ÎCCJ, decizie (scj.ro #82806)
ÎCCJ, decizie (scj.ro #82806) (Înalta Curte de Casație și Justiție)
Acțiune
în răspundere civilă pentru repararea daunelor cauzate prin acte de
concurență neloială. Termenul de prescripție aplicabil
Cuprins pe materii:
Drept comercial. Prescripție extinctivă
Index alfabetic:
acțiunea în răspundere civilă
-
acte de concurență neloială
-
prescripția dreptului material la acțiune
Legea
nr.11/1991, art. 12
Din economia dispozițiilor art. 12 din Legea nr. 11/1991
reiese faptul că dreptul la acțiune în concurență
neloială se prescrie în termen de un an de la data la care păgubitul
a cunoscut sau ar fi trebuit să cunoască dauna și pe cel care a
cauzat-o, dar nu mai târziu de 3 ani de la data săvârșirii faptei.
Termenul de 3 ani instituit în teza finală a art. 12 din
Legea nr. 11/1991 nu are natura unui termen de prescripție, ci este un
termen de decădere în cadrul căruia păgubitul trebuie să
facă demersuri pentru identificarea persoanei care a cauzat dauna.
Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1198 din 21 martie
2013
Prin
sentința civilă nr. 6334 din 21 noiembrie 2011, Tribunalul
Maramureș a admis excepția prescripției dreptului la
acțiune, invocată de pârâtul Z.V. și a respins ca prescrisă
acțiunea formulată de reclamanta SC E. România SRL prin lichidator
P.G. IPURL, în contradictoriu cu pârâtul Z.V. De asemenea, s-a respins cererea
pârâtului de obligare, în numele reclamantei, a administratorului special D.R.
la plata cheltuielilor de judecată.
Pentru
a hotărî astfel, tribunalul a reținut că reclamanta a invocat
drept temei al acțiunii sale art. 9 din Legea nr. 11/1991 potrivit
căruia, dacă vreuna dintre faptele prevăzute de art. 4 sau 5
cauzează daune patrimoniale sau morale, cel prejudiciat este în drept
să se adreseze instanței competente cu acțiune în
răspundere civilă corespunzătoare.
Prescripția
dreptului la acțiunea în răspundere civilă pentru repararea
daunelor cauzate prin acte de concurență neloială începe să
curgă de la data de la care păgubitul a cunoscut sau ar fi trebuit
să cunoască dauna și pe cel care a cauzat-o, dar nu mai târziu
de 3 ani de la data săvârșirii faptei (art. 12 din Legea nr.
11/1991).
Faptele
de concurență neloială imputate pârâtului s-au
desfășurat în timp, cel mai târziu până la data de 23 mai 2007,
când Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția
comercială, prin decizia nr. 1977 din 23 mai 2007, pronunțată, a
menținut decizia nr. 143 din 3 octombrie 2006 a Curții de Apel Cluj.
Prin
decizia nr. 143 din 3 octombrie 2006 a Curții de Apel Cluj s-au
menținut statuările din sentința nr. 940 din 28 septembrie 2005
a Tribunalului Maramureș, Secția comercială, de contencios administrativ
și fiscal, prin care s-a dispus, în temeiul art. 222 lit. c) raportat la
art. 82 alin. (1) din Legea nr. 31/1990, excluderea pârâtului din societatea
reclamantă pentru desfășurarea de activități de
concurență neloială prin intermediul unei persoane interpuse.
În
speță, termenul de introducere a acțiunii este de 1 an, iar nu
de 3 ani întrucât reclamanta, încă de la data introducerii acțiunii
ce a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Maramureș la 13 iulie
2004 (data poștei), cunoștea dauna și pe cel care a cauzat-o
(momentul subiectiv).
Cu atât
mai mult, acest moment subiectiv de cunoaștere a daunei și a
persoanei vinovate este realizat la data de 23 mai 2007 când soluția de
excludere a pârâtului pentru fapte ilicite de concurență
neloială a rămas irevocabilă.
Reclamanta
a introdus prezenta acțiune la data de 14 august 2008, după expirarea
termenului de prescripție de 1 an.
Tribunalul
a reținut că prevederile art. 82, respectiv art. 224 din Legea nr.
31/1990 nu exclud aplicarea dispozițiilor art. 12 din Legea nr. 11/1991,
referitoare la termenul de prescripție și la momentul curgerii
acestuia.
Împotriva
acestei sentințe a declarat apel pârâtul Z.V. solicitând admiterea
acestuia, modificarea în parte a sentinței apelate în sensul obligării
reclamantei la plata contravalorii onorariului avocațial în fond pentru
întreaga sumă solicitată, iar în numele SC E. România SRL pe fostul
administrator special D.R. care s-a obligat la plata acestora.
De
asemenea, împotriva acestei sentințe a declarat apel și SC E. România
SRL solicitând admiterea acestuia și modificarea sentinței apelate în
sensul admiterii acțiunii introductive așa cum a fost, cu cheltuieli
de judecată.
Prin
decizia civilă nr. 77 din 28 mai 2012, Curtea de Apel Cluj, Secția a
II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a respins ambele
apeluri.
Pentru
a pronunța această soluție, Curtea a reținut, în
esență, următoarele:
Reclamanta
a cunoscut cel mai târziu de la data rămânerii irevocabile a
hotărârii de excludere faptele și persoana vinovată, iar
ulterior acestui moment nu au intervenit alte fapte de concurență,
astfel că, în mod corect, instanța de fond a reținut că
este aplicabil termenul de un an de prescripție al acțiunii în răspundere
iar acesta începe să curgă de la data de 23 mai 2007.
Curtea
nu neagă faptul că obligația de neconcurență este
analizată ca o obligație negativă continuă (sau
succesivă), iar nu ca o obligație instantanee, cu consecința
că termenul de prescripție pentru daunele produse prin
concurența neloială începe să curgă pe măsura
desfășurării faptelor de concurență neloială,
pentru fiecare activitate cauzatoare de prejudicii născându-se un termen
distinct de prescripție, însă, în speță nu s-a făcut
dovada săvârșirii faptelor de concurență neloială
ulterior pronunțării hotărârii irevocabile în dosarul nr.
xx725/33/2005, adică până la data de 23 mai 2007.
Cât privește apelul declarat de către pârâtul Z.V.,
Curtea a reținut că, în speță, partea căzută în
pretenții este reclamanta SC E. România SRL, astfel că doar aceasta
poate fi obligată la plata cheltuielilor de judecată.
Cum pârâtul a solicitat obligarea altei persoane decât cea
căzută în pretenții, Curtea a constatat că soluția de
respingere a acestei cereri este fondată.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs SC E. România SRL,
criticând-o sub următoarele motive de nelegalitate.
Decizia a fost dată cu încălcarea și aplicarea
greșită a legii, deoarece în speță este operabil termenul
de 3 ani.
Astfel, instanța de apel face o confuzie întrucât
reclamanta nu cunoștea dauna și chiar în cuprinsul acțiunii
introductive de instanță a precizat faptul că, întinderea
prejudiciului cauzat de pârât nu poate fi evaluat de către
reclamantă, urmând a se preciza acest element ulterior administrării
probațiunii necesare, motiv pentru care trebuie înlăturate
argumentele instanței referitoare la aplicabilitatea termenului de
prescripție de 1 an.
Temeiul legal al acțiunii este reprezentat de prevederile
art. 82 și 224 din Legea nr. 31/1990, pe lângă dispozițiile din
legea specială nr. 11/1991.
Catalogând astfel cadrul legal și răspunderea de tip
delictual, termenul de prescripție pentru introducerea acțiunii în
despăgubiri este de 3 ani, și începe să curgă de la data
rămânerii irevocabile a hotărârii prin care s-a statuat irevocabil
cine e persoana vinovată și de ce anume se face vinovată,
respectiv de la data de 23 mai 2007.
Sunt invocate dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
și se solicită admiterea recursului, modificarea deciziei atacate în
sensul admiterii apelului și, pe cale de consecință, schimbarea
în tot a sentinței civile a Tribunalului Maramureș în sensul
admiterii acțiunii introductive de instanță.
În cauză, intimatul-pârât Z.V. a formulat întâmpinare
solicitând respingerea recursului ca nefondat.
Analizând recursul prin prisma motivelor de nelegalitate
invocate, Înalta Curte a apreciat că acesta este nefondat și l-a
respins pentru următoarele considerente:
Potrivit dispozițiilor art. 12 din Legea nr.11/1991,
prescripția dreptului la acțiune în răspundere civilă
pentru repararea daunelor cauzate prin acte de concurență
neloială începe să curgă de la data la care păgubitul a
cunoscut sau ar fi trebuit să cunoască dauna și pe cel care a
cauzat-o, dar nu mai târziu de 3 ani de la data săvârșirii faptei.
Curtea de apel a reținut în mod corect faptul că
obligația de neconcurență este o obligație negativă
continuă (sau succesivă), iar nu o obligație instantanee, cu
consecința că termenul de prescripție pentru daunele produse
prin concurență neloială începe să curgă pe
măsura desfășurării faptelor de concurență
neloială, pentru fiecare activitate cauzatoare de prejudicii
născându-se un termen distinct de prescripție.
În cauză nu s-a făcut dovada săvârșirii
faptelor de concurență neloială ulterior pronunțării
hotărârii irevocabile, respectiv decizia nr. 1977 din 23 mai 2007 a
Înaltei Curți de Casație și Justiție, Secția
comercială.
Așa fiind, dreptul la acțiune în concurență
neloială consacrat de lege se prescrie în termen de un an de la data la
care păgubitul a cunoscut sau ar fi trebuit să cunoască dauna
și pe cel care a cauzat-o, dar nu mai târziu de 3 ani de la data
săvârșirii faptei.
Faptul că legea dispune „nu mai târziu de 3 ani de la data
săvârșirii faptei” nu înseamnă că termenul de
prescripție este de 3 ani și nu de 1 an, cum în mod corect a
reținut Curtea de apel.
Acest termen de 3 ani are în vedere faptul că în
măsura în care păgubitul cunoaște dauna și pe cel care a
cauzat-o după 3 ani de la data săvârșirii faptei, atunci dreptul
la acțiune este prescris.
În cauză, în mod corect s-a reținut că dreptul la
acțiune este prescris, însăși reclamanta-recurentă
arătând că fapta ilicită cauzatoare de prejudicii a fost
săvârșită de pârâtul intimat în perioada în care era asociat
și administrator al societății recurente, constând în acte de
concurență neloială.
Acesta a fost de altfel și motivul excluderii
pârâtului-intimat din societate și revocării calității de
administrator.
Prin decizia irevocabilă a Înaltei Curți de
Casație și Justiție de la 23 mai 2007 s-a stabilit că
pârâtul-intimat se face vinovat de săvârșirea faptei ilicite de
concurență neloială.
Așa fiind, în mod corect s-a reținut că dreptul
la acțiune al recurentei-reclamante este prescris, iar criticile de
nelegalitate ale acesteia nu pot fi primite.
Față de aceste considerente, Înalta Curte a apreciat
că în cauză nu există motive de nelegalitate care să
impună casarea sau modificarea deciziei recurate și, pe cale de
consecință, potrivit dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc.
civ., recursul a fost respins ca nefondat.