ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 5/2010

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 262 din 9 martie 2009 a Tribunalului București, secția a ll-a penală, s-a dispus condamnarea inculpatului B.G., alături de alți inculpați, la pedeapsa principală a închisorii rezultantă de 7 ani, cu deducerea arestului preventiv din 18 martie 2008 la zi și cu menținerea stării sale de arest. Împotriva hotărârii s-a exercitat calea de atac a apelului de către inculpatul B., alături de alți inculpați. Dosarul fiind înregistrat pe rolul instanței superioare, respectiv Curtea de Apel București, secția a II -a penală și pentru cauze cu minori și de familie, în vederea instrumentării apelului, s-a luat în dezbaterea la data de 7 decembrie 2009 problema stării de arest în care se află inculpat în final aceasta fiind menținută conf.

art. 300/2 rap. la art. 160/b alin. (3) C. proc. pen. Inculpatul s-a arătat nemulțumit de această dispoziție și, în termen legal, a promovat calea de atac a recursului separat față de soluția de menținere a stării sale de arest. A invocat că apreciază că lăsarea sa în libertate nu ar impieta justa soluționare a cauzei, nu are antecedente penale, nu se mai mențin temeiurile. Î.C.C.J analizând recursul promovat, motivele invocate, cu examinarea cauzei prin prisma disp. art. 385/6 C. proc. pen., reține următoarele: Indiciile temeinice ale comiterii unor fapte penale reprobabile, subzistă în continuare - concret, învinuirile vizează încălcarea art. 7 alin. (1) rap. la art. 2 lit. b) pct. 18 din Legea nr. 39/2003, art. 26 C. pen.

rap. la art. 215 alin. (2) și (3) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 49 din Legea nr. 161/2003 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. Este incident în continuare cazul prev. de art. 148 lit. f) C. proc. pen. având în vedere că pedeapsa legală este mai mare de 4 ani iar lăsarea sa în libertate prezintă un evident pericol social desprins din conținutul material al pretinselor fapte comise, sentimentul de insecuritate pe care l-ar putea crea, sancțiunea consistentă aplicată deja acestuia, consemnarea că acesta a desfășurat activități de influențare a celorlalți inculpați și martori în sensul convingerii acestora să-și schimbe declarațiile, atitudinea procesuală neadecvată manifestată.

Așa fiind, pe considerentele art. 385/15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. se va respinge recursul formulat ca nefondat. Văzând și disp. art. 192 alin. (2) C. proc. pen. ÎN

NUMELE LEGII

DECIDE Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul B.G. împotriva încheierii din 7 decembrie 2009 a Curții de Apel București, secția a ll-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în dosarul nr. 32195/3/2008 (820/2009). Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 6 ianuarie 2010.