ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3994/2007
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3994/2007 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2007)
Asupra recursului de față:
Din examinarea lucrărilor
din dosar, constată următoarele:
Prin sentința comercială nr.
9186 din 2 iulie 2004 a Tribunalului București, secția a VI-a comercială, a
fost admisă în parte acțiunea, astfel cum a fost precizată, formulată de
reclamanta SC A. SA București iar pârâta SC G.M. SA București a fost obligată
la plata sumei de 78.269 dolari S.U.A., echivalent în lei la data plății, plus
1.365.733.694,55 lei penalități de întârziere calculate pe perioada 31
decembrie 2002 – 11 iunie 2004 și în continuare penalități de 0,1 % pe zi,
conform contractului, până la achitarea debitului principal.
Totodată, pârâta a fost
obligată la 90.573.954 lei cheltuieli de judecată către reclamantă.
În esență, instanța a
reținut că pârâta datorează aceste sume în temeiul contractului de vânzare
cumpărare și prestări servicii nr. 2441 din 23 noiembrie 2000 având ca obiect
vânzarea dreptului de folosință temporară de spații destinate publicității din
cadrul postului TV Antena 1, contract încheiat pe durată limitată pentru
perioada 1 ianuarie 2001 – 31 decembrie 2001, ținând totodată cont și de plățile
efectuate de pârâtă pe parcursul procesului în temeiul înțelegerii părților
intitulată „proces verbal de încercare de soluționare a litigiului pe cale
amiabilă” din 15 ianuarie 2004.
Apelul declarat de pârâtă
împotriva acestei sentințe a fost admis prin decizia comercială nr. 83 din 31
ianuarie 2005 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială, iar pe fond
acțiunea reclamantei a fost respinsă ca neîntemeiată.
Instanța de apel a reținut
că pârâta nu mai datorează penalități de întârziere din moment ce la 15
ianuarie 2004 părțile au convenit reeșalonarea debitului.
Cât privește debitul
principal s-a reținut că din cei 159.789 dolari S.U.A. conveniți la 15 ianuarie
2004, pârâta a achitat până la pronunțarea sentinței de fond 111.782 dolari
S.U.A., iar pentru restul de 48.007 dolari S.U.A. părțile au convenit o nouă
conciliere până la 31 mai 2004, care însă nu s-a mai desfășurat, așa încât s-a
considerat că acest rest nu este scadent, exigibilitatea ei fiind amânată
pentru un termen viitor și incert.
Întrucât pârâta a înțeles
însă pe parcursul soluționării apelului să achite și această sumă, reclamanta
confirmând executarea întregului debit, instanța de apel a respins acțiunea
reclamantei ca neîntemeiată.
Această decizie a fost
casată prin decizia nr. 1544 din 9 mai 2006 a Înaltei Curți de Casație și
Justiție, secția comercială, iar cauza trimisă instanței de apel pentru
rejudecare, urmare admiterii recursului declarat de reclamanta SC I.P. SA
București, fostă SC A. SA.
Instanța de recurs a reținut
că pe parcursul soluționării apelului față de pârâtă s-a deschis procedura de
reorganizare și lichidare judiciară, fapt adus la cunoștința instanței de apel
la termenul din 25 octombrie 2005 și probat în cauză prin depunerea sentinței nr.
1524 din 1 noiembrie 2004 a Tribunalului București, secția a VII-a comercială.
În consecință, cauza a fost
trimisă spre rejudecare pentru ca instanța să configureze cadrul procesual în
raport de dispozițiile legale imperative ale Legii nr. 64/1995 și să procedeze
la citarea administratorului judiciar al pârâtei SC B.C.A. SA, urmând,
totodată, să se pună în discuția părților și măsura suspendării judecății
cererii conform art. 42 din Legea nr. 64/1995, republicată.
Rejudecând apelul, instanța
a dispus la termenul din 7 noiembrie 2006 introducerea în cauză și citarea
administratorului judiciar și a respins la termenul din 28 noiembrie 2006
suspendarea judecății în temeiul art. 36 din Legea nr. 85/2006, în vigoare la
acel moment, cu motivarea că prin apelul formulat pârâta debitoare tinde la
reducerea sau anularea în tot a pretențiilor reclamantei.
Pe fondul apelului, prin
decizia comercială nr. 83 din 6 februarie 2007 a Curții de Apel București,
secția a V-a comercială, instanța a admis apelul pârâtei și a schimbat în tot
sentința de fond în sensul respingerii acțiunii, ca nefondate, reținându-se că
întregul debit a fost achitat, fapt recunoscut și de reclamantă la 24 noiembrie
2004, iar pentru suma de 48.007 dolari S.U.A. părțile nu au mai stipulat plata
penalităților.
Nemulțumită de această
decizie reclamanta SC I.P. SA, fostă SC A. SA, a declarat recurs solicitând
modificarea ei pentru nelegalitate.
În motivarea recursului,
întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., recurenta critică
decizia din apel pentru că ea nu cuprinde motivele pe care se sprijină,
judecătorii nearătând în cuprinsul hotărârii motivele în temeiul cărora și-au
format convingerea, așa cum prevăd dispozițiile art. 261 pct. 5 C. proc. civ.,
motivarea fiind insuficientă și superficială.
Prin cea de-a doua critică,
întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta critică
decizia din apel pentru încălcarea dispozițiilor art. 969 și 970 C. civ., în
ceea ce privește debitul principal.
În esență, recurenta susține
pe acest aspect că atât prin motivele de apel cât și prin precizările făcute
ulterior, pârâta a recunoscut că mai datorează 48.007 dolari S.U.A.
reclamantei, sumă care s-a și executat silit în temeiul hotărârii de fond,
investită cu formulă executorie în timpul apelului, pe lângă cei 111.782 dolari
S.U.A. achitați de bunăvoie de pârâtă, fiind astfel achitat în întregime
întregul debit convenit de părți la 15 ianuarie 2004.
Ori instanța de apel,
respingând în apel acțiunea reclamantei, ca neîntemeiată, a desființat astfel
titlul în baza căruia pârâta a fost executată silit și a executat din proprie
inițiativă parte din debit, ceea ce înseamnă că i s-a dat posibilitatea să
solicite întoarcerea executării, în asemenea condiții plata făcută de ea în
temeiul titlului executoriu și al convenției părților din 15 ianuarie 2004,
fiind nedatorată.
Cât privesc penalitățile de
întârziere instanța de apel greșit a reținut că ele nu mai sunt datorate pentru
suma de 48.007 dolari S.U.A. deoarece prin convenția din 15 ianuarie 2004 ea nu
a renunțat la aceste penalități care, de altfel, erau stipulate în contractul
inițial în art. 5.4 și care sunt consecința executării cu întârziere a
obligației de plată asumată prin contract.
Renunțarea la penalități nu
poate fi prezumată, ci ea ar fi trebuit expres înserată în convenția din 15
ianuarie 2004, ceea ce nu s-a întâmplat, prin soluția dată pe acest aspect
instanța de apel subrogându-se voinței părților și încălcând astfel
dispozițiile art. 969 C. civ.
Prin întâmpinare pârâta a
solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Pe parcursul soluționării
recursului recurenta a dovedit că față de intimata pârâtă s-a dispus închiderea
procedurii insolvenței, depunându-se la dosar copia sentinței comerciale nr. 3547
din 1 octombrie 2007 a Tribunalului București, secția a VII-a comercială, care
însă nu e irevocabilă.
Recursul este întemeiat
pentru considerentele ce se vor arăta:
Din actele dosarului rezultă
că acțiunea reclamantei a fost introdusă la 7 august 2003, precizată la 28 mai
2004 urmare celor convenite de părți prin procesul verbal din 15 ianuarie 2004.
Debitul convenit de părți la
această dată s-a stabilit la 159.789 dolari S.U.A., debit care, necontestat de
către reclamantă, s-a achitat integral prin plăți făcute din proprie inițiativă
de pârâtă, 111.782 dolari S.U.A., iar diferența de 48.007 dolari S.U.A. prin
executare silită, inclusiv a penalităților de întârziere stabilite la fond în
temeiul clauzelor contractuale, executare făcută prin poprirea încuviințată
prin încheierea nr. 1450 din 30 septembrie 2004 a Judecătoriei Sectorului 5
București, pe parcursul derulării primului apel.
Instanța de apel, în
rejudecare, având în vedere cuantumul despăgubirilor convenit de părți la 15
ianuarie 2004 și împrejurarea că pârâta l-a și executat, a respins acțiunea
reclamantei ca nefondată.
Soluția instanței de apel
este greșită deoarece ignoră faptul că plățile s-au făcut fie benevol, fie prin
executare silită a sentinței de fond, așa încât ea nu era nefondată, ci, eventual,
rămasă fără obiect prin plățile deja făcute de pârâtă în temeiul celor
convenite de părți la 15 ianuarie 2004.
Câtă vreme pârâta a
recunoscut debitul convenit și l-a și executat, ulterior, instanța nu putea
aprecia că cererea reclamantei, admisă în parte la fond, era nefondată,
încălcând astfel cele convenite de părți la 15 ianuarie 2004.
De asemenea, instanța de
apel greșit a reținut că penalitățile de întârziere nu mai sunt datorate
deoarece părțile n-au mai stipulat penalități ca fiind datorate la 15 ianuarie
2004 deoarece, din această convenție rezultă că părțile au negociat doar asupra
debitului nu și asupra penalităților de întârziere care curgeau în temeiul
contractului nr. 2441 din 23 noiembrie 2000.
Ori nu se poate prezuma că
părțile au renunțat la aceste penalități câtă vreme convenția lor nu cuprinde
vreo astfel de clauză.
În consecință, curtea
apreciază ca întemeiată critica reclamantei recurente întemeiată pe
dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., instanța de apel dând o greșită
interpretare convenției părților din 1 ianuarie 2004 și făcând o greșită
aplicare a dispozițiilor art. 969 C. civ.
Cât privește critica
întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., curtea o apreciază,
ca nefondată, motivarea insuficientă, în opinia recurentei, neechivalând cu
nemotivarea soluției.
Din considerentele deciziei
recurate rezultă că instanța de apel și-a argumentat soluția dată, ținând cont
și de noile dovezi făcute în apel.
În consecință, recursul
reclamantei urmează a fi admis în temeiul dispozițiilor art. 312 C. proc. civ.,
coroborat cu art. 304 pct. 9 C. proc. civ., iar decizia din apel modificată în
sensul respingerii apelului pârâtei, ca nefondat, urmând a fi menținută soluția
instanței de fond, ca temeinică și legală.
În temeiul dispozițiilor art.
274 C. proc. civ., intimata pârâtă va fi obligată să plătească recurentei
reclamante suma de 3.232,10 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs,
această sumă fiind achitată de recurentă cu titlu de taxe de timbru. Onorariul
avocatului ales nu poate fi acordat, el nefiind dovedit în dosar.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de
reclamanta SC I.P. SA (fostă SC A. SA) București împotriva deciziei nr. 83 din
6 februarie 2007 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială, pe care o
modifică în sensul că respinge apelul declarat de pârâta SC G.M. SA București
prin administrator judiciar SC B.C.A. SRL București împotriva sentinței civile nr.
9186 din 2 iulie 2004 a Tribunalului București, secția a VI-a comercială.
Obligă intimata să plătească
recurentei suma de 3.232,10 lei cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțata în ședință
publică, astăzi 6 decembrie 2007.