ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2309/2008

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2309/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)

Asupra

cererii de recurs de față;

Din

examinarea lucrărilor din dosar constată că, prin acțiunea înregistrată la nr. 4068/114/2006

pe rolul Tribunalului Buzău, reclamanta SC F.S. SRL a chemat în judecată pe

pârâții A.D. și SC A.P. SRL, solicitând instanței ca prin sentința ce se va

pronunța să li se interzică pârâților să comercializeze și să exploateze

industrial invenții bazate pe obiectul brevetului de invenție nr. 118746 B și

să fie obligați aceștia la publicarea prezentei hotărâri într-un cotidian de

largă răspândire precum și la plata de daune morale și materiale și la

cheltuieli de judecată.

În motivarea

acțiunii reclamanta a arătat că pârâtul A.D. în calitate de administrator al se

A.P. SRL a pus fără drept în circulație obiectul unui brevet de invenție în

sensul fabricării și comercializării de produse bazate pe acest procedeu, fără

a avea acordul titularului de brevet.

Arată

reclamanta că deși pârâții au fost atenționați de nenumărate ori că săvârșesc

acte de concurență neloială, aceștia comercializează în continuare atât

procedeul de prefabricare a betoanelor celulare ușoare cât și instalații indispensabile

acestui procedeu, cumpărătorii acestor produse obținând betonul celular ușor.

Se consideră că prin faptele de comerț pe care le realizează pârâții aduc

prejudicii morale și materiale consistente titularului de brevet atât prin

scăderea vânzărilor cât și prin reclama incorectă pe care o realizează.

De

altfel, aceste aspecte au fost reținute și de către organele de urmărire

penală, în urma plângerii pe care au formulat-o.

Pârâții

au formulat în cauză întâmpinare prin care au solicitat respingerea acțiunii ca

fiind tardiv formulată. Pârâții au susținut că dreptul la acțiune este

prescris, conform dispozițiilor art. 9 din Legea nr. 11/1991, formularea unei

acțiuni în concurență neloială neputându-se face decât în termen de 1 an de la

data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască dauna sau pe cel care a

cauzat-o ori în 3 ani de la data săvârșirii faptei. Astfel, pârâții susțin că

nu cunoșteau faptul că reclamanta este titulara brevetului de invenție nr. 118746B

publicat la30 octombrie 2001, cu atât mai mult cu cât brevetul a fost

controversat și a format obiectul unei cereri de revocare la O.S.I.M.

Prin

încheierea din 15 martie 2007 instanța, văzând și dispozițiile art. 12 din

Legea nr. 11/1991 privind combaterea concurenței neloiale, a respins excepția

privind prescripția dreptului la acțiune, invocată de către pârâți cu motivarea

că reclamanta a depus încă de la începutul anului 2003 o plângere penală

întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 11/1991, iar pe perioada efectuării

cercetărilor penale și a pronunțării unei soluții irevocabile în acest sens,

termenul de prescripție fiind suspendat.

La

termenul din 08 februarie 2007, reclamanta prin apărătorul său a arătat că

înțelege să renunțe la punctul c din acțiunea introductivă și anume la capătul

de cerere privind obligarea pârâților la plata daunelor morale și materiale.

Tribunalul

Buzău, prin sentința 1816 din 28 iunie 2007, a admis acțiunea, astfel cum a

fost restrânsă, interzicând pârâților să comercializeze și să exploateze

industrial invenții bazate pe obiectul brevetului de invenție nr. 118746 B

privind procedura de abținere a betoanelor celulare ușoare și obligând pârâții

la publicarea în presă a prezentei hotărâri, pe cheltuiala acestora, după

rămânerea irevocabilă.

Împotriva

sentinței au declarat apel A.D. și SC A.P. SRL solicitând admiterea apelului și

pe fond, admiterea excepției necompetenței materiale și anularea hotărârii cu

trimiterea cauzei spre rejudecare sau respingerea acțiunii ca tardiv introdusă,

sau admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinței atacate, în sensul

respingerii acțiunii ca neîntemeiate.

Apelul a

fost respins prin decizia nr. 161 din 3 septembrie 2007 a Curții de Apel

Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ.

Pentru a

pronunța această decizie, curtea de apel a considerat că excepția de

necompetență materială este nefondată. Acțiunea formulată de intimata - pârâtă

a fost întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 11/1991, care la art. 7 prevede că

«acțiunile izvorând dintr-un act de concurență neloială sunt de competența

tribunalului locului săvârșirii faptei sau în a cărui rază teritorială se

găsește sediul pârâtului sau inculpatului». Acțiunea formulată de intimata -

reclamantă nu este prescrisă.

Curtea a

mai reținut că din cererea de chemare în judecată rezultă că intimații - pârâți

fabrică și comercializează și în prezent invenții bazate pe procedeul care face

obiectul brevetului de invenție nr. 118746/B, fără a avea acordul titularului

de brevet privind procedeul de obținere a betoanelor celulare ușoare.

Prin

întâmpinarea formulată apelanții - pârâți nu contestă faptul că produc și

comercializează beton celular ușor și în prezent, ci doar susține că a produs

și a comercializat instalați a în discuție, fără să știe ca intimata -

reclamantă este titulara brevetului de invenție. Mai mult, în acțiunea

formulată reclamanta s-a referit la faptele de concurență neloială săvârșite de

către apelanți după ce apelantul pârât a fost condamnat prin hotărârea penală

definitivă la amenda penală, iar drept urmare acțiunea introdusă în termenul

legal, potrivit dispozițiilor art. 12 din Legea 11/1991, modificată potrivit art.

7 din decretul 167/1958 prescripția începe să curgă de la data nașterii

dreptului la acțiune.

În cauză

se constată de către instanța de apel că nașterea dreptului la acțiune se face

prin desfășurarea faptelor de concurență neloială, succesiv în timp. La fila xx

dosar fond intimata - reclamantă a făcut dovada că și în prezent apelanții

utilizează procedeele pentru care reclamanta a deținut brevet de invenție.

Și cel

de-al treilea motiv de apel a fost găsit nefondat de către instanța de control

judiciar cu motivarea că, deși este adevărat că instanțele de judecată trebuie

să manifeste rol activ în cauzele aflate pe rol, în vederea descoperirii

adevărului, însă, în prezenta cauză apelanții au fost asistați de apărător

calificat, care, prin întâmpinarea formulată nu a solicitat probe în apărare și

nici oral, în fața instanței, nu au fost solicitate probe în combaterea

susținerilor reclamantei. Rolul activ al instanței nu se poate manifesta prin

propunerea unor probatorii pentru una dintre părți, pentru că s-ar încălca

principiile imparțialității judecătorului și disponibilității părților,

neputându-se substitui apărătorului uneia dintre părți.

Împotriva

acestei decizii au declarat recurs pârâții A.D. și SC A.P. SRL BUZĂU

solicitând, în esență, casarea deciziei din apel și a sentinței primei instanțe

motivat de lipsa competenței material-funcționale de soluționare a prezentei

cauze. Recurenții au susținut, în raport de dispozițiile art. 304 pct. 3, 7 și

9 C. proc. civ., că pricina trebuia soluționată de Secția civilă a Tribunalului

Buzău cu administrarea tuturor probelor care se impun pentru soluționarea

corectă a cauzei.

Recursul

va fi admis pentru următoarele considerente:

Intimata-reclamantă

a solicitat, în principal, prin acțiunea în concurență neloială introdusă

împotriva recurenților pârâți ca instanța să dispună a se interzice

comercializarea și exploatarea industrială de „invenții bazate pe obiectul

brevetului de invenție nr. 118746 B”, privind procedura de obținere a

betoanelor celulare ușoare.

Prin

decizia Curții de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ,

a fost respinsă excepția necompetenței materiale a tribunalului care a

pronunțat sentința nr. 1816 din data de 28 iunie 2007.

Respingerea

excepției invocate în baza art. 2 alin. (1) lit. e), C. proc. civ., raportat la

art. 62 alin. (1) din Legea nr. 64/1991, privind brevetele de invenție,

republicată, raportat la art. 35 și urm. din Legea nr. 304/2004, privind

organizarea judiciară, republicată, s-a făcut fără vreo motivare.

Această

acțiune este de competența tribunalului (cum se reține în mod corect, de

altfel, prin decizia sus-menționată), doar că, așa cum se va arăta prin cele ce

urmează, competent să soluționeze cererea este completul specializat din cadrul

secției civile a Tribunalului Buzău, și nu secția comercială, care a pronunțat

hotărârea atacată.

Noțiunea

de competență în cazul instanțelor judecătorești desemnează aptitudinea de a

desfășura activități jurisdicționale, determinând și cuprinzând atributele

jurisdicționale ale instanței.

Excepția

necompetenței materiale - funcționale reprezintă un mijloc procedural prin care

se contestă competența ratione materiae de soluționare a unei cauze de către

instanța învestită cu o cerere de chemare în judecată, după felul atribuțiilor

jurisdicționale ale acesteia.

Sintetic,

competența materială-funcțională este aceea care determină și precizează

funcția și rolul atribuite fiecăreia dintre categoriile instanțelor

judecătorești. Dreptul proprietății intelectuale și, în subsidiar, proprietatea

industrială, constituie o ramură distinctă de drept, ale cărei instituții

(invențiile, mărcile, indicațiile geografice, desenele industriale, etc.) sunt

consacrate în dreptul pozitiv român prin acte normative speciale, derogatorii

de la dreptul comun. Printre aceste acte normative se numără și Legea nr. 64/1991,

privind brevetele de invenție, act normativ pe ale cărei dispoziții se

întemeiază cererea intimatei-reclamante.

În

prezenta cauză, conform dispozițiilor legale, competența funcțională de

soluționare a unei cereri întemeiate pe drepturile conferite de un brevet de

invenție aparținea completelor specializate din cadrul secției civile a

Tribunalului Buzău,

și

nicidecum secției comerciale și de contencios administrativ.

Cauza a

fost soluționată de secția comercială și de contencios administrativ, cu

încălcarea normelor ce reglementează competența materială, întrucât obiectul

pricinii nu are natură comercială, iar împrejurarea că litigiul a luat naștere

între două persoane fizice și o societate comercială nu determină

comercialitatea în absența faptelor de comerț obiective sau subiective, iar cauza

acțiunii introductive este întemeiată pe dreptul conferit prin brevetul de

invenție.

O

aplicare a acestui

principiu se regăsește în dispozițiile din Regulamentul de aplicare a Legii nr.

84/1998 privind mărcile și indicațiile geografice, art. 32 alin. (1), în

conformitate cu care „acțiunea în anulare și acțiunea în decădere din

drepturile conferite de marcă se înregistrează la tribunal, secția civilă”.

Deoarece

drepturile conferite de brevetele de invenție reprezintă drepturi de

proprietate intelectuală și cum la Tribunalul Buzău există complete

specializate pentru soluționarea cauzelor de proprietate intelectuală, formate

în cadrul secției civile, în temeiul dispozițiilor art. 36 din Legea nr. 304/2004,

privind organizarea judiciară, competența de soluționare a acestor cauze

revenea secției civile a acestei instanțe.

Chiar

din denumirea secției (Civilă și de Proprietate Intelectuală) a Înaltei Curți

de Casație și Justiție rezultă competența după materie a acestor cauze.

În

concluzie, se impune casarea deciziei nr. 161 din data de 3 septembrie 2007

pronunțată de Curtea de Apel Ploiești și a sentinței nr. 1816, din data de 28

iunie   2007, pronunțată de Tribunalul Buzău, secția comercială și de contencios

administrativ și, în baza art. 304 alin. (1) pct. 3 raportat la art. 312 alin. (3)

coroborat cu art. 313 C. proc. civ., și trimiterea cauzei spre judecare

Tribunalului Buzău, secția civilă, complet specializat în proprietate

intelectuală.

Cu

privire la critica potrivit cu care, instanța de control judiciar ar fi motivat

în mod greșit respingerea excepției

prescripției dreptului la acțiune, invocată

de recurenți

,

urmează a se pronunța instanța competentă.

Fondată

este critica adusă deciziei din apel care subliniază lipsa rolului activ al

instanței.

Cu ignorarea

totală a rolului activ al completului de judecată, așa cum este prevăzut expres

în art. 129 alin. (4) și (5) C. proc. civ., instanța s-a bazat în mod absolut

pe sentința penală 2343/2005, arătând că la dosar s-au depus „înscrisuri”, fără

a fi nominalizate și fără a mai considera necesară administrarea altor

probatorii, cu toate că instanței îi revine nu numai dreptul, ci și obligația

de a ordona dovezile pe care le socotește utile pentru aflarea adevărului, în

afara probelor propuse de părți și uneori chiar împotriva susținerilor comune

ale părților.

Instanța

era obligată ca, în vederea pronunțării asupra excepției prescripției dreptului

la acțiune, excepție peremptorie (dirimantă), reglementată prin dispoziții

imperative, să administreze probe, față de caracterul sever al consecințelor

neformulării acțiunii în termen legal.

Cu

respectarea cerințelor prevăzute de lege, respectiv utilitatea, pertinența și

concludența, precum și cu respectarea contradictorialității și a dreptului la

apărare prin punerea în discuția părților a probei, instanța poate și trebuie,

când necesitatea acestora reiese în mod clar, să ordone probe, în orice moment

al dezbaterilor, nefiind limitată, ca părțile, la prima zi de înfățișare.

Instanța de control judiciar, ca și cea a fondului, au pronunțat așadar

hotărâri nemotivate, fără a se preocupa să facă probele care se impuneau cu

atât mai mult față de caracterul tehnic al obiectului cauzei. Se impunea

realizarea unei expertize de specialitate, în vederea comparării celor două procedee,

expertiză care ar fi trebuit să stea la baza sentinței pronunțate, dacă

instanțele și-ar fi manifestat rolul activ.

Instanța,

neasumându-și rolul activ prevăzut obligatoriu de lege, nu a administrat probe

nici în vederea demonstrării unor situații deosebit de importante pentru

soluționarea cauzei. Astfel, nu s-a reținut că recurenții au o protecție

provizorie asupra procedeului de obținere a B.C.U.

În

consecință, pentru a se putea face o nu numai o judecată de către o instanță

competentă funcțional și material, dar și pentru o corectă stabilire a

situației de fapt, în baza unui probatoriu complet, pertinent, concludent și

util cauzei pe fond, se impune casarea hotărârilor și trimiterea cauzei spre

rejudecare Tribunalului Buzău. Instanța competentă va trebui să procedeze la

judecarea cauzei pe fond, cu respectarea dreptului la apărare și cu

administrarea, în principal, a următoarelor probe care se impun în vederea

soluționării corecte a cauzei:

cu acte, prin care să se reliefeze dacă procedeul folosit de recurenți este sau

nu este diferit de cel brevetat de intimata-reclamantă.

2.

expertiză de specialitate, care să stabilească existența sau inexistența

identității de procedee și dacă procedeul recurenților, aflat în curs de

licențiere, este sau nu este unul cu totul diferit de cel brevetat de intimată

și perfect apt să producă aceleași rezultate. Prin expertiză urmează a se mai

stabili și dacă procedeul, așa cum este el descris în Brevetul de invenție,

poate ori nu poate fi aplicat industrial.

Pentru

toate aceste considerente se conform dispozițiilor legale mai sus-menționate

precum și în baza art. 312 C. proc. civ., se va

admite recursul declarat de pârâții A.D.

și SC A.P. SRL BUZĂU împotriva deciziei nr. 161 din 3 septembrie 2007 a Curții

de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ, pe care o

va casa împreună cu sentința comercială nr. 1816 din 28 iunie 2007 a

Tribunalului Buzău, secția comercială și de contencios administrativ și se va

trimite cauza spre competentă soluționare la Tribunalul Buzău, secția civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite

recursul declarat de pârâții A.D. și SC A.P. SRL BUZĂU împotriva deciziei nr. 161

din 3 septembrie 2007 a Curții de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios

administrativ, pe care o casează și sentința comercială nr. 1816 din 28 iunie

2007 a Tribunalului Buzău, secția comercială și de contencios administrativ și

trimite cauza spre competentă soluționare la Tribunalul Buzău, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședința publică, astăzi 25 iunie 2008.