ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 503/2010

Deliberând asupra recursului civil de față; Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin sentința nr. 212 din 10 februarie 2006, Tribunalul București, secția a III-a civilă, a admis acțiunea precizată, formulată de reclamantul C.I. în contradictoriu cu pârâtul M.B., prin P.G.; a anulat dispoziția nr. 4196 din 06 aprilie 2005 emisă de pârât; a obligat pe pârât să emită o nouă dispoziție în favoarea reclamantului pentru restituirea în natură a imobilului-teren situat în București, str. Dreptății, în suprafață de 303 mp, identificat ca fiind liber de utilități publice prin raportul de expertiză întocmit în cauză de expertul tehnic M.F.

Curtea de Apel București, secția a IV a civilă, prin decizia nr. 421 din 10 octombrie 2006, a admis apelul declarat de pârât împotriva sentinței susmenționate, pe care a desființat-o cu trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanță, pe motiv că aceasta, anulând în totalitate dispoziția administrativă atacată și dispunând restituirea în natură doar a suprafeței de 303 mp, liberă de utilități publice, a încălcat principul disponibilității, întrucât a lăsat nesoluționată cererea privind diferența de teren de 107 mp, precum și capătul de cerere privind construcția demolată; pe de altă parte, prima instanță nu a stabilit dacă construcția ce ocupă parțial terenul revendicat este sau nu o construcție nouă, autorizată, pentru a se putea face aplicarea dispozițiilor art. 10 alin. (3) din Legea nr. 10/2001.

Decizia pronunțată în apel a fost confirmată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, care, prin decizia nr. 4093 din 18 mai 2007, a respins recursul reclamantului, ca nefondat, apreciind că instanța de apel a făcut aplicarea corectă la speță a dispozițiilor art. 297 alin. (1) C. proc. civ., cât timp tribunalul a rezolvat procesul fără a intra în cercetarea fondului pe toate capetele de cerere. În rejudecare, Tribunalul București, secția a III-a civilă, a pronunțat sentința nr. 744 din 23 aprilie 2008, dispunând admiterea acțiunii precizate, anularea dispoziției nr. 4196 din 06 aprilie 2005 emisă de pârât și obligarea acestuia să restituie în natură reclamantului terenul în suprafață de 303 mp situat în București, str. Dreptății, așa cum a fost identificat prin raportul de expertiză întocmit de expertul tehnic M.F.

(conform pct. III - 2 din expertiză și anexele acesteia), respectiv să acorde măsuri reparatorii în echivalent pentru diferența de 107 mp teren situat la aceeași adresă și pentru construcția demolată. Pentru hotărî astfel, tribunalul a reținut că imobilul preluat de stat prin expropriere din patrimoniul reclamantului se compunea din teren în suprafață de 410 mp și construcție, iar prin notificare, reclamantul a solicitat restituirea întregului imobil. Având în vedere concluziile raportului de expertiză tehnică efectuat în cauză, s-a stabilit că din terenul solicitat de reclamant este liberă doar o suprafață de 303 mp, care poate fi restituită în natură, pentru diferența de teren de 107 mp și pentru construcția demolată, reclamantul având dreptul doar la măsuri reparatorii în echivalent.

Cu privire la împrejurarea că o parte din teren ar fi ocupată de un magazin proprietatea SC J.U., tribunalul a reținut, potrivit aceluiași raport de expertiză, necontestat de părți, că acest magazin este proprietate privată, neputând fi considerat de utilitate publică, iar în condițiile în care părțile nu au administrat probe pe acest aspect, soluția de restituire în natură a terenului în suprafață de 303 mp apare ca fiind în concordanță cu prevederile art. 10 pct. 3 din Legea nr. 10/2001. Împotriva acestei din urmă sentințe a declarat apel pârâtul. Prin decizia nr. 215/ A din 06 aprilie 2009, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a respins apelul, ca nefondat, pentru următoarele considerente: Prima instanță a interpretat și aplicat corect dispozițiile art. 1169 C. civ.

și art. 129 C. proc. civ., în condițiile în care a administrat probe cu înscrisuri și expertiză topometrică, din care au rezultat situația juridică a terenului în litigiu, calitatea reclamantului de persoană îndreptățită la restituire, precum și posibilitatea restituirii în natură a suprafeței de 303 mp din terenul solicitat prin notificare de reclamant. Astfel, la dosarul de fond s-a depus adresa nr. 6754 din 03 aprilie 2002 emisă de C.G.M.B. – A.F.I., din care reiese că imobilul litigios a trecut în proprietatea statului din patrimoniul reclamantului, în baza Decretului nr. 69/1966, prin expropriere. În raport de acest înscris, care dovedea situația juridică a imobilului și caracterul abuziv al preluării conform dispozițiilor art. 2 din Legea nr. 10/2001, susținerile apelantului potrivit cărora instanța de fond nu ar fi administrat probe privind caracterul abuziv al preluării sunt neîntemeiate.

Conform prevederilor art. 10 pct. 1 din Legea nr. 10/2001, în situația imobilelor preluate în mod abuziv și ale căror construcții edificate pe acestea au fost demolate, restituirea în natură se dispune pentru terenul liber, iar pentru terenul ocupat măsurile reparatorii se stabilesc în echivalent. Conform pct. 3 al aceluiași articol, se restituie în natură și terenurile pe care s-au ridicat construcții neautorizate în condițiile legii după data de 01 ianuarie 1990, precum și construcțiile ușoare sau demontabile. Din interpretarea per a contrario a acestei reglementări rezultă că nu este posibilă restituirea în natură a terenurilor pe care se află construcții autorizate.

Aceste dispoziții nu pot fi interpretate și aplicate legal decât prin coroborare cu celelalte norme cuprinse în legea specială de reparație, inclusiv cu dispozițiile art. 21 pct. 5, care sancționează cu nulitatea absolută grevarea sub orice formă a imobilelor notificate potrivit legii, până la soluționarea procedurilor administrative. Din probele administrate în cauză a rezultat că pe terenul în litigiu se află o construcție executată de SC G.I. SRL. Edificarea acesteia a fost autorizată însă la data de 14 aprilie 2004, mult după înregistrarea notificării de către reclamant, situație în care în mod corect instanțele anterioare au apreciat că nu sunt incidente în cauză dispozițiile art. 10 pct. 2 din Legea nr. 10/2001 privind restituirea în echivalent a terenurilor expropriate pe care se află construcții autorizate.

A considera altfel și a dispune restituirea prin echivalent a terenului ocupat de această construcție ar reprezenta o nesocotire a dispozițiilor art. 21 pct. 5 din lege, dar și o încălcare gravă a dispozițiilor art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C.E.D.O., care impun respectarea speranței legitime pe care reclamantul a avut-o la momentul formulării notificării, în sensul restituirii în natură a bunului său imobil. Decizia curții de apel a fost atacată cu recurs de către pârât, care a criticat-o ca fiind dată cu aplicarea greșită a legii (art. 304 pct. 9 C. proc. civ.). În dezvoltarea acestui motiv, recurentul a arătat că în mod greșit instanța de apel și-a întemeiat soluția pe dispozițiile art. 21 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, înlăturând aplicarea la speță a prevederilor art. 10 alin. (2) din aceeași lege, care impun restituirea în echivalent pentru terenurile pe care se află construcții autorizate.

Instanța a nesocotit existența pe terenul litigios a construcției edificate de SC G.I. SRL în baza unei autorizații de construire neanulată, construcție care nu reprezintă în nici un caz o construcție ușoară sau demontabilă în sensul art. 10 pct. 3 din Legea nr. 10/2001. Prin urmare, chiar dacă această construcție a fost autorizată în anul 2004, adică ulterior formulării notificării, faptul că are un caracter definitiv reprezintă un impediment obiectiv care face imposibilă restituirea în natură a terenului în suprafață de 303 mp pe care este edificată, singura soluție legală în cauză fiind acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent pentru întreaga suprafață de 410 mp teren, solicitată prin notificare.

Intimatul-reclamant a depus întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat. Recursul este, într-adevăr, nefondat, potrivit celor ce succed. Ca situație de fapt, în speță este definitiv stabilit că pe terenul în suprafață de 303 mp, restituit în natură reclamantului, se află o construcție edificată în anul 2004 de o societate comercială cu capital privat (SRL), în baza unei autorizații de construire emise în acel an. Este adevărat că art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 exceptează de la restituirea în natură terenurile pe care se află construcții noi, autorizate, însă, pentru determinarea exactă a câmpului de aplicare al acestei excepții, dispozițiile art. 10 alin. (2) trebuie corelate cu cele ale art. 9 și art. 21 alin. (5) din aceeași lege, care instituie norme de principiu privind restituirea imobilelor preluate în mod abuziv.

Astfel, art. 9 prevede că imobilele preluate în mod abuziv, indiferent în posesia cui se află în prezent, se restituie în natură în starea în care se află la data cererii de restituire și libere de orice sarcini, iar art. 21 alin. (5) interzice, sub sancțiunea nulității absolute, grevarea sub orice formă a bunurilor imobile notificate până la soluționarea procedurilor administrative și, după caz, judiciare, generate de Legea nr. 10/2001.

Din interpretarea dispozițiilor art. 9 rezultă că în restituirea bunurilor preluate în mod abuziv interesează situația acestora de la data cererii de restituire, iar art. 21 alin. (5) întărește această idee, instituind practic o indisponibilizare a acestor bunuri până la soluționarea procedurilor administrative de restituire sau, după caz, judiciare, indisponibilizare ce are drept scop primordial îndeplinirea obligației de restituire în natură către adevărații proprietari, sens în care sunt și prevederile pct. 21.1 lit. c) din Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, aprobate prin H.G. nr. 250/2007. Prin urmare, și excepția prevăzută de art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 trebuie înțeleasă prin raportare la situația terenului la data cererii de restituire, respectiv data formulării notificării.

De aceea, faptul că pe terenul litigios de 303 mp se află în prezent o construcție autorizată a unei societăți comerciale constituită din inițiativă privată (SRL) nu are nicio relevanță în reținerea aplicabilității în speță a excepției de la restituirea în natură prevăzută de art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, cât timp respectiva construcție (magazin privat) a fost edificată după formularea notificării de restituire a terenului, respectiv în anul 2004, în baza unei autorizații de construire emise în acel an. În consecință, în mod legal instanța de apel a considerat, prin raportare la art. 21 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, că nu sunt incidente în cauză dispozițiile art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 care exceptează de la restituirea în natură terenurile ocupate de construcții noi, autorizate, deoarece terenul în suprafață de 303 mp, pe care se află în prezent spațiul comercial al SC G.I.

SRL, era liber la data formulării notificării de restituire. Nici caracterul nedemontabil al construcției în discuție nu constituie un impediment la restituirea în natură a suprafeței de teren de 303 mp, cum eronat susține recurentul cu trimitere la dispozițiile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, întrucât, așa cum s-a arătat anterior, ceea ce avea relevanță la restituirea în natură a terenului era împrejurarea dacă acesta era liber la data cererii de restituire, condiție îndeplinită în speță.

Formularea notificării de restituire operează o indisponibilizare a bunului solicitat până la soluționarea procedurilor administrative sau, după caz, judiciare, generate de Legea nr. 10/2001, astfel că eventualele modificări intervenite în situația bunului după declanșarea procedurii administrative a Legii nr. 10/2001 nu interesează în aprecierea formei măsurilor reparatorii cuvenite persoanei îndreptățite, sub acest aspect interesând exclusiv situația bunului la data cererii de restituire. Față de considerentele prezentate, Înalta Curte reține că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile cazului de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., așa încât recursul pârâtului apare ca nefondat și va fi respins ca atare, conform art. 312 alin. (1) C. proc.

civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul M.B., prin P.G., împotriva deciziei nr. 215/ A din 06 aprilie 2009 a Curții de Apel București, secția a III a civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică astăzi, 29 ianuarie 2010.