ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2639/2010

Asupra contestației în anulare de

față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin sentința nr. 3549 din 16

decembrie 2008, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, a respins ca neîntemeiată acțiunea

formulată de reclamanta SC N. & V. SA Măgurele în contradictoriu

cu pârâta A.N.C.S., având ca obiect anularea parțială a deciziei nr. 9285

din 27 august 2007, privind atestarea dreptului de administrare a unor imobile

și terenuri de către I.N.C.D.E.I.N.H.H.

În considerentele sentinței,

instanța a reținut că reclamanta nu a făcut dovada

dreptului său de proprietate asupra terenului în suprafață de

29813 mp, pentru care se cere anularea parțială a deciziei nr. 9285

din 27 august 2007 și nici a interesului legitim, în sensul art. 2 lit. p)

din Legea nr. 554/2004, având în administrare numai o suprafață de

teren de 6774,4 mp, situată sub clădiri, suprafața de 29813 mp

aflându-se în administrarea pârâtului I.N.C.D.E.I.N.H.H.

Împotriva sentinței menționate

a declarat recurs reclamanta, pentru motive pe care le-a încadrat în

prevederile art. 304 pct. 7, 8 și 9 și art. 304

1

C. proc.

civ.

În esență,

recurenta-reclamantă a arătat că instanța nu a examinat

înscrisurile depuse la dosar, prin care a făcut dovada dreptului de

proprietate asupra a douăsprezece active (construcții), între care

este situat terenul în litigiu, pe care se află alei de acces, spații

de depozitare, de transport și de lucru.

A mai arătat că instanța a

reținut greșit că institutul avea un drept de administrare

asupra terenului și a ignorat probele cu care s-a dovedit refuzul acestuia

de a semna procesul-verbal de vecinătate, atitudine prin care s-a încercat

blocarea procedurii legale de atestare a dreptului de proprietate în favoarea

recurentei-reclamante.

În opinia acesteia, autoritatea

emitentă nu a făcut altceva decât să promoveze interesele

celuilalt pârât, nerecunoscând dreptul de administrare al societății

asupra terenului pe care sunt amplasate activele sale.

Prin decizia nr. 3932 din 29 septembrie

2009, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de

contencios administrativ și fiscal, a respins recursul ca nefondat.

În motivarea deciziei, Înalta Curte a

reținut că prin înscrisurile aflate la dosar – adresa nr. 10259 din

26 iunie 2007 emisă de Primăria Orașului Măgurele,

conținutul plângerii prealabile formulate de reclamanta SC N. & V. SA

Măgurele și documentele din dosarul de prezentare al

societății - s-a demonstrat apartenența terenului în

discuție la domeniul privat al statului, paginile acestor documente

atestând dreptul de administrare al pârâtului asupra terenului în suprafață

de 29.880 mp, fiind semnate și ștampilate atât de recurentă cât

și de Fondul Proprietății de Stat.

S-a apreciat, pe cale de consecință,

că sunt lipsite de temei legal susținerile potrivit cărora, prin

emiterea deciziei nr. 9285 din 27 august 1007, pârâta A.N.C.S. a

vătămat un drept subiectiv sau un interes legitim privat al

reclamantei, în sensul reglementat de art. 1 alin. (1 )din Legea nr. 554/2004.

Instanța de recurs a reținut,

de asemenea, relevanța în cauză a deciziei comerciale nr. 1143 din 3

noiembrie 2008 a Curții de Apel București, secția a V-a, depusă

ca act nou în dosar, din care rezultă că terenul este trecut în

administrarea Institutului intimat, precum și incidența în cauză

a dispozițiilor art. 23 din O.G. nr. 57/2002.

3 .Contestația în anulare

formulată împotriva deciziei de recurs

Împotriva deciziei pronunțate în

recurs, recurenta a formulat contestație în anulare, invocând prevederile

art. 318 C. proc. civ.

În motivarea cererii, contestatoarea a

arătat că instanța a omis să cerceteze mai multe dintre

motivele de modificare a sentinței, dovedind „că nu a înțeles

esența cauzei deduse judecății”.

Astfel, în opinia contestatoarei,

instanța nu a analizat motivele de recurs referitoare la lipsa unui act

normativ prin care I.F.I.N. H.H. să facă dovada calității

de administrator al suprafeței de 29.813 mp teren pentru perioada 1989 –

2007, nu a făcut nicio apreciere cu privire la probele prin care a

făcut dovada demersurilor în vederea atestării dreptului de

proprietate în conformitate cu H.G. nr. 834/1991, nu a analizat prevederile

art. 12 din Legea nr. 137/2002, art. 142 – 145, art. 290 și art. 291 din

Normele metodologice de aplicare a O.G. nr. 88/1997 și ale Legii nr. 137/2002,

aprobate prin H.G. nr. 577/2002, în temeiul cărora urmau a fi întocmite

documentațiile necesare în vederea eliberării certificatului de

atestare a dreptului de proprietate și, în consecință, nu a analizat

legalitatea emiterii deciziei atacate în contencios administrativ.

Contestatoarea a solicitat și

repunerea în termenul de formulare a contestației în anulare, arătând

că decizia i-a fost expediată prin poștă la data de 31

decembrie 2009, când își întrerupsese activitatea, plicul a fost

înregistrat în evidențele sale la data de 4 ianuarie 2010, iar

contestația a fost înaintată la data de 18 ianuarie 2010.

În dovedirea susținerilor sale,

contestatoare a depus la dosar înscrisuri, constând în petiția nr. 698 din

27 octombrie 2009, adresată A.V.A.S., adresa nr. 116 din 19 ianuarie 2010

emisă de această autoritate și adresa nr. VII/6233/A.R din 5

ianuarie 2010 a Ministerului Economiei.

4.1. Prin întâmpinarea depusă la

dosar, intimatul I.N.C.D.E.I.N.H.H. (I.F.I.N. H.H.) a invocat excepția

tardivității formulării contestației, invocând prevederile

art. 103 alin. (1) coroborate cu prevederile art. 319 alin. (2) C. proc. civ.

Totodată, a solicitat respingerea

contestației în anulare ca inadmisibilă, arătând că SC N.

& V. SA Măgurele nu a indicat omisiuni ale instanței de recurs de

a cerceta motive de modificare sau de casare, întreaga motivare a

contestației reprezentând o reeditare a motivelor de fond și a

aprecierilor proprii asupra calității de persoană

vătămată.

4.2. A.N.C.S. a depus și ea la dosar

o întâmpinare, prin care a solicitat respingerea contestației în anulare

ca inadmisibilă, arătând, în esență, că art. 318 C.

proc. civ. are în vedere numai omisiunea examinării unui motiv de recurs,

iar nu a argumentelor de fapt și de drept care, oricât de larg ar fi

dezvoltate, se subsumează motivului de casare sau de modificare pe care îl

sprijină.

II. Considerentele Înaltei

Curți asupra contestației în anulare

tardivității contestației

Examinând cu prioritate

excepția menționată, în temeiul art. 137 alin. (1) C. proc. civ.,

Înalta Curte reține că decizia contestată nu conține

dispoziții care să fie aduse la îndeplinire pe cale de executare

silită, astfel că, potrivit art. 319 alin. (2) teza a II-a C. proc.

civ., poate fi contestată în termen de 15 zile de la data la care

contestatorul a luat cunoștință de hotărâre, dar nu mai

târziu de un an de la data când aceasta a devenit irevocabilă.

Din copia plicului poștal

aflată la fila 6 a dosarului rezultă că decizia a fost

expediată prin poștă la data de 30 decembrie 2009 și a fost

înregistrată în evidențele contestatoare cu număr de intrare 03

din 4 ianuarie 2010, iar contestația în anulare a fost expediată, tot

prin poștă, la data de 18 ianuarie 2010.

Întrucât art. 319 alin. (2) C. proc. civ.

se referă la data luării la cunoștință, iar nu la data

comunicării, și din datele speței nu rezultă cu certitudine

că partea a luat cunoștință de conținutul deciziei

anterior datei de 4 ianuarie 2010, având în vedere și dispozițiile

art. 104 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge excepția invocată de

intimat, reținând că demersul procesual al contestatoarei a fost

efectuat înăuntrul termenului legal.

Contestația în anulare este o

cale de atac extraordinară, de retractare, nedevolutivă, ale

cărei motive sunt expres și limitativ prevăzute de art. 317

și art. 318 C. proc. civ.

Potrivit art. 318 C. proc. civ., în

afara contestației în anulare obișnuite, reglementate de art. 317 C.

proc. civ., hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu

contestație când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli

materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai

în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre

motivele de modificare sau de casare.

Din conținutul deciziei

contestate rezultă că instanța de control judiciar a analizat

toate motivele de recurs invocate de parte, găsindu-le nefondate.

Neexaminarea în detaliu a fiecărui argument indicat în dezvoltarea unui

motiv de recurs sau gruparea argumentelor și cercetarea lor printr-un

considerent comun, exprimat sintetic, nu pot fi considerate omisiuni de

cercetare a unui motiv de recurs, în sensul art. 318 C. proc. civ.

Or, din modul în care contestatoarea

și-a structurat motivele, rezultă că aceasta a reluat în mare

parte argumentele din recurs, tinzând practic la rejudecarea căii de atac

de reformare.

pronunțate asupra contestației

Având în vedere considerentele

expuse și ținând seama de prevederile art. 320 C. proc. civ., Înalta

Curte va respinge contestația în anulare, ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția

tardivității contestației în anulare.

Respinge contestația în anulare

formulată de SC N. & V. SA Măgurele împotriva deciziei nr. 3932

din 29 septembrie 2009 a Înaltei Curți de Casație și

Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, ca

nefondată.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 19 mai 2010.