ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3071/2003

S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta O. Ol. împotriva deciziei nr.285 din 13 aprilie 2001 a Curții de Apel Alba Iulia-Secția Comercială. La apelul nominal s-a prezentat recurenta pârâtă O. O prin avocat N. G., lipsind intimații S.C. „O.” SRL Tg. Mureș, T. G F. Procedura legal îndeplinită. S-a referit de către magistratul asistent că recursul este timbrat, după care, cauza fiind în stare de judecată, Curtea a acordat recurentei, cuvântul. Recurenta a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei și trimiterea cauzei spre rejudecare. CURTEA, Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 22 aprilie 1998 cu modificările ulterioare, reclamantul T.G.

F. și intervenienta forțată S.C. „O”. SRL Alba, au solicitat obligarea pârâtei O. O. la plata despăgubirilor în sumă de 95.068.393 lei și a dobânzilor bancare aferente, reprezentând daune cauzate de pârâtă prin comerțul concurent prestat în defavoarea S.C. „O”. SRL și în favoarea societății „P I.” SRL Alba, înființată cu acest scop de O. A., soțul pârâtei. Tribunalul Alba, prin sentința comercială nr.551/22 iulie 1998, a respins acțiunea ca prescrisă, reținând că dreptul la despăgubiri, întemeiat pe dispozițiile art.4 lit.i din Legea nr.11/1991 coroborat cu art.145 alin.2 din Legea nr.31/1990, s-a născut la 29 iulie 1994 când reclamantul a cunoscut faptele pârâtei comise în calitate de administrator al S.C.” O.” SRL iar acțiunea a fost promovată la 22 aprilie 1998, deci peste termenul de 1 an, fiind astfel tardivă.

Apelul reclamantului a fost admis de Curtea de Apel Alba Iulia, prin decizia comercială nr.132/11 februarie 1999, a desființat sentința tribunalului și a trimis cauza aceluiași tribunal spre o nouă judecată, în cadrul căreia să fie soluționată și cererea de intervenție forțată a S.C. „O.” SRL Alba. De asemenea, să fie avută în vedere decizia nr.225/1997 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia. Rejudecând în fond după desființare, Tribunalul Alba, prin sentința comercială nr.519/26 mai 2000 a respins acțiunea reclamantului și a intervenientei forțate. Pentru a pronunța această hotărâre s-a reținut că deși dreptul la despăgubiri nu este prescris, acțiunea nu poate fi primită deoarece prejudiciul cauzat reclamantului a fost reparat conform deciziei civile nr.225/A/1997 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia.

Sentința a fost atacată cu apel de reclamanți, susținându-se că greșit s-a reținut că prejudiciul invocat în cauză are același izvor juridic cu drepturile bănești cuvenite reclamantului în calitatea sa de fost asociat al S.C. „O.”SRL, stabilire prin decizia nr.225/A/1997 a Curții de Apel Alba Iulia. Curtea de Apel Alba Iulia-Secția Comercială și Contencios Administrativ, prin decizia civilă nr.285 din 13 aprilie 2001, a admis apelul reclamantului T. G. F. și intervenientei S.C. „O.” SRL Alba, schimbând sentința atacată în sensul admiterii în parte a acțiunii și obligării pârâtei la 49.541.710 lei, despăgubiri către reclamantul T. G. F., cu 10.087.710 lei, cheltuieli de judecată. Pentru a pronunța această ultimă hotărâre, instanța a reținut că pârâta a desfășurat un comerț concurent prin S.C.

„P. I.” SRL – înființată de soțul acesteia- făcându-se vinovată de concurență neloială, încălcându-se prevederile art.192 al.2 din Legea nr.31/1990. Daunele reclamate în cauză, datorate de pârâtă, nu privesc dividendele, ci profitul de care a fost lipsită intervenienta S.C. „O.” SRL și implicit T.G.F, calculat pe perioada neprescrisă de 3 ani, anterioare introducerii acțiunii, 22 aprilie 1998, deci începând cu 22 aprilie 1995. Prin recursul declarat împotriva deciziei sus menționate, în temeiul art.304 pct.9, pârâta a invocat prescripția acțiunii. S-a susținut că termenul de prescripție de 3 ani a început să curgă de la data săvârșirii faptei (art.12 din Legea nr.11/1991). În speță, reclamantul a susținut că fapta prejudiciabilă s-a produs la data înființării societății concurente, S.C.

Perla Impex SRL, adică la 29 august 1994, dată în raport de care acțiunea introdusă la 22 aprilie 1998 este prescrisă. Recursul este nefondat. Problema în litigiu este momentul de la care începe să curgă termenul de prescripție pentru daunele produse prin concurență neloială săvârșită de un administrator, prin faptă directă sau prin altă persoană fizică sau juridică, respectiv dacă prescripția începe să curgă de la data înființării comerciantului concurent, după cum susține recurenta pârâtă. Sub acest aspect se reține: Potrivit art.7 din Decretul 167/1958, prescripția începe să curgă de la data nașterii dreptului la acțiune. În cauză, determinant pentru nașterea dreptului la acțiune, nu este momentul constituirii societății comerciale concurente ci, desfășurarea faptelor de concurență neloială.

Or, aceste fapte – după cum rezultă din verificările expertizei contabile efectuate în cauză- s-au desfășurat în timp, succesiv, producându-se într-o perioadă începând cu înființarea societății concurente, S.C.” P. I.”SRL și pe parcursul activității. Ca urmare, pentru fiecare activitate producătoare de prejudicii se naște un termen distinct de prescripție, astfel că acțiunea pentru daune este în termen formulată pentru o perioadă de 3 ani, anterioară introducerii acțiunii. Întrucât hotărârea instanței de apel a avut în vedere această modalitate de calcul a termenului de prescripție, susținerile pârâtei sunt nefondate, astfel că recursul urmează să fie respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge recursul declarat de pârâta O. O. împotriva deciziei nr.285 din 13 aprilie 2001 a Curții de Apel Alba Iulia-Secția Comercială, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțata în ședință publică, astăzi 17 iunie 2003.