ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3564/2008
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3564/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)
Asupra contestației în
anulare de față;
Din examinarea lucrărilor
din dosar, constată următoarele:
Prin sentința comercială nr. 8731 din 23 octombrie 2006,
tribunalul București, secția a VI-a comercială, s-a respins excepția
prescripției dreptului material la acțiune ca neîntemeiată și s-a admis cererea
precizată formulată de reclamanta S.M. SA în contradictoriu cu pârâta A.V.A.S.
București. În consecință a fost obligată pârâta A.V.A.S. București la plata
sumei de 4.131.220,92 lei reprezentând dobânda datorată la plata sumei de
5.047,63 dolari S.U.A. reprezentând dobânda pentru sumele indivize, aflate în
conturile societății reclamante și la plata sumei de 47.643,25 lei cu titlu de
cheltuieli de judecată reprezentând taxa de timbru, timbru judiciar și onorariu
de expert.
Curtea de Apel București
prin decizia comercială nr. 199 din 18 aprilie 2007 a admis apelul declarat de
pârâta A.V.A.S. București, schimbând în parte sentința atacată în sensul că
respinge în tot cererea de chemare în judecată așa cum a fost precizată, ca
neîntemeiată.
Recursul declarat împotriva
acestei decizii de către reclamanta S.M. SA, a fost respins ca nefondat de
Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia nr. 1027 din 12 martie 2008.
Împotriva deciziei Înaltei
Curți de Casație și Justiție a formulat contestație în anulare contestatoarea S.M.
SA întemeiată pe dispozițiile art. 318 C. proc. civ. solicitând admiterea
contestației, anularea deciziei atacate și fixarea unui nou termen pentru
rejudecarea recursului.
În argumentarea motivelor
contestației în anulare, contestatoarea a susținut în esență că Înalta Curte nu
s-a pronunțat asupra unui aspect din motivul de recurs și anume cel referitor
la dubla calitate a băncii – atât cea de creditor cât și cea de debitor precum
și faptul că instanța de recurs a invocat o situație pe care părțile nu au
susținut-o niciodată și anume că fostul B. din momentul punerii în aplicare a
ordonanțelor judecătorești de poprire, nu mai avea obligația de informare.
Contestația în anulare
întemeiată pe dispozițiile art. 318 este nefondată.
Potrivit prevederilor art. 318
C. proc. civ., hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu
contestație, când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau
când instanța respingând recursul sau admițându-l numai în parte a omis din
greșeală să cerceteze vreunul din motivele de casare.
Contestația în anulare este
o cale extraordinară de atac, admisibilă numai în cazurile limitativ prevăzute
de lege, prin care se urmărește anularea unei hotărâri definitive dacă la
pronunțarea ei nu s-au observat neregularitățile actelor de procedură ori dacă
soluția este rezultatul unei erori materiale evidențiate (art. 317 și art. 318 C.
proc. civ.).
Prevederea cuprinsă în art. 318
C. proc. civ., potrivit căreia o hotărâre dată în recurs poate fi retractată
dacă a fost rezultatul unei greșeli materiale, se referă la erori materiale
evidente, în legătură cu aspectele formale ale judecării recursului, cu
respingerea greșită a unui recurs tardiv, anularea greșită ca netimbrat sau ca
făcut de un mandatar fără calitate și altele asemănătoare, pentru verificarea
cărora nu este necesară reexaminarea fondului sau reaprecierea probelor.
Prin urmare, greșelile
instanței de recurs care pot deschide calea contestației în anulare sunt
greșeli de fapt și nu greșeli de judecată, de apreciere a probelor ori de interpretare
a dispozițiilor legale.
În cazul în care contestația
în anulare privește și omisiunea examinării unui motiv de casare, aceasta nu
înseamnă că pot fi repuse în discuție pe această cale motive de casare care au
format obiect de preocupare pentru instanța de recurs, chiar dacă soluția
pronunțată ar fi rezultatul unei greșite aprecieri a probelor sau a aplicării
legii.
Astfel, contestația în
anulare nu constituie un mijloc de reformare a unei hotărâri, chiar și greșite,
date în recurs, întrucât instanța este ținută să verifice numai dacă există
vreunul din motivele limitativ prevăzute de lege și nu poate să examineze
justețea soluției pronunțate.
Examinând hotărârea atacată
în raport de dispozițiile legale imperative menționate mai sus, se constată că
reclamanta invocă prin contestația în anulare de față erori de judecată și nu
erori materiale în sensul celor de mai sus.
Astfel, nu este întemeiată
contestația în anulare pe motiv că instanța de recurs nu a răspuns fiecărui
argument al recurentei în dezvoltarea motivelor de recurs.
Se reține că instanța de recurs,
grupând criticile recurentei, a răspuns motivelor invocate printr-un
raționament global, esențial, ce a dezlegat pricina.
În această situație, chiar
dacă petiționara reclamantă consideră că prin soluția la care s-a oprit
instanța de recurs ar cuprinde greșeli de judecată pe fond, acestea nu pot fi
corectate pe această cale procesuală, a contestației în anulare care este o
cale de retractare și nu de reformare a soluției atacate.
În consecință se constată că
nu sunt îndeplinite condițiile legale prevăzute de art. 318 C. proc. civ.,
contestația în anulare formulată de reclamant urmând a fi respinsă, ca
nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge contestația în
anulare formulată de contestatoarea S.M. SA Bacău împotriva deciziei nr. 1027
din 12 martie 2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială,
ca nefondată.
Irevocabilă.
Pronunțată, în ședința
publică, astăzi 27 noiembrie 2008.