ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2568/2008

Asupra recursurilor

de față,

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea adresată Tribunalului Comercial

Mureș la data de 31 ianuarie 2005, înregistrată la nr. 42, precizată la data de

7 noiembrie 2005,

reclamanta

SC R.T.I. SRL București a chemat în judecată pe pârâta SC A. SA Târgu Mureș

solicitând ca aceasta să fie obligată să-i restituie bunurile achiziționate de

pe platforma SC A. SA Arad, proprietatea sa, sau să-i plătească suma de 200.000

dolari SUA, reprezentând contravaloarea acestor bunuri, cu cheltuieli de

judecată.

La

data de 9 martie 2005

pârâta a formulat și depus la dosar cerere de chemare în garanție a SC S.P. SRL,

solicitând obligarea acesteia la plata contravalorii bunurilor revendicate, a

daunelor interese și a cheltuielilor de judecată.

Tribunalul Comercial

Mureș a dispus, prin încheierea pronunțată la data de 6 martie 2006, scoaterea

cauzei de pe rol și trimiterea dosarului spre soluționare Tribunalului Vaslui,

având în vedere că acesta a fost strămutat la această instanță, conform

încheierii Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 807 din 23 februarie 2006.

Prin sentința civilă nr.

855, pronunțată la data de 9 iulie 2007, Tribunalul Vaslui a respins „excepția

lipsei calității procesuale active a reclamantei”; „excepția lipsei calității

procesuale de a acționa ca mandatar al SC R.E.G. SRL„ și „excepția lipsei

calității de reprezentant al titularului dreptului și a reprezentării în

justiție”, invocate de pârâtă; a respins acțiunea formulată de reclamantă

împotriva pârâtei și a respins cererea de chemare în garanție a SC S.P. SRL

formulată de pârâtă, și obligând reclamanta să plătească pârâtei suma de 2.000

lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Spre a hotărî astfel

prima instanță a reținut, în soluționarea excepțiilor, că reclamanta are

calitate procesuală activă, fiind proprietar al activului

SC A. SA Arad,

achiziționat de la

SC

S.P. SRL prin contractele de vânzare - cumpărare din 10 februarie 2000, iar

precizarea din actul adițional din 7 noiembrie 2005 la contractul de vânzare

din 1 iulie 2002, intervenit între reclamantă, în calitate de vânzător și SC R.E.G.

SRL, în calitate de cumpărător, având ca obiect terenuri și construcții din

activul

SC

A. SA, identificate la pct. A 1 - A 2 din contract, vizează doar acțiunile ce

au ca obiect reprezentarea și apărarea intereselor cumpărătoarei în acele

cazuri ce derivă din dreptul de proprietate ce i-a fost transmis prin acest act

juridic. În ce privește acțiunea dedusă judecății, instanța de fond a apreciat

că aceasta a fost introdusă cu depășirea termenului de 3 ani prevăzut de art. 1909

alin. (2) C. civ., față de data deposedării reclamantei de bunurile

revendicate, având în vedere că, în cauză, nu s-a făcut dovada relei credințe a

pârâtei, întrucât reclamanta nu a depus la dosar nicio dovadă a comunicării

adreselor pe care le-ar fi expediat pârâtei, prin care i-ar fi adus la

cunoștință existența litigiului privind activul SC A. SA, iar după primirea

adresei din 13 decembrie 2002, prin care i s-a solicitat să nu mai

achiziționeze piese de la

SC S.P. SRL, a suspendat plata utilajului comandat, ceea

ce denotă buna credință. Totodată, prima instanță a considerat că nici pe fond

acțiunea nu este întemeiată, întrucât reclamanta nu a făcut dovada că a fost

posesoarea bunurilor revendicate și nici că acestea au ieșit fără de voie din

posesia sa spre a fi îndeplinite cerințele acțiunii în revendicare mobiliară.

Împotriva sentinței

tribunalului a formulat apel reclamanta criticând-o pentru nelegalitate și

netemeinicie cu motivarea, în principal, că, deși a reușit să demonstreze

întrunirea condițiilor de admisibilitate a unei cereri de revendicare

mobiliară, cererea sa a fost respinsă, ca nefondată, cu toate că instanța de

fond a admis excepția prescripției dreptului său la acțiune, a cărei

soluționare s-a făcut cu greșita aplicare a dispozițiilor art. 1909 alin. (2) C.

proc. civ., față de reaua credință a pârâtei la dobândirea bunurilor

revendicate, dovedită prin probele administrate - reiterate în apel - ignorate

și greșit interpretate de prima instanță.

Secția comercială a

Curții de Apel Iași, prin Decizia

nr. 119, pronunțată la data de 13 decembrie

2007, a admis recursul formulat de reclamantă împotriva sentinței tribunalului,

pe care a schimbat-o, în parte, în sensul că a admis excepția prescrierii

dreptului la acțiune, menținând celelalte dispoziții ale hotărârii apelate și a

obligat intimata - pârâtă să plătească apelantei - reclamante suma de 7.800

lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța

această decizie, instanța de apel, a reținut că apelul este fondat numai sub

aspectul cuprinderii în considerentele sentinței a două variante ale soluției

de respingere a acțiunii, respectiv, atât pe excepția prescripției dreptului la

acțiune, dar și pe fondul cauzei - considerând neîntemeiată acțiunea - și a dat

eficiență principiului potrivit căruia excepția prescrierii dreptului la

acțiune primează în soluționare față de fondul cauzei, apreciind că evocata

excepție este întemeiată, față de dispozițiile art. 1909 alin. (1) și alin. (2)

C. civ. și de faptul că din înscrisurile depuse la dosar rezultă că bunurile

revendicate au ieșit involuntar din stăpânirea apelantei reclamante și că în

luna septembrie 2000 intimata pârâtă a fost de bună credință la dobândirea

acestora.

Instanța de apel a

apreciat că prima instanță a reținut, în mod temeinic, că nu s-a făcut dovada

relei credințe a intimatei pârâte, nefiind depuse la dosar de către reclamantă

dovezi de comunicare a adreselor pe care susține că le-a expediat și prin care

i-ar fi adus la cunoștință existența litigiului privind activul Archim, prima

notificare în acest sens fiind adresa din 13 decembrie 2002, în urma căreia

pârâta a suspendat plata utilajului

comandat,

poziție ce denotă buna sa credință

și, astfel, a dat o

corectă soluționare excepției prescripției dreptului la acțiune, situație în

care judecarea cauzei pe fond nu se mai poate realiza.

Împotriva menționatei

decizii au formulat recurs atât apelanta reclamantă cât și intimata pârâtă.

Apelanta reclamantă

SC R.T.I. SRL a

invocat motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., arătând, în esență,

în dezvoltarea acestuia, că decizia atacată nu răspunde cerințelor art. 261 pct.

5 C. proc. civ., întrucât în cuprinsul considerentelor acestei hotărâri nu se

regăsesc argumente care să răspundă susținerilor apelantei formulate prin

motivele de apel, ci doar redarea acestora în integralitate, ca și

considerentele primei instanțe, instanța neanalizând incidența în cauză a

dispozițiilor art. 1909 alin. (1) și alin. (2) C. proc. civ. și implicit

aplicabilitatea termenului de 3 ani raporturilor juridice deduse judecății din

perspectiva probelor administrate, care atestă cum s-a susținut și arătat,

reaua credință a intimatei pârâte la dobândirea bunurilor în litigiu, critică

ce se circumscrie motivului prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ.

Intimata pârâtă SC A.

SA a invocat în susținerea recursului său motivul prevăzut de art. 304 pct. 7 C.

proc. civ. arătând, în dezvoltarea acestuia, că, nesocotind cerințele art. 261 pct.

5 C. proc. civ., instanța de apel nu a arătat în considerentele deciziei

motivele de fapt și de drept pe care și-a întemeiat soluția obligării acestei

părți la plata cheltuielilor de judecată în apel ce se regăsesc în dispozitivul

deciziei.

Prin întâmpinarea

formulată în cauză SC A. SA a solicitat respingerea recursului formulat de SC

R.T.I. SRL apreciind ca fiind neîntemeiate criticile pe care această parte le

aduce deciziei instanței de apel.

Recursurile sunt

fondate.

Astfel, potrivit art.

295 alin. (1) C. proc. civ. instanța de apel are obligația să verifice

sentința, atât sub aspectul temeiniciei ei, al modului în care prima instanță a

apreciat probele administrate în cauză și dacă, pe baza acestora, a reținut

corect raporturile juridice dintre părți, cât și sub aspectul legalității, al

aplicării și interpretării legii, în limitele cererii de apel.

Este de observat că,

deși retranscrie cu fidelitate toate aspectele cuprinse în motivele apelului -

inclusiv probele arătate a fi fost ignorate sau greșit interpretate de către

prima instanță, administrate în vederea dovedirii relei credințe a pârâtei la

dobândirea bunurilor revendicate - instanța de apel nu răspunde aspectelor

criticate din perspectiva cerințelor precitatului text legal, mulțumindu-se să

copieze considerentele sentinței apelate fără să se refere în concret la

criticile formulate de apelanta reclamantă cu referire la probele dosarului și

să arate argumentele de fapt și de drept pentru care acestea nu au putut fi

primite, conform cerințelor art. 261 pct. 5, nesocotite total în ce privește

obligarea intimatei pârâte, fără culpă procesuală, la plata cheltuielilor de

judecată în apel.

Așa fiind, constatând

caracterul formal al motivării deciziei atacate ce face imposibilă analiza, în

cadrul recursului, a legalității și temeiniciei sale, Înalta Curte, în temeiul art.

304 pct. 7 C. proc. civ. și art. 312 alin. (1) teza I, alin. (2) și alin. (5) C.

proc. civ. va admite recursurile declarate împotriva acestei hotărâri pe care o

va casa și va trimite cauza aceleiași instanțe pentru rejudecarea apelului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite

recursurile declarate

de reclamanta SC R.T.I. SRL București și de pârâta SC A. SA Târgu Mureș

împotriva Deciziei nr. 119 din 13 decembrie 2007, pronunțată de Curtea de Apel

Iași, secția comercială, pe care o casează și trimite cauza aceleiași instanțe

spre rejudecarea apelului.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi

24

septembrie

2008.