ÎCCJ, decizie (scj.ro #82806)

Acțiune în răspundere civilă pentru repararea daunelor cauzate prin acte de concurență neloială. Termenul de prescripție aplicabil Cuprins pe materii: Drept comercial. Prescripție extinctivă Index alfabetic: acțiunea în răspundere civilă - acte de concurență neloială - prescripția dreptului material la acțiune Legea nr.11/1991, art. 12 Din economia dispozițiilor art. 12 din Legea nr. 11/1991 reiese faptul că dreptul la acțiune în concurență neloială se prescrie în termen de un an de la data la care păgubitul a cunoscut sau ar fi trebuit să cunoască dauna și pe cel care a cauzat-o, dar nu mai târziu de 3 ani de la data săvârșirii faptei. Termenul de 3 ani instituit în teza finală a art. 12 din Legea nr. 11/1991 nu are natura unui termen de prescripție, ci este un termen de decădere în cadrul căruia păgubitul trebuie să facă demersuri pentru identificarea persoanei care a cauzat dauna.

Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1198 din 21 martie 2013 Prin sentința civilă nr. 6334 din 21 noiembrie 2011, Tribunalul Maramureș a admis excepția prescripției dreptului la acțiune, invocată de pârâtul Z.V. și a respins ca prescrisă acțiunea formulată de reclamanta SC E. România SRL prin lichidator P.G. IPURL, în contradictoriu cu pârâtul Z.V. De asemenea, s-a respins cererea pârâtului de obligare, în numele reclamantei, a administratorului special D.R. la plata cheltuielilor de judecată. Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că reclamanta a invocat drept temei al acțiunii sale art. 9 din Legea nr. 11/1991 potrivit căruia, dacă vreuna dintre faptele prevăzute de art. 4 sau 5 cauzează daune patrimoniale sau morale, cel prejudiciat este în drept să se adreseze instanței competente cu acțiune în răspundere civilă corespunzătoare.

Prescripția dreptului la acțiunea în răspundere civilă pentru repararea daunelor cauzate prin acte de concurență neloială începe să curgă de la data de la care păgubitul a cunoscut sau ar fi trebuit să cunoască dauna și pe cel care a cauzat-o, dar nu mai târziu de 3 ani de la data săvârșirii faptei (art. 12 din Legea nr. 11/1991). Faptele de concurență neloială imputate pârâtului s-au desfășurat în timp, cel mai târziu până la data de 23 mai 2007, când Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția comercială, prin decizia nr. 1977 din 23 mai 2007, pronunțată, a menținut decizia nr. 143 din 3 octombrie 2006 a Curții de Apel Cluj.

Prin decizia nr. 143 din 3 octombrie 2006 a Curții de Apel Cluj s-au menținut statuările din sentința nr. 940 din 28 septembrie 2005 a Tribunalului Maramureș, Secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, prin care s-a dispus, în temeiul art. 222 lit. c) raportat la art. 82 alin. (1) din Legea nr. 31/1990, excluderea pârâtului din societatea reclamantă pentru desfășurarea de activități de concurență neloială prin intermediul unei persoane interpuse. În speță, termenul de introducere a acțiunii este de 1 an, iar nu de 3 ani întrucât reclamanta, încă de la data introducerii acțiunii ce a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Maramureș la 13 iulie 2004 (data poștei), cunoștea dauna și pe cel care a cauzat-o (momentul subiectiv).

Cu atât mai mult, acest moment subiectiv de cunoaștere a daunei și a persoanei vinovate este realizat la data de 23 mai 2007 când soluția de excludere a pârâtului pentru fapte ilicite de concurență neloială a rămas irevocabilă. Reclamanta a introdus prezenta acțiune la data de 14 august 2008, după expirarea termenului de prescripție de 1 an. Tribunalul a reținut că prevederile art. 82, respectiv art. 224 din Legea nr. 31/1990 nu exclud aplicarea dispozițiilor art. 12 din Legea nr. 11/1991, referitoare la termenul de prescripție și la momentul curgerii acestuia. Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâtul Z.V. solicitând admiterea acestuia, modificarea în parte a sentinței apelate în sensul obligării reclamantei la plata contravalorii onorariului avocațial în fond pentru întreaga sumă solicitată, iar în numele SC E. România SRL pe fostul administrator special D.R.

care s-a obligat la plata acestora. De asemenea, împotriva acestei sentințe a declarat apel și SC E. România SRL solicitând admiterea acestuia și modificarea sentinței apelate în sensul admiterii acțiunii introductive așa cum a fost, cu cheltuieli de judecată. Prin decizia civilă nr. 77 din 28 mai 2012, Curtea de Apel Cluj, Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a respins ambele apeluri.

Pentru a pronunța această soluție, Curtea a reținut, în esență, următoarele: Reclamanta a cunoscut cel mai târziu de la data rămânerii irevocabile a hotărârii de excludere faptele și persoana vinovată, iar ulterior acestui moment nu au intervenit alte fapte de concurență, astfel că, în mod corect, instanța de fond a reținut că este aplicabil termenul de un an de prescripție al acțiunii în răspundere iar acesta începe să curgă de la data de 23 mai 2007. Curtea nu neagă faptul că obligația de neconcurență este analizată ca o obligație negativă continuă (sau succesivă), iar nu ca o obligație instantanee, cu consecința că termenul de prescripție pentru daunele produse prin concurența neloială începe să curgă pe măsura desfășurării faptelor de concurență neloială, pentru fiecare activitate cauzatoare de prejudicii născându-se un termen distinct de prescripție, însă, în speță nu s-a făcut dovada săvârșirii faptelor de concurență neloială ulterior pronunțării hotărârii irevocabile în dosarul nr. xx725/33/2005, adică până la data de 23 mai 2007. Cât privește apelul declarat de către pârâtul Z.V., Curtea a reținut că, în speță, partea căzută în pretenții este reclamanta SC E. România SRL, astfel că doar aceasta poate fi obligată la plata cheltuielilor de judecată.

Cum pârâtul a solicitat obligarea altei persoane decât cea căzută în pretenții, Curtea a constatat că soluția de respingere a acestei cereri este fondată. Împotriva acestei decizii a declarat recurs SC E. România SRL, criticând-o sub următoarele motive de nelegalitate. Decizia a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, deoarece în speță este operabil termenul de 3 ani. Astfel, instanța de apel face o confuzie întrucât reclamanta nu cunoștea dauna și chiar în cuprinsul acțiunii introductive de instanță a precizat faptul că, întinderea prejudiciului cauzat de pârât nu poate fi evaluat de către reclamantă, urmând a se preciza acest element ulterior administrării probațiunii necesare, motiv pentru care trebuie înlăturate argumentele instanței referitoare la aplicabilitatea termenului de prescripție de 1 an.

Temeiul legal al acțiunii este reprezentat de prevederile art. 82 și 224 din Legea nr. 31/1990, pe lângă dispozițiile din legea specială nr. 11/1991. Catalogând astfel cadrul legal și răspunderea de tip delictual, termenul de prescripție pentru introducerea acțiunii în despăgubiri este de 3 ani, și începe să curgă de la data rămânerii irevocabile a hotărârii prin care s-a statuat irevocabil cine e persoana vinovată și de ce anume se face vinovată, respectiv de la data de 23 mai 2007. Sunt invocate dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și se solicită admiterea recursului, modificarea deciziei atacate în sensul admiterii apelului și, pe cale de consecință, schimbarea în tot a sentinței civile a Tribunalului Maramureș în sensul admiterii acțiunii introductive de instanță.

În cauză, intimatul-pârât Z.V. a formulat întâmpinare solicitând respingerea recursului ca nefondat. Analizând recursul prin prisma motivelor de nelegalitate invocate, Înalta Curte a apreciat că acesta este nefondat și l-a respins pentru următoarele considerente: Potrivit dispozițiilor art. 12 din Legea nr.11/1991, prescripția dreptului la acțiune în răspundere civilă pentru repararea daunelor cauzate prin acte de concurență neloială începe să curgă de la data la care păgubitul a cunoscut sau ar fi trebuit să cunoască dauna și pe cel care a cauzat-o, dar nu mai târziu de 3 ani de la data săvârșirii faptei.

Curtea de apel a reținut în mod corect faptul că obligația de neconcurență este o obligație negativă continuă (sau succesivă), iar nu o obligație instantanee, cu consecința că termenul de prescripție pentru daunele produse prin concurență neloială începe să curgă pe măsura desfășurării faptelor de concurență neloială, pentru fiecare activitate cauzatoare de prejudicii născându-se un termen distinct de prescripție. În cauză nu s-a făcut dovada săvârșirii faptelor de concurență neloială ulterior pronunțării hotărârii irevocabile, respectiv decizia nr. 1977 din 23 mai 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Secția comercială. Așa fiind, dreptul la acțiune în concurență neloială consacrat de lege se prescrie în termen de un an de la data la care păgubitul a cunoscut sau ar fi trebuit să cunoască dauna și pe cel care a cauzat-o, dar nu mai târziu de 3 ani de la data săvârșirii faptei.

Faptul că legea dispune „nu mai târziu de 3 ani de la data săvârșirii faptei” nu înseamnă că termenul de prescripție este de 3 ani și nu de 1 an, cum în mod corect a reținut Curtea de apel. Acest termen de 3 ani are în vedere faptul că în măsura în care păgubitul cunoaște dauna și pe cel care a cauzat-o după 3 ani de la data săvârșirii faptei, atunci dreptul la acțiune este prescris. În cauză, în mod corect s-a reținut că dreptul la acțiune este prescris, însăși reclamanta-recurentă arătând că fapta ilicită cauzatoare de prejudicii a fost săvârșită de pârâtul intimat în perioada în care era asociat și administrator al societății recurente, constând în acte de concurență neloială. Acesta a fost de altfel și motivul excluderii pârâtului-intimat din societate și revocării calității de administrator.

Prin decizia irevocabilă a Înaltei Curți de Casație și Justiție de la 23 mai 2007 s-a stabilit că pârâtul-intimat se face vinovat de săvârșirea faptei ilicite de concurență neloială. Așa fiind, în mod corect s-a reținut că dreptul la acțiune al recurentei-reclamante este prescris, iar criticile de nelegalitate ale acesteia nu pot fi primite. Față de aceste considerente, Înalta Curte a apreciat că în cauză nu există motive de nelegalitate care să impună casarea sau modificarea deciziei recurate și, pe cale de consecință, potrivit dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul a fost respins ca nefondat.