ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4084/2007

Asupra recursului de față, Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 1518/ CA din 7 decembrie 2006 pronunțată de Tribunalul Alba s-a respins acțiunea reclamantei SC F.S. SRL împotriva pârâtei SC D. SRL pentru obligarea pârâtei la încetarea producției și comercializării instalației pentru fabricarea betonului spumat, recunoașterea de către pârâtă a invenției reclamantei, obligarea pârâtei la plata de despăgubiri și cheltuieli de judecată. Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut că, conform dispozițiilor art. 12 coroborat cu art. 9 din Legea nr. 11/1991, dreptul material la formularea acțiuni în concurență neloială se prescrie în termen de un an de la data la care păgubitul a cunoscut sar ar fi trebuit să cunoască dauna și pe cel care a cauzat-o dar nu mai târziu de 3 ani de la data săvârșirii faptei.

Din modul de redactare al textului de lege mai sus menționat, rezultă că legiuitorul a instituit două limite temporale în funcție de care se calculează prescripția dreptului material în ceea ce privește formularea unei acțiuni în concurență neloială și anume: - pe de o parte, termenul de un an de la data la care păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască dauna și pe cel care a cauzat-o; - pe de altă parte, termenul de 3 ani de la data săvârșirii faptei. În speță, fapta considerată de reclamantă ca fiind un act de concurență neloială a fost săvârșită în cursul anului 2001 când pârâta a început să producă și să comercializeze acea instalație pentru producerea spumei mecanice și care în opinia reclamantei avea la bază același procedeu tehnic pentru care aceasta (reclamanta) obținuse în anul 1998 atestatul tehnic nr. R-034-0063 privind instalația pentru producerea betonului celular fără autoclavizare.

Cererea formulată de pârâtă în vederea brevetării instalației pentru producerea spumei mecanice a fost publicată în Buletinul Oficial pentru proprietate industrială nr. 6 din 29 iunie 2001, astfel că aceasta este data la care se poate considera că reclamanta a cunoscut efectiv autorul actului de concurență neloială. Tot la această dată, reclamanta ar fi trebuit să cunoască și dauna cauzată prin acel act considerat ca fiind de concurență neloială. Din examinarea dispozițiilor art. 12 ale Legii nr. 11/1991 observăm că legiuitorul nu prevede imperativ ca o condiție pentru promovarea unei acțiuni în concurență neloială, obligația pentru cel vătămat de a cunoaște efectiv dauna și pe cel care a cauzat-o, fiind suficient ca acesta să fi trebuit să cunoască cele două împrejurări.

Este vorba deci de o obligație cu conținut alternativ: să fi cunoscut sau să fi trebuit să cunoască dauna și pe cel care a cauzat-o. În speță, este îndeplinită această condiție cu privire la ambele aspecte. Astfel, din moment ce reclamanta a cunoscut autorul actului de concurență neloială, aceasta ar fi trebuit să cunoască și dauna cauzată prin acesta. În ceea ce privește posibilitatea reclamantei de a cunoaște dauna, cât timp legiuitorul nu a prevăzut expres anumite mijloace în acest sens, reclamanta ar fi putut recurge la orice mijloace, evident legale, considerate oportune și necesare în acest sens. Prin „daună” în sensul art. 12 din Legea nr. 1 1/1991 trebuie să înțelegem însă doar existența faptică a unui prejudiciu, fiind absurd să i se ceară reclamantei să facă dovada întinderii exacte a acestuia, deoarece acesta este o împrejurare ce urmează a fi dovedită ulterior, ca urmare a administrării unor probe în acest sens.

Raportat la data săvârșirii acțiunii de concurență neloială și la data la care reclamanta a cunoscut autorul daunei, o acțiune în concurență neloială ar fi putut fi formulată potrivit dispozițiilor art. 12 din Legea nr. 11/1991 cel târziu până la data de 29 septembrie 2004. Reclamanta a formulat însă acțiunea cu mult după această dată, respectiv la 13 iulie 2006. Susținerea reclamantei în sensul că acțiunea a fost formulată în termen raportat la data obținerii de către aceasta a brevetului de invenție (30 octombrie 2003) este eronată. Din economia dispozițiilor Legii nr. 11/1991 nu rezultă că pentru formularea unei acțiuni în concurență neloială este necesar ca persoana vătămată să dețină un brevet de invenție cu privire la produsul său procedeul tehnic copiat de către o altă persoană.

Chiar dacă s-ar aprecia că, doar de la data obținerii brevetului de invenție pentru un produs similar cu cel fabricat de pârâtă, reclamanta ar justifica un interes pentru formularea unei acțiuni în concurență neloială raportat la data săvârșirii faptei, respectiv a pretinsului act de concurență neloială de către pârâtă și care se situează în anul 2001, acțiunea este totuși prescrisă. Existenta acestui brevet de invenție emis în favoarea reclamantei nu este de natură să afecteze în vreun fel termenul pentru exercitarea dreptului la acțiune în concurență neloială, acesta îi conferă însă în plus reclamantei posibilitatea de a formula o acțiune întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 64/1991 și Legii nr. 203/2002.

În ceea ce privește dispozițiile art. 16 lit. b) din Decretul nr. 167/1958 acestea nu sunt aplicabile în speță, deoarece plângerea penală formulată de reclamantă a fost soldată cu neînceperea urmăririi penale, iar acțiunea civilă a fost parțial constatată nulă și parțial respinsă ca inadmisibilă. Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta, care a solicitat desființarea în totalitate a hotărârii instanței de fond și trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul Alba. Curtea de Apel Alba Iulia, prin decizia nr. 38 din 16 martie 2007, a respins, ca nefondat, apelul reclamantei SC F.S. SRL. Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termen, reclamanta solicitând admiterea acestuia, casarea deciziei instanței de apel și trimiterea cauzei la Tribunalul Alba pentru rejudecare.

În motivarea recursului său, întemeiat în drept pe prevederile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., recurenta – reclamantă susține că decizia atacată cuprinde motive contradictorii și a fost dată cu aplicarea greșită a legii și invocă, în esență, următoarele argumente: Instanțele au considerat în mod greșit că acțiunea reclamantei este prescrisă întrucât, chiar dacă a cunoscut cine este autorul faptelor de concurență neloială, pentru fiecare act și fapt a început să curgă un nou termen de prescripție, acest autor săvârșind zilnic acte și fapte de concurență neloială. Greșit s-a reținut că reclamanta s-a referit doar la fapta petrecută în 2001 întrucât a invocat toate faptele de concurență neloială săvârșite din 2001 până în prezent.

De asemenea, în mod greșit instanțele de judecată nu au dat eficiență dispozițiilor art. 16 lit. b) din Decretul nr. 167/1958 deși este începută urmărirea penală împotriva intimatei și a administratorului acesteia. Instanțele nu au dat eficiență prevederilor art. 129 C. proc. civ., neavând interes să constate adevărul, s-au mulțumit doar să constate intervenită prescripția dreptului material la acțiune. Examinând recursul reclamantei, prin prisma motivelor invocate, Înalta Curte constată că acesta este nefondat. Argumentele din recurs, invocate de către reclamantă, și care nu se pot încadra decât în motivul prevăzut de pct. 9 al art. 304 C. proc. civ., nu și în cel prevăzut de pct. 7 indicat de recurentă, au fost examinate atât de instanța de fond cât și cea de apel, care au făcut o corectă interpretare și aplicare a prevederilor legale, respectiv a art. 9 și 12 din Legea nr. 11/1991 și art. 16 din Decretul nr. 167/1958.

Fapta invocată de către reclamantă, prin acțiune, ca act de concurență neloială a fost săvârșită în cursul anului 2001, când pârâta – intimată a început să producă și să comercializeze instalația pentru producerea spumei mecanice iar publicarea, la 29 iunie 2001, a cererii pârâtei de brevetare a instalației este data de la care, în mod corect, s-a apreciat că reclamanta a cunoscut efectiv autorul actului de concurență neloială și la care ar fi trebuit să cunoască și dauna cauzată prin respectivul act de concurență neloială.

În acțiunea sa reclamanta face referire doar la actele pârâtei din 2001 apreciate drept concurență neloială: comercializarea instalației de producere a betonului celular fără autoclavizare și depunerea, la 29 ianuarie 2001, la O.S.I.M., a unei cereri pentru obținerea unui brevet de invenție pentru instalația respectivă, fără ca, până la soluționarea pe fond a cauzei, reclamanta să-și precizeze sau să-și întregească ori să-și modifice cererea în sensul că ar viza și acte de concurență neloială. Față de această împrejurare instanțele, în mod corect, au considerat prescrisă acțiunea reclamantei în raport de prevederile art. 9 și 12 din Legea nr. 11/1991. Aceasta nu înseamnă, însă, că reclamanta nu va putea formula o altă acțiune împotriva pârâtei pentru eventuale acte de concurență neloială săvârșite de pârâtă și care se încadrează înlăuntrul termenului de prescripție prevăzut de textele legale menționate.

Nu este întemeiat nici motivul de recurs privind întreruperea cursului prescripției ca urmare a cercetărilor penale efectuate împotriva administratorului pârâtei întrucât acest aspect nu este cuprins în enumerarea limitativă a art. 16 din Decretul nr. 167/1958. În ceea ce privește nerespectarea de către instanțe a prevederilor art. 129 C. proc. civ., recurenta nu și-a argumentat acest motiv, simplul fapt că instanțele au constatat intervenită prescripția dreptului material la acțiune neconstituind o manifestare a lipsei de rol activ. Față de cele de mai sus, Înalta Curte urmează ca, în baza art. 312 C. proc. civ., să respingă recursul reclamantei, ca nefondat, iar în temeiul art. 274 C. proc.

civ., să o oblige pe aceasta la plata către intimata pârâtă, a cheltuielilor de judecată în recurs, reprezentând onorariu de avocat, cheltuielile privind transportul fiind nedovedite.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta SC F.S. SRL București împotriva deciziei nr. 38 din 16 martie 2007 a Curții de Apel Alba Iulia, ca nefondat. Obligă recurenta – reclamantă să plătească intimatei – pârâte SC D. SRL Teiuș suma de 3.500 lei, reprezentând cheltuieli de judecată. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 decembrie 2007.