ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 486/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin sentința civilă nr. 2799 din 30 iunie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII a contencios administrativ și fiscal,

a fost respinsă ca inadmisibilă acțiunea formulată de

reclamanți în contradictoriu cu pârâții C.A.S.A.O.P.S.N.A.J., C.N.A.S.,

respectiv Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, acțiune

având ca obiect constatarea existenței drepturilor salariale constând în

suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de

salarizare și obligarea la plata de daune morale pentru neacordarea

culpabilă a acestora.

Pentru a pronunța această hotărâre,

prima instanță a reținut că potrivit art. 111 C. proc. civ.

partea care are un interes poate să facă cerere pentru constatarea

existenței sau neexistenței unui drept, cererea neputând fi

primită dacă partea poate cere realizarea dreptului, or,

reclamanții, pot formula acțiune în realizarea dreptului respectiv în

măsura în care sunt îndreptățiți la plata unor sume de

bani.

În ce privește cererea de acordare a daunelor

morale, prima instanță a reținut că aceasta se

întemeiază pe existența unui drept la plata unor sporuri de

natură salarială, neputându-se însă reține existența

unui veritabil drept atâta timp cât legiuitorul nu a prezentat și

criteriile de acordare a acestor sporuri pentru a se putea stabili

conținutul concret al dreptului respectiv.

Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs

reclamanții, întemeiat pe prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., solicitând

modificarea sentinței atacate și admiterea acțiunii formulate în

sensul constatării existenței respectivelor drepturi și

acordării daunelor morale solicitate.

Au susținut recurenții că soluția

de respingere ca inadmisibilă a acțiunii în constatare și

argumentarea primei instanțe în sensul că acțiune în realizare

nu este posibilă, reprezintă o gravă eroare, respectiv o

aplicare greșită a legii.

S-a mai susținut că drepturile salariale în

speță există, deoarece legiuitorul a procedat la suspendarea

temporară a acestora, trebuind astfel respinsă subsecvent și motivarea

potrivit căreia aceste drepturi nu sunt veritabile, legea română

neoperând asemenea distincții.

Examinând sentința recurată, în raport cu

criticile formulate, cât și din oficiu, în baza art. 304

1

C.

proc. civ., Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat pentru

considerentele care vor fi expuse în continuare

.

În conformitate cu prevederile art. 111 C. proc. civ.,

partea care are interes poate să facă cerere

pentru constatarea existenței sau neexistenței unui drept, o atare

cererea neputând fi primită dacă partea poate cere realizarea

dreptului.

Așadar, textul

de lege, care reglementează cererea în constatare, derogă de la

dreptul comun în materie, deci de la art. 109 C. proc. civ., care consacră

cererea în realizare, din economia acestei reglementări rezultând

caracterul subsidiar al cererii în constatare.

După cum în mod

corect a reținut și instanța fondului, cum reclamanții din

prezenta cauză au la dispoziție cererea în realizare, în

speță devine incidentă teza finală a art. 111 C. proc. civ.,

potrivit cu care într-o atare situație cererea în constatare nu poate fi

primită.

În raport cu

dezlegarea dată acestui petit, corect a fost soluționat și

capătul de cerere vizând obligarea la plata daunelor morale pentru

neacordarea drepturilor salariale constând în cele două suplimente.

Criticile vizând

argumentele suplimentare ale instanței relative la in

existența unui veritabil drept al

reclamanților nu sunt de natură să conducă la modificarea

sentinței atacate, atâta vreme cât judecătorul fondului a procedat la

examinarea inadmisibilității cererii prin prisma finelui de neprimire

dat de prevederea art. 111 C. proc. civ., text de lege incident în cauza

dedusă judecății.

De altfel, se constată că prin calea de

atac promovată recurenții nu au formulat critici relative la natura

acțiunii formulate, așa cum aceasta a fost reținută de

prima instanță și nici la aplicabilitatea în speța de

față a tezei finale a art. 111 C. proc. civ., acestea fiind aspectele

relevante în analiza admisibilității acțiunii.

Pentru toate considerentele expuse, în temeiul art.

312 alin.(1) – (3) C. proc. civ. și art. 20 alin. (1) din Legea nr.

554/2004 se va respinge recursul de față ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de A.M. ș.a., împotriva

sentinței civile nr. 2799 din 30 iunie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII a contencios administrativ și fiscal,

ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 2 februarie 2010.