ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3071/2003

S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta O.

Ol. împotriva deciziei nr.285 din 13 aprilie 2001 a Curții de Apel Alba Iulia-Secția

Comercială.

La apelul nominal s-a prezentat recurenta

pârâtă O. O prin avocat N. G., lipsind intimații S.C. „O.” SRL Tg.

Mureș, T. G F.

Procedura legal îndeplinită.

S-a referit de către magistratul asistent

că recursul este timbrat, după care, cauza fiind în stare de

judecată, Curtea a acordat recurentei, cuvântul.

Recurenta a solicitat admiterea recursului, casarea

deciziei și trimiterea cauzei spre rejudecare.

CURTEA,

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la 22 aprilie

1998 cu modificările ulterioare, reclamantul T.G. F. și intervenienta

forțată S.C. „O”. SRL Alba, au solicitat obligarea pârâtei O. O. la

plata despăgubirilor în sumă de 95.068.393 lei și a dobânzilor

bancare aferente, reprezentând daune cauzate de pârâtă prin comerțul

concurent prestat în defavoarea S.C. „O”. SRL și în favoarea

societății „P I.” SRL Alba, înființată cu acest scop de O.

A., soțul pârâtei.

Tribunalul Alba, prin sentința comercială

nr.551/22 iulie 1998, a respins acțiunea ca prescrisă, reținând

că dreptul la despăgubiri, întemeiat pe dispozițiile art.4 lit.i

din Legea nr.11/1991 coroborat cu art.145 alin.2 din Legea nr.31/1990, s-a

născut la 29 iulie 1994 când reclamantul a cunoscut faptele pârâtei comise

în calitate de administrator al S.C.” O.” SRL iar acțiunea a fost

promovată la 22 aprilie 1998, deci peste termenul de 1 an, fiind astfel

tardivă.

Apelul reclamantului a fost admis de Curtea de Apel

Alba Iulia, prin decizia comercială nr.132/11 februarie 1999, a

desființat sentința tribunalului și a trimis cauza

aceluiași tribunal spre o nouă judecată, în cadrul căreia

să fie soluționată și cererea de intervenție

forțată a S.C. „O.” SRL Alba. De asemenea, să fie avută în

vedere decizia nr.225/1997 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia.

Rejudecând în fond după desființare,

Tribunalul Alba, prin sentința comercială nr.519/26 mai 2000 a

respins acțiunea reclamantului și a intervenientei forțate.

Pentru a pronunța această hotărâre

s-a reținut că deși dreptul la despăgubiri nu este

prescris, acțiunea nu poate fi primită deoarece prejudiciul cauzat

reclamantului a fost reparat conform deciziei civile nr.225/A/1997

pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia.

Sentința a fost atacată cu apel de

reclamanți, susținându-se că greșit s-a reținut

că prejudiciul invocat în cauză are același izvor juridic cu

drepturile bănești cuvenite reclamantului în calitatea sa de fost

asociat al S.C. „O.”SRL, stabilire prin decizia nr.225/A/1997 a Curții de

Apel Alba Iulia.

Curtea de Apel Alba Iulia-Secția

Comercială și Contencios Administrativ, prin decizia civilă

nr.285 din 13 aprilie 2001, a admis apelul reclamantului T. G. F. și intervenientei

S.C. „O.” SRL Alba, schimbând sentința atacată în sensul admiterii în

parte a acțiunii și obligării pârâtei la 49.541.710 lei,

despăgubiri către reclamantul T. G. F., cu 10.087.710 lei, cheltuieli

de judecată.

Pentru a pronunța această ultimă

hotărâre, instanța a reținut că pârâta a

desfășurat un comerț concurent prin S.C. „P. I.” SRL –

înființată de soțul acesteia- făcându-se vinovată de

concurență neloială, încălcându-se prevederile art.192 al.2

din Legea nr.31/1990.

Daunele reclamate în cauză, datorate de

pârâtă, nu privesc dividendele, ci profitul de care a fost lipsită intervenienta

S.C. „O.” SRL și implicit T.G.F, calculat pe perioada neprescrisă de

3 ani, anterioare introducerii acțiunii, 22 aprilie 1998, deci începând cu

22 aprilie 1995.

Prin recursul declarat împotriva deciziei sus

menționate, în temeiul art.304 pct.9, pârâta a invocat prescripția

acțiunii.

S-a susținut că termenul de

prescripție de 3 ani a început să curgă de la data

săvârșirii faptei (art.12 din Legea nr.11/1991).

În speță, reclamantul a susținut

că fapta prejudiciabilă s-a produs la data înființării

societății concurente, S.C. Perla Impex SRL, adică la 29 august

1994, dată în raport de care acțiunea introdusă la 22 aprilie

1998 este prescrisă.

Recursul este nefondat.

Problema în litigiu este momentul de la care începe

să curgă termenul de prescripție pentru daunele produse prin

concurență neloială săvârșită de un

administrator, prin faptă directă sau prin altă persoană

fizică sau juridică, respectiv dacă prescripția începe

să curgă de la data înființării comerciantului concurent,

după cum susține recurenta pârâtă.

Sub acest aspect se reține:

Potrivit art.7 din Decretul 167/1958,

prescripția începe să curgă de la data nașterii dreptului

la acțiune.

În cauză, determinant pentru nașterea dreptului

la acțiune, nu este momentul constituirii societății comerciale

concurente ci, desfășurarea faptelor de concurență

neloială.

Or, aceste fapte – după cum rezultă din

verificările expertizei contabile efectuate în cauză- s-au

desfășurat în timp, succesiv, producându-se într-o perioadă

începând cu înființarea societății concurente, S.C.” P. I.”SRL

și pe parcursul activității.

Ca urmare, pentru fiecare activitate

producătoare de prejudicii se naște un termen distinct de

prescripție, astfel că acțiunea pentru daune este în termen

formulată pentru o perioadă de 3 ani, anterioară introducerii

acțiunii.

Întrucât hotărârea instanței de apel a

avut în vedere această modalitate de calcul a termenului de

prescripție, susținerile pârâtei sunt nefondate, astfel că

recursul urmează să fie respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de pârâta O. O. împotriva

deciziei nr.285 din 13 aprilie 2001 a Curții de Apel Alba Iulia-Secția

Comercială, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțata în ședință publică,

astăzi 17 iunie 2003.