ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 963/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Cornetu, la data de 30 ianuarie 2007, reclamanta SC N. & V. SA a chemat în judecată pârâtul INSTITUTUL NAȚIONAL DE CERCETARE SI

DEZVOLTARE PENTRU

FIZICĂ ȘI INGINERIE NUCLEARĂ HORIA HULUBEI (I.N.C.D.F.I.N. H.H.), solicitând obligarea acestuia să semneze procesul-verbal de vecinătăți pentru terenul în suprafața de 29.880 mp. Prin sentința civilă nr. 449 din 07 martie 2007 pronunțată de Judecătoria Cornetu în dosarul nr. 347/1748/2007 a fost admisă excepția necompetenței materiale a instanței și în temeiul dispozițiilor art. 2 alin. (1), lit. a) C. proc. civ., a fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția comercială.

Pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a comercială, cauza a fost înregistrată sub nr. 17055/3/2007 și prin sentința comercială nr. 11520 din 17 octombrie 2007 a fost admisă excepția necompetentei materiale, s-a constatat ivit conflict negativ de competență și s-a înaintat cauza Curții de Apel București, care, prin sentința comercială nr. 218 din 15 noiembrie 2007, a stabilit că instanța competentă în soluționarea litigiului este Tribunalul București, secția a VI-a comercială. Prin sentința nr. 13747 din 2 decembrie 2009, Tribunalul a soluționat fondul cererii, respingând acțiunea reclamantei ca neîntemeiată. Pentru a pronunța această soluție, prima instanță, analizând materialul probator administrat, în raport de dispozițiile art. 1069 și art. 1073 C. civ., a reținut că reclamanta nu a probat calitatea pârâtului de proprietar al terenului în litigiu, și că, înscrisurile depuse la dosar atestă calitatea de administrator a acestuia.

Împotriva hotărârii primei instanțe, a formulat recurs reclamanta invocând motivele de nelegalitate circumscrise dispozițiilor art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ., calea de atac fiind calificată de instanța ierarhic superioară, ca apel, în temeiul art. 84 C. proc. civ. SC N. & V. SA a solicitat admiterea căii de atac formulate, schimbarea în tot a sentinței atacate, în sensul admiterii cererii și obligării pârâtului să semneze procesul-verbal de vecinătăți, motivat de faptul că prima instanța nu a supus analizei întregul material probator administrat, aplicând greșit dispozițiile legale incidente, respectiv H.G. nr. 834/1991, Criteriile nr. 2665/1 C/311/1991, cu consecința pronunțării unei soluții greșite.

Prin decizia comercială nr. 418 din 25 octombrie 2010, Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, a respins ca nefondat apelul reclamantei reținând că, prin Protocolul încheiat la 23 aprilie 1990, în conformitate cu dispozițiile H.G. nr. 119/1990 privind transformarea Fabricii de Aparatură Nucleară în întreprinderea de Aparatură Nucleara, actuală SC N. & V. SA, aflată în subordinea Institutului de Fizică Atomică, pârâtul I.N.C.D.F.I.N. H.H. a predat activul si pasivul conform bilanțului încheiat la 31 martie 1990, menționând lista fondurilor fixe si a obiectelor de inventar predate, din înscrisurile depuse la dosar, filele 68 - 73 dosar TB, rezultând că s-a dispus numai cu privire la terenul în suprafață de 174 mp, aferent clădirilor.

Societatea reclamantă a fost supusă procesului de privatizare. Din dosarul de privatizare fila 16, rezultă referitor la terenuri că, societatea deține în administrare exclusiv terenul aflat sub clădiri, în suprafața de 6.774,4 mp, terenul în suprafața de 29.880 mp aflându-se în administrarea I.N.C.D.F.I.N. H.H. De asemenea, din cuprinsul contractului de vânzare-cumpărare de acțiuni nr. IF 2 din 22 martie 1999 (filele 40 - 46 dosar TB), rezultă că obiectul contractului l-au constituit doar terenurile aferente construcțiilor, în art. 7.6 din contract menționându-se că vânzătorul nu deține certificat de atestare al dreptului de proprietate asupra terenurilor. Societatea reclamantă a inițiat demersurile necesare obținerii certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenului în suprafața de 29.880 mp, deși nu se afla în administrarea sa.

Din întreaga corespondență purtată de I.N.C.D.F.I.N. H.H. cu Autoritatea Națională pentru Cercetare Științifică MECT, Institutul de Fizica Atomică a rezultat că terenul în suprafață de 29.880 mp se afla în administrarea pârâtei I.N.C.D.F.I.N. H.H., reclamantei nefiindu-i recunoscut un drept de administrare prin nici unul din actele invocate, încă de la înființarea sa, în anul 1990. Astfel, în adresa nr. 570/1995 (fila 73 dosar TB), prin care IFA solicita sprijinul MECT în soluționarea cererii reclamantei privind emiterea certificatului de atestare a dreptului de proprietate, s-a precizat că terenul se află în administrarea pârâtului I.N.C.D.F.I.N. H.H. Prin adresa nr. 183 din 12 februarie 2007, Autoritatea Națională pentru Cercetare Științifică a comunicat reclamantei că terenul în litigiu se află în proprietatea privată a statului, fiind administrată de I.N.C.D.F.I.N.

H.H., regimul juridic al acestuia intrând sub incidența dispozițiilor art. 5 din Legea 213/1998 și că SC N. & V. SA are drept de proprietate numai asupra terenului aflat sub clădiri, conform contractului de vânzare cumpărare de acțiuni încheiat cu FPS. S-a mai precizat și faptul că dreptul de administrare al statului nu poate fi cedat către o societate comercială privată, darea în administrare fiind reglementată prin dispozițiile speciale ale Legii 213/1998, numai către instituții ale statului. În considerarea dreptului de administrare, recunoscut prin Protocolul încheiat la 23 aprilie 1990, pârâtul I.N.C.D.F.I.N.

H.H., prin adresa nr. 11560 din 04 decembrie 2006 (fila 10 dosar JC) a refuzat semnarea procesului verbal de vecinătate cu privire la terenurile a căror situație juridică este contestată de reclamantă, exprimându-și acordul semnării procesului verbal doar în ceea ce privește terenurile asupra cărora reclamanta deține documente de atestare a dreptului de proprietate. În ceea ce privește adresa nr. 10259 din 26 iunie 2007, emisă de Primăria Măgurele, din care rezultă că reclamanta s-a înscris în evidențele fiscale cu terenul în suprafață de 28.813 mp., instanța a reținut că nu valorează titlul de proprietate și nu certifică nici măcar existența unui drept de administrare. Mai mult, recunoscând dreptul de administrare al pârâtului, prin adresa nr. 1205 din 08 decembrie 2006 (fila 11 dosar JC), reclamanta SC N. & V. SA a formulat o ofertă de cumpărare pentru terenul în suprafață de 29.800 mp solicitând aprobarea ofertei de către Consiliul de administrație al pârâtului.

Instanța de apel a mai rezultat că, prin Decizia nr. 9285 din 27 august 2007, Autoritatea Națională pentru Cercetare Științifică MECT a atestat dreptul de administrare asupra unor imobile și terenuri în favoarea I.N.C.D.F.I.N. H.H., inclusiv asupra terenului în litigiu. Decizia sus-amintită fost contestată de reclamantă sub aspectul legalității, dar cererea i-a fost respinsă ca neîntemeiată prin sentința civilă nr. 3549 din 16 decembrie 2008 pronunțată de Curtea de Apel București, secția contencios administrativ si fiscal, și menținută prin decizia nr. 3932 din 29 septembrie 2009 pronunțată de I.C.C.J.

In considerarea celor mai sus expuse, instanța de apel a apreciat că, în mod corect, instanța de fond a reținut că, nedeținând în administrare terenul în suprafață de 29.880 mp, reclamanta nu este îndreptățită să solicite emiterea certificatului de atestare al dreptului de proprietate, și obligarea pârâtului la semnarea procesului verbal de vecinătăți, refuzul I.N.C.D.F.I.N. H.H., întemeiat pe dreptul de administrare recunoscut inclusiv prin decizia 9285 din 27 august 2007, fiind justificat. Împotriva Deciziei comerciale nr. 418 din 25 octombrie 2010 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, în dosarul nr. 17055./3/2007, a declarat recurs reclamantă SC N. & V. SA Măgurele, criticând-o pentru motivele de nelegalitate prevăzute de dispozițiile art. 304 pct. 7, 8, 9 C. proc.

civ. In dezvoltarea criticii circumscrise punctului 7 al art. 304 din codul mai sus amintit, recurenta a arătat că, instanța de apel a reținut elemente ale situației de fapt decurgând din probatoriul administrat în cauză, în mod eronat și nejudicios, astfel încât a denaturat realitatea situației juridice a terenurilor în litigiu, cu consecința pronunțării unei soluții greșite „bazate pe presupuneri și jumătăți de analiză." Întrucât această critică vizează exclusiv aspecte de netemeinicie a hotărârii atacate, respectiv de interpretare a conținutului înscrisurilor depuse în probatoriu, între care: contractul de privatizare IF nr. 2 din 22 martie 1999, Decizia ANCS nr. 9285 din 27 august 2007, adresa nr. 570/1995, ea va fi înlăturată de Înalta Curte, în considerarea faptului că, potrivit dispozițiilor art. 304 C. proc.

civ., instanța de recurs este ținută să examineze cauza, exclusiv din perspectiva motivelor de nelegalitate ale hotărârii atacate, critica invocată neputând face obiectul examinării în faza recursului. De asemenea, Înalta Curte reține că, argumentele dezvoltate de reclamantă în susținerea acestui motiv de recurs, nu se încadrează în prevederile impuse de textul legal pe care aceasta s-a întemeiat și că hotărârea instanței de apel este judicios motivată și nu cuprinde motive contradictorii sau străine de natura pricinii. Critica formulată de SC N. & V. SA, în sensul că instanța de apel a interpretat greșit actul juridic dedus judecății, conform dispozițiilor art. 304 pct. 8 C. proc. civ., este de asemenea nefondată și Înalta Curte urmează să o respingă, motivat de faptul că, din verificarea considerentelor hotărârii atacate prin raportare la obiectul acțiunii cu care însăși reclamanta a investit instanța, situația invocată nu se regăsește în speță.

Astfel, întrucât SC N. & V. SA a promovat împotriva pârâtului INSTITUTUL NAȚIONAL DE CERCETARE ȘI

DEZVOLTARE PENTRU FIZICĂ

ȘI INGINERIE NUCLEARĂ HORIA HULUBEI (I.N.C.D.F.I.N. H.H.), o acțiune în obligație de a face, prin care a solicitat instanței obligarea acestuia să semneze procesul-verbal de vecinătăți pentru terenul în suprafața de 29.880 mp, pentru ca, în baza acestuia, reclamanta să-și poată valorifica ulterior posibilitatea de a obține titlu de proprietate pentru terenul pe care sunt amplasate activele sale, înalta Curte a apreciat că, în mod corect, instanțele de fond au analizat admisibilitatea cererii în raport de calitatea în care părțile litigante dețin terenurile în litigiu, pentru a putea dispune în ce măsură pot semna în mod valabil procesul verbal de vecinătăți. Ca atare, nu se poate susține că instanțele ar fi schimbat natura ori înțelesul vădit neîndoielnic al actului dedus judecății si nici că ar fi interpretat greșit înțelesul acestuia, prin raportare la natura pricinii.

Totodată, susținerea recurentei în sensul că, greșeala fundamentală a instanței de apel ar consta în ignorarea situației juridice a societății reclamante, care fiind societate privată, în eventualitatea în care ar obține titlu de proprietate asupra terenurilor, acestea nu ar intra în patrimoniul său gratuit, ci contra cost sau contra acțiuni cedate în favoarea statului, este lipsită de relevanță, în considerarea obiectului cererii în raport de care, instanțele nu au fost investite cu analiza dreptului reclamantei de a dobândi în proprietate terenurile în litigiu și nici asupra eventualei modalitatăți de a intra în patrimoniul acesteia, fiind chemate să se pronunțe exclusiv asupra obligației pârâtului de a semna sau nu procesul verbal de vecinătăți cu pârâtul.

Motivul de nelegalitate prevăzut de dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. a fost invocat de SC N. & V. SA în ceea ce privește aplicarea în speță a dispozițiilor Legii nr. 213/1998, cu ignorarea prevederilor O.G. nr. 88/2007 ale Legii nr. 137/2002 privind unele măsuri pentru accelerarea privatizării, precum faptul că O.U.G. nr. 88/1997 a fost modificată prin Legea nr. 129/2010. Acest motiv este nefondat și urmează a fi respins, în considerarea faptului că actele normative invocate, așa cum le recomandă și titlurile au relevanță în materia privatizării, prevederilor lor având eventual aplicabilitate în aprecierea dreptului reclamantei la emiterea certificatului de atestare a dreptului de proprietate, dar ele nu sunt aplicabile în speță, având în vedere obiectul pricinii - obligație de a face.

Față de considerentele expuse, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul reclamantei SC N. & V. SA.

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta SC N. & V. SA Măgurele împotriva Deciziei comerciale nr. 418 din 25 octombrie 2010 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, în dosarul nr. 17055./3/2007, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 3 martie 2011.