- Dosarul nr.
- 8014/2/2008
- Instanța
- Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția de contencios administrativ și fiscal
- Data
- 17 februarie 2010
Decizia nr. 845/2010 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal · Dosar nr. 8014/2/2008 — recurs împotriva sentinței nr. 1278 a Curții de Apel București
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința civilă nr. 1278/25 martie 2009 pronunțată de Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal în Dosarul nr. 8014/2/2008 s-a admis lipsa procedurii prealabile și s-a respins în consecință acțiunea formulată de reclamanții P.M. și P.D. în contradictoriu cu pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor din cadrul Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților. Pentru a se pronunța astfel, s-a reținut că reclamanții nu au parcurs procedura prealabilă prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004. Împotriva acestei sentințe au formulat recurs reclamanții, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Au arătat recurenții că, instanța de fond s-a pronunțat asupra excepției procedurii prealabile, cu toate că pârâta prin întâmpinare a invocat excepția prematurității cererii. Instanța de fond nu a pus în discuția părților calificarea excepției invocate de pârâtă și a încălcat prevederile imperative ale art. 129 alin. (4) C. proc. civ. Înalta Curte asupra recursului de față constată că acesta este nefondat pentru următoarele motive: În conformitate cu art. 19 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 - deciziile adoptate de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor pot fi atacate cu contestație în condițiile legii contenciosului administrativ. Cum recurenții-reclamanți nu au îndeplinit procedura prealabilă prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în mod corect instanța de fond s-a pronunțat pe excepția lipsei plângerii prealabile.
Excepția prematurității invocată de pârât are aceeași finalitate de respingere a acțiunii și privește aceeași împrejurare a lipsei procedurii prealabile. Față de cele arătate mai sus, în conformitate cu prevederile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE Respinge recursul declarat de P.M. și P.D. împotriva Sentinței civile nr. 1278 din 25 martie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 februarie 2010.