ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2309/2008

Asupra cererii de recurs de față; Din examinarea lucrărilor din dosar constată că, prin acțiunea înregistrată la nr. 4068/114/2006 pe rolul Tribunalului Buzău, reclamanta SC F.S. SRL a chemat în judecată pe pârâții A.D. și SC A.P. SRL, solicitând instanței ca prin sentința ce se va pronunța să li se interzică pârâților să comercializeze și să exploateze industrial invenții bazate pe obiectul brevetului de invenție nr. 118746 B și să fie obligați aceștia la publicarea prezentei hotărâri într-un cotidian de largă răspândire precum și la plata de daune morale și materiale și la cheltuieli de judecată. În motivarea acțiunii reclamanta a arătat că pârâtul A.D. în calitate de administrator al se A.P.

SRL a pus fără drept în circulație obiectul unui brevet de invenție în sensul fabricării și comercializării de produse bazate pe acest procedeu, fără a avea acordul titularului de brevet. Arată reclamanta că deși pârâții au fost atenționați de nenumărate ori că săvârșesc acte de concurență neloială, aceștia comercializează în continuare atât procedeul de prefabricare a betoanelor celulare ușoare cât și instalații indispensabile acestui procedeu, cumpărătorii acestor produse obținând betonul celular ușor. Se consideră că prin faptele de comerț pe care le realizează pârâții aduc prejudicii morale și materiale consistente titularului de brevet atât prin scăderea vânzărilor cât și prin reclama incorectă pe care o realizează.

De altfel, aceste aspecte au fost reținute și de către organele de urmărire penală, în urma plângerii pe care au formulat-o. Pârâții au formulat în cauză întâmpinare prin care au solicitat respingerea acțiunii ca fiind tardiv formulată. Pârâții au susținut că dreptul la acțiune este prescris, conform dispozițiilor art. 9 din Legea nr. 11/1991, formularea unei acțiuni în concurență neloială neputându-se face decât în termen de 1 an de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască dauna sau pe cel care a cauzat-o ori în 3 ani de la data săvârșirii faptei. Astfel, pârâții susțin că nu cunoșteau faptul că reclamanta este titulara brevetului de invenție nr. 118746B publicat la30 octombrie 2001, cu atât mai mult cu cât brevetul a fost controversat și a format obiectul unei cereri de revocare la O.S.I.M.

Prin încheierea din 15 martie 2007 instanța, văzând și dispozițiile art. 12 din Legea nr. 11/1991 privind combaterea concurenței neloiale, a respins excepția privind prescripția dreptului la acțiune, invocată de către pârâți cu motivarea că reclamanta a depus încă de la începutul anului 2003 o plângere penală întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 11/1991, iar pe perioada efectuării cercetărilor penale și a pronunțării unei soluții irevocabile în acest sens, termenul de prescripție fiind suspendat. La termenul din 08 februarie 2007, reclamanta prin apărătorul său a arătat că înțelege să renunțe la punctul c din acțiunea introductivă și anume la capătul de cerere privind obligarea pârâților la plata daunelor morale și materiale.

Tribunalul Buzău, prin sentința 1816 din 28 iunie 2007, a admis acțiunea, astfel cum a fost restrânsă, interzicând pârâților să comercializeze și să exploateze industrial invenții bazate pe obiectul brevetului de invenție nr. 118746 B privind procedura de abținere a betoanelor celulare ușoare și obligând pârâții la publicarea în presă a prezentei hotărâri, pe cheltuiala acestora, după rămânerea irevocabilă. Împotriva sentinței au declarat apel A.D. și SC A.P. SRL solicitând admiterea apelului și pe fond, admiterea excepției necompetenței materiale și anularea hotărârii cu trimiterea cauzei spre rejudecare sau respingerea acțiunii ca tardiv introdusă, sau admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinței atacate, în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiate.

Apelul a fost respins prin decizia nr. 161 din 3 septembrie 2007 a Curții de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ. Pentru a pronunța această decizie, curtea de apel a considerat că excepția de necompetență materială este nefondată. Acțiunea formulată de intimata - pârâtă a fost întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 11/1991, care la art. 7 prevede că «acțiunile izvorând dintr-un act de concurență neloială sunt de competența tribunalului locului săvârșirii faptei sau în a cărui rază teritorială se găsește sediul pârâtului sau inculpatului». Acțiunea formulată de intimata - reclamantă nu este prescrisă. Curtea a mai reținut că din cererea de chemare în judecată rezultă că intimații - pârâți fabrică și comercializează și în prezent invenții bazate pe procedeul care face obiectul brevetului de invenție nr. 118746/B, fără a avea acordul titularului de brevet privind procedeul de obținere a betoanelor celulare ușoare.

Prin întâmpinarea formulată apelanții - pârâți nu contestă faptul că produc și comercializează beton celular ușor și în prezent, ci doar susține că a produs și a comercializat instalați a în discuție, fără să știe ca intimata - reclamantă este titulara brevetului de invenție. Mai mult, în acțiunea formulată reclamanta s-a referit la faptele de concurență neloială săvârșite de către apelanți după ce apelantul pârât a fost condamnat prin hotărârea penală definitivă la amenda penală, iar drept urmare acțiunea introdusă în termenul legal, potrivit dispozițiilor art. 12 din Legea 11/1991, modificată potrivit art. 7 din decretul 167/1958 prescripția începe să curgă de la data nașterii dreptului la acțiune.

În cauză se constată de către instanța de apel că nașterea dreptului la acțiune se face prin desfășurarea faptelor de concurență neloială, succesiv în timp. La fila xx dosar fond intimata - reclamantă a făcut dovada că și în prezent apelanții utilizează procedeele pentru care reclamanta a deținut brevet de invenție. Și cel de-al treilea motiv de apel a fost găsit nefondat de către instanța de control judiciar cu motivarea că, deși este adevărat că instanțele de judecată trebuie să manifeste rol activ în cauzele aflate pe rol, în vederea descoperirii adevărului, însă, în prezenta cauză apelanții au fost asistați de apărător calificat, care, prin întâmpinarea formulată nu a solicitat probe în apărare și nici oral, în fața instanței, nu au fost solicitate probe în combaterea susținerilor reclamantei.

Rolul activ al instanței nu se poate manifesta prin propunerea unor probatorii pentru una dintre părți, pentru că s-ar încălca principiile imparțialității judecătorului și disponibilității părților, neputându-se substitui apărătorului uneia dintre părți. Împotriva acestei decizii au declarat recurs pârâții A.D. și SC A.P. SRL BUZĂU solicitând, în esență, casarea deciziei din apel și a sentinței primei instanțe motivat de lipsa competenței material-funcționale de soluționare a prezentei cauze. Recurenții au susținut, în raport de dispozițiile art. 304 pct. 3, 7 și 9 C. proc. civ., că pricina trebuia soluționată de Secția civilă a Tribunalului Buzău cu administrarea tuturor probelor care se impun pentru soluționarea corectă a cauzei.

Recursul va fi admis pentru următoarele considerente: Intimata-reclamantă a solicitat, în principal, prin acțiunea în concurență neloială introdusă împotriva recurenților pârâți ca instanța să dispună a se interzice comercializarea și exploatarea industrială de „invenții bazate pe obiectul brevetului de invenție nr. 118746 B”, privind procedura de obținere a betoanelor celulare ușoare. Prin decizia Curții de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ, a fost respinsă excepția necompetenței materiale a tribunalului care a pronunțat sentința nr. 1816 din data de 28 iunie 2007. Respingerea excepției invocate în baza art. 2 alin. (1) lit. e), C. proc. civ., raportat la art. 62 alin. (1) din Legea nr. 64/1991, privind brevetele de invenție, republicată, raportat la art. 35 și urm. din Legea nr. 304/2004, privind organizarea judiciară, republicată, s-a făcut fără vreo motivare.

Această acțiune este de competența tribunalului (cum se reține în mod corect, de altfel, prin decizia sus-menționată), doar că, așa cum se va arăta prin cele ce urmează, competent să soluționeze cererea este completul specializat din cadrul secției civile a Tribunalului Buzău, și nu secția comercială, care a pronunțat hotărârea atacată. Noțiunea de competență în cazul instanțelor judecătorești desemnează aptitudinea de a desfășura activități jurisdicționale, determinând și cuprinzând atributele jurisdicționale ale instanței. Excepția necompetenței materiale - funcționale reprezintă un mijloc procedural prin care se contestă competența ratione materiae de soluționare a unei cauze de către instanța învestită cu o cerere de chemare în judecată, după felul atribuțiilor jurisdicționale ale acesteia.

Sintetic, competența materială-funcțională este aceea care determină și precizează funcția și rolul atribuite fiecăreia dintre categoriile instanțelor judecătorești. Dreptul proprietății intelectuale și, în subsidiar, proprietatea industrială, constituie o ramură distinctă de drept, ale cărei instituții (invențiile, mărcile, indicațiile geografice, desenele industriale, etc.) sunt consacrate în dreptul pozitiv român prin acte normative speciale, derogatorii de la dreptul comun. Printre aceste acte normative se numără și Legea nr. 64/1991, privind brevetele de invenție, act normativ pe ale cărei dispoziții se întemeiază cererea intimatei-reclamante. În prezenta cauză, conform dispozițiilor legale, competența funcțională de soluționare a unei cereri întemeiate pe drepturile conferite de un brevet de invenție aparținea completelor specializate din cadrul secției civile a Tribunalului Buzău, și nicidecum secției comerciale și de contencios administrativ.

Cauza a fost soluționată de secția comercială și de contencios administrativ, cu încălcarea normelor ce reglementează competența materială, întrucât obiectul pricinii nu are natură comercială, iar împrejurarea că litigiul a luat naștere între două persoane fizice și o societate comercială nu determină comercialitatea în absența faptelor de comerț obiective sau subiective, iar cauza acțiunii introductive este întemeiată pe dreptul conferit prin brevetul de invenție. O aplicare a acestui principiu se regăsește în dispozițiile din Regulamentul de aplicare a Legii nr. 84/1998 privind mărcile și indicațiile geografice, art. 32 alin. (1), în conformitate cu care „acțiunea în anulare și acțiunea în decădere din drepturile conferite de marcă se înregistrează la tribunal, secția civilă”.

Deoarece drepturile conferite de brevetele de invenție reprezintă drepturi de proprietate intelectuală și cum la Tribunalul Buzău există complete specializate pentru soluționarea cauzelor de proprietate intelectuală, formate în cadrul secției civile, în temeiul dispozițiilor art. 36 din Legea nr. 304/2004, privind organizarea judiciară, competența de soluționare a acestor cauze revenea secției civile a acestei instanțe. Chiar din denumirea secției (Civilă și de Proprietate Intelectuală) a Înaltei Curți de Casație și Justiție rezultă competența după materie a acestor cauze. În concluzie, se impune casarea deciziei nr. 161 din data de 3 septembrie 2007 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești și a sentinței nr. 1816, din data de 28 iunie 2007, pronunțată de Tribunalul Buzău, secția comercială și de contencios administrativ și, în baza art. 304 alin. (1) pct. 3 raportat la art. 312 alin. (3) coroborat cu art. 313 C. proc.

civ., și trimiterea cauzei spre judecare Tribunalului Buzău, secția civilă, complet specializat în proprietate intelectuală. Cu privire la critica potrivit cu care, instanța de control judiciar ar fi motivat în mod greșit respingerea excepției prescripției dreptului la acțiune, invocată de recurenți , urmează a se pronunța instanța competentă. Fondată este critica adusă deciziei din apel care subliniază lipsa rolului activ al instanței. Cu ignorarea totală a rolului activ al completului de judecată, așa cum este prevăzut expres în art. 129 alin. (4) și (5) C. proc.

civ., instanța s-a bazat în mod absolut pe sentința penală 2343/2005, arătând că la dosar s-au depus „înscrisuri”, fără a fi nominalizate și fără a mai considera necesară administrarea altor probatorii, cu toate că instanței îi revine nu numai dreptul, ci și obligația de a ordona dovezile pe care le socotește utile pentru aflarea adevărului, în afara probelor propuse de părți și uneori chiar împotriva susținerilor comune ale părților. Instanța era obligată ca, în vederea pronunțării asupra excepției prescripției dreptului la acțiune, excepție peremptorie (dirimantă), reglementată prin dispoziții imperative, să administreze probe, față de caracterul sever al consecințelor neformulării acțiunii în termen legal.

Cu respectarea cerințelor prevăzute de lege, respectiv utilitatea, pertinența și concludența, precum și cu respectarea contradictorialității și a dreptului la apărare prin punerea în discuția părților a probei, instanța poate și trebuie, când necesitatea acestora reiese în mod clar, să ordone probe, în orice moment al dezbaterilor, nefiind limitată, ca părțile, la prima zi de înfățișare. Instanța de control judiciar, ca și cea a fondului, au pronunțat așadar hotărâri nemotivate, fără a se preocupa să facă probele care se impuneau cu atât mai mult față de caracterul tehnic al obiectului cauzei. Se impunea realizarea unei expertize de specialitate, în vederea comparării celor două procedee, expertiză care ar fi trebuit să stea la baza sentinței pronunțate, dacă instanțele și-ar fi manifestat rolul activ.

Instanța, neasumându-și rolul activ prevăzut obligatoriu de lege, nu a administrat probe nici în vederea demonstrării unor situații deosebit de importante pentru soluționarea cauzei. Astfel, nu s-a reținut că recurenții au o protecție provizorie asupra procedeului de obținere a B.C.U. În consecință, pentru a se putea face o nu numai o judecată de către o instanță competentă funcțional și material, dar și pentru o corectă stabilire a situației de fapt, în baza unui probatoriu complet, pertinent, concludent și util cauzei pe fond, se impune casarea hotărârilor și trimiterea cauzei spre rejudecare Tribunalului Buzău.

Instanța competentă va trebui să procedeze la judecarea cauzei pe fond, cu respectarea dreptului la apărare și cu administrarea, în principal, a următoarelor probe care se impun în vederea soluționării corecte a cauzei: 1. proba cu acte, prin care să se reliefeze dacă procedeul folosit de recurenți este sau nu este diferit de cel brevetat de intimata-reclamantă. 2. expertiză de specialitate, care să stabilească existența sau inexistența identității de procedee și dacă procedeul recurenților, aflat în curs de licențiere, este sau nu este unul cu totul diferit de cel brevetat de intimată și perfect apt să producă aceleași rezultate. Prin expertiză urmează a se mai stabili și dacă procedeul, așa cum este el descris în Brevetul de invenție, poate ori nu poate fi aplicat industrial.

Pentru toate aceste considerente se conform dispozițiilor legale mai sus-menționate precum și în baza art. 312 C. proc. civ., se va admite recursul declarat de pârâții A.D. și SC A.P. SRL BUZĂU împotriva deciziei nr. 161 din 3 septembrie 2007 a Curții de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ, pe care o va casa împreună cu sentința comercială nr. 1816 din 28 iunie 2007 a Tribunalului Buzău, secția comercială și de contencios administrativ și se va trimite cauza spre competentă soluționare la Tribunalul Buzău, secția civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de pârâții A.D. și SC A.P. SRL BUZĂU împotriva deciziei nr. 161 din 3 septembrie 2007 a Curții de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ, pe care o casează și sentința comercială nr. 1816 din 28 iunie 2007 a Tribunalului Buzău, secția comercială și de contencios administrativ și trimite cauza spre competentă soluționare la Tribunalul Buzău, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședința publică, astăzi 25 iunie 2008.