ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 5/2010

Asupra

recursului de față;

În baza

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 262 din 9 martie 2009 a

Tribunalului București,

secția a ll-a penală, s-a dispus condamnarea

inculpatului B.G., alături de alți inculpați, la pedeapsa principală a

închisorii rezultantă de 7 ani, cu deducerea arestului preventiv din 18 martie

2008 la zi și cu menținerea stării sale de arest.

Împotriva

hotărârii s-a exercitat calea de atac a apelului de către inculpatul B.,

alături de alți inculpați.

Dosarul

fiind înregistrat pe rolul instanței superioare, respectiv Curtea de Apel

București, secția a

II

-a penală și pentru cauze cu minori

și de familie, în vederea instrumentării apelului, s-a luat în dezbaterea la

data de 7 decembrie 2009 problema stării de arest în care se află inculpat în

final aceasta fiind menținută conf. art. 300/2 rap. la art. 160/b alin. (3) C.

proc. pen.

Inculpatul

s-a arătat nemulțumit de această dispoziție și, în termen legal, a promovat

calea de atac a recursului separat față de soluția de menținere a stării sale

de arest. A invocat că apreciază că lăsarea sa în libertate nu ar impieta justa

soluționare a cauzei, nu are antecedente penale, nu se mai mențin temeiurile.

Î.C.C.J

analizând recursul promovat, motivele invocate, cu examinarea cauzei prin

prisma disp. art. 385/6 C. proc. pen., reține următoarele:

Indiciile

temeinice ale comiterii unor fapte penale reprobabile, subzistă în continuare -

concret, învinuirile vizează încălcarea art. 7 alin. (1) rap. la art. 2 lit. b)

pct. 18 din Legea nr. 39/2003, art. 26 C. pen. rap. la art. 215 alin. (2) și

(3) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 49 din Legea nr. 161/2003

cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.

Este

incident în continuare cazul prev. de art. 148 lit. f) C. proc. pen. având în

vedere că pedeapsa legală este mai mare de 4 ani iar lăsarea sa în libertate

prezintă un evident pericol social desprins din conținutul material al

pretinselor fapte comise, sentimentul de insecuritate pe care l-ar putea crea,

sancțiunea consistentă aplicată deja acestuia, consemnarea că acesta a

desfășurat activități de influențare a celorlalți inculpați și martori în

sensul convingerii acestora să-și schimbe declarațiile, atitudinea procesuală

neadecvată manifestată.

Așa fiind, pe considerentele art.

385/15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. se va respinge recursul formulat ca

nefondat.

Văzând și

disp. art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

ÎN

NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge,

ca nefondat, recursul declarat de inculpatul B.G.

împotriva încheierii din 7 decembrie 2009 a Curții de Apel București, secția a

ll-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în dosarul nr. 32195/3/2008

(820/2009).

Obligă recurentul inculpat la plata sumei

de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100

lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul

Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești.

Definitivă.

Pronunțată

în ședință publică, azi 6 ianuarie 2010.