ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4084/2007
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4084/2007 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2007)
Asupra recursului de față,
Din examinarea lucrărilor
din dosar, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 1518/
CA din 7 decembrie 2006 pronunțată de Tribunalul Alba s-a respins acțiunea
reclamantei SC F.S. SRL împotriva pârâtei SC D. SRL pentru obligarea pârâtei la
încetarea producției și comercializării
instalației pentru fabricarea betonului
spumat, recunoașterea de către
pârâtă a invenției reclamantei, obligarea pârâtei la plata de despăgubiri și
cheltuieli de judecată.
Pentru
a pronunța această sentință, tribunalul a reținut că, conform
dispozițiilor
art. 12 coroborat cu art. 9 din Legea nr. 11/1991, dreptul material la
formularea acțiuni în
concurență neloială se prescrie în termen de un an de la data la care păgubitul
a cunoscut sar ar fi trebuit să cunoască dauna și pe cel
care a cauzat-o dar nu mai târziu de 3 ani de la
data săvârșirii faptei.
Din
modul de redactare al textului de lege mai sus menționat, rezultă că
legiuitorul a instituit două
limite temporale în funcție de care se calculează
prescripția dreptului material în ceea ce privește formularea unei
acțiuni în
concurență neloială și anume:
- pe de o parte, termenul de
un an de la data la care păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască dauna și
pe cel care a cauzat-o;
- pe
de altă parte, termenul de 3 ani de la data săvârșirii faptei.
În speță, fapta considerată
de reclamantă ca fiind un act de concurență
neloială
a fost săvârșită în cursul anului 2001 când pârâta a început să producă și să
comercializeze acea instalație pentru producerea spumei mecanice și care în
opinia reclamantei avea la bază același procedeu tehnic pentru care aceasta
(reclamanta)
obținuse în anul 1998 atestatul tehnic nr. R-034-0063 privind
instalația pentru producerea betonului celular
fără autoclavizare.
Cererea formulată de pârâtă
în vederea brevetării instalației pentru producerea spumei mecanice a fost publicată
în Buletinul Oficial pentru proprietate industrială nr. 6 din 29 iunie 2001,
astfel că aceasta este data la care se
poate
considera că reclamanta a cunoscut efectiv autorul actului de concurență
neloială.
Tot la
această dată, reclamanta ar fi trebuit să cunoască și dauna cauzată
prin acel act considerat ca
fiind de concurență neloială.
Din examinarea dispozițiilor
art. 12 ale Legii nr. 11/1991 observăm că
legiuitorul
nu prevede imperativ ca o condiție pentru promovarea unei acțiuni
în
concurență neloială, obligația pentru cel vătămat de a cunoaște efectiv dauna
și pe cel care a cauzat-o, fiind suficient ca acesta să fi trebuit să cunoască
cele două împrejurări.
Este
vorba deci de o obligație cu conținut alternativ: să fi cunoscut sau
să fi trebuit să cunoască
dauna și pe cel care a cauzat-o.
În
speță, este îndeplinită această condiție cu privire la ambele aspecte.
Astfel, din moment ce
reclamanta a cunoscut autorul actului de concurență neloială, aceasta ar fi
trebuit să cunoască și dauna cauzată prin acesta.
În ceea ce privește
posibilitatea reclamantei de a cunoaște dauna, cât timp legiuitorul nu a
prevăzut expres anumite mijloace în acest sens,
reclamanta ar fi putut recurge la orice mijloace, evident legale,
considerate
oportune și necesare în acest sens.
Prin
„daună” în sensul
art. 12
din Legea
nr. 1
1/1991
trebuie să înțelegem
însă doar existența faptică a unui prejudiciu, fiind absurd să i se
ceară reclamantei să facă dovada întinderii exacte a acestuia, deoarece acesta
este o împrejurare ce urmează a fi dovedită ulterior, ca urmare a administrării
unor probe în acest sens.
Raportat la data săvârșirii
acțiunii de concurență neloială și la data la care reclamanta a cunoscut
autorul daunei, o acțiune în concurență neloială ar fi putut fi formulată potrivit
dispozițiilor art. 12 din Legea nr. 11/1991 cel târziu până la data de 29
septembrie 2004.
Reclamanta a formulat însă
acțiunea cu mult după această dată, respectiv la 13 iulie 2006.
Susținerea
reclamantei în sensul că acțiunea a fost formulată în termen raportat la data
obținerii de către aceasta a brevetului de invenție (30 octombrie 2003) este
eronată. Din economia dispozițiilor Legii nr. 11/1991 nu rezultă că pentru
formularea unei acțiuni în
concurență neloială este necesar ca persoana vătămată să dețină un brevet de
invenție cu privire la produsul său procedeul tehnic copiat de către o altă
persoană.
Chiar dacă s-ar aprecia că,
doar de la data obținerii brevetului de invenție pentru un produs similar cu
cel fabricat de pârâtă, reclamanta ar justifica un interes pentru formularea
unei acțiuni în concurență neloială raportat la data săvârșirii faptei,
respectiv a pretinsului act de concurență
neloială
de către pârâtă și care se situează în anul 2001, acțiunea este totuși
prescrisă.
Existenta acestui brevet de
invenție emis în favoarea reclamantei nu
este
de natură să afecteze în vreun fel termenul pentru exercitarea dreptului la
acțiune
în concurență neloială, acesta îi conferă însă în plus reclamantei
posibilitatea de a formula o acțiune întemeiată pe
dispozițiile Legii nr. 64/1991
și Legii nr. 203/2002.
În ceea ce privește
dispozițiile art. 16 lit. b) din Decretul nr. 167/1958
acestea nu sunt aplicabile în speță, deoarece plângerea penală
formulată de
reclamantă a fost
soldată cu neînceperea urmăririi penale, iar acțiunea civilă a
fost parțial constatată nulă și parțial respinsă
ca inadmisibilă.
Împotriva
acestei sentințe a declarat apel reclamanta, care a solicitat
desființarea
în totalitate a hotărârii instanței de fond și trimiterea cauzei spre
rejudecare la Tribunalul
Alba.
Curtea de Apel Alba Iulia,
prin decizia nr. 38 din 16 martie 2007, a respins, ca nefondat, apelul
reclamantei SC F.S. SRL.
Împotriva acestei decizii a
declarat recurs, în termen, reclamanta solicitând admiterea acestuia, casarea
deciziei instanței de apel și trimiterea cauzei la Tribunalul Alba pentru
rejudecare.
În motivarea recursului său,
întemeiat în drept pe prevederile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., recurenta
– reclamantă susține că decizia atacată cuprinde motive contradictorii și a
fost dată cu aplicarea greșită a legii și invocă, în esență, următoarele
argumente:
Instanțele au considerat în
mod greșit că acțiunea reclamantei este prescrisă întrucât, chiar dacă a
cunoscut cine este autorul faptelor de concurență neloială, pentru fiecare act
și fapt a început să curgă un nou termen de prescripție, acest autor săvârșind
zilnic acte și fapte de concurență neloială. Greșit s-a reținut că reclamanta
s-a referit doar la fapta petrecută în 2001 întrucât a invocat toate faptele de
concurență neloială săvârșite din 2001 până în prezent.
De asemenea, în mod greșit
instanțele de judecată nu au dat eficiență dispozițiilor art. 16 lit. b) din
Decretul nr. 167/1958 deși este începută urmărirea penală împotriva intimatei
și a administratorului acesteia.
Instanțele nu au dat
eficiență prevederilor art. 129 C. proc. civ., neavând interes să constate
adevărul, s-au mulțumit doar să constate intervenită prescripția dreptului
material la acțiune.
Examinând recursul
reclamantei, prin prisma motivelor invocate, Înalta Curte constată că acesta
este nefondat.
Argumentele din recurs,
invocate de către reclamantă, și care nu se pot încadra decât în motivul
prevăzut de pct. 9 al art. 304 C. proc. civ., nu și în cel prevăzut de pct. 7
indicat de recurentă, au fost examinate atât de instanța de fond cât și cea de
apel, care au făcut o corectă interpretare și aplicare a prevederilor legale,
respectiv a art. 9 și 12 din Legea nr. 11/1991 și art. 16 din Decretul nr. 167/1958.
Fapta invocată de către
reclamantă, prin acțiune, ca act de concurență neloială a fost săvârșită în
cursul anului 2001, când pârâta – intimată a început să producă și să
comercializeze instalația pentru producerea spumei mecanice iar publicarea, la
29 iunie 2001, a cererii pârâtei de brevetare a instalației este data de la
care, în mod corect, s-a apreciat că reclamanta a cunoscut efectiv autorul
actului de concurență neloială și la care ar fi trebuit să cunoască și dauna
cauzată prin respectivul act de concurență neloială.
În acțiunea sa reclamanta
face referire doar la actele pârâtei din 2001 apreciate drept concurență
neloială: comercializarea instalației de producere a betonului celular fără
autoclavizare și depunerea, la 29 ianuarie 2001, la O.S.I.M., a unei cereri
pentru obținerea unui brevet de invenție pentru instalația respectivă, fără ca,
până la soluționarea pe fond a cauzei, reclamanta să-și precizeze sau să-și
întregească ori să-și modifice cererea în sensul că ar viza și acte de
concurență neloială.
Față de această împrejurare
instanțele, în mod corect, au considerat prescrisă acțiunea reclamantei în
raport de prevederile art. 9 și 12 din Legea nr. 11/1991. Aceasta nu înseamnă, însă,
că reclamanta nu va putea formula o altă acțiune împotriva pârâtei pentru
eventuale acte de concurență neloială săvârșite de pârâtă și care se încadrează
înlăuntrul termenului de prescripție prevăzut de textele legale menționate.
Nu este întemeiat nici
motivul de recurs privind întreruperea cursului prescripției ca urmare a
cercetărilor penale efectuate împotriva administratorului pârâtei întrucât
acest aspect nu este cuprins în enumerarea limitativă a art. 16 din Decretul nr.
167/1958.
În ceea ce privește
nerespectarea de către instanțe a prevederilor art. 129 C. proc. civ.,
recurenta nu și-a argumentat acest motiv, simplul fapt că instanțele au
constatat intervenită prescripția dreptului material la acțiune neconstituind o
manifestare a lipsei de rol activ.
Față de cele de mai sus,
Înalta Curte urmează ca, în baza art. 312 C. proc. civ., să respingă recursul
reclamantei, ca nefondat, iar în temeiul art. 274 C. proc. civ., să o oblige pe
aceasta la plata către intimata pârâtă, a cheltuielilor de judecată în recurs,
reprezentând onorariu de avocat, cheltuielile privind transportul fiind nedovedite.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat
de reclamanta SC F.S. SRL București împotriva deciziei nr. 38 din 16 martie
2007 a Curții de Apel Alba Iulia, ca nefondat.
Obligă recurenta –
reclamantă să plătească intimatei – pârâte SC D. SRL Teiuș suma de 3.500 lei,
reprezentând cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi 12 decembrie 2007.