ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3994/2007

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința comercială nr. 9186 din 2 iulie 2004 a Tribunalului București, secția a VI-a comercială, a fost admisă în parte acțiunea, astfel cum a fost precizată, formulată de reclamanta SC A. SA București iar pârâta SC G.M. SA București a fost obligată la plata sumei de 78.269 dolari S.U.A., echivalent în lei la data plății, plus 1.365.733.694,55 lei penalități de întârziere calculate pe perioada 31 decembrie 2002 – 11 iunie 2004 și în continuare penalități de 0,1 % pe zi, conform contractului, până la achitarea debitului principal. Totodată, pârâta a fost obligată la 90.573.954 lei cheltuieli de judecată către reclamantă.

În esență, instanța a reținut că pârâta datorează aceste sume în temeiul contractului de vânzare cumpărare și prestări servicii nr. 2441 din 23 noiembrie 2000 având ca obiect vânzarea dreptului de folosință temporară de spații destinate publicității din cadrul postului TV Antena 1, contract încheiat pe durată limitată pentru perioada 1 ianuarie 2001 – 31 decembrie 2001, ținând totodată cont și de plățile efectuate de pârâtă pe parcursul procesului în temeiul înțelegerii părților intitulată „proces verbal de încercare de soluționare a litigiului pe cale amiabilă” din 15 ianuarie 2004. Apelul declarat de pârâtă împotriva acestei sentințe a fost admis prin decizia comercială nr. 83 din 31 ianuarie 2005 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială, iar pe fond acțiunea reclamantei a fost respinsă ca neîntemeiată.

Instanța de apel a reținut că pârâta nu mai datorează penalități de întârziere din moment ce la 15 ianuarie 2004 părțile au convenit reeșalonarea debitului. Cât privește debitul principal s-a reținut că din cei 159.789 dolari S.U.A. conveniți la 15 ianuarie 2004, pârâta a achitat până la pronunțarea sentinței de fond 111.782 dolari S.U.A., iar pentru restul de 48.007 dolari S.U.A. părțile au convenit o nouă conciliere până la 31 mai 2004, care însă nu s-a mai desfășurat, așa încât s-a considerat că acest rest nu este scadent, exigibilitatea ei fiind amânată pentru un termen viitor și incert. Întrucât pârâta a înțeles însă pe parcursul soluționării apelului să achite și această sumă, reclamanta confirmând executarea întregului debit, instanța de apel a respins acțiunea reclamantei ca neîntemeiată.

Această decizie a fost casată prin decizia nr. 1544 din 9 mai 2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția comercială, iar cauza trimisă instanței de apel pentru rejudecare, urmare admiterii recursului declarat de reclamanta SC I.P. SA București, fostă SC A. SA. Instanța de recurs a reținut că pe parcursul soluționării apelului față de pârâtă s-a deschis procedura de reorganizare și lichidare judiciară, fapt adus la cunoștința instanței de apel la termenul din 25 octombrie 2005 și probat în cauză prin depunerea sentinței nr. 1524 din 1 noiembrie 2004 a Tribunalului București, secția a VII-a comercială. În consecință, cauza a fost trimisă spre rejudecare pentru ca instanța să configureze cadrul procesual în raport de dispozițiile legale imperative ale Legii nr. 64/1995 și să procedeze la citarea administratorului judiciar al pârâtei SC B.C.A.

SA, urmând, totodată, să se pună în discuția părților și măsura suspendării judecății cererii conform art. 42 din Legea nr. 64/1995, republicată. Rejudecând apelul, instanța a dispus la termenul din 7 noiembrie 2006 introducerea în cauză și citarea administratorului judiciar și a respins la termenul din 28 noiembrie 2006 suspendarea judecății în temeiul art. 36 din Legea nr. 85/2006, în vigoare la acel moment, cu motivarea că prin apelul formulat pârâta debitoare tinde la reducerea sau anularea în tot a pretențiilor reclamantei. Pe fondul apelului, prin decizia comercială nr. 83 din 6 februarie 2007 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială, instanța a admis apelul pârâtei și a schimbat în tot sentința de fond în sensul respingerii acțiunii, ca nefondate, reținându-se că întregul debit a fost achitat, fapt recunoscut și de reclamantă la 24 noiembrie 2004, iar pentru suma de 48.007 dolari S.U.A.

părțile nu au mai stipulat plata penalităților. Nemulțumită de această decizie reclamanta SC I.P. SA, fostă SC A. SA, a declarat recurs solicitând modificarea ei pentru nelegalitate. În motivarea recursului, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., recurenta critică decizia din apel pentru că ea nu cuprinde motivele pe care se sprijină, judecătorii nearătând în cuprinsul hotărârii motivele în temeiul cărora și-au format convingerea, așa cum prevăd dispozițiile art. 261 pct. 5 C. proc. civ., motivarea fiind insuficientă și superficială. Prin cea de-a doua critică, întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta critică decizia din apel pentru încălcarea dispozițiilor art. 969 și 970 C. civ., în ceea ce privește debitul principal.

În esență, recurenta susține pe acest aspect că atât prin motivele de apel cât și prin precizările făcute ulterior, pârâta a recunoscut că mai datorează 48.007 dolari S.U.A. reclamantei, sumă care s-a și executat silit în temeiul hotărârii de fond, investită cu formulă executorie în timpul apelului, pe lângă cei 111.782 dolari S.U.A. achitați de bunăvoie de pârâtă, fiind astfel achitat în întregime întregul debit convenit de părți la 15 ianuarie 2004. Ori instanța de apel, respingând în apel acțiunea reclamantei, ca neîntemeiată, a desființat astfel titlul în baza căruia pârâta a fost executată silit și a executat din proprie inițiativă parte din debit, ceea ce înseamnă că i s-a dat posibilitatea să solicite întoarcerea executării, în asemenea condiții plata făcută de ea în temeiul titlului executoriu și al convenției părților din 15 ianuarie 2004, fiind nedatorată.

Cât privesc penalitățile de întârziere instanța de apel greșit a reținut că ele nu mai sunt datorate pentru suma de 48.007 dolari S.U.A. deoarece prin convenția din 15 ianuarie 2004 ea nu a renunțat la aceste penalități care, de altfel, erau stipulate în contractul inițial în art. 5.4 și care sunt consecința executării cu întârziere a obligației de plată asumată prin contract. Renunțarea la penalități nu poate fi prezumată, ci ea ar fi trebuit expres înserată în convenția din 15 ianuarie 2004, ceea ce nu s-a întâmplat, prin soluția dată pe acest aspect instanța de apel subrogându-se voinței părților și încălcând astfel dispozițiile art. 969 C. civ. Prin întâmpinare pârâta a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Pe parcursul soluționării recursului recurenta a dovedit că față de intimata pârâtă s-a dispus închiderea procedurii insolvenței, depunându-se la dosar copia sentinței comerciale nr. 3547 din 1 octombrie 2007 a Tribunalului București, secția a VII-a comercială, care însă nu e irevocabilă. Recursul este întemeiat pentru considerentele ce se vor arăta: Din actele dosarului rezultă că acțiunea reclamantei a fost introdusă la 7 august 2003, precizată la 28 mai 2004 urmare celor convenite de părți prin procesul verbal din 15 ianuarie 2004. Debitul convenit de părți la această dată s-a stabilit la 159.789 dolari S.U.A., debit care, necontestat de către reclamantă, s-a achitat integral prin plăți făcute din proprie inițiativă de pârâtă, 111.782 dolari S.U.A., iar diferența de 48.007 dolari S.U.A.

prin executare silită, inclusiv a penalităților de întârziere stabilite la fond în temeiul clauzelor contractuale, executare făcută prin poprirea încuviințată prin încheierea nr. 1450 din 30 septembrie 2004 a Judecătoriei Sectorului 5 București, pe parcursul derulării primului apel. Instanța de apel, în rejudecare, având în vedere cuantumul despăgubirilor convenit de părți la 15 ianuarie 2004 și împrejurarea că pârâta l-a și executat, a respins acțiunea reclamantei ca nefondată.

Soluția instanței de apel este greșită deoarece ignoră faptul că plățile s-au făcut fie benevol, fie prin executare silită a sentinței de fond, așa încât ea nu era nefondată, ci, eventual, rămasă fără obiect prin plățile deja făcute de pârâtă în temeiul celor convenite de părți la 15 ianuarie 2004. Câtă vreme pârâta a recunoscut debitul convenit și l-a și executat, ulterior, instanța nu putea aprecia că cererea reclamantei, admisă în parte la fond, era nefondată, încălcând astfel cele convenite de părți la 15 ianuarie 2004. De asemenea, instanța de apel greșit a reținut că penalitățile de întârziere nu mai sunt datorate deoarece părțile n-au mai stipulat penalități ca fiind datorate la 15 ianuarie 2004 deoarece, din această convenție rezultă că părțile au negociat doar asupra debitului nu și asupra penalităților de întârziere care curgeau în temeiul contractului nr. 2441 din 23 noiembrie 2000. Ori nu se poate prezuma că părțile au renunțat la aceste penalități câtă vreme convenția lor nu cuprinde vreo astfel de clauză.

În consecință, curtea apreciază ca întemeiată critica reclamantei recurente întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., instanța de apel dând o greșită interpretare convenției părților din 1 ianuarie 2004 și făcând o greșită aplicare a dispozițiilor art. 969 C. civ. Cât privește critica întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., curtea o apreciază, ca nefondată, motivarea insuficientă, în opinia recurentei, neechivalând cu nemotivarea soluției. Din considerentele deciziei recurate rezultă că instanța de apel și-a argumentat soluția dată, ținând cont și de noile dovezi făcute în apel. În consecință, recursul reclamantei urmează a fi admis în temeiul dispozițiilor art. 312 C. proc.

civ., coroborat cu art. 304 pct. 9 C. proc. civ., iar decizia din apel modificată în sensul respingerii apelului pârâtei, ca nefondat, urmând a fi menținută soluția instanței de fond, ca temeinică și legală. În temeiul dispozițiilor art. 274 C. proc. civ., intimata pârâtă va fi obligată să plătească recurentei reclamante suma de 3.232,10 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs, această sumă fiind achitată de recurentă cu titlu de taxe de timbru. Onorariul avocatului ales nu poate fi acordat, el nefiind dovedit în dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de reclamanta SC I.P. SA (fostă SC A. SA) București împotriva deciziei nr. 83 din 6 februarie 2007 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială, pe care o modifică în sensul că respinge apelul declarat de pârâta SC G.M. SA București prin administrator judiciar SC B.C.A. SRL București împotriva sentinței civile nr. 9186 din 2 iulie 2004 a Tribunalului București, secția a VI-a comercială. Obligă intimata să plătească recurentei suma de 3.232,10 lei cheltuieli de judecată. Irevocabilă. Pronunțata în ședință publică, astăzi 6 decembrie 2007.