ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 213/2010

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 16 mai 2008 în dosarul Judecătoriei sectorului 1 București reclamantul S.I.E. a chemat în judecată pârâta SC A.C. SRL București, solicitând pronunțarea unei hotărâri prin care să se dispună: grănițuirea și stabilirea liniei de hotar dintre cele două proprietăți învecinate, anume terenul aflat în proprietate publică a statului și administrarea S.I.E., în suprafață de 163.288 mp situat în București, sector 1, și terenul proprietatea pârâtei în suprafață de 28.812 mp situat în București, sector 1, urmare a grănițuirii, pârâta să fie obligată să respecte posesia reclamantului asupra suprafeței de teren de 1.661 mp care face obiectul suprapunerii dintre cele două terenuri, cu cheltuieli de judecată.

Pârâta a formulat o cerere de chemare în garanție împotriva lui T.S. solicitând obligarea acestuia la plata sumei de 5.979.600 lei reprezentând valoarea terenului în suprafață de 1.661 mp, în cazul admiterii cererii de chemare în judecată. Prin sentința nr. 10981 din 19 septembrie 2008 cauza a fost declinată în favoarea Tribunalului București, secția comercială, reținându-se că imobilul pârâtei face parte din fondul său de comerț, că litigiul este unul comercial, rezultând dintr-un fapt de comerț ce poate fi calificat atât subiectiv, cât și conex, în strânsă legătură cu activitatea comercială, cu punerea în valoare a fondului de comerț al pârâtei. Cauza a fost înregistrată la Tribunalul București, secția a VI-a comercială, care a pronunțat sentința nr. 13897 din 16 decembrie 2008 prin care, la rândul său, s-a dezinvestit cu soluționarea acțiunii căreia i-a atribuit caracter civil, competența fiind declinată în favoarea Judecătoriei sect.

1 București și constatându-se ivirea conflictului negativ de competență. Prin regulator de competență, Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, a pronunțat sentința nr. 10 din 2 februarie 2009 și, în temeiul art. 22 alin. (2) C. proc. civ. a stabilit competența de soluționare în favoarea Tribunalului București, secția civilă. În motivarea soluției, Curtea a reținut că prezumția de comercialitate dată de calitatea de comerciant a pârâtei are caracter relativ, iar aceasta este răsturnată de caracterul exclusiv civil al obligației, decurgând din necesitatea grănițuirii proprietăților învecinate, potrivit art. 584 C. civ., care constituie temeiul juridic al acțiunii. Prezumția de comercialitate este răsturnată nu numai de caracterul de bunuri imobile al celor două terenuri învecinate, dar și de caracterul civil al acțiunii în grănițuire, care decurge din caracterul perpetuu și real al dreptului de proprietate imobiliară.

Cum prin acțiunea în grănițuire se apără însuși dreptul de proprietate asupra terenurilor învecinate, rezultă că aceasta are caracter de acțiune reală privind dreptul de proprietate imobiliară. Reținând însă că acțiunea este patrimonială, privind două terenuri din care, numai imobilul pârâtei rezultă că ar avea o valoare situată în jurul sumei de 2.148.250 lei, competența în primă instanță aparține Tribunalului, ca instanță civilă, cu atât mai mult cu cât, este posibil ca, în cadrul operațiunii de grănițuire să se constate suprapuneri ale celor două terenuri, sub acest aspect acțiunea îmbrăcând parțial forma unei acțiuni în revendicare. Împotriva acestei sentințe părțile au declarat recurs. Reclamantul solicită prin cererea de recurs stabilirea în mod irevocabil a competenței în favoarea Judecătoriei sectorului 1 București, susținând că hotărârea atacată s-a dat cu aplicarea greșită a legii, în speță, a art. 1 pct. 1 și art. 2 pct. 1 lit. b) C. proc.

civ., precum și Deciziei nr. 32/2008 în interesul legii. În motivare susține că acțiunea pe care a formulat-o este în grănițuire, întemeiată pe art. 584 C. civ., și are natură civilă, patrimonială, fiind de competența în primă instanță a judecătoriei. Prin aceasta s-a cerut instanței de judecată să stabilească hotarul dintre două proprietăți. Precizează că nu a formulat o acțiune în revendicare imobiliară, pentru care nici nu avea calitate procesuală activă, și nici nu a pretins vreun drept de proprietate asupra terenului aflat în proprietatea pârâtei. În privința Deciziei nr. 32/2008 susține că aceasta a fost publicată în Monitorul Oficial la o dată ulterioară promovării acțiunii, motiv pentru care cererea a fost socotită, și prin raportare la dispozițiile cuprinse în art. 3 lit. i) din Legea nr. 146/1997, ca o cerere neevaluabilă în bani.

Pe de altă parte, recurenta susține că valoarea obiectului litigiului nu poate fi constituită din însumarea valorii terenurilor supuse grănițuirii (28.812 mp proprietatea pârâtei + 168.192 mp aflați în administrarea reclamantei), ci doar prin raportare la valoarea suprafeței de suprapunere de 1.661 mp, ceea ce dă o valoare sub plafonul de 500.000 lei stabilit de lege. Pârâta și chematul în garanție au declarat recurs, însă fără a fi depuse motivele de nelegalitate și fără a se face dovada legalei timbrări, deși părțile au fost citate în acest sens și cu această mențiune, motiv pentru care, în privința lor urmează a se face aplicarea dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997, în sensul anulării celor două recursuri, ca netimbrate.

Cât privește recursul declarat de reclamant se vor reține următoarele: Acțiunea promovată de reclamant este o acțiune civilă în grănițuire, pentru stabilirea hotarului, a liniei despărțitoare, prin semne exterioare, între două proprietăți învecinate, întemeiată pe art. 584 C. civ. și nu are caracterul unei acțiuni în revendicare imobiliară decât după precizarea corespunzătoare a titularului cererii, potrivit principiului disponibilității. Acest tip de acțiune nu poate avea natură comercială, deoarece nu este generată nici de o faptă de comerț obiectivă, nici de una subiectivă ori unilaterală sau mixtă. Faptele de comerț obiective sunt actele juridice și operațiunile prevăzute, în principal, în art. 3 C. com., considerate ca atare datorată naturii lor și pentru motive de ordine publică, independent de calitatea persoanei care le săvârșește.

În temeiul art. 4 C. com., actele și operațiunile săvârșite de comerciant sunt considerate fapte de comerț subiective. Astfel, inclusiv actele de natură civilă devin comerciale pentru că ele sunt făcute de un comerciant cu ocazia exercitării comerțului său, legea instituind o prezumție de comercialitate pentru toate obligațiile comerciantului, dacă acestea nu sunt de natură civilă sau dacă contrariul nu rezultă din însuși actul. Așadar, prezumția are caracter relativ ea putând fi răsturnată, combătută, în condițiile art. 4 C. com. Acțiunea juridică în grănițuire nu este generată, ea nu are la bază o faptă de comerț subiectivă, adică un act juridic (manifestare de voință în scopul producerii de efecte juridice) ori o operațiune săvârșită de comerciant (societatea pârâtă), cu ocazia exercitării comerțului său.

Nu sunt incidente nici dispozițiile art. 3, nici cele ale art. 4 C. com., ori ale art. 56 C. com. care reglementează faptele de comerț unilaterale sau mixte, în care „dacă un act este comercial numai pentru una din părți, toți contractanții sunt supuși încât privește acest act, legii comerciale”, deoarece, așa cum s-a reținut mai sus, nu a avut loc niciun act sau operațiune săvârșită de pârâtă, în calitate de comerciant și în exercițiul comerțului său. Fiind stabilită natura civilă a acțiunii, urmează a se determina caracterul patrimonial ori neevaluabil în bani a cererii, acest lucru prezentând interes, deoarece, Codul de procedură civilă prevede reguli de competență diferite în funcție de acest criteriu.

Independent de poziția oscilantă a reclamantei din cererea de recurs, care califică acțiunea când nepatrimonială (introdusă anterior publicării în Monitorul Oficial a Deciziei nr. 32/2008 și prin raportare la dispozițiile Legii nr. 146/1997 referitoare la timbraj cu taxă fixă), când patrimonială (oferind și o variantă de calcul a valorii suprafeței de 1.661 mp raportat la un preț de 137,5 lei/mp), se va reține că în acțiunea în grănițuire părțile nu sunt obligate să dovedească existența dreptului de proprietate, obiectul cererii în speță nefiind evaluabil în bani, iar, pe de altă parte, prin raportare la Decizia nr. 32/2008 reținută de instanța care a pronunțat regulatorul de competență, urmează a se constata că acțiunea de față a fost promovată anterior publicării acesteia în Monitorul Oficial.

Prin urmare, în raport de prevederile art. 312 alin. (1) și (2) precum și art. 1 pct. 1 coroborat cu art. 2 pct. 1 lit. b) C. proc. civ. se va admite recursul reclamantului, cu consecința modificării sentinței recurate și trimiterii cauzei spre soluționare la Judecătoria sector 1 București, ca instanță civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de reclamantul S.I.E. București, împotriva sentinței civile nr. 10 din 2 februarie 2009 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială, modifică sentința recurată în sensul că stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului 1 București, ca instanță civilă. Anulează recursurile declarate de pârâta SC A.C. SRL București și chematul în garanție T.S. împotriva aceleiași sentințe ca netimbrate. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 ianuarie 2010.