ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3437/2010

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3437/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la data de 6 iunie 2005

reclamanta SC R.T.I. SRL București a chemat în judecată pârâta SC A.

SA Slobozia solicitând ca în baza sentinței ce se va pronunța

solicitând obligarea acesteia la restituirea unor bunuri mobile proprietatea

reclamantei, ce provin din activul SC A.C. SA Arad sau a contravalorii acestora

în cuantum de 45.685.958.324 lei și cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii reclamanta a

arătat că a cumpărat la data de 10 februarie 2000 de la SC S.P.

SRL, prin contractele, activul SC A.C. SA Arad, intrând în posesia de fapt

și de drept asupra bunurilor aflate pe platforma SC A.C. SA încă de

la data semnării contractelor.

Societatea vânzătoare a început

să nege dreptul de proprietate al reclamantei începând cu luna septembrie

2000, astfel că reclamanta a fost nevoită să solicite în

instanță recunoașterea dreptului ei de proprietate,

situație în care a notificat partenerilor de afaceri existența

litigiilor dintre ea și fostul proprietar.

Reclamanta a menționat că

deși a notificat și pârâtei faptul că este adevăratul

proprietar al bunurilor ce au făcut parte din platforma SC A.C. SA Arad,

aceasta a achiziționat, de conivență cu conducerea SC S.P. SRL

bunurile revendicate de la SC O. SRL în perioada aprilie 2003 – februarie 2004.

În atare situație,

consideră reclamanta, pârâta nu este un dobânditor de bună –

credință și nu se poate prevala de dispozițiile art. 190

9

alin. (1) C. civ., urmând a fi obligată la restituirea bunurilor

enunțate în petitul acțiunii sau a contravalorii acestora.

În dovedirea cererii sale,

reclamanta a arătat că înțelege să se folosească de

toate probele prevăzute de lege.

Prin întâmpinare, pârâta a solicitat

respingerea acțiunii reclamantei, invocând și excepția

prescrierii dreptului la acțiune al acesteia, în raport de prevederile art.

190

9

alin. (2) C. civ., întrucât reclamata a formulat cererea prin

care solicită restituirea bunurilor de la terțul ce le-a

cumpărat de la „hoț”, după împlinirea termenului de trei ani,

calculat de la data la care a fost deposedată prin furt.

Pe fondul cauzei, pârâta a solicitat

respingerea acțiunii întrucât reclamanta nu probează faptul că

este proprietara bunurilor cumpărate de pârâtă de la SC O. SRL,

respectiv că bunurile pretinse a fi restituite fac parte din cele ce au

aparținut SC A.C. SA.

De asemenea pârâta a formulat

și cerere de chemare în garanție a SC O. SRL solicitând ca în

situația în care se va admite cererea reclamantei și societatea va

cădea în pretenții să fie obligată chemata în garanție

la plata despăgubirilor în cuantum de 45.685.958.324 lei și a

cheltuielilor de judecată.

Tribunalul Ialomița, prin

sentința nr. 939 din 26 noiembrie 2007, a respins excepția

invocată de pârâtă privind prescripția extinctivă.

A admis acțiunea și a

obligat pârâta să restituie reclamantei următoarele bunuri mobile sau

contravaloarea lor: rotor IP 102 J (val. 270.630 lei), rotor 102 J (val.

252.588 lei), rotor 101 J (val. 357.231,60 lei, rotor 105 J (val. 313.930,80

lei), rotor turbină (val. 245.371,20 lei), relee RI cu soclu (41. buc –

val. 5.178,05 lei), casete semnalizare (53 buc. – val. 6.693,58 lei), detector

sursă radioactivă (3 buc. – val. 18.402,84 lei), amplificator

electric (val. 3.969,24 lei), regulator nivel (3 buc. – val. 6.495,12 lei),

traductoare (5 buc. – 9.021 lei), regulator (2 buc. – val. 2.165,04 lei),

presostat (val. 1.804,20 lei), presostat (15 buc. – val. 8.389,53 lei),

traductoare (2 buc. – val. 3.969,24 lei), traductoare (6 buc. – 5.629,10 lei),

traductoare (2 buc. – 5.953,86 lei), rotametru (2 buc. – 2.814,55 lei),

traductoare (2 buc. – 4.330,08 lei), alarme (2 buc. – 1.515,53 lei), reductor

presiune ( val. 559,30 lei), reductor presiune ( 2. buc. – 1.118,60 lei),

gazanalizor (val. 559,30 lei), pompă cu membrană (4 buc. – 4.474,42

lei), înregistrator analizor (2 buc. – 3.608,40 lei), bariere de protecție

( 10 buc. – 2.886,72 lei), interfon Braun (14 buc. – 1.262,94 lei), analizor (

val. 9.381,84 lei), manometru de panou (11 buc. – 1.984,62 lei), indicatoare

pneumatice (11 buc. – 5.160,01 lei), logometru ( val. 144,34 lei), electrovane

pe ulei (2 buc. – 1.587,70 lei), țevi inox W 14306 (8.422 m.l. – val.

252.392,18 lei), piston pompă P. (8 buc. – 43.953,36 lei), ventil cu

acționare electrică V 1(val. 278.407,50 lei), P 102 (val. 928.025

lei), reductor tip 1 CV 1150 (2 buc. – 119.452,80 lei), reductor tip 1 HB 400

(2 buc. – 89.589,60 lei), furtun flexibil (12 buc. – 291.166,20 lei), politub

7/6 X 1 (1.061 buc. – 133.997,93 lei), pompă P. (val. 710.040,50 lei),

pompă P. ( val. 162.760 lei), valoare totală 4.568.595,82 lei

(fără TVA).

Pentru a se pronunța astfel

instanța de fond a reținut în ce privește prescripția

dreptului la acțiune în raport de art. 190

9

alin. (2) C. civ.,

că pentru aplicarea prescripției achizitive ar trebui ca terțul

dobânditor să fi exercitat posesia timp de 3 ani. Acesta însă se

calculează din momentul furtului ori pierderii, deci nu din momentul

intrării în posesie.

A mai considerat instanța

că nu este nici termen de prescripție extinctivă, deoarece este

posibil ca dobândirea de către terț să aibă loc după 3

ani de la pierdere sau sustragere.

Fiind considerat termen de

decădere, dacă acțiunea în revendicare nu se produce

înăuntrul acestui termen, se pierde însuși dreptul de proprietate al

revendicantului, termenul operând o suspendare a aplicării regulii

înscrise în alineatul prim al art. 190

9

, conform căreia posesia

de bună credință a bunurilor mobile valorează titlu de

proprietate.

A mai menționat instanța

de fond că textul se aplică în cazul în care terțul dobânditor a

fost de bună credință, iar nu de rea credință,

întrucât în cazul în care se revendică bunurile de la un astfel de

dobânditor acțiunea în revendicare este imprescriptibilă.

Pe fond s-a reținut că

potrivit facturilor fiscale pârâta SC A. SA a achiziționat de la

vânzătoarea SC O. SRL bunuri mobile de natura celor enumerate de

reclamantă în cererea formulată.

Răspunzând criticilor formulate

de pârâta apelantă Curtea de Apel București, secția a V-a

comercialăM prin decizia nr. 85 din 10 februarie 2010, a respins

excepțiile lipsei calității procesuale active și pasive, ca

nefondate, a admis apelul, a schimbat în parte sentința criticată

și a respins acțiunea ca nefondată.

A menținut dispozițiile

sentinței cu privire la respingerea excepției dreptului la

acțiune.

În fundamentarea soluției, instanța

de control judiciar a reținut că acțiunea promovată de

reclamanta SC R.T.I. SRL în contradictoriu cu pârâta SC A. SA Slobozia este o

acțiune în revendicare mobiliară întemeiată pe dispozițiile

art. 190

9

raportat la art. 972 C. civ.

Acțiunea în revendicare

mobiliară are în vedere situația în care proprietarul neposesor se

îndreaptă cu acțiune împotriva posesorului neproprietar – între cele

două categorii de persoane neexistând un raport juridic direct (ca în

cazul acțiunii bazate pe un raport contractual) între cele două

categorii de persoane există și un detentor precar.

Dispozițiile art. 190

9

alin. (1) și alin. (2) C. proc. civ. trebuie interpretate în sensul

că are în vedere anumite categorii de persoane - un proprietar, un

detentor precar și nu un terț dobândit (de bună

credință - prezumție absolută ce trebuie

răsturnată.

Ca urmare în cauză reclamanta SC

R.T.I. SRL are calitate de proprietar neposesor (fiind dovedită calitatea

sa de proprietar - conform actelor depuse și despre care vor face referire

la analiză pe fond a cererii de apel) iar pârâta SC A. SA de terț

dobânditor (de bună sau rea-credință - analiză pe care de

asemenea o vom face pe fondul cererii), și în consecință

părțile au atât calitate procesuală activă cât și

calitate procesuală pasivă fiind justificate legitimare

procesuală și interesul; motiv pentru care excepțiile invocate

vor fi respinse ca nefondate.

Dispozițiile art. 190

1

alin. (1) C. civ. dispune că ”lucrurile mișcătoare se prescriu

prin faptul posesiei lor, fără să fie trebuință de

vrei scurgere de timp” însă pentru a se putea invoca dispozițiile art.

190

9

alin. (1) C. civ. există condiția (referitoare la

persoane) ca proprietarul să se fi desesizat de bună voie de bunul

său mobil în favoarea unui detentor precar.

Din susținerile reclamantei ar

rezulta că nu s-a desesizat de bună - voie de bunurile sale mobile

și atunci sunt aplicabile dispozițiile art. 190

9

alin. (2)

C. civ. care prevăd că „cel care a pierdut sau cel căruia i s-a furat

un lucru, poate să-l revendice în curs de 3 ani, din ziua când l-a pierdut

sau când i s-a furat, de la cel care-l găsește”.

Ca urmare considerentele

instanței de fond cu privire la natura juridică a termenului de 3 ani

au fost reținute ca întemeiate.

Cu privire la persoane:

- intimata-reclamantă SC R.T.I.

SRL are calitate de proprietar – asupra bunurilor dobândite de pe platforma SC

A.C. SA prin contractele de vânzare-cumpărare din 18 februarie 2000 de la SC

S.P. SRL dreptul de proprietate recunoscută și prin decizia nr. 7378/2002

a C.S.J. pronunțată în dosarul nr. 7505/2001 prin care s-a constatat

intervenită vânzarea-cumpărarea bunurilor prevăzute în

convenția din 18 februarie 2000 conform contractelor sus – amintite.

- calitatea de detentor precar o are

SC O. SRL în calitate de înstrăinător.

Calitatea de terț dobânditor o

are apelanta pârâtă SC A. SA care a intrat în posesia bunurilor – cu

privire la posesia terțului dobânditor.

Ceea ce face aplicabile

dispozițiile art. 190

9

alin. (2) C. civ. este faptul că

suntem în prezența unei desesizări involuntare din partea

proprietarului.

Condițiile cu privire la

bunuri:

Suntem în prezența unor bunuri

mobile care au ajuns la terțul dobânditor (în urma desesizării

involuntare a proprietarului) – fiind bunuri furate ori pierdute de aceasta din

urmă.

Bunurile mobile revendicate trebuie

privite în mod individual (dispozițiile nu se aplică în materia universalității

de bunuri) astfel încât trebuie verificat dacă toate componentele

instalațiilor și utilajelor ce formează obiectul cererii de

chemare în judecată se regăsesc la terțul dobânditor (conform

facturilor emise).

Posesia terțului dobânditor –

în ipoteza prevăzută de art. 190

9

alin. (2) C. civ. –

trebuie să fie reală, utilă și de bună

credință (aceste condiții se regăsesc și în

dispozițiile art. 972 C. civ.).

Prin posesia de bună

–credință se înțelege posesia exercitată de o persoană

care are convingerea că a dobândit bunul de la adevăratul proprietar.

Cu privire la bunurile revendicate

s-au depus înscrisuri de către reclamanta SC R.T.I. SRL – contracte de

vânzare-cumpărare și procese-verbale de predare primire încheiate

între SC A.C. SA și SC S.P.SRL.

De asemenea pentru apelanta –

pârâtă SC A. SA s-au depus facturi încheiate cu SC O SRL (și

situația vânzărilor SC O. SRL către SC A. SA).

Analizând facturile fiscale – emise

de SC O. SRL - (aflate la dosar Tribunalul Ialomița) bunurile precizate

și solicitate conform opusului explicativ s-a constatat că nu se

regăsesc aceleași bunuri astfel încât nu rezultă identitatea

dintre bunurile solicitate și cele dobândite.

Mai mult între bunurile enumerate de

SC R.T.I. SRL se menționează că unele dintre ele au fost cuprinse

în „oferta preț adresa din 27 iulie 2000”.

Această adresă – „

ofertă preț” nu reprezintă un titlu - o dovadă că

bunurile ce au făcut obiectul ofertei (nefinalizate) sunt aceleași

dobândite de SC A. SA de la SC O. SRL.

Cum nu se poate stabili cu

certitudine identitatea între bunuri – aspect pe care chiar instanța de

fond l-a reținut ca fiind „bunuri de natura” celor enumerate de reclamanta

- acordând chiar mai mult decât s-a cerut (42 din piese) Curtea nu poate

reține susținerea intimatei – reclamante în sensul existenței

unei „identități” între bunuri; conform principiului „in dubio pro

reo”- dubiul profită debitorului.

Dubiul care există asupra identității

bunurilor se reflectă și asupra modalității în care

intimata-reclamantă susține că a pierdut posesia (desesizare involuntară)

cu atât mai mult cu cât în cererea de chemare în judecată afirmă

că a „intrat în posesia de fapt și de drept” a platformei SC A.C. SA

încă de la semnarea contractului de vânzare-cumpărare,

exercitându-și toate prerogativele dreptului de proprietate.

În ceea ce privește modul în

care apelanta-pârâtă SC A. SA a intrat în posesia bunurilor - prin

vânzare-cumpărare (a se vedea facturile enunțate) de la SC O. SRL

este apărată de dispozițiile art. 190

9

C. civ. cu

privire la condiția de a fi de bună credință –

prezumție absolută ce trebuie răsturnată de la

intimata-reclamantă.

Temeiul în drept pe care-l

indică reclamanta

[

art.

190

9

alin. (1)] nu se aplică în cauza de față, a

susținut pe toată durata procesului că nu s-a desesizat de

bună – voie de bunuri.; ceea ce este comun dispozițiilor

prevăzute de articolul 190

9

alin. (1) C. civ. și art. 190

9

alin. (2) C. civ. este condiția ca terțul dobânditor să fie de bună

credință.

Cum bunurile au fost

achiziționate de la SC O. SRL - detentor precar – în opinia reclamantei –

dar avându-le în posesie la data vânzării către SC A. SA –

rezultă că pentru pârâtă la data achiziționării

bunurilor, SC O. SRL era recunoscut ca proprietar posesor bunurilor (avea o

posesie utilă, continuă, pașnică publică și sub

nume de proprietar – neexistând nici un litigiu între SC R.T.I. SRL și SC O.

SRL).

Instanța apreciază că

nu s-a răsturnat prezumția absolută de bună

credință a apelantei-pârâte SC A. SA, cu privire la bunurile

revendicate; nu s-a dovedit fără putință de

tăgadă că sunt identice astfel încât pentru considerentele

expuse și față de dispozițiile art. 190

9

alin.

(2) C. civ., cererea reclamantei este neîntemeiată.

Împotriva soluției

instanței de apel a declarat recurs reclamanta, criticile vizând aspecte

de nelegalitate fiind invocate dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C.

proc. civ.

Se susține că

hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se sprijină fiind

încălcate dispozițiile art. 261 pct. 5 C. proc. civ. în sensul

că motivarea fiind o replică fidelă a argumentațiilor

dezvoltate de apelantă.

Se consideră că s-a

făcut o interpretare eronată a dispozițiilor art. 190

9

alin. (2) C. civ. din moment ce s-a afirmat că SC R.T.I. SRL a fost

posesorul lucrului și că bunul revendicat este identic cu cel furat

și deținut de către terțul dobânditor, în speță

intimata pentru că apoi să se precizeze că din examinarea

facturilor emise de SC O. SRL bunurile precizate și solicitate nu se

regăsesc în patrimoniul intimatei și nu rezultă identitate între

acestea.

Recursul este fondat.

Reținând explicit legitimarea

procesuală activă a SC R.T.I. SRL în susținerea cererii

principale instanța de apel a subscris și asupra condițiilor de

admisibilitate ce se cer a fi întrunite simultan pentru promovarea unei cereri

de revendicare mobiliară întemeiată pe dispozițiile art. 190

9

alin. (2) C. civ. respectiv, reclamantul a fost posesorul lucrului, lucrul ce

se cere a fi restituit a ieșit din patrimoniul creditorului fără

voia sa, bunul revendicat este identic cu cel furat și deținut de

către terțul dobânditor în speță intimata SC A. SA.

În mod contradictoriu cu cele

enunțate instanța de apel, după ce a respins în prealabil

excepția lipsei calității procesuale pasive și active a

celor două părți în litigiu revine și constată că

nu se regăsesc aceleași bunuri nerezultând identitatea dintre

bunurile solicitate și cele dobândite.

Respingând și excepția

prescripției dreptului material la acțiune, instanța de apel a

apreciat indirect și asupra relei credințe a intimatei SC A. SA,

întrucât numai în cazul în care terțul dobânditor este de rea

credință cererea de revendicare mobiliară nu se circumscrie

termenului de decădere de 3 ani instituit de dispozițiile art. 190

9

alin. (2) C. civ.

S-a ignorat și faptul că

recurenta a obținut două hotărâri irevocabile prin care s-a

recunoscut dreptul de proprietate al recurentei asupra SC A.C. SA și o

sentință ce ține loc de vânzare în formă autentică.

În aceste condiții se impunea

examinarea atentă a caracteristicilor bunurilor revendicate revenirea

asupra măsurii efectuării unei expertize de specialitate fiind

inexplicabilă.

Față de cele arătate

având în vedere dispozițiile art. 312 C. proc. civ. recursul urmează

a fi admis, soluția instanței de apel casată și cauza

trimisă spre rejudecare, urmând ca în baza unei expertize de specialitate

să clarifice și identifice bunurile revendicate și cele

deținute de intimată în patrimoniul său.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

reclamanta SC R.T.I. SRL București împotriva deciziei comerciale nr. 85

din 10 februarie 2010 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială,

pe care o casează și trimite cauza spre rejudecare aceleiași

instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședința publică, astăzi 21 octombrie 2010.