ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2214/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 3418 din 21 octombrie 2009 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis excepția prematurității și a respins acțiunea formulată de reclamantul C.M. în contradictoriu cu pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, ca prematur introdusă.

Pentru a pronunța această soluție instanța de fond a reținut în esență următoarele: În raport de dispozițiile legale, respectiv ale Titlului VII al Legii nr. 247/2005, pârâta nu are posibilitatea legală de a efectua procedurile prevăzute de aceasta lege, respectiv de a desemna un evaluator și de a emite decizia referitoare la acordarea de titluri de despăgubire, atâta timp cât nu a primit documentația de la Primăria Municipiului București și cu atât mai puțin să efectueze aceste proceduri în baza unei solicitări directe din partea persoanelor îndreptățite la acordarea de despăgubiri. Instanța de fond mai precizează că pârâta poate să demareze procedurile ce intră în competența sa doar în urma predării pe bază de proces verbal a documentației prevăzute de lege.

Dat fiind faptul că la momentul introducerii acțiunii PMB nu a înaintat documentația prevăzută de lege, deoarece nu a emis nici o dispoziție și nici nu deține documentația completă pentru ca aceasta să fie înaintată pârâtei, cererea reclamantului de obligare a pârâtei la continuarea procedurii prevăzute de Legea nr. 247/2005 privind analizarea dosarului și trimiterea la un evaluator, precum și ulterior de emitere a deciziei reprezentând titlu de despăgubire, este prematur introdusă. Împotriva sentinței civile nr. 3418 din 21 octombrie 2009 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a formulat recurs în termen legal reclamantul C.M. prin care s-a solicitat admiterea căii extraordinare de atac, casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță, în vederea judecării fondului pricinii.

A învederat reclamantul, prin motivele de recurs, că instanța de fond a pronunțat o soluție cu încălcarea gravă a spiritului Legii nr. 10/2001, a prevederilor art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și art. 1 din Protocolul nr. 1 la primul protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, precum și a dispozițiilor art. 2 lit. h) din Legea nr. 262/2007. Prin Legea nr. 10/2001 legiuitorul a dorit să înlăture grabnic și radical nedreptățile și abuzurile regimului comunist, intenția soluționării cu celeritate a litigiilor având ca obiect restituirea în natură sau echivalent a imobilelor preluate de stat în perioada indicată de lege desprinzându-se din recurgerea la o procedură/administrativă dar și din termenele scurte stabilite de lege pentru finalizarea procedurii administrative stabilite.

A precizat reclamantul că a așteptat 7 ani soluția administrativă care potrivit legii trebuia să fie primită în 60 de zile și că prin sentința civilă nr. 1072 din 11 iunie 2008 Tribunalul București a constatat că imobilul solicitat nu se poate restitui în natură și a recunoscut dreptul recurentului la primirea de despăgubiri. Nici un text din Legea nr. 10/2001 nu reglementează situația revenirii dosarului în care s-a judecat contestația la soluția nefavorabilă dată de entitatea notificată după constatarea printr-o hotărâre judecătorească a calității notificantului ca persoană îndreptățită la notificat pentru emiterea unei dispoziții/decizii care să declare petentul notificator persoana îndreptățită la despăgubiri, confirmând soluția instanței.

Pe de altă parte, s-a evocat că textul art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale potrivit căruia judecarea unui litigiu trebuie asigurată de către instanțe într-un timp rezonabil printr-o judecată echitabilă trebuie interpretat în sensul soluționării pretențiilor reclamate în baza legii într-un timp rezonabil. Or, reclamantul în baza Legii nr. 10/2001 a reclamat prin notificarea adresată Primăriei Municipiului București retrocedarea în natură sau echivalent a imobilului de care familia sa a fost deposedată în mod abuziv în anul 2001, iar timpul scurs de la momentul formulării cererii (aproape 9 ani) este prea îndelungat pentru a putea fi considerat ca rezonabil pentru obținerea dreptului garantat de lege și recunoscut de o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă.

In fine, recurentul reclamant a arătat că regulamentul de organizare și funcționare a instituției intimatului pârât nu poate fi luat în considerare de o instanță de judecată dacă el este contrar legii: or, regulamentul în discuție, prin care se ajunge la alte termene de soluționare a pretențiilor formulate decât cele stabilite prin lege, constituie o încălcare gravă a legii, fapt ignorat de judecătorul fondului. În drept recurentul reclamant a invocat dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Prin întâmpinarea formulată în cauză intimata Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a solicitat respingerea recursului ca nefondat, cu motivarea că hotărârea recurată este legală și temeinică.

Recursul este nefondat. Prima instanță a reținut în mod întemeiat că, în raport de dispozițiile legale, respectiv ale Titlului VII din Legea nr. 247/2005, cu modificările și completările ulterioare, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor nu are posibilitatea legală de a efectua procedurile prevăzute de această lege, respectiv de a desemna un evaluator și de a emite decizia referitoare la acordarea de titluri de despăgubire, atâta timp cât nu a primit documentația aferentă de la Primăria Municipiului București și cu atât mai puțin să efectueze aceste proceduri în baza unei solicitări directe din partea persoanelor îndreptățite la acordarea de despăgubiri.

Într-adevăr, parcurgerea procedurii administrative prevăzute de Titlul VII din Legea nr. 247/2005, în cadrul căreia Comisia Centrală emite deciziile conținând titlul de despăgubire, implică soluționarea unei notificări formulate în temeiul Legii nr. 10/2001 de către entitatea investită cu soluționarea notificării/unitatea deținătoare, iar ulterior finalizării procedurii administrative prevăzute de Legea nr. 10/2001, deciziile/dispozițiile emise de entitățile investite cu soluționarea notificărilor însoțite de întreaga documentație ce a stat la baza adoptării lor, vor fi înaintate Secretariatului Comisiei Centrale. În speță, procedura administrativă prevăzută de Legea nr. 10/2001 nu a fost finalizată, întrucât notificarea recurentului-reclamant, având drept obiect imobilul teren în suprafață de 500 mp situat în București nu a fost soluționată printr-o dispoziție motivată, care să fie emisă de entitatea notificată, respectiv Primăria Municipiului București.

Prin urmare, nu se poate declanșa și urma procedura privind acordarea măsurilor reparatorii prevăzută de Titlul VII din Legea nr. 247/2005, în cadrul căreia Comisia Centrală emite decizia conținând titlul de despăgubire, în condițiile în care, potrivit legii, procedura administrativă în discuție nu se declanșează, în fața Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, pe baza cererii persoanei îndreptățite ci numai după transmiterea dosarelor în conformitate cu prevederile art. 16 alin. (1) și (2) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005.

Circumstanțele cauzei relevă că nu îi este imputabilă pârâtei Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor nesoluționarea cererii reclamantului de acordare a măsurilor reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001, astfel că nu sunt incidente în cauză dispozițiile art. 6 din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și nici prevederile art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare. În raport de cele mai sus arătate, se constată că motivele de recurs invocate nu sunt întemeiate și că hotărârea atacată este legală, astfel că se va dispune, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc.

civ., respingerea ca nefondat a recursului declarat de reclamantul C.M. împotriva sentinței civile nr. 3418 din 21 octombrie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de C.M. împotriva sentinței civile nr. 3418 din 21 octombrie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 29 aprilie 2010.