivare a hotărârii.

Simpla reiterare a unui considerent

preluat din hotărârea instanței de fond în apel nu poate constitui o motivare a

unei hotărâri, atât timp cât judecătorul din apel nu și-a expus o părere

proprie, care sa îl conducă la convingerea efectivă că hotărârea instanței de

fond este legală și temeinică.

Intimata a depus la dosar

întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat și menținerea

deciziei curții de apel, deoarece ea nu deține nicio linie tehnologică de

producere a betoanelor celulare ușoare și nici nu deține spre comercializare

mijloace sau utilaje care ar putea fi folosite în acest scop, iar din punct de

vedere procedural sarcina probei îi revenea reclamantei, prevederile art. 291

alin. (1) C. proc. civ. fiind corect aplicate de instanță.

Recursul este fondat pentru motivul

și în limitele ce se vor arăta în continuare:

Reclamanta a pretins că pârâta i-a

încălcat drepturile conferite de brevetul RO 118746 B2, prin aceea că a

prezentat clienților tehnologia de fabricație și le-a vândut spumogeneratoare

cu ajutorul cărora se fabrică betonul celular ușor, care este unul și același

lucru cu betonul spumant.

Așa cum rezultă din titlul invenției

și din revendicările care însoțesc brevetul, protecția conferită de acesta

vizează un procedeu, și nu un produs.

În atare situație, instanța de apel

avea obligația de a stabili dacă activitatea imputată pârâtei - aceea de a pune

în vânzare spumogeneratoare împreună cu tehnologia de fabricație a betoanelor

celulare ușoare - încalcă dreptul exclusiv al reclamantei, ca titular de

brevet, asupra procedeului de obținere a betoanelor celulare ușoare.

Curtea de apel a reținut însă că

pârâta nu folosește procedeul brevetat pentru obținerea produsului beton

celular ușor.

Or, câtă vreme nici reclamanta nu

susținuse acest lucru - așa cum chiar curtea de apel arată în motivare - un

atare considerent nu are legătură cu pricina.

A mai reținut instanța de apel că

vânzarea materialelor sau componentelor care ar putea fi folosite în procesul

de fabricație nu are relevanță, câtă vreme acestea nu au fost efectiv utilizate

de pârâtă în fabricarea produsului, direct prin procedeul brevetat.

Acest considerent nu numai că nu

dezleagă chestiunea litigioasă - deoarece nu s-a pretins de către reclamantă

contrafacerea unui brevet de produs, ci a unuia de procedeu și nici că pârâta

ar fi desfășurat în mod ilicit o activitate de producție, ci una de

comercializare -, dar contravine și textului de lege incident în cauză, pe care

se întemeiază acțiunea reclamantei.

Astfel, conform art. 32 alin. (2)

lit. b) (fost art. 33) din Legea nr. 64/1991 este interzisă, fără

consimțământul titularului, utilizarea procedeului, precum și folosirea,

oferirea spre vânzare, vânzarea sau importul în aceste scopuri al produsului

obținut direct prin procedeul brevetat, în cazul în care obiectul brevetului

este un procedeu.

De aici se poate observa, pe de o

parte, că legea interzice în mod generic utilizarea procedeului, fără a o

limita la activitatea de producție, iar, pe de altă parte, interzice și

activitățile de comercializare a produsului obținut direct prin procedeul

brevetat.

În concordanță cu această

interpretare a textului de lege, art. 65 din Regulamentul de aplicare a legii

prevede, de altfel, actualmente, că „în aplicarea prevederilor art. 32 alin. (2)

din lege, brevetul de invenție având ca obiect un procedeu conferă protecție

absolută față de orice utilizare sau oferire spre utilizare a procedeului

brevetat, chiar dacă acestea nu au fost indicate în descrierea de brevet”.

Or, ceea ce a pretins reclamanta

constant a fost că pârâta prin activitatea comercială pe care o desfășoară,

oferă spre vânzare procedeul brevetat de ea.

Față de cele arătate, limitarea

actelor de contrafacere a brevetelor de procedeu la acte de producție, făcută

de curtea de apel, contravine legii, iar considerentele acesteia nu dezleagă

fondul pricinii, astfel încât, în baza art. 304 pct. 7 și 9 și art. 314 C.

proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa decizia și va trimite

cauza spre rejudecare la aceeași curte de apel.

Susținerea intimatei potrivit căreia

sarcina probei incumbă reclamantei este corectă, conform art. 1169 C. civ.,

dar, în egală măsură, așa cum susține recurenta, instanța are posibilitatea de

a ordona din oficiu probele pe care le consideră necesare, în temeiul art. 129 C.

proc. civ.

Faptul că instanța de apel nu a

dispus administrarea din oficiu a unor probe nu reprezintă însă motiv de recurs

conform art. 304 C. proc. civ.

Totuși, cum pentru motivele anterior

arătate, cauza va fi trimisă spre rejudecare, în calea de atac devolutivă a

apelului, instanța de trimitere va avea în vedere și această critică, ca și

celelalte susțineri ale recurentei ce vizează fondul pretențiilor sale și nu

pot fi analizate direct de către instanța de recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

reclamanta SC F.S. SRL împotriva deciziei nr. 231 A din 7 octombrie 2009

pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția civilă.

Casează decizia și trimite cauza la

aceeași instanță pentru rejudecare.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 aprilie

2010.