ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2214/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 3418

din 21 octombrie 2009 Curtea de Apel București, secția a VIII-a

contencios administrativ și fiscal, a admis excepția

prematurității și a respins acțiunea formulată de reclamantul

C.M. în contradictoriu cu pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea

Despăgubirilor, ca prematur introdusă.

Pentru a pronunța această soluție

instanța de fond a reținut în esență următoarele:

În raport de dispozițiile legale, respectiv

ale Titlului VII al Legii nr.

247/2005, pârâta nu are posibilitatea legală de a

efectua procedurile

prevăzute de

aceasta lege, respectiv de a desemna un evaluator și de a emite

decizia referitoare la acordarea de titluri de

despăgubire, atâta timp cât nu a

primit documentația de la Primăria Municipiului București și cu atât mai

puțin să efectueze aceste proceduri în baza unei

solicitări directe din partea

persoanelor îndreptățite la

acordarea de despăgubiri.

Instanța de fond mai precizează că pârâta

poate să demareze procedurile ce intră în competența sa doar în

urma

predării pe bază de proces verbal a documentației prevăzute

de lege.

Dat fiind faptul că la momentul introducerii

acțiunii PMB nu a înaintat documentația

prevăzută

de lege, deoarece nu a emis nici o dispoziție și nici nu deține

documentația

completă pentru ca aceasta să fie înaintată pârâtei, cererea

reclamantului de obligare a pârâtei la continuarea procedurii prevăzute de

Legea nr. 247/2005 privind analizarea dosarului și

trimiterea la un evaluator, precum

și ulterior de emitere a deciziei

reprezentând

titlu de despăgubire, este prematur introdusă.

Împotriva

sentinței civile nr. 3418 din 21 octombrie 2009 pronunțată de

Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ

și fiscal, a formulat recurs în termen legal reclamantul C.M. prin care

s-a solicitat admiterea căii extraordinare de atac, casarea hotărârii

atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași

instanță, în vederea judecării fondului pricinii.

A învederat

reclamantul, prin motivele de recurs, că instanța de fond a

pronunțat o soluție cu încălcarea gravă a spiritului Legii

nr. 10/2001, a prevederilor art. 6 din Convenția pentru apărarea

drepturilor omului și a libertăților fundamentale și art. 1

din Protocolul nr. 1 la primul protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților

fundamentale, precum și a dispozițiilor art. 2 lit. h) din Legea nr.

262/2007. Prin Legea nr. 10/2001 legiuitorul a dorit să înlăture

grabnic și radical nedreptățile și abuzurile regimului

comunist, intenția soluționării cu celeritate a litigiilor având

ca obiect restituirea în natură sau echivalent a imobilelor preluate de

stat în perioada indicată de lege desprinzându-se din recurgerea la o

procedură/administrativă dar și din termenele scurte stabilite

de lege pentru finalizarea procedurii administrative stabilite.

A precizat reclamantul că a așteptat 7 ani soluția

administrativă care potrivit legii trebuia să fie primită în 60

de zile și că prin sentința civilă nr. 1072 din 11 iunie

2008 Tribunalul București a constatat că imobilul solicitat nu se

poate restitui în natură și a recunoscut dreptul recurentului la

primirea de despăgubiri. Nici un text din Legea nr. 10/2001 nu

reglementează situația revenirii dosarului în care s-a judecat

contestația la soluția nefavorabilă dată de entitatea

notificată după constatarea printr-o hotărâre

judecătorească a calității notificantului ca persoană

îndreptățită la notificat pentru emiterea unei dispoziții/decizii

care să declare petentul notificator persoana îndreptățită

la despăgubiri, confirmând soluția instanței. Pe de altă

parte, s-a evocat că textul art. 6 din Convenția pentru apărarea

drepturilor omului și libertăților fundamentale potrivit

căruia judecarea unui litigiu trebuie asigurată de către

instanțe într-un timp rezonabil printr-o judecată echitabilă

trebuie interpretat în sensul soluționării pretențiilor

reclamate în baza legii într-un timp rezonabil. Or, reclamantul în baza Legii

nr. 10/2001 a reclamat prin notificarea adresată Primăriei

Municipiului București retrocedarea în natură sau echivalent a

imobilului de care familia sa a fost deposedată în mod abuziv în anul

2001, iar timpul scurs de la momentul formulării cererii (aproape 9 ani)

este prea îndelungat pentru a putea fi considerat ca rezonabil pentru

obținerea dreptului garantat de lege și recunoscut de o hotărâre

judecătorească definitivă și irevocabilă. In fine,

recurentul reclamant a arătat că regulamentul de organizare și

funcționare a instituției intimatului pârât nu poate fi luat în

considerare de o instanță de judecată dacă el este contrar

legii: or, regulamentul în discuție, prin care se ajunge la alte termene

de soluționare a pretențiilor formulate decât cele stabilite prin lege,

constituie o încălcare gravă a legii, fapt ignorat de

judecătorul fondului.

În

drept recurentul reclamant a invocat dispozițiilor art. 304 pct. 9 C.

proc. civ.

Prin

întâmpinarea formulată în cauză intimata Comisia Centrală pentru

Stabilirea Despăgubirilor a solicitat respingerea recursului ca nefondat,

cu motivarea că hotărârea recurată este legală și

temeinică.

Recursul este nefondat.

Prima instanță a reținut în mod întemeiat că, în

raport de dispozițiile legale, respectiv ale Titlului VII din Legea nr.

247/2005, cu modificările și completările ulterioare, Comisia

Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor nu are posibilitatea

legală de a efectua procedurile prevăzute de această lege,

respectiv de a desemna un evaluator și de a emite decizia referitoare la

acordarea de titluri de despăgubire, atâta timp cât nu a primit

documentația aferentă de la Primăria Municipiului București și cu atât mai puțin să efectueze

aceste proceduri în baza unei solicitări directe din partea persoanelor

îndreptățite la acordarea de despăgubiri.

Într-adevăr,

parcurgerea procedurii administrative prevăzute de Titlul VII din Legea

nr. 247/2005, în cadrul căreia Comisia Centrală emite deciziile

conținând titlul de despăgubire, implică soluționarea unei

notificări formulate în temeiul Legii nr. 10/2001 de către entitatea

investită cu soluționarea notificării/unitatea

deținătoare, iar ulterior finalizării procedurii administrative

prevăzute de Legea nr. 10/2001, deciziile/dispozițiile emise de

entitățile investite cu soluționarea notificărilor

însoțite de întreaga documentație ce a stat la baza adoptării

lor, vor fi înaintate Secretariatului Comisiei Centrale.

În speță, procedura administrativă prevăzută de

Legea nr. 10/2001 nu a fost finalizată, întrucât notificarea

recurentului-reclamant, având drept obiect imobilul teren în

suprafață de 500 mp situat în București nu a fost

soluționată printr-o dispoziție motivată, care să fie

emisă de entitatea notificată, respectiv Primăria Municipiului

București. Prin urmare, nu se poate declanșa și urma procedura

privind acordarea măsurilor reparatorii prevăzută de Titlul VII

din Legea nr. 247/2005, în cadrul căreia Comisia Centrală emite

decizia conținând titlul de despăgubire, în condițiile în care,

potrivit legii, procedura administrativă în discuție nu se

declanșează, în fața Comisiei Centrale pentru Stabilirea

Despăgubirilor, pe baza cererii persoanei îndreptățite ci numai

după transmiterea dosarelor în conformitate cu prevederile art. 16 alin.

(1) și (2) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005.

Circumstanțele cauzei relevă că nu îi este

imputabilă pârâtei Comisia Centrală pentru Stabilirea

Despăgubirilor nesoluționarea cererii reclamantului de acordare a

măsurilor reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001, astfel că

nu sunt incidente în cauză dispozițiile art. 6 din Convenția

europeană pentru apărarea drepturilor omului și a

libertăților fundamentale și nici prevederile art. 2 alin. (1)

lit. h) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu

modificările și completările ulterioare.

În raport de

cele mai sus arătate, se constată că motivele de recurs invocate

nu sunt întemeiate și că hotărârea atacată este

legală, astfel că se va dispune, în temeiul dispozițiilor art.

312 alin. (1) C. proc. civ., respingerea ca nefondat a recursului declarat de

reclamantul C.M. împotriva sentinței civile nr. 3418 din 21 octombrie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și

fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de C.M.

împotriva sentinței civile nr. 3418 din 21 octombrie 2009 a Curții de

Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și

fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 29 aprilie 2010.