ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 486/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 2799 din 30 iunie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII a contencios administrativ și fiscal, a fost respinsă ca inadmisibilă acțiunea formulată de reclamanți în contradictoriu cu pârâții C.A.S.A.O.P.S.N.A.J., C.N.A.S., respectiv Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, acțiune având ca obiect constatarea existenței drepturilor salariale constând în suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare și obligarea la plata de daune morale pentru neacordarea culpabilă a acestora. Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că potrivit art. 111 C. proc.

civ. partea care are un interes poate să facă cerere pentru constatarea existenței sau neexistenței unui drept, cererea neputând fi primită dacă partea poate cere realizarea dreptului, or, reclamanții, pot formula acțiune în realizarea dreptului respectiv în măsura în care sunt îndreptățiți la plata unor sume de bani. În ce privește cererea de acordare a daunelor morale, prima instanță a reținut că aceasta se întemeiază pe existența unui drept la plata unor sporuri de natură salarială, neputându-se însă reține existența unui veritabil drept atâta timp cât legiuitorul nu a prezentat și criteriile de acordare a acestor sporuri pentru a se putea stabili conținutul concret al dreptului respectiv.

Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs reclamanții, întemeiat pe prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., solicitând modificarea sentinței atacate și admiterea acțiunii formulate în sensul constatării existenței respectivelor drepturi și acordării daunelor morale solicitate. Au susținut recurenții că soluția de respingere ca inadmisibilă a acțiunii în constatare și argumentarea primei instanțe în sensul că acțiune în realizare nu este posibilă, reprezintă o gravă eroare, respectiv o aplicare greșită a legii. S-a mai susținut că drepturile salariale în speță există, deoarece legiuitorul a procedat la suspendarea temporară a acestora, trebuind astfel respinsă subsecvent și motivarea potrivit căreia aceste drepturi nu sunt veritabile, legea română neoperând asemenea distincții.

Examinând sentința recurată, în raport cu criticile formulate, cât și din oficiu, în baza art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat pentru considerentele care vor fi expuse în continuare . În conformitate cu prevederile art. 111 C. proc. civ., partea care are interes poate să facă cerere pentru constatarea existenței sau neexistenței unui drept, o atare cererea neputând fi primită dacă partea poate cere realizarea dreptului. Așadar, textul de lege, care reglementează cererea în constatare, derogă de la dreptul comun în materie, deci de la art. 109 C. proc. civ., care consacră cererea în realizare, din economia acestei reglementări rezultând caracterul subsidiar al cererii în constatare.

După cum în mod corect a reținut și instanța fondului, cum reclamanții din prezenta cauză au la dispoziție cererea în realizare, în speță devine incidentă teza finală a art. 111 C. proc. civ., potrivit cu care într-o atare situație cererea în constatare nu poate fi primită. În raport cu dezlegarea dată acestui petit, corect a fost soluționat și capătul de cerere vizând obligarea la plata daunelor morale pentru neacordarea drepturilor salariale constând în cele două suplimente. Criticile vizând argumentele suplimentare ale instanței relative la in existența unui veritabil drept al reclamanților nu sunt de natură să conducă la modificarea sentinței atacate, atâta vreme cât judecătorul fondului a procedat la examinarea inadmisibilității cererii prin prisma finelui de neprimire dat de prevederea art. 111 C. proc.

civ., text de lege incident în cauza dedusă judecății. De altfel, se constată că prin calea de atac promovată recurenții nu au formulat critici relative la natura acțiunii formulate, așa cum aceasta a fost reținută de prima instanță și nici la aplicabilitatea în speța de față a tezei finale a art. 111 C. proc. civ., acestea fiind aspectele relevante în analiza admisibilității acțiunii. Pentru toate considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin.(1) – (3) C. proc. civ. și art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 se va respinge recursul de față ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de A.M. ș.a., împotriva sentinței civile nr. 2799 din 30 iunie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 2 februarie 2010.