ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4107/2009
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4107/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată
următoarele: Prin Decizia Civilă nr. 926 din 6 aprilie 2009 a Curții de Apel
București, secția a VIII a contencios administrativ și fiscal, a fost respins,
ca nefondat, recursul declarat de reclamantul B.M.A. împotriva Sentinței Civile
nr. 2713 din 25 aprilie 2007 a Tribunalului București, secția a IX-a contencios
administrativ și fiscal, în contradictoriu cu intimații - pârâți P.M.B. și P.G.M.
București.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța
a reținut că prin Sentința Civilă nr. 182/F/2002 a Tribunalului București a
fost admisă acțiunea formulată de reclamanții B.N. si B.M., pârâta P.M.B. fiind
obligată, în temeiul art. 9 din Legea nr. 29/1990, să comunice reclamanților
regimul juridic al imobilului proprietatea autorului acestora, situat în
București, str. Lugoj, sentință rămasă irevocabilă.
A mai reținut instanța de recurs că ulterior,
în vederea punerii în executare a sentinței susmenționate, prin sentința civila
nr. 607/2004 a Tribunalului București, sentință rămasă irevocabilă, a fost
admisă în parte cererea formulată de reclamanții B.M. și B.N., pârâta P.M.B. fiind
obligată la plata sumei de 1.000.000 de lei cu titlu de despăgubiri pentru
fiecare lună de întârziere, de la data de 02 iunie 2003, până la comunicarea
situației juridice a imobilului. Totodată, pârâta a fost obligată să plătească
reclamanților suma de 500.000 de lei cu titlu de despăgubiri, fiind respins
pentru autoritate de lucru judecat capătul de cerere privind obligarea pârâtei
P.M.B. la comunicarea regimului juridic al imobilului.
S-a constatat că deși prin sentința
pronunțată s-au acordat reclamanților despăgubiri ca daune compensatorii,
reclamanții nu au procedat nici un moment la executarea efectivă a acestor
daune, astfel încât, deși titlul executoriu este din 2002, efectul cominatoriu
al daunelor nu s-a produs niciodată, iar aceasta din culpa exclusivă a
reclamantului.
Totodată, instanța de recurs a apreciat că
formularea de acțiuni în instanță, fără ca acestora să li se asigure vreodată
finalitatea, prin recurgerea la executarea silită prin intermediul executorilor
judecătorești, nu se subsumează fazei procesuale a executării silite.
În raport cu solicitarea recurentului privind
aplicarea noii legi, respectiv a Legii nr. 554/2004, în ce privește sancțiunile
pentru neexecutare, instanța a reținut că acesta nu a făcut dovada că ar fi pus
în executare daunele acordate și că efectul cominatoriu ar fi fost
neîndestulător.
Cât privește cererea de majorare a daunelor
acordate, instanța de recurs a apreciat că, din perspectiva faptului generator
de prejudiciu, respectiv necomunicarea regimului juridic al imobilului,
majorarea valorii de piață a imobilului în speță nu prezintă relevanță.
Totodată, s-a apreciat corectă soluția de
respingere a capătului de cerere privind plata sumelor restante pe ultimii 3
ani, reținându-se că reclamantul deținea deja o hotărâre judecătorească, în
vederea executării efective a acesteia trebuind ca acesta să se adreseze executorului
judecătoresc.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs
B.M.A., întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ.
În motivare, recurentul a susținut, în
esență, că a depus personal la registratura Curții de Apel București motivele
de recurs în două exemplare, astfel încât și-a îndeplinit toate obligațiile,
iar suspendarea judecării cauzei, fără o comunicare în acest sens, este
netemeinică și nelegală.
A mai precizat recurentul că își menține și
completează toate cele trei solicitări deduse judecății, solicitări menționate
și în cererea de recurs.
Recursul este inadmisibil.
În conformitate cu prevederile art. 377 alin.
(2) C. proc. civ., sunt hotărâri irevocabile: hotărârile date în primă
instanță, fără drept de apel, nerecurate; hotărârile date în primă instanță,
care nu au fost atacate cu apel; hotărârile date în apel, nerecurate;
hotărârile date în recurs, chiar dacă prin acestea nu s-a soluționat fondul
pricinii, precum și orice alte hotărâri care, potrivit legii, nu mai pot fi atacate
cu recurs.
Hotărârea atacată în prezenta cauză este o
hotărâre pronunțată de Curtea de Apel București, în recurs, așadar o hotărâre
irevocabilă, în conformitate cu prevederile art. 377 alin. 2 pct. 4 C. proc.
civ.
Din dispozițiile art. 377 alin. (2) C. proc.
civ., cu referire la hotărârile irevocabile, raportat la art. 299 din același
act normativ, rezultă că sistemul român de jurisdicție a statuat principiul
unicității recursului, dreptul la această cale de atac stingându-se prin
exercitare. Drept urmare, posibilitatea legală a declarării mai multor
recursuri este exclusă. Or, recurentul B.M.A. a declarat un nou recurs
împotriva unei decizii prin care un alt recurs promovat de acesta a fost
respins ca nefondat, decizia criticată, prin prisma textelor de lege
menționate, nefiind susceptibilă de reformare pe această cale.
Pentru considerentele arătate, în temeiul
art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat ca
inadmisibil.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de B.M.A. împotriva
Deciziei Civile nr. 926 din 6 aprilie 2009 a Curții de Apel București, secția a
VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca inadmisibil.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 7
octombrie 2009.