ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7786/2008

Asupra recursurilor civile de față;

Din examinarea actelor și

lucrărilor cauzei, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 244

din 15 martie 2004 pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a civilă

s-a admis acțiunea, așa cum a fost precizată, formulată de către reclamanții B.N.A.

și B.D.F.F. în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin

Ministerul Finanțelor Publice și a fost obligat

pârâtul la plata către fiecare

reclamant a sumelor în suma de

338.397.575 lei, cu titlu de daune materiale, 12.886.529.520 lei cu titlu de

daune morale și 30.000.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a se pronunța astfel,

prima instanță a reținut că acțiunea reclamanților, întemeiată pe dispozițiile

art. 504 și urm. C. proc. pen., a fost formulată ca urmare a faptului că în

perioada 6 iulie 1998 - 15 iunie 1999 s-au aflat în stare de arest preventiv,

ulterior fiind achitați prin sentința penală nr. 88 din 6 aprilie 2000 pronunțată

de Tribunalul Argeș, secția penală, devenind definitivă și irevocabilă prin decizia

penală nr. 1158 din 6 martie 2000 a Curții Supreme de Justiție, secția-penală.

Prin decizia civilă nr. 79/A

din 4 octombrie 2007 Curtea de Apel București, secția a VII-a civilă și pentru

cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, a respins cererea de

aderare la apel formulată de reclamanți și a admis apelurile declarate de

Statul Român prin

Ministerul Finanțelor

Publice și Ministerul Public - Parchetul de pe lângă

Tribunalul

București a schimbat în parte sentința apelată, în sensul că a fost obligat

pârâtul la plata către fiecare reclamant a sumei de 500.000 RON, cu titlu de

daune morale, menținând celelalte dispoziții ale sentinței.

Pentru a hotărî astfel,

instanța de apel a reținut că suma acordată drept daune morale este exagerat de

mare, neținându-se cont în mod rezonabil de realitățile sociale și nivelul de

trai existent, precum și de riscul că prin acordarea unei sume atât de mari se

ajunge la o îmbogățire fără just temei.

Cu privire la cererea de

aderare la apel a reclamanților-apelanți, prin care au solicitat aplicarea

coeficientului de inflație pentru sumele datorate, s-a reținut că, în raport de

admiterea apelurilor declarate de pârâți, aceasta este nefondată urmând a o

respinge ca atare.

Împotriva

deciziei pronunțate de instanța de apel au declarat recurs

reclamanții B.N.A. și B.D.F.F., pârâtul Statul Român

prin Ministerul Economiei și Finanțelor și Parchetul de pe lângă Curtea de Apel

București.

In susținerea recursului,

reclamanții au arătat că-și întemeiază recursul pe dispozițiile art. 304 pct. 5

și 7 C. proc. civ.

Astfel, s-a arătat că, deși încuviințată,

nu a fost administrată expertiza contabilă, în mod eronat fiind decăzuți din

probă; că procedura de citare cu aceștia nu a fost îndeplinită, nefiind citați

la adresele la care au solicitat să fie citați, respectiv: Ploiești, Prahova și

str. M. nr. 52, Ploiești, Prahova.

Statul Român prin Ministerul

Economiei și Finanțelor Publice și-a întemeiat recursul pe dispozițiile art.

304 pct. 9 C. proc. civ., susținând că temeiul juridic al acțiunii se regăsește

în dispozițiile art. 94-96 din Legea nr. 303/2004, care instituie un termen de

prescripție a dreptului la acțiune de un an, prin derogare de la prevederile

art. 506 alin. (2) C. proc. pen.; că reclamanții trebuie să-și precizeze

temeiul juridic al acțiunii, altfel acțiunea este inadmisibilă; că nu s-a

realizat modalitatea prin care s-a cuantificat daunele acordate și că nu s-a

ținut cont de indicațiile deciziei de casare care impunea reanalizarea

probatoriului.

La rândul său, Ministerul

Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, în recursul întemeiat

pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., a susținut, în esență, că

probele administrate în cauză nu au fost suficiente pentru cuantumul

despăgubirilor materiale acordate; că nu s-a ținut cont de criteriile de

apreciere în stabilirea despăgubirilor

morale

în raport de dispozițiile art. 505 alin. (1) C. proc. pen. și de

practica

C.E.D.O.

Recursurile declarate de

reclamanți și de pârâți vor fi admise pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 105 alin. (2) C.

proc. civ. „actele îndeplinite cu neobservarea formelor legale sau de un

funcționar necompetent se vor declara nule numai dacă prin aceasta s-a

pricinuit părții o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea lor iar

în cazul nulităților anume prevăzute de lege, vătămarea se presupune până la

dovada contrarie".

Neîndeplinirea procedurii de

citare în sensul de a nu cita părțile la adresele indicate reprezintă o

încălcare a regulilor de procedură, fiind îndeplinite condițiile stabilite de

art. 105 alin. (2) C. proc. civ.

Prin cererea depusă de către

apelanții-reclamanți la data de 10 aprilie 2006, aceștia și-au indicat

domiciliile în vedere citării lor la aceste adrese - filele 21 și 22 dosar

recurs nr. 4794/2005 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă și

de proprietate intelectuală.

Necitarea

apelanților-reclamanți la adresele indicate se încadrează în motivul de recurs

prevăzute de art. 304 pct. 5 C. proc. civ. Față de admiterea acestui motiv de

recurs și dată fiind legătura dintre recursuri, se vor admite formal și

celelalte recursuri, urmând a se trimite cauza spre rejudecare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE

LEGII

D E C I D E

Admite

recursurile declarate de reclamanții B.N.A.,

B.D.F.F. și de pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea

de Apel București și Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor

împotriva deciziei nr. 79 din 4 octombrie 2007 pronunțată de Curtea de Apel

București, secția a VIII-a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și

asigurări sociale.

Casează

decizia.

Trimite

cauza pentru rejudecare la aceeași instanță de apel.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință

publică, astăzi 5 decembrie 2008.