ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2639/2010

Asupra contestației în anulare de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Hotărârea primei instanțe Prin sentința nr. 3549 din 16 decembrie 2008, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamanta SC N. & V. SA Măgurele în contradictoriu cu pârâta A.N.C.S., având ca obiect anularea parțială a deciziei nr. 9285 din 27 august 2007, privind atestarea dreptului de administrare a unor imobile și terenuri de către I.N.C.D.E.I.N.H.H.

În considerentele sentinței, instanța a reținut că reclamanta nu a făcut dovada dreptului său de proprietate asupra terenului în suprafață de 29813 mp, pentru care se cere anularea parțială a deciziei nr. 9285 din 27 august 2007 și nici a interesului legitim, în sensul art. 2 lit. p) din Legea nr. 554/2004, având în administrare numai o suprafață de teren de 6774,4 mp, situată sub clădiri, suprafața de 29813 mp aflându-se în administrarea pârâtului I.N.C.D.E.I.N.H.H. 2. Procedura derulată în recurs Împotriva sentinței menționate a declarat recurs reclamanta, pentru motive pe care le-a încadrat în prevederile art. 304 pct. 7, 8 și 9 și art. 304 1 C. proc. civ. În esență, recurenta-reclamantă a arătat că instanța nu a examinat înscrisurile depuse la dosar, prin care a făcut dovada dreptului de proprietate asupra a douăsprezece active (construcții), între care este situat terenul în litigiu, pe care se află alei de acces, spații de depozitare, de transport și de lucru.

A mai arătat că instanța a reținut greșit că institutul avea un drept de administrare asupra terenului și a ignorat probele cu care s-a dovedit refuzul acestuia de a semna procesul-verbal de vecinătate, atitudine prin care s-a încercat blocarea procedurii legale de atestare a dreptului de proprietate în favoarea recurentei-reclamante. În opinia acesteia, autoritatea emitentă nu a făcut altceva decât să promoveze interesele celuilalt pârât, nerecunoscând dreptul de administrare al societății asupra terenului pe care sunt amplasate activele sale. Prin decizia nr. 3932 din 29 septembrie 2009, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a respins recursul ca nefondat.

În motivarea deciziei, Înalta Curte a reținut că prin înscrisurile aflate la dosar – adresa nr. 10259 din 26 iunie 2007 emisă de Primăria Orașului Măgurele, conținutul plângerii prealabile formulate de reclamanta SC N. & V. SA Măgurele și documentele din dosarul de prezentare al societății - s-a demonstrat apartenența terenului în discuție la domeniul privat al statului, paginile acestor documente atestând dreptul de administrare al pârâtului asupra terenului în suprafață de 29.880 mp, fiind semnate și ștampilate atât de recurentă cât și de Fondul Proprietății de Stat. S-a apreciat, pe cale de consecință, că sunt lipsite de temei legal susținerile potrivit cărora, prin emiterea deciziei nr. 9285 din 27 august 1007, pârâta A.N.C.S.

a vătămat un drept subiectiv sau un interes legitim privat al reclamantei, în sensul reglementat de art. 1 alin. (1 )din Legea nr. 554/2004. Instanța de recurs a reținut, de asemenea, relevanța în cauză a deciziei comerciale nr. 1143 din 3 noiembrie 2008 a Curții de Apel București, secția a V-a, depusă ca act nou în dosar, din care rezultă că terenul este trecut în administrarea Institutului intimat, precum și incidența în cauză a dispozițiilor art. 23 din O.G. nr. 57/2002. 3 .Contestația în anulare formulată împotriva deciziei de recurs Împotriva deciziei pronunțate în recurs, recurenta a formulat contestație în anulare, invocând prevederile art. 318 C. proc. civ. În motivarea cererii, contestatoarea a arătat că instanța a omis să cerceteze mai multe dintre motivele de modificare a sentinței, dovedind „că nu a înțeles esența cauzei deduse judecății”.

Astfel, în opinia contestatoarei, instanța nu a analizat motivele de recurs referitoare la lipsa unui act normativ prin care I.F.I.N. H.H. să facă dovada calității de administrator al suprafeței de 29.813 mp teren pentru perioada 1989 – 2007, nu a făcut nicio apreciere cu privire la probele prin care a făcut dovada demersurilor în vederea atestării dreptului de proprietate în conformitate cu H.G. nr. 834/1991, nu a analizat prevederile art. 12 din Legea nr. 137/2002, art. 142 – 145, art. 290 și art. 291 din Normele metodologice de aplicare a O.G. nr. 88/1997 și ale Legii nr. 137/2002, aprobate prin H.G. nr. 577/2002, în temeiul cărora urmau a fi întocmite documentațiile necesare în vederea eliberării certificatului de atestare a dreptului de proprietate și, în consecință, nu a analizat legalitatea emiterii deciziei atacate în contencios administrativ.

Contestatoarea a solicitat și repunerea în termenul de formulare a contestației în anulare, arătând că decizia i-a fost expediată prin poștă la data de 31 decembrie 2009, când își întrerupsese activitatea, plicul a fost înregistrat în evidențele sale la data de 4 ianuarie 2010, iar contestația a fost înaintată la data de 18 ianuarie 2010. În dovedirea susținerilor sale, contestatoare a depus la dosar înscrisuri, constând în petiția nr. 698 din 27 octombrie 2009, adresată A.V.A.S., adresa nr. 116 din 19 ianuarie 2010 emisă de această autoritate și adresa nr. VII/6233/A.R din 5 ianuarie 2010 a Ministerului Economiei. 4. Apărările intimaților 4.1. Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimatul I.N.C.D.E.I.N.H.H.

(I.F.I.N. H.H.) a invocat excepția tardivității formulării contestației, invocând prevederile art. 103 alin. (1) coroborate cu prevederile art. 319 alin. (2) C. proc. civ. Totodată, a solicitat respingerea contestației în anulare ca inadmisibilă, arătând că SC N. & V. SA Măgurele nu a indicat omisiuni ale instanței de recurs de a cerceta motive de modificare sau de casare, întreaga motivare a contestației reprezentând o reeditare a motivelor de fond și a aprecierilor proprii asupra calității de persoană vătămată. 4.2. A.N.C.S. a depus și ea la dosar o întâmpinare, prin care a solicitat respingerea contestației în anulare ca inadmisibilă, arătând, în esență, că art. 318 C. proc. civ. are în vedere numai omisiunea examinării unui motiv de recurs, iar nu a argumentelor de fapt și de drept care, oricât de larg ar fi dezvoltate, se subsumează motivului de casare sau de modificare pe care îl sprijină.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra contestației în anulare 1. Cu privire la excepția tardivității contestației Examinând cu prioritate excepția menționată, în temeiul art. 137 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reține că decizia contestată nu conține dispoziții care să fie aduse la îndeplinire pe cale de executare silită, astfel că, potrivit art. 319 alin. (2) teza a II-a C. proc. civ., poate fi contestată în termen de 15 zile de la data la care contestatorul a luat cunoștință de hotărâre, dar nu mai târziu de un an de la data când aceasta a devenit irevocabilă. Din copia plicului poștal aflată la fila 6 a dosarului rezultă că decizia a fost expediată prin poștă la data de 30 decembrie 2009 și a fost înregistrată în evidențele contestatoare cu număr de intrare 03 din 4 ianuarie 2010, iar contestația în anulare a fost expediată, tot prin poștă, la data de 18 ianuarie 2010. Întrucât art. 319 alin. (2) C. proc.

civ. se referă la data luării la cunoștință, iar nu la data comunicării, și din datele speței nu rezultă cu certitudine că partea a luat cunoștință de conținutul deciziei anterior datei de 4 ianuarie 2010, având în vedere și dispozițiile art. 104 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge excepția invocată de intimat, reținând că demersul procesual al contestatoarei a fost efectuat înăuntrul termenului legal. 2. Cu privire la motivul invocat în contestație Contestația în anulare este o cale de atac extraordinară, de retractare, nedevolutivă, ale cărei motive sunt expres și limitativ prevăzute de art. 317 și art. 318 C. proc. civ. Potrivit art. 318 C. proc. civ., în afara contestației în anulare obișnuite, reglementate de art. 317 C. proc.

civ., hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare. Din conținutul deciziei contestate rezultă că instanța de control judiciar a analizat toate motivele de recurs invocate de parte, găsindu-le nefondate. Neexaminarea în detaliu a fiecărui argument indicat în dezvoltarea unui motiv de recurs sau gruparea argumentelor și cercetarea lor printr-un considerent comun, exprimat sintetic, nu pot fi considerate omisiuni de cercetare a unui motiv de recurs, în sensul art. 318 C. proc.

civ. Or, din modul în care contestatoarea și-a structurat motivele, rezultă că aceasta a reluat în mare parte argumentele din recurs, tinzând practic la rejudecarea căii de atac de reformare. 3. Temeiul legal al soluției pronunțate asupra contestației Având în vedere considerentele expuse și ținând seama de prevederile art. 320 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge contestația în anulare, ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge excepția tardivității contestației în anulare. Respinge contestația în anulare formulată de SC N. & V. SA Măgurele împotriva deciziei nr. 3932 din 29 septembrie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondată. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 19 mai 2010.