ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2568/2008

Asupra recursurilor de față, Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea adresată Tribunalului Comercial Mureș la data de 31 ianuarie 2005, înregistrată la nr. 42, precizată la data de 7 noiembrie 2005, reclamanta SC R.T.I. SRL București a chemat în judecată pe pârâta SC A. SA Târgu Mureș solicitând ca aceasta să fie obligată să-i restituie bunurile achiziționate de pe platforma SC A. SA Arad, proprietatea sa, sau să-i plătească suma de 200.000 dolari SUA, reprezentând contravaloarea acestor bunuri, cu cheltuieli de judecată. La data de 9 martie 2005 pârâta a formulat și depus la dosar cerere de chemare în garanție a SC S.P. SRL, solicitând obligarea acesteia la plata contravalorii bunurilor revendicate, a daunelor interese și a cheltuielilor de judecată.

Tribunalul Comercial Mureș a dispus, prin încheierea pronunțată la data de 6 martie 2006, scoaterea cauzei de pe rol și trimiterea dosarului spre soluționare Tribunalului Vaslui, având în vedere că acesta a fost strămutat la această instanță, conform încheierii Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 807 din 23 februarie 2006. Prin sentința civilă nr. 855, pronunțată la data de 9 iulie 2007, Tribunalul Vaslui a respins „excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei”; „excepția lipsei calității procesuale de a acționa ca mandatar al SC R.E.G. SRL„ și „excepția lipsei calității de reprezentant al titularului dreptului și a reprezentării în justiție”, invocate de pârâtă; a respins acțiunea formulată de reclamantă împotriva pârâtei și a respins cererea de chemare în garanție a SC S.P.

SRL formulată de pârâtă, și obligând reclamanta să plătească pârâtei suma de 2.000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată. Spre a hotărî astfel prima instanță a reținut, în soluționarea excepțiilor, că reclamanta are calitate procesuală activă, fiind proprietar al activului SC A. SA Arad, achiziționat de la SC S.P. SRL prin contractele de vânzare - cumpărare din 10 februarie 2000, iar precizarea din actul adițional din 7 noiembrie 2005 la contractul de vânzare din 1 iulie 2002, intervenit între reclamantă, în calitate de vânzător și SC R.E.G. SRL, în calitate de cumpărător, având ca obiect terenuri și construcții din activul SC A. SA, identificate la pct. A 1 - A 2 din contract, vizează doar acțiunile ce au ca obiect reprezentarea și apărarea intereselor cumpărătoarei în acele cazuri ce derivă din dreptul de proprietate ce i-a fost transmis prin acest act juridic.

În ce privește acțiunea dedusă judecății, instanța de fond a apreciat că aceasta a fost introdusă cu depășirea termenului de 3 ani prevăzut de art. 1909 alin. (2) C. civ., față de data deposedării reclamantei de bunurile revendicate, având în vedere că, în cauză, nu s-a făcut dovada relei credințe a pârâtei, întrucât reclamanta nu a depus la dosar nicio dovadă a comunicării adreselor pe care le-ar fi expediat pârâtei, prin care i-ar fi adus la cunoștință existența litigiului privind activul SC A. SA, iar după primirea adresei din 13 decembrie 2002, prin care i s-a solicitat să nu mai achiziționeze piese de la SC S.P. SRL, a suspendat plata utilajului comandat, ceea ce denotă buna credință.

Totodată, prima instanță a considerat că nici pe fond acțiunea nu este întemeiată, întrucât reclamanta nu a făcut dovada că a fost posesoarea bunurilor revendicate și nici că acestea au ieșit fără de voie din posesia sa spre a fi îndeplinite cerințele acțiunii în revendicare mobiliară. Împotriva sentinței tribunalului a formulat apel reclamanta criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie cu motivarea, în principal, că, deși a reușit să demonstreze întrunirea condițiilor de admisibilitate a unei cereri de revendicare mobiliară, cererea sa a fost respinsă, ca nefondată, cu toate că instanța de fond a admis excepția prescripției dreptului său la acțiune, a cărei soluționare s-a făcut cu greșita aplicare a dispozițiilor art. 1909 alin. (2) C. proc.

civ., față de reaua credință a pârâtei la dobândirea bunurilor revendicate, dovedită prin probele administrate - reiterate în apel - ignorate și greșit interpretate de prima instanță. Secția comercială a Curții de Apel Iași, prin Decizia nr. 119, pronunțată la data de 13 decembrie 2007, a admis recursul formulat de reclamantă împotriva sentinței tribunalului, pe care a schimbat-o, în parte, în sensul că a admis excepția prescrierii dreptului la acțiune, menținând celelalte dispoziții ale hotărârii apelate și a obligat intimata - pârâtă să plătească apelantei - reclamante suma de 7.800 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această decizie, instanța de apel, a reținut că apelul este fondat numai sub aspectul cuprinderii în considerentele sentinței a două variante ale soluției de respingere a acțiunii, respectiv, atât pe excepția prescripției dreptului la acțiune, dar și pe fondul cauzei - considerând neîntemeiată acțiunea - și a dat eficiență principiului potrivit căruia excepția prescrierii dreptului la acțiune primează în soluționare față de fondul cauzei, apreciind că evocata excepție este întemeiată, față de dispozițiile art. 1909 alin. (1) și alin. (2) C. civ. și de faptul că din înscrisurile depuse la dosar rezultă că bunurile revendicate au ieșit involuntar din stăpânirea apelantei reclamante și că în luna septembrie 2000 intimata pârâtă a fost de bună credință la dobândirea acestora.

Instanța de apel a apreciat că prima instanță a reținut, în mod temeinic, că nu s-a făcut dovada relei credințe a intimatei pârâte, nefiind depuse la dosar de către reclamantă dovezi de comunicare a adreselor pe care susține că le-a expediat și prin care i-ar fi adus la cunoștință existența litigiului privind activul Archim, prima notificare în acest sens fiind adresa din 13 decembrie 2002, în urma căreia pârâta a suspendat plata utilajului comandat, poziție ce denotă buna sa credință și, astfel, a dat o corectă soluționare excepției prescripției dreptului la acțiune, situație în care judecarea cauzei pe fond nu se mai poate realiza. Împotriva menționatei decizii au formulat recurs atât apelanta reclamantă cât și intimata pârâtă.

Apelanta reclamantă SC R.T.I. SRL a invocat motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., arătând, în esență, în dezvoltarea acestuia, că decizia atacată nu răspunde cerințelor art. 261 pct. 5 C. proc. civ., întrucât în cuprinsul considerentelor acestei hotărâri nu se regăsesc argumente care să răspundă susținerilor apelantei formulate prin motivele de apel, ci doar redarea acestora în integralitate, ca și considerentele primei instanțe, instanța neanalizând incidența în cauză a dispozițiilor art. 1909 alin. (1) și alin. (2) C. proc. civ. și implicit aplicabilitatea termenului de 3 ani raporturilor juridice deduse judecății din perspectiva probelor administrate, care atestă cum s-a susținut și arătat, reaua credință a intimatei pârâte la dobândirea bunurilor în litigiu, critică ce se circumscrie motivului prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc.

civ. Intimata pârâtă SC A. SA a invocat în susținerea recursului său motivul prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. arătând, în dezvoltarea acestuia, că, nesocotind cerințele art. 261 pct. 5 C. proc. civ., instanța de apel nu a arătat în considerentele deciziei motivele de fapt și de drept pe care și-a întemeiat soluția obligării acestei părți la plata cheltuielilor de judecată în apel ce se regăsesc în dispozitivul deciziei. Prin întâmpinarea formulată în cauză SC A. SA a solicitat respingerea recursului formulat de SC R.T.I. SRL apreciind ca fiind neîntemeiate criticile pe care această parte le aduce deciziei instanței de apel. Recursurile sunt fondate. Astfel, potrivit art. 295 alin. (1) C. proc.

civ. instanța de apel are obligația să verifice sentința, atât sub aspectul temeiniciei ei, al modului în care prima instanță a apreciat probele administrate în cauză și dacă, pe baza acestora, a reținut corect raporturile juridice dintre părți, cât și sub aspectul legalității, al aplicării și interpretării legii, în limitele cererii de apel.

Este de observat că, deși retranscrie cu fidelitate toate aspectele cuprinse în motivele apelului - inclusiv probele arătate a fi fost ignorate sau greșit interpretate de către prima instanță, administrate în vederea dovedirii relei credințe a pârâtei la dobândirea bunurilor revendicate - instanța de apel nu răspunde aspectelor criticate din perspectiva cerințelor precitatului text legal, mulțumindu-se să copieze considerentele sentinței apelate fără să se refere în concret la criticile formulate de apelanta reclamantă cu referire la probele dosarului și să arate argumentele de fapt și de drept pentru care acestea nu au putut fi primite, conform cerințelor art. 261 pct. 5, nesocotite total în ce privește obligarea intimatei pârâte, fără culpă procesuală, la plata cheltuielilor de judecată în apel.

Așa fiind, constatând caracterul formal al motivării deciziei atacate ce face imposibilă analiza, în cadrul recursului, a legalității și temeiniciei sale, Înalta Curte, în temeiul art. 304 pct. 7 C. proc. civ. și art. 312 alin. (1) teza I, alin. (2) și alin. (5) C. proc. civ. va admite recursurile declarate împotriva acestei hotărâri pe care o va casa și va trimite cauza aceleiași instanțe pentru rejudecarea apelului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursurile declarate de reclamanta SC R.T.I. SRL București și de pârâta SC A. SA Târgu Mureș împotriva Deciziei nr. 119 din 13 decembrie 2007, pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția comercială, pe care o casează și trimite cauza aceleiași instanțe spre rejudecarea apelului. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 septembrie 2008.