ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 85/2010

Asupra recursului de față:

Din examinarea actelor și

lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentința nr. 6641 din 28 mai 2008, Tribunalul

București, secția a VI-a comercială, a admis acțiunea formulată de reclamanta

IFN C.L. SA în contradictor cu pârâta SC A.H.M.G. SRL și, în consecință, a

dispus rezoluțiunea contractelor din 2007 de vânzare-cumpărare a sistemului

integrat de management și a contractului de asistență din 2004 de up-grade și

asistență, pârâta fiind obligată la restituirea sumei de 23.081,84 lei

reprezentând avans plătit și la plata dobânzii legale aferente în materie

comercială de la data de 22 martie 2007 până la restituirea sumei.

Instanța de fond a reținut

încheierea de către părți a contractului de vânzare-cumpărare și utilizare a

unui program pentru calculator „sistem integrat de management”, pârâta

obligându-se să implementeze un program soft, compus din aplicații informatice

ce urma să fie utilizat pentru conducerea computerizată a activității

financiar-contabile și manageriale a activității utilizatorului, obligându-se

să înlăture orice anomalii datorate autorului.

Părțile au încheiat și un

contract de up-grade și asistență pentru programul de calculator din 24 martie

2007, accesoriu celui inițial oferind și legislații alături de aplicațiile

financiar-contabile.

Reclamanta și-a executat

obligația de plată dar pârâta nu a dovedit că sistemul a fost implementat,

situație în care contractul poate fi desființat conform art. 1020 C. civ.

Curtea de Apel București, secția

a V-a comercială, prin decizia nr. 297 din 11 iunie 2009 a respins ca nefondat

apelul declarat de pârâtă împotriva sentinței pe care a menținut-o sub aspectul

soluției.

Criticile apelantei cu

privire la greșita reținere prin sentința apelată a culpei sale contractuale au

fost înlăturate de instanța de apel.

Reapreciind probele

administrate, instanța de apel deși a reținut că programul de calculator a fost

implementat a stabilit că softul acestuia este necorespunzător nevoilor

reclamantei.

A mai reținut instanța că

reclamanta nu a putut folosi CD prin care apelanta pârâtă pretinde că ar fi

făcut corecturile și completările la program fapt care demonstrează

neîndeplinirea obligației pe care și-a asumat-o prin contractul de service

up-grade și asistență, în sensul de a delega o persoană de specialitate pentru

implementarea acestor corecturi și completări la programul de calculator.

În contra deciziei

menționate a declarat recurs pârâta SC A.H.M.G. SRL pentru motivul prevăzut de art.

304 pct. 9 C. proc. civ.

În dezvoltarea motivului de

recurs se critică motivarea deciziei care denotă necunoașterea specificului

contractului ce are ca obiect un sistem integrat de modul în care segmentul de

leasing este o componentă, iar nu programul în sine, obiectul contractului

nefiind un program de leasing.

Motivarea conține

considerente contradictorii prin afirmațiile că „apelanta nu a avut un astfel

de program” și că aceasta „a implementat un program care nu e compatibil cu

ceva ce s-a oferit și garantat reclamantei prin contract, respectiv un program

de leasing”, ambele afirmații fiind nereale.

Reclamanta a contractat un

produs pe care l-a ales dintr-o ofertă de produse de pe website-ul recurentei

și pe care l-a testat și vizionat și studiat atent anterior contractării în

anexa la contract aceasta nesemnalând disfuncții.

Instanța de apel a ignorat

textul licenței de utilizare a produsului și care face parte integrantă din

contract și în care se specifică că vânzătoarea recurentă „nu asigură,

garantează sau își asumă responsabilitatea pentru funcționarea și efectele folosirii

programului”, clauza de negaranție fiind întărită și de prevederile art. 3.8,

7.1 și 7.2 din contractul de asistență și up-grade și în care se specifică că

„produsul se vinde așa cum se găsește format”.

Procesul verbal din 31

martie 2007 nu reprezintă un act adițional la contract, singura modalitate prin

care se puteau aduce modificări la contract, conform art. 13.1 din contract.

Motivarea instanței că

„Kit-ul nu este folositor fără asistență de specialitate din partea apelantei”

este fără suport deoarece acesta este prevăzut cu autoimplementare.

Intimata a depus la dosar

întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului și menținerea deciziei

atacate ca legală.

Arată intimata că în mod

firesc nu a fost luată în considerare expertiza extrajudiciară depusă de

recurent la dosar deoarece aceasta a fost efectuată în afara cadrului

procesual, fiind necesar ca o expertiză să fie efectuată la sediul său, pe

programul de calculator achiziționat.

Și cu privire la celelalte

critici, intimata opune legalitatea deciziei atacate sub aspectul soluției și

considerentelor.

Recursul este fondat pentru

considerentele care urmează:

Criticile formulate astfel

cum au fost ele dezvoltate se încadrează în motivele prevăzute de art. 304 pct.

7 și 8 C. proc. civ.

Sub aspectul motivării

deciziei atacate este de observat că deși părțile au încheiat două contracte,

primul denumit de „vânzare cumpărare și utilizare a programului pentru

calculator: sistem integrat de management” iar cel de-al doilea „contract de

up-grade și asistență pentru programul de calculator”, cu un conținut distinct

sub aspectul drepturilor și obligațiilor, instanța de apel în considerentele

deciziei nu operează o atare distincție și nici nu aplică regimul juridic

specific naturii fiecărui contract, menținând totuși soluția rezoluționării

ambelor contracte.

Mai mult nu se raportează

nici la „Licența de utilizare” a sistemului instalat care prin voința părților

face parte integrantă din primul contract pe care acestea l-au încheiat.

Dealtfel, prin decizia

atacată deși se menține soluția instanței de fond ce a fost întemeiată pe

considerentul că programul nu a fost implementat, ajunge la o concluzie

diametral opusă în sensul că programul a fost implementat, fapt de natură a pune

în discuție soluția adoptată.

Este evident că dificultatea

instanțelor în a determina obligațiile părților și finalitatea acestora,

interpretând clauzele contractuale se datorează specificității domeniului

reglementat: informatica și tehnica de calcul, situație în care se impunea administrarea

unei expertize tehnice de profil care să permită și o corectă calificare a

contractelor încheiate.

În atare situație, Înalta

Curte va admite recursul declarat, va casa decizia atacată și conform art. 312 alin.

(3) C. proc. civ. va trimite cauza la aceeași instanță pentru ca în

conformitate cu art. 129 alin. (5) să administreze proba cu expertiza tehnică

de specialitate, de a cărui utilitate și părțile sunt convinse de vreme ce ea a

fost solicitată de intimată în apel iar pârâta apelantă a depus la dosar o

expertiză extrajudiciară.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

pârâta SC A.H.M.G. SRL București, împotriva deciziei nr. 297 din 11 iunie 2009,

pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a comercială.

Casează decizia recurată și

trimite cauza spre rejudecare, aceleiași instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțata în ședință

publică, astăzi 14 ianuarie 2010.