ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3437/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la data de 6 iunie 2005 reclamanta SC R.T.I. SRL București a chemat în judecată pârâta SC A. SA Slobozia solicitând ca în baza sentinței ce se va pronunța solicitând obligarea acesteia la restituirea unor bunuri mobile proprietatea reclamantei, ce provin din activul SC A.C. SA Arad sau a contravalorii acestora în cuantum de 45.685.958.324 lei și cheltuieli de judecată. În motivarea cererii reclamanta a arătat că a cumpărat la data de 10 februarie 2000 de la SC S.P. SRL, prin contractele, activul SC A.C. SA Arad, intrând în posesia de fapt și de drept asupra bunurilor aflate pe platforma SC A.C.

SA încă de la data semnării contractelor. Societatea vânzătoare a început să nege dreptul de proprietate al reclamantei începând cu luna septembrie 2000, astfel că reclamanta a fost nevoită să solicite în instanță recunoașterea dreptului ei de proprietate, situație în care a notificat partenerilor de afaceri existența litigiilor dintre ea și fostul proprietar. Reclamanta a menționat că deși a notificat și pârâtei faptul că este adevăratul proprietar al bunurilor ce au făcut parte din platforma SC A.C. SA Arad, aceasta a achiziționat, de conivență cu conducerea SC S.P. SRL bunurile revendicate de la SC O. SRL în perioada aprilie 2003 – februarie 2004. În atare situație, consideră reclamanta, pârâta nu este un dobânditor de bună – credință și nu se poate prevala de dispozițiile art. 190 9 alin. (1) C. civ., urmând a fi obligată la restituirea bunurilor enunțate în petitul acțiunii sau a contravalorii acestora.

În dovedirea cererii sale, reclamanta a arătat că înțelege să se folosească de toate probele prevăzute de lege. Prin întâmpinare, pârâta a solicitat respingerea acțiunii reclamantei, invocând și excepția prescrierii dreptului la acțiune al acesteia, în raport de prevederile art. 190 9 alin. (2) C. civ., întrucât reclamata a formulat cererea prin care solicită restituirea bunurilor de la terțul ce le-a cumpărat de la „hoț”, după împlinirea termenului de trei ani, calculat de la data la care a fost deposedată prin furt. Pe fondul cauzei, pârâta a solicitat respingerea acțiunii întrucât reclamanta nu probează faptul că este proprietara bunurilor cumpărate de pârâtă de la SC O. SRL, respectiv că bunurile pretinse a fi restituite fac parte din cele ce au aparținut SC A.C.

SA. De asemenea pârâta a formulat și cerere de chemare în garanție a SC O. SRL solicitând ca în situația în care se va admite cererea reclamantei și societatea va cădea în pretenții să fie obligată chemata în garanție la plata despăgubirilor în cuantum de 45.685.958.324 lei și a cheltuielilor de judecată. Tribunalul Ialomița, prin sentința nr. 939 din 26 noiembrie 2007, a respins excepția invocată de pârâtă privind prescripția extinctivă. A admis acțiunea și a obligat pârâta să restituie reclamantei următoarele bunuri mobile sau contravaloarea lor: rotor IP 102 J (val. 270.630 lei), rotor 102 J (val. 252.588 lei), rotor 101 J (val. 357.231,60 lei, rotor 105 J (val. 313.930,80 lei), rotor turbină (val.

245.371,20 lei), relee RI cu soclu (41. buc – val. 5.178,05 lei), casete semnalizare (53 buc. – val. 6.693,58 lei), detector sursă radioactivă (3 buc. – val. 18.402,84 lei), amplificator electric (val. 3.969,24 lei), regulator nivel (3 buc. – val. 6.495,12 lei), traductoare (5 buc. – 9.021 lei), regulator (2 buc. – val. 2.165,04 lei), presostat (val. 1.804,20 lei), presostat (15 buc. – val. 8.389,53 lei), traductoare (2 buc. – val. 3.969,24 lei), traductoare (6 buc. – 5.629,10 lei), traductoare (2 buc. – 5.953,86 lei), rotametru (2 buc. – 2.814,55 lei), traductoare (2 buc. – 4.330,08 lei), alarme (2 buc. – 1.515,53 lei), reductor presiune ( val. 559,30 lei), reductor presiune ( 2. buc. – 1.118,60 lei), gazanalizor (val.

559,30 lei), pompă cu membrană (4 buc. – 4.474,42 lei), înregistrator analizor (2 buc. – 3.608,40 lei), bariere de protecție ( 10 buc. – 2.886,72 lei), interfon Braun (14 buc. – 1.262,94 lei), analizor ( val. 9.381,84 lei), manometru de panou (11 buc. – 1.984,62 lei), indicatoare pneumatice (11 buc. – 5.160,01 lei), logometru ( val. 144,34 lei), electrovane pe ulei (2 buc. – 1.587,70 lei), țevi inox W 14306 (8.422 m.l. – val. 252.392,18 lei), piston pompă P. (8 buc. – 43.953,36 lei), ventil cu acționare electrică V 1(val. 278.407,50 lei), P 102 (val. 928.025 lei), reductor tip 1 CV 1150 (2 buc. – 119.452,80 lei), reductor tip 1 HB 400 (2 buc. – 89.589,60 lei), furtun flexibil (12 buc. – 291.166,20 lei), politub 7/6 X 1 (1.061 buc.

– 133.997,93 lei), pompă P. (val. 710.040,50 lei), pompă P. ( val. 162.760 lei), valoare totală 4.568.595,82 lei (fără TVA). Pentru a se pronunța astfel instanța de fond a reținut în ce privește prescripția dreptului la acțiune în raport de art. 190 9 alin. (2) C. civ., că pentru aplicarea prescripției achizitive ar trebui ca terțul dobânditor să fi exercitat posesia timp de 3 ani. Acesta însă se calculează din momentul furtului ori pierderii, deci nu din momentul intrării în posesie. A mai considerat instanța că nu este nici termen de prescripție extinctivă, deoarece este posibil ca dobândirea de către terț să aibă loc după 3 ani de la pierdere sau sustragere.

Fiind considerat termen de decădere, dacă acțiunea în revendicare nu se produce înăuntrul acestui termen, se pierde însuși dreptul de proprietate al revendicantului, termenul operând o suspendare a aplicării regulii înscrise în alineatul prim al art. 190 9 , conform căreia posesia de bună credință a bunurilor mobile valorează titlu de proprietate. A mai menționat instanța de fond că textul se aplică în cazul în care terțul dobânditor a fost de bună credință, iar nu de rea credință, întrucât în cazul în care se revendică bunurile de la un astfel de dobânditor acțiunea în revendicare este imprescriptibilă. Pe fond s-a reținut că potrivit facturilor fiscale pârâta SC A. SA a achiziționat de la vânzătoarea SC O. SRL bunuri mobile de natura celor enumerate de reclamantă în cererea formulată.

Răspunzând criticilor formulate de pârâta apelantă Curtea de Apel București, secția a V-a comercialăM prin decizia nr. 85 din 10 februarie 2010, a respins excepțiile lipsei calității procesuale active și pasive, ca nefondate, a admis apelul, a schimbat în parte sentința criticată și a respins acțiunea ca nefondată. A menținut dispozițiile sentinței cu privire la respingerea excepției dreptului la acțiune. În fundamentarea soluției, instanța de control judiciar a reținut că acțiunea promovată de reclamanta SC R.T.I. SRL în contradictoriu cu pârâta SC A. SA Slobozia este o acțiune în revendicare mobiliară întemeiată pe dispozițiile art. 190 9 raportat la art. 972 C. civ.

Acțiunea în revendicare mobiliară are în vedere situația în care proprietarul neposesor se îndreaptă cu acțiune împotriva posesorului neproprietar – între cele două categorii de persoane neexistând un raport juridic direct (ca în cazul acțiunii bazate pe un raport contractual) între cele două categorii de persoane există și un detentor precar. Dispozițiile art. 190 9 alin. (1) și alin. (2) C. proc. civ. trebuie interpretate în sensul că are în vedere anumite categorii de persoane - un proprietar, un detentor precar și nu un terț dobândit (de bună credință - prezumție absolută ce trebuie răsturnată. Ca urmare în cauză reclamanta SC R.T.I.

SRL are calitate de proprietar neposesor (fiind dovedită calitatea sa de proprietar - conform actelor depuse și despre care vor face referire la analiză pe fond a cererii de apel) iar pârâta SC A. SA de terț dobânditor (de bună sau rea-credință - analiză pe care de asemenea o vom face pe fondul cererii), și în consecință părțile au atât calitate procesuală activă cât și calitate procesuală pasivă fiind justificate legitimare procesuală și interesul; motiv pentru care excepțiile invocate vor fi respinse ca nefondate. Dispozițiile art. 190 1 alin. (1) C. civ. dispune că ”lucrurile mișcătoare se prescriu prin faptul posesiei lor, fără să fie trebuință de vrei scurgere de timp” însă pentru a se putea invoca dispozițiile art. 190 9 alin. (1) C. civ.

există condiția (referitoare la persoane) ca proprietarul să se fi desesizat de bună voie de bunul său mobil în favoarea unui detentor precar. Din susținerile reclamantei ar rezulta că nu s-a desesizat de bună - voie de bunurile sale mobile și atunci sunt aplicabile dispozițiile art. 190 9 alin. (2) C. civ. care prevăd că „cel care a pierdut sau cel căruia i s-a furat un lucru, poate să-l revendice în curs de 3 ani, din ziua când l-a pierdut sau când i s-a furat, de la cel care-l găsește”. Ca urmare considerentele instanței de fond cu privire la natura juridică a termenului de 3 ani au fost reținute ca întemeiate. Cu privire la persoane: - intimata-reclamantă SC R.T.I. SRL are calitate de proprietar – asupra bunurilor dobândite de pe platforma SC A.C.

SA prin contractele de vânzare-cumpărare din 18 februarie 2000 de la SC S.P. SRL dreptul de proprietate recunoscută și prin decizia nr. 7378/2002 a C.S.J. pronunțată în dosarul nr. 7505/2001 prin care s-a constatat intervenită vânzarea-cumpărarea bunurilor prevăzute în convenția din 18 februarie 2000 conform contractelor sus – amintite. - calitatea de detentor precar o are SC O. SRL în calitate de înstrăinător. Calitatea de terț dobânditor o are apelanta pârâtă SC A. SA care a intrat în posesia bunurilor – cu privire la posesia terțului dobânditor. Ceea ce face aplicabile dispozițiile art. 190 9 alin. (2) C. civ. este faptul că suntem în prezența unei desesizări involuntare din partea proprietarului.

Condițiile cu privire la bunuri: Suntem în prezența unor bunuri mobile care au ajuns la terțul dobânditor (în urma desesizării involuntare a proprietarului) – fiind bunuri furate ori pierdute de aceasta din urmă. Bunurile mobile revendicate trebuie privite în mod individual (dispozițiile nu se aplică în materia universalității de bunuri) astfel încât trebuie verificat dacă toate componentele instalațiilor și utilajelor ce formează obiectul cererii de chemare în judecată se regăsesc la terțul dobânditor (conform facturilor emise). Posesia terțului dobânditor – în ipoteza prevăzută de art. 190 9 alin. (2) C. civ. – trebuie să fie reală, utilă și de bună credință (aceste condiții se regăsesc și în dispozițiile art. 972 C. civ.).

Prin posesia de bună –credință se înțelege posesia exercitată de o persoană care are convingerea că a dobândit bunul de la adevăratul proprietar. Cu privire la bunurile revendicate s-au depus înscrisuri de către reclamanta SC R.T.I. SRL – contracte de vânzare-cumpărare și procese-verbale de predare primire încheiate între SC A.C. SA și SC S.P.SRL. De asemenea pentru apelanta – pârâtă SC A. SA s-au depus facturi încheiate cu SC O SRL (și situația vânzărilor SC O. SRL către SC A. SA). Analizând facturile fiscale – emise de SC O. SRL - (aflate la dosar Tribunalul Ialomița) bunurile precizate și solicitate conform opusului explicativ s-a constatat că nu se regăsesc aceleași bunuri astfel încât nu rezultă identitatea dintre bunurile solicitate și cele dobândite.

Mai mult între bunurile enumerate de SC R.T.I. SRL se menționează că unele dintre ele au fost cuprinse în „oferta preț adresa din 27 iulie 2000”. Această adresă – „ ofertă preț” nu reprezintă un titlu - o dovadă că bunurile ce au făcut obiectul ofertei (nefinalizate) sunt aceleași dobândite de SC A. SA de la SC O. SRL. Cum nu se poate stabili cu certitudine identitatea între bunuri – aspect pe care chiar instanța de fond l-a reținut ca fiind „bunuri de natura” celor enumerate de reclamanta - acordând chiar mai mult decât s-a cerut (42 din piese) Curtea nu poate reține susținerea intimatei – reclamante în sensul existenței unei „identități” între bunuri; conform principiului „in dubio pro reo”- dubiul profită debitorului.

Dubiul care există asupra identității bunurilor se reflectă și asupra modalității în care intimata-reclamantă susține că a pierdut posesia (desesizare involuntară) cu atât mai mult cu cât în cererea de chemare în judecată afirmă că a „intrat în posesia de fapt și de drept” a platformei SC A.C. SA încă de la semnarea contractului de vânzare-cumpărare, exercitându-și toate prerogativele dreptului de proprietate. În ceea ce privește modul în care apelanta-pârâtă SC A. SA a intrat în posesia bunurilor - prin vânzare-cumpărare (a se vedea facturile enunțate) de la SC O. SRL este apărată de dispozițiile art. 190 9 C. civ. cu privire la condiția de a fi de bună credință – prezumție absolută ce trebuie răsturnată de la intimata-reclamantă.

Temeiul în drept pe care-l indică reclamanta [ art. 190 9 alin. (1)] nu se aplică în cauza de față, a susținut pe toată durata procesului că nu s-a desesizat de bună – voie de bunuri.; ceea ce este comun dispozițiilor prevăzute de articolul 190 9 alin. (1) C. civ. și art. 190 9 alin. (2) C. civ. este condiția ca terțul dobânditor să fie de bună credință. Cum bunurile au fost achiziționate de la SC O. SRL - detentor precar – în opinia reclamantei – dar avându-le în posesie la data vânzării către SC A. SA – rezultă că pentru pârâtă la data achiziționării bunurilor, SC O. SRL era recunoscut ca proprietar posesor bunurilor (avea o posesie utilă, continuă, pașnică publică și sub nume de proprietar – neexistând nici un litigiu între SC R.T.I.

SRL și SC O. SRL). Instanța apreciază că nu s-a răsturnat prezumția absolută de bună credință a apelantei-pârâte SC A. SA, cu privire la bunurile revendicate; nu s-a dovedit fără putință de tăgadă că sunt identice astfel încât pentru considerentele expuse și față de dispozițiile art. 190 9 alin. (2) C. civ., cererea reclamantei este neîntemeiată. Împotriva soluției instanței de apel a declarat recurs reclamanta, criticile vizând aspecte de nelegalitate fiind invocate dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ. Se susține că hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se sprijină fiind încălcate dispozițiile art. 261 pct. 5 C. proc. civ. în sensul că motivarea fiind o replică fidelă a argumentațiilor dezvoltate de apelantă.

Se consideră că s-a făcut o interpretare eronată a dispozițiilor art. 190 9 alin. (2) C. civ. din moment ce s-a afirmat că SC R.T.I. SRL a fost posesorul lucrului și că bunul revendicat este identic cu cel furat și deținut de către terțul dobânditor, în speță intimata pentru că apoi să se precizeze că din examinarea facturilor emise de SC O. SRL bunurile precizate și solicitate nu se regăsesc în patrimoniul intimatei și nu rezultă identitate între acestea. Recursul este fondat. Reținând explicit legitimarea procesuală activă a SC R.T.I. SRL în susținerea cererii principale instanța de apel a subscris și asupra condițiilor de admisibilitate ce se cer a fi întrunite simultan pentru promovarea unei cereri de revendicare mobiliară întemeiată pe dispozițiile art. 190 9 alin. (2) C. civ.

respectiv, reclamantul a fost posesorul lucrului, lucrul ce se cere a fi restituit a ieșit din patrimoniul creditorului fără voia sa, bunul revendicat este identic cu cel furat și deținut de către terțul dobânditor în speță intimata SC A. SA. În mod contradictoriu cu cele enunțate instanța de apel, după ce a respins în prealabil excepția lipsei calității procesuale pasive și active a celor două părți în litigiu revine și constată că nu se regăsesc aceleași bunuri nerezultând identitatea dintre bunurile solicitate și cele dobândite. Respingând și excepția prescripției dreptului material la acțiune, instanța de apel a apreciat indirect și asupra relei credințe a intimatei SC A. SA, întrucât numai în cazul în care terțul dobânditor este de rea credință cererea de revendicare mobiliară nu se circumscrie termenului de decădere de 3 ani instituit de dispozițiile art. 190 9 alin. (2) C. civ.

S-a ignorat și faptul că recurenta a obținut două hotărâri irevocabile prin care s-a recunoscut dreptul de proprietate al recurentei asupra SC A.C. SA și o sentință ce ține loc de vânzare în formă autentică. În aceste condiții se impunea examinarea atentă a caracteristicilor bunurilor revendicate revenirea asupra măsurii efectuării unei expertize de specialitate fiind inexplicabilă. Față de cele arătate având în vedere dispozițiile art. 312 C. proc. civ. recursul urmează a fi admis, soluția instanței de apel casată și cauza trimisă spre rejudecare, urmând ca în baza unei expertize de specialitate să clarifice și identifice bunurile revendicate și cele deținute de intimată în patrimoniul său.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de reclamanta SC R.T.I. SRL București împotriva deciziei comerciale nr. 85 din 10 februarie 2010 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială, pe care o casează și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. Irevocabilă. Pronunțată, în ședința publică, astăzi 21 octombrie 2010.