ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5942/2009

Asupra contestației în

anulare de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin Decizia nr. 3381 din 17 iunie 2009,

î

nalta Curte de Casație și Justiție, secția

de contencios administrativ și fiscal, a admis recursul declarat de Statul

Român - prin C.C.S.D. împotriva sentinței civile nr. 15/F din 19 ianuarie 2009 a Curții de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal, care a fost modificată

parțial, în sensul de a obliga pârâta C.C.S.D. să emită reclamantei Z.I. o nouă

decizie, cu analizarea erorii de calcul aritmetic semnalate de expertul H.P.I.,

prin declarația din 16 ianuarie 2008.

Prin aceeași decizie, a fost

respins capătul de cerere privind o nouă reactualizare a valorii imobilului

menționat în Decizia nr. 1915 din 20 februarie 2008, emisă de pârâtă.

Pentru a pronunța soluția în

recurs, Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut următoarele:

Curtea de Apel Brașov a

constatat existența unei greșeli de calcul a valorii terenului, strecurată în

expertiza contabilă întocmită de expertul H.P.I., pe baza căreia s-a emis

dispoziția nr. 272 din 27 octombrie 2003 de către primarul orașului Covasna,

care a condus la calculul greșit al sumei stabilită ca despăgubire inițială și

la emiterea unor titluri de valoare nominală sub valoarea reală a terenului și,

implicit, la convertirea acestor titluri în despăgubire care, sub aspectul

cuantumului, este mult mai mică decât valoarea reală a terenului.

Nu a fost reținută

susținerea pârâtei potrivit căreia reclamanta nu ar mai putea invoca erori care

au stat la baza emiterii dispoziției nr. 272/2003, câtă vreme nu a atacat

dispoziția menționată .

Sentința pronunțată de

Curtea de Apel Brașov a fost atacată cu recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 304

pct. 9 C. proc. civ., de Statul Român - prin C.C.S.D., care a susținut că

procedura reglementată prin Legea nr. 247/2005, cât și prin Normele de aplicare

unitară a Legii nr. 10/2001, aprobate prin H.G. nr. 498/2003 nu prevăd

obligația comisiei de a reanaliza toate actele

privind valoarea despăgubirilor și de a corecta eventualele greșeli de

calcul

sau evaluare.

A mai arătat recurentul că

nu se putea dispune obligarea comisiei la emiterea unei noi decizii și a

titlului de despăgubire în baza procedurii de evaluare prevăzută de Titlul VII

din Legea nr. 247/2005, procedura nefiind incidență, întrucât măsurile reparatorii

au fost

acordate sub forma titlurilor de

valoare nominală, iar legea menționată

prevede în asemenea situații

actualizarea valorii cuprinse în titlurile respective, pe baza indicelui de

inflație.

Instanța

de recurs a apreciat calea de atac exercitată ca fiind

întemeiată, deoarece instanța

fondului a stabilit că autoritatea pârâtă

avea

obligația să verifice și, eventual, să refacă valoarea imobilului în

cauză, deși reglementările aplicabile nu prevăd o

asemenea procedură.

î

nalta Curte a considerat,

însă,nejustificat refuzul autorității pârâte de a lua în considerare o greșeală

de calcul aritmetic, semnalată de reclamantă și de expertul care a efectuat

expertiza tehnică, considerându-se că în acest fel a fost vătămat dreptul la

despăgubiri al

reclamantei. De asemenea,

s-a apreciat că soluția adoptată de C.

C.S.D. conduce la îmbogățirea fără

just temei a Statului, aceasta având obligația de a lua în considerare

erorile materiale semnalate și de a reface actele

în raport cu noile date.

î

mpotriva deciziei pronunțate

de înalta Curte de Casație și

Justiție a

formulat contestație în anulare Statul Român, prin C.

C.S.D., invocând prevederile art. 318 C. proc.

civ., potrivit cu care „hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu

contestație când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau

când instanța respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din

greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare.

Contestatorul

arată că dezlegarea dată de instanța de recurs este rezultatul unei greșeli

materiale, întrucât, în mod greșit a obligat C.C.S.D. să emită o nouă decizie

cu analizarea erorii de calcul aritmetic semnalate de expertul H.P.I., deși Comisia

nu are

posibilitatea legală de a dispune rectificarea unei erori materiale constatate

în documente, ce emană de alte entității (respectiv Primăria Municipiului

Covasna, M.F.P.), fiind astfel incidente în cauză dispozițiile art. 318, teza

finală C. proc. civ.

Susține contestatorul că

Decizia nr. 1915 din 20 februarie 2008 a fost

emisă de către C.C.S.D. cu respectarea

prevederilor legale incidente,

motiv pentru care apreciază că instanța de recurs a pronunțat o hotărâre

netemeinică și nelegală, soluția dată fiind

rezultatul faptului că instanța nu s-a

pronunțat asupra motivelor de

modificare a sentinței recurate, invocate prin recursul promovat de Comisia

Centrală împotriva sentinței civile nr. l5/ F din 19 ianuarie 2009 pronunțată

de Curtea de Apel Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal.

Prin concluziile scrise

depuse la dosar, contestatorul face trimitere la prevederile art. 317 C. proc.

civ. potrivit cu care hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestație în

anulare când hotărârea a fost dată de judecători cu încălcarea dispozițiilor de

ordine publică privitoare la competență și a dispozițiilor de citare a părții,

numai dacă acest motiv nu a putut fi invocat pe calea apelului sau recursului.

Dacă în privința primei condiții nu pot fi ridicate probleme pentru că

hotărârea atacată este una irevocabilă, în privința celei de a doua condiții se

constată că aceasta nu este îndeplinită în cauză și nici motivată de contestator.

Această

condiție de admisibilitate subliniază caracterul subsidiar al contestației în

anulare, pentru că nu se poate folosi o cale extraordinară de retractare dacă

nu s-a folosit calea de atac de reformare, iar contestația în anulare nu se

substituie recursului, pentru că partea nu are un drept de opțiune între recurs

și contestația în anulare.

Din

analiza actelor dosarului rezultă că necompetența instanței de contencios

administrativ în soluționarea litigiului nu a fost niciodată invocată de către

contestatoare, dar nici de celelalte părți sau de instanța din oficiu, ca de

altfel nici lipsa de procedură la data soluționării pricinii.

Prin

urmare, nu sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate ale contestației în

anulare întemeiate pe prevederile art. 317 alin. (1) C. proc. civ., motiv

pentru care aceasta va fi respinsă ca inadmisibilă.

Prezenta contestație în anulare s-a fundamentat în drept și pe

dispozițiile art. 318 alin. (1) teza I C. proc. civ., conform cărora hotărârile

instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație, când dezlegarea dată

este rezultatul unei greșeli materiale.

Așadar, norma legală anterior citată se referă la erori materiale

evidente în legătură cu aspectele formale ale judecării recursului, ca de

exemplu respingerea greșită a unui recurs ca tardiv, anularea lui greșită ca

netimbrat și alte asemenea erori, pentru verificarea cărora nu este necesară

reexaminarea fondului sau reaprecierea probelor. Fiind un text de excepție,

noțiunea de greșeală materială nu trebuie interpretată extensiv. Legea are în

vedere greșelile materiale cu caracter procedural care au dus la pronunțarea

unei soluții eronate, greșeli pe care instanța le-a comis prin confundarea unor

elemente importante sau a unor date materiale. In orice caz, textul nu vizează

stabilirea eronată a situației de fapt, în urma aprecierii probelor, ceea ce ar

putea semnifica „netemeinicia" hotărârii, nu însă și o greșeală materială

de natură să justifice contestația în anulare.

Cu alte cuvinte, trebuie să fie vorba despre acea greșeală pe care o

comite instanța prin confundarea unor elemente importante sau a unor date

materiale și care determină soluția pronunțată.

În speță, contestatorul invocă faptul că în mod greșit instanța de

recurs a obligat comisia să emită o nouă decizie cu analizarea erorii de calcul

aritmetic semnalat de expertul H.P.I.

Prin urmare, contestatorul invocă o greșeală de judecată, iar nu o

greșeală materială, în sensul prevăzut de art. 318 teza I C. proc. civ., în

raport de argumentele juridice anterior expuse.

î

nalta Curte concluzionează că aspectul invocat în sprijinul

incidenței acestui temei juridic nu este relevant, fiind formulate critici de

nelegalitate care nu se încadrează în situațiile prevăzute de lege, motiv

pentru care apreciază că nu sunt întrunite cerințele impuse de art. 318 teza I

C. proc. civ.

Se constată totodată că deși contestatorul face referire la prevederile art.

318 teza finală C. proc. civ. care reglementează situația necercetării

motivelor de modificare sau de casare prin hotărârea instanței de recurs, acesta

a invocat în cererea depusă la Înalta Curte de Casație și Justiție, greșeli de

judecată pe care le-a apreciat ca având caracterul unor greșeli materiale

astfel cum prevede textul de lege în teza I-a art. 318 C. proc. civ.

î

nalta Curte concluzionează că aspectele invocate de contestator

în sprijinul incidenței contestației în anulare prevăzută de art. 317 și art. 318

C. proc. civ., nu sunt relevante, nefiind raportate la dispozițiile legale care

reglementează această cale de atac.

În acest sens, se are în vedere că, potrivit jurisprudenței C.E.D.O.,

doar erorile de fapt care nu au devenit vizibile decât la finalul unei

proceduri judiciare, pot justifica o derogare de la principiul securității

juridice, pe motivul că nu a fost posibilă îndreptarea lor prin exercitarea

căilor ordinare de atac. În lipsa unei circumstanțe substanțiale și imperative,

de natură să justifice redeschiderea procesului judecat irevocabil, admiterea

unei contestații în anulare sau a unei revizuiri, constituie o încălcare a

principiului securității raporturilor juridice și prin aceasta, o încălcare a

dreptului părților la un proces echitabil, în sensul art. 6 § 1 al C.E.D.O. (M.

c. România, nr. 26105/03 din 29 iulie 2008 și S.P. c. România nr. 8727/03 din 7

iulie 2009).

În consecință, Înalta Curte constată că este inadmisibilă contestația în

anulare, fiind respinsă în baza art. 320 C. proc. civ., cu aplicarea art. 274 C.

proc. civ., pentru partea căzută în pretenții.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația în

anulare formulată de Statul Român – C.C.S.D. împotriva Deciziei nr. 3381 din 17

iunie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios

administrativ și fiscal, ca inadmisibilă.

Obligă contestatoarea la

1190 lei cheltuieli de judecată către intimată.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință

publică, astăzi 18 decembrie 2009.