ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2301/2010

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Judecata în primă instanță Prin acțiunea înregistrată la 2 iulie 2007 reclamanta SC F.S. SRL a chemat în judecată pe pârâta SC P.B. SRL, solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să o oblige pe pârâtă la plata sumei de 100 000 Euro, contravaloarea în lei reprezentând prejudiciul cauzat prin exploatarea fără drept a obiectului brevetului de invenție nr. 118746 pe perioada 30 aprilie 2007-30 iulie 2007. Prin sentința civilă nr. 42 din 3 iunie 2008, Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, a soluționat conflictul negativ de competență ivit între Tribunalul Cluj, secția civilă, și Tribunalul Comercial Cluj și a stabilit competența materială a soluționării cauzei în primă instanță în favoarea Tribunalului Cluj, secția civilă, în temeiul art. 2 pct. 1 lit. 2 C. proc.

civ. Prin sentința civilă nr. 106 din 24 februarie 2009 pronunțată de Tribunalul Cluj, secția civilă, s-a respins acțiunea formulată de reclamantă, cu obligarea acesteia la plata către pârâtă a cheltuielilor de judecată. Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut următoarele: Potrivit art. 33 din Legea nr. 64/1991 brevetul de invenție conferă titularului un drept exclusiv de exploatare, fiind interzisă, în cazul în care obiectul brevetului este un procedeu, fabricarea, folosirea, oferirea spre vânzare, vânzare sau importul în aceste scopuri a produsului obținut direct prin procedeul brevetat. Reclamanta nu a dovedit însă că pârâta folosește procedeul brevetat pentru obținerea produsului „beton celular ușor”.

În acest sens s-ar fi impus în cauză efectuarea unei expertize tehnice, care să verifice și să compare metodele de fabricare a betonului celular ușor de către cele două societăți implicate, sau să producă cel puțin declarații testimoniale. Deși reclamanta a beneficiat de serviciile unui avocat, în afară de proba cu înscrisuri, nu a solicitat nici efectuarea expertizei tehnice și nici nu a indicat numele unor martori pentru a fi audiați. Pe de altă parte, comercializarea materialelor sau componentelor care ar putea fi folosite în procedeul de fabricare a betonului celular ușor nu presupune încălcarea drepturilor protejate de brevetul de invenție, dacă acestea nu au fost efectiv folosite de către pârâtă în fabricarea produsului prin procedeul brevetat.

Judecata în apel Prin decizia civilă nr. 231 A din 7 octombrie 2010 Curtea de Apel Cluj, secția civilă, muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie, a respins ca nefondat apelul declarat de reclamantă împotriva sentinței și a obligat-o pe apelantă să plătească intimatei suma de 1500 lei, cheltuieli de judecată. Pentru a pronunța această decizie, Curte a reținut următoarele: Reclamanta nu a dovedit că pârâta a vândut produsul la care face referire brevetul de invenție. De altfel, reclamanta nici nu a susținut acest lucru; prin chiar cererea de chemare în judecată reclamanta a susținut că pârâta a comercializat fără acordul ei componentele procedeului de obținere a betoanelor celulare.

Or, eventuala comercializare a componentelor ce ar putea fi folosite la fabricarea produsului obiect al brevetului de invenție, în speță spumantul proteinic, nu echivalează cu încălcarea drepturilor protejate de brevetul de invenție, dacă nu au fost efectiv folosite de pârâtă în fabricarea produsului - direct prin procedeul brevetat. În baza art. 274 C. proc. civ., apelanta trebuie să plătească intimatei suma de 1500 lei cheltuieli de judecată parțiale, reprezentând onorariu de avocat. În aplicarea art. 274 alin. (3) C. proc. civ., instanța de apel a redus onorariul de avocat de la suma de 9440 lei la 1500 lei. Judecata în recurs Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta, invocând în drept dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc.

civ., fără a structura și dezvolta separat cele două motive de recurs. În motivarea cererii, recurenta a susținut următoarele: Instanța de apel, însușindu-si motivarea instanței de fond, a adus o gravă atingere drepturilor reclamantei protejate de brevet, printr-o interpretare deficitară a dispozițiilor art. 129 alin. (5) C. proc. civ. Atât instanța de fond, cât și instanța de apel, în situația în care s-ar fi considerat nelămurite asupra înscrisurilor depuse de reclamantă în dosar pentru dovedirea susținerilor din cererea de chemare în judecată, ar fi putut să dispună efectuarea unei expertize tehnice de specialitate, printr-o interpretare corectă a dispozițiilor art. 201 alin. (1) C. proc.

civ., care prevăd că instanța, când se considera nelămurită, din oficiu poate dispune efectuarea unei expertize. În ceea ce privește sarcina probei, pârâta nu a dovedit că prin comercializarea spumogenului și aducerea la cunoștința publicului a rețetelor de fabricație a betonului celular ușor nu a încălcat brevetul reclamantei. Nu se poate susține că prin vinderea spumogenului de către pârâtă se fabrică alt produs decât betonul celular ușor, protejat prin brevetul reclamantei. Potrivit art. 32 din Legea nr. 64/1991, oferirea, comercializarea, utilizarea, deținerea în vederea utilizării a unui produs contrafăcut, atunci când aceste fapte sunt comise de către o altă persoană decât fabricantul produselor contrafăcute, nu angajează răspunderea autorilor lor decât daca sunt comise în cunoștință de cauză.

Astfel, enumerarea textului de lege nefiind limitativă, permite sancționarea oricărui act care aduce atingere drepturilor asupra brevetului. În general, în practica proprietății industriale au fost constatate următoarele acte de contrafacere: fabricarea unui produs sau utilizarea unui procedeu acoperit prin brevet, utilizarea obiectului contrafăcut, deținerea de obiecte contrafăcute, livrarea de mijloace în vederea utilizării invenției brevetate, importul de obiecte contrafăcute. În ceea ce privește livrarea de mijloace în vederea utilizării invenției brevetate, atât instanța de fond, cât și instanța de apel au refuzat să observe că prin acțiunile sale pârâta oferă spre vânzare spumogenul necesar utilizării invenției brevetate de reclamantă.

Revendicarea 1 a brevetului conține mențiunea „caracterizat prin aceea ca se injectează progresiv în mortarul aflat într-un malaxor, de la un generator special, un volum constant de soluție apoasă cu o diluție de 2.2..2,5 % aditiv spumogen care constă din proteine hidrolizate… ”. Conform art. 32 din Legea nr. 64/1991, furnizarea, pentru a fi contrafacere, trebuie să poarte asupra mijloacelor brevetate sau asupra unor mijloace nebrevetate, dar care conduc la realizarea unui produs brevetat. Desigur, dacă furnizarea de mijloace se găsește în comerț, ea nu reprezintă o contrafacere decât în cazul în care furnizorul cunoaște destinația produsului furnizat, adică atunci când el știe ca acesta va fi utilizat pentru realizarea unei contrafaceri.

Din recunoașterea pârâtei, așa cum rezultă din lecturarea întâmpinării depuse la dosar, este evident ca aceasta a luat cunoștință de existenta brevetului reclamantei încă de la publicarea acestuia in B.O.P.I. La momentul comercializării spumogenului pentru producerea BCU, pârâta avea la cunoștință că, odată cu explicațiile oferite potențialilor clienți pentru ce este necesar acest spumogen, se dezvăluia, fără acordul reclamantei, etapele procesului de fabricație al betonului celular ușor și, evident, se produce o încălcare a drepturilor conferite de brevet reclamantei. Mai mult, este evident că prin prezentarea și vânzarea produsului spumogen de către societatea pârâta se creează o confuzie în rândul consumatorilor, aceștia fiind convinși că pot cumpăra acest produs de la un licențiat al reclamantei sau, eventual, de la un titular al unui brevet de invenție.

De asemenea, instanța ar fi putut observa, numai din lecturarea revendicărilor, că asemănările celor doua prezentări sunt atât de evidente, încât nici nu ar fi avut nevoie de alte mijloace de probă în admiterea acțiunii, decât înscrisurile de la dosarul cauzei depuse de părți. Un alt argument al nelegalității hotărârii instanței de apel este cel oferit de temeiul de drept invocat de instanța de apel în aprecierea temeiniciei apelului declarat de reclamantă, precum și de lipsa de motivare a hotărârii. Simpla reiterare a unui considerent preluat din hotărârea instanței de fond în apel nu poate constitui o motivare a unei hotărâri, atât timp cât judecătorul din apel nu și-a expus o părere proprie, care sa îl conducă la convingerea efectivă că hotărârea instanței de fond este legală și temeinică.

Intimata a depus la dosar întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat și menținerea deciziei curții de apel, deoarece ea nu deține nicio linie tehnologică de producere a betoanelor celulare ușoare și nici nu deține spre comercializare mijloace sau utilaje care ar putea fi folosite în acest scop, iar din punct de vedere procedural sarcina probei îi revenea reclamantei, prevederile art. 291 alin. (1) C. proc. civ. fiind corect aplicate de instanță. Recursul este fondat pentru motivul și în limitele ce se vor arăta în continuare: Reclamanta a pretins că pârâta i-a încălcat drepturile conferite de brevetul RO 118746 B2, prin aceea că a prezentat clienților tehnologia de fabricație și le-a vândut spumogeneratoare cu ajutorul cărora se fabrică betonul celular ușor, care este unul și același lucru cu betonul spumant.

Așa cum rezultă din titlul invenției și din revendicările care însoțesc brevetul, protecția conferită de acesta vizează un procedeu, și nu un produs. În atare situație, instanța de apel avea obligația de a stabili dacă activitatea imputată pârâtei - aceea de a pune în vânzare spumogeneratoare împreună cu tehnologia de fabricație a betoanelor celulare ușoare - încalcă dreptul exclusiv al reclamantei, ca titular de brevet, asupra procedeului de obținere a betoanelor celulare ușoare. Curtea de apel a reținut însă că pârâta nu folosește procedeul brevetat pentru obținerea produsului beton celular ușor. Or, câtă vreme nici reclamanta nu susținuse acest lucru - așa cum chiar curtea de apel arată în motivare - un atare considerent nu are legătură cu pricina.

A mai reținut instanța de apel că vânzarea materialelor sau componentelor care ar putea fi folosite în procesul de fabricație nu are relevanță, câtă vreme acestea nu au fost efectiv utilizate de pârâtă în fabricarea produsului, direct prin procedeul brevetat. Acest considerent nu numai că nu dezleagă chestiunea litigioasă - deoarece nu s-a pretins de către reclamantă contrafacerea unui brevet de produs, ci a unuia de procedeu și nici că pârâta ar fi desfășurat în mod ilicit o activitate de producție, ci una de comercializare -, dar contravine și textului de lege incident în cauză, pe care se întemeiază acțiunea reclamantei. Astfel, conform art. 32 alin. (2) lit. b) (fost art. 33) din Legea nr. 64/1991 este interzisă, fără consimțământul titularului, utilizarea procedeului, precum și folosirea, oferirea spre vânzare, vânzarea sau importul în aceste scopuri al produsului obținut direct prin procedeul brevetat, în cazul în care obiectul brevetului este un procedeu.

De aici se poate observa, pe de o parte, că legea interzice în mod generic utilizarea procedeului, fără a o limita la activitatea de producție, iar, pe de altă parte, interzice și activitățile de comercializare a produsului obținut direct prin procedeul brevetat. În concordanță cu această interpretare a textului de lege, art. 65 din Regulamentul de aplicare a legii prevede, de altfel, actualmente, că „în aplicarea prevederilor art. 32 alin. (2) din lege, brevetul de invenție având ca obiect un procedeu conferă protecție absolută față de orice utilizare sau oferire spre utilizare a procedeului brevetat, chiar dacă acestea nu au fost indicate în descrierea de brevet”. Or, ceea ce a pretins reclamanta constant a fost că pârâta prin activitatea comercială pe care o desfășoară, oferă spre vânzare procedeul brevetat de ea.

Față de cele arătate, limitarea actelor de contrafacere a brevetelor de procedeu la acte de producție, făcută de curtea de apel, contravine legii, iar considerentele acesteia nu dezleagă fondul pricinii, astfel încât, în baza art. 304 pct. 7 și 9 și art. 314 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa decizia și va trimite cauza spre rejudecare la aceeași curte de apel. Susținerea intimatei potrivit căreia sarcina probei incumbă reclamantei este corectă, conform art. 1169 C. civ., dar, în egală măsură, așa cum susține recurenta, instanța are posibilitatea de a ordona din oficiu probele pe care le consideră necesare, în temeiul art. 129 C. proc. civ. Faptul că instanța de apel nu a dispus administrarea din oficiu a unor probe nu reprezintă însă motiv de recurs conform art. 304 C. proc.

civ. Totuși, cum pentru motivele anterior arătate, cauza va fi trimisă spre rejudecare, în calea de atac devolutivă a apelului, instanța de trimitere va avea în vedere și această critică, ca și celelalte susțineri ale recurentei ce vizează fondul pretențiilor sale și nu pot fi analizate direct de către instanța de recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de reclamanta SC F.S. SRL împotriva deciziei nr. 231 A din 7 octombrie 2009 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția civilă. Casează decizia și trimite cauza la aceeași instanță pentru rejudecare. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 aprilie 2010.