Decizia nr. 847/2025 — ÎCCJ, Secția I civilă — cale de atac împotriva sentinței nr. 827/2004 a Tribunalului București

Obiectul cererii de chemare în judecată: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a III-a civilă sub nr. x/2003, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, obligarea acestuia la plata sumei de 10.000.000.000 RON (ROL), cu titlu de daune materiale și morale, ca urmare a arestării și trimiterii sale ilegale în judecată, cu cheltuieli de judecată, prin precizări ulterioare solicitându-se: 12.999 dolari SUA reprezentând salariu aferent perioadei în care a fost privat de libertate (decembrie 1999 - februarie 2000); 119.000.000 RON (ROL), reprezentând onorariu avocațial din procesul penal; diferența până la 10.000.000.000 RON (ROL), cu titlu de daune morale.

Sentința Tribunalului București: Prin sentința civilă nr. 827 din 24 septembrie 2004, pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a civilă în dosar nr. x, a fost admisă în parte acțiunea și a fost obligat pârâtul să plătească reclamantului suma de 250.000.000 RON (ROL), cu titlu de daune morale și a fost respinsă cererea privind obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

Decizia Curții de Apel București: Prin decizia civilă nr. 1388 din 12 octombrie 2005, pronunțată în dosarul nr. x/2004, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a respins, ca nefondate, apelurile declarate de apelantul-reclamant, apelantul-pârât și apelantul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul București.

Cererea de revizuire: Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a IV-a la data de 24 noiembrie 2023 sub nr. x/2023, revizuentul B. a formulat, în contradictoriu cu intimații Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul București, revizuire împotriva deciziei civile nr. 1388 din 12 octombrie 2005, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă în dosarul nr. x/2004, prin care a solicitat obligarea pârâților la plata integrală a despăgubirilor solicitate de autorul său, respectiv suma de 975.000 RON (RON), actualizată cu rata de inflație și dobânda legală până la data efectivă a plății.

Soluția pronunțată cu privire la cererea de revizuire: Prin decizia civilă nr. 104 A din 30 ianuarie 2024, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a respins ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de revizuentul B., împotriva deciziei civile nr. 1388 din 12 octombrie 2022, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IV- a civilă, în contradictoriu cu intimații Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și Parchetul de pe lângă Tribunalul București.

Calea de atac exercitată în cauză: Împotriva deciziei civile nr. 104 A din 30 ianuarie 2024, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a formulat recurs, revizuentul B..

Înregistrarea recursului la Înalta Curte de Casație si Justiție: Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă la 14 martie 2024 și a fost repartizat aleatoriu completului de filtru nr. 5. Prin rezoluție s-a fixat termen pentru judecarea recursului în ședință publică la 11 iunie 2024.

Motivele de recurs: Prin prezentul demers judiciar, recurentul-revizuent B. a criticat nelegalitatea deciziei civile nr. 104 A din 30 ianuarie 2024, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, invocând prevederile art. 304 pct. 5, 8 și 9 din vechiul C. proc. civ., prin raportare la dispozițiile art. 6 alin. (1) și art. 13 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și a solicitat în conformitate cu dispozițiile art. 312 alin. (3) (5) și art. 313 din vechiul C. proc. civ., casarea hotărârii recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare Curții de Apel București. Cu privire la primul motiv de casare invocat de recurent, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 5 vechiul C. proc. civ., potrivit cu care instanța, prin hotărârea dată, a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. (2) C. proc. civ., s-a învederat că prin decizia recurată Curtea de Apel București a încălcat norme procedurale și a omis să analizeze unele dintre temeiurile deduse judecății, atunci când a soluționat o cerere întemeiată atât pe dispozițiile de drept intern, cât și pe dispozițiile convenționale - art. 5, 6 și 50 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Excluderea din sfera de analiză a acțiunii a prevederilor art. 5, 6 și 13 CEDO, care fuseseră invocate alături de art. 322 C. proc. civ. și art. 504 C. proc. pen., echivalează, în opinia recurentului, cu încălcarea însăși a substanței dreptului de acces la un tribunal garantat de art. 6 combinat cu art. 13 al Convenției Europene a Drepturilor Omului care reglementează dreptul la un recurs efectiv. S-a mai arătat că prin încălcarea principiilor enunțate și prin neexaminarea integrală a capetelor de cerere și a temeiurilor juridice distincte cu care a fost învestită, atunci când a respins cererea de revizuire a hotărârii având ca obiect acordarea daunelor materiale și morale, pentru un prejudiciu constând în eroare judiciară în cazul luării măsurii preventive pe nedrept, respectiv trimiterea în judecată pe nedrept în cauza penală nr. 629/P/1997 a Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție, prima instanță a ignorat complet necesitatea analizării temeiurilor convenționale cu care fusese învestită atât de autor cât și de recurentul-revizuent. În continuare, în susținerea motivului de casare invocat, s-a mai precizat și că prima instanță nu putea să procedeze la soluționarea cauzei fără a analiza aceste temeiuri și a le da un răspuns adecvat, având în vedere temeiurile invocate în cererea cu care a fost învestită, dar și prin raportare la calitatea deținută de autorul revizuentului în cadrul Serviciului de Informații Externe, la raporturile cu această autoritate a statului și la protecțiile și garanțiile asumate de stat în ceea ce privește situația juridică și judiciară a personalului care a optat pentru servicii speciale în interesul statului. Pe de altă parte, instanța de apel a procedat la judecarea pricinii în condiții de încălcare a dreptului la apărare al revizuentului, care avea angajat un apărător cu autorizație de acces la informații Strict Secret. Au fost încălcate principiile egalității de tratament, al respectării dreptului la apărare și al contradictorialității, prevăzute sub sancțiunea nulității hotărârii, conform dispozițiilor art. 105 alin. (2) vechiul C. proc. civ., față de respingerea cererii apărătorului ales de acordare a unui nou termen, dată fiind imposibilitatea prezentării sale în cauză și a faptului că reprezenta unica persoană ce putea și trebuia să argumenteze și să clarifice instanței de revizuire elementele determinante (în sensul admisibilității revizuirii) incluse atât în înscrisurile doveditoare, cât și în Raportul de cercetare din 31 august 2022 prin care a fost efectuată cercetarea cu privire la presupusul incident de securitate semnalat de B.. Cu privire la cel de-al doilea motiv de casare invocate de recurent, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ. - instanța, interpretând greșit actul juridic dedus judecății, a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia - s-a învederat că înscrisurile doveditoare administrate cu ocazia judecării cererii de revizuire dovedesc calitatea autorului revizuentului de ofițer deplin acoperit, iar aceste înscrisuri nu se puteau afla la dispoziția autorului reclamantului la data judecății procesului inițial; sunt, prin urmare, criticabile considerentele deciziei recurate ce au apreciat că nu ar fi îndeplinită cerința ca înscrisurile să nu fi putut fi invocate în procesul în care s-a pronunțat hotărârea atacată, respectiv, că nu s-ar fi demonstrat împrejurarea excepțională, care să îl fi împiedicat pe autorul revizuentului să înfățișeze documente privind calitatea sa în cadrul procesului. Instanța de revizuire a decontextualizat, astfel, integral înscrisurile doveditoare și situația particulară a autorului său, schimbând natura de înscris aferent unor raporturi clasificate, nedisponibil și inutilizabil în afara Serviciului de Informații Externe, apreciind în mod nelegal că acestea ar avea natura, înțelesul și relevanța unor înscrisuri de drept comun, aferente raporturilor angajat/angajator. Cel de-al treilea motiv de casare invocat, întemeiat în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 9 vechiul C. proc. civ. - hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii - este fundamentat pe reținerea greșită a primei instanțe din revizuire, potrivit căreia ofițerul acoperit ar fi avut posibilitatea să-și divulge calitatea și să ceară administrarea de probe cu caracter strict secret. S-a mai arătat că, în acest sens, în mod greșit instanța a apreciat că "În realitate, revizuentul invocă argumente suplimentare în vederea acordării în integralitate a prejudiciului pe care l-ar fi suportat autorul său față de cel menționat în decizia nr. 4980/2004, argumente pe care însuși autorul său nu le-a invocat, deși putea să procedeze într-o asemenea manieră". În continuare, recurentul a subliniat că situația din cauză fundamentează teza reținerii înscrisurilor de către partea potrivnică, chiar dincolo de incidența cadrului legal, impunându-se a se analiza teza privind incidența unei împrejurări mai presus de voința părților. S-a mai învederat că ceea ce s-a avut în vedere în soluția vizată de revizuire, era acordarea integrală a reparațiilor pentru daunele morale suportate reprezentând "preț al suferinței", în care se înscrie și suferința pricinuită în calitate de cadru militar acoperit, cunoscută de partea adversă. Numai ulterior decesului autorului revizuentului și în condițiile obținerii pe cale judiciară a înscrisurilor ce îndeplinesc integral condițiile de admisibilitate specifice revizuirii formulate, se poate constata incidența spectrului de obligații, garanții și protecții datorate, în raport de care trebuie analizat caracterul nelegal al arestului preventiv la care a fost supus autorul revizuentului, știind că este nevinovat, astfel că în mod greșit nu a fost demonstrată o împrejurare excepțională, care să îl fi împiedicat pe autorul revizuentului să înfățișeze documente privind calitatea sa în cadrul procesului și astfel să invoce un prejudiciu suplimentar. Conform Legii nr. 182/2002 și H.G. nr. 585/2002, faptele nu puteau fi invocate ori dovedite de parte pe parcursul procesului, clasificarea - menținută și în prezent - a înscrisurilor ori deconspirarea ofițerului deplin acoperit conducând la crearea unei imposibilități legale autorului recurentului de indicare si probare a calității militare în care a fost preiudiciat prin arestul preventiv nelegal. Recurentul a subliniat că susținerea sa cu privire la faptul că hotărârea recurată este lipsită de temei legal ori este dată cu încălcarea legii, reiese și din argumentul eronat al instanței, potrivit căruia instanța civilă care a pronunțat decizia atacată era formată din judecători autorizați ORNISS, care puteau administra înscrisuri clasificate secret de stat solicitându-le, eventual, Serviciului de Informații Externe la cererea lui A., prin care să se dovedească raporturile cu ofițerul deplin acoperit, precum și faptul că SIE dispunea de cadrul legal necesar pentru a confirma susținerile și înainta înscrisuri în dovedirea acestei teze probatorii a ofițerului deplin acoperit, întrucât pentru perioada de referință în cauză - între aprilie 2004 (când a fost formulată cererea de chemare în judecată) și octombrie 2005 (când a fost pronunțată decizia atacată), prevederile Legii nr. 182/2002 nu fuseseră modificate pentru a include judecătorii și procurorii în categoria prevăzută de art. 7 alin. (4) a persoanelor pentru care accesul la informații clasificate ce constituie secret de stat este garantat, nu fusese adoptată nici hotărârea nr. 140 din 6 februarie 2014 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii pentru aprobarea Regulamentului privind accesul judecătorilor, procurorilor și magistraților asistenți ai Înaltei Curți de Casație și Justiție la informații clasificate secret de stat și secret de serviciu, fiind în vigoare obligativitatea obținerii de către judecători a unui certificate de Securitate ORNISS. În cadrul recursului, recurentul a invocat și excepția de nelegalitate a actelor administrative cu caracter individual reprezentate de Ordinului M.P./02533 din 13.03.1997 de punere la dispoziție și a Ordinului M.P./02619 din 10.07.1997 de trecere în rezervă, prin care s-a dispus punerea la dispoziție și, respectiv, trecerea în rezervă a autorului recurentului. În continuare, a arătat că autorului său nu i-a fost niciodată comunicat actul administrativ de trecere în rezervă din 10.07.1997, cu indicarea modului de contestare și a organului competent, cu atât mai mult cu cât la data emiterii ordinului nelegal de trecere în rezervă, se afla în stare de arest preventiv, între 9.07.1997-07.08.1997. Cum rezultă din memoriul de contestare formulat de A. la 26.08.2013 și înregistrat de pârâta SIE sub nr. x/09.09.2013, acesta a transmis verbal că înțelege să conteste trecerea în rezervă, arătând că este complet nevinovat de totalitatea acuzațiilor aduse. În plus, față de dispozițiile incluse în Statutul cadrelor militare, revizuentul a arătat că dispozițiile Legii nr. 80/1995, în vigoare în perioada de interes, prevedea în cazul cadrelor militare pentru care s-a început urmărirea penală, că operează suspendarea lor din funcție cât se află în arest preventiv. A concluzionat revizuentul că prin urmare, când a fost emis ordinul de dispoziție, singura măsură ce putea fi luată de Serviciul Român de Informații față de A. era nu aceea de punere la dispoziție, ci de suspendare din funcție până la soluționarea cauzei. Ca atare, Ordinul M.P./02533 din 13.03.1997 de punere la dispoziție și a Ordinul M.P./02619 din 10.07.1997 de trecere în rezervă apar ca fiind nemotivate, necomunicate și ilegale, fiind deci, lovite de nulitate, fapt ce impune admiterea excepției invocate cu efectul neluării în considerare a actelor administrative individuale cu ocazia soluționării litigiului ce face obiectul prezentei cauze. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție: Analizând motivele de recurs invocate, Înalt Curte constată următoarele: În ceea ce privește criticile formulate din perspectiva motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ. 1865, acestea vor fi înlăturate. Recurentul invocă, în primul rând, omisiunea primei instanțe de a verifica unele dintre temeiurile deduse judecății, excluzând din sfera analizei prevederile art. 5, 6 și 13 CEDO, care fuseseră invocate alături de art. 322 C. proc. civ. și art. 504 C. proc. pen. în susținerea cererii de revizuire. Critica va fi înlăturată, întrucât ceea ce prima instanță era datoare să facă era să analizeze efectiv raționamentul juridic concret propus și încadrat de petent ca motiv de revizuire - respectiv, cel constând în descoperirea unui înscris nou, reținut de partea potrivnică și care nu a putut fi prezentat în procesul în care s-a pronunțat hotărârea atacată - ceea ce nu presupunea în mod necesar indicarea și analiza explicită a fiecărui text legal sau convențional la care partea a făcut referire ca temei de drept, fiind suficient a se răspunde argumentului propriu-zis; or, o astfel de analiză a raționamentului dedus judecății a fost făcută de curtea de apel, astfel că lipsa unei referiri explicite și punctuale la niște temeiuri de drept ce postulează niște reguli de principiu nu echivalează cu neanalizarea completă a cererii de revizuire. Pe de altă parte, se invocă încălcarea dreptului la apărare, față de respingerea cererii apărătorului ales de acordare a unui nou termen, dată fiind imposibilitatea prezentării sale în cauză și a faptului că reprezenta unica persoană ce putea să instanței de revizuire elementele determinante incluse în înscrisurile doveditoare. Critica nu este fondată, soluția primei instanțe de a trece la judecată în absența avocatului fiind justificată atâta timp cât cererea de amânare a cauzei nu a fost însoțită de probe care să dovedească realitatea motivului pentru care s-a cerut amânarea - probă ce trebuie făcută odată cu cererea de amânare, iar nu după soluționarea ei, cum sugerează recurentul -, iar partea fusese citată cu aproape două luni înainte de termen, având posibilitatea de a lua măsurile necesare pentru a-și asigura asistența juridică la data judecății. Vor fi înlăturate și criticile formulate din perspectiva art. 304 pct. 8 C. proc. civ. 1865, constând în aceea că în mod greșit decizia recurată a apreciat că nu ar fi îndeplinită cerința ca înscrisurile să nu fi putut fi invocate în procesul în care s-a pronunțat hotărârea atacată, respectiv că nu s-ar fi demonstrat împrejurarea excepțională care să îl fi împiedicat pe autorul revizuentului să înfățișeze documente privind calitatea sa în cadrul procesului; prima instanță a schimbat, astfel, natura de înscris aferent unor raporturi clasificate, nedisponibil și inutilizabil în afara Serviciului de Informații Externe, a înscrisurilor noi invocate prin cererea de revizuire, apreciind în mod nelegal că acestea ar avea natura, înțelesul și relevanța unor înscrisuri de drept comun, aferente raporturilor angajat/angajator. Astfel, este adevărat că prima instanță face o afirmație hazardată și neargumentată atunci când afirmă că "nu a fost demonstrată o împrejurare excepțională, care să îl fi împiedicat pe autorul revizuentului să înfățișeze documente privind calitatea sa", cu referire la înscrisurile care ar proba calitatea de ofițer acoperit în cadrul serviciilor de informații, întrucât însuși caracterul clasificat al documentelor este de natură să genereze necesitatea unor verificări suplimentare cu privire la posibilitatea de a fi fost cunoscute/utilizate în procesul în care a fost pronunțată hotărârea a cărei revizuire se cere - în măsura în care s-ar constata că afirmațiile revizuentului bazate pe aceste înscrisuri ar fi relevante într-o revizuire. Cu toate acestea, critica nu poate fi primită din perspectiva cazului de casare prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ. 1865 - instanța, interpretând greșit actul juridic dedus judecății, a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia - care nu se referă la natura unui înscris ca mijloc de dovadă (instrumentum probationis), ci la modul în care a fost calificat și interpretat un act juridic ca manifestare de voință (negotium juris). Criticile formulate pot fi înscrise, însă, în motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., urmând a i se răspunde, alături de celelalte critici invocate, în cadrul analizei dedicate acestui motiv. Cu privire cel de-al treilea motiv de casare invocat, respectiv art. 304 pct. 9 vechiul C. proc. civ. - hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii - acesta mai este fundamentat de recurent și pe reținerea greșită a primei instanțe, potrivit căreia ofițerul acoperit ar fi avut posibilitatea să-și divulge calitatea și să ceară administrarea de probe cu caracter strict secret. S-a mai arătat că, în acest sens, în mod greșit instanța a apreciat că "În realitate, revizuentul invocă argumente suplimentare în vederea acordării în integralitate a prejudiciului pe care l-ar fi suportat autorul său față de cel menționat în decizia nr. 4980/2004, argumente pe care însuși autorul său nu le-a invocat, deși putea să procedeze într-o asemenea manieră". Recurentul susține că, potrivit Legii nr. 182/2002 și H.G. nr. 585/2002, aceste fapte nu puteau fi invocate ori dovedite de parte pe parcursul procesului, clasificarea - menținută și în prezent - a înscrisurilor ori deconspirarea ofițerului deplin acoperit conducând la crearea unei imposibilități legale autorului recurentului de indicare si probare a calității militare în care a fost prejudiciat prin arestul preventiv nelegal. Se arată că faptul că hotărârea recurată este lipsită de temei legal ori este dată cu încălcarea legii reiese și din aceea că instanța civilă care a pronunțat decizia a cărei revizuire se cere nu putea fi formată din judecători autorizați ORNISS, care să fi putut administra înscrisuri clasificate secret de stat întrucât pentru perioada de referință în cauză - între aprilie 2004 (când a fost formulată cererea de chemare în judecată) și octombrie 2005 (când a fost pronunțată decizia atacată), prevederile Legii nr. 182/2002 nu fuseseră încă modificate pentru a include judecătorii și procurorii în categoria prevăzută de art. 7 alin (4) a persoanelor pentru care accesul la informații clasificate ce constituie secret de stat este garantat și nu fusese încă adoptată hotărârea nr. 140 din 6 februarie 2014 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii pentru aprobarea Regulamentului privind accesul judecătorilor, procurorilor și magistraților asistenți ai Înaltei Curți de Casație și Justiție la informații clasificate secret de stat și secret de serviciu, fiind în vigoare obligativitatea obținerii de către judecători a unui certificat de Securitate ORNISS. În analiza corectei interpretări a legii de către prima instanță, Înalta Curte consideră că este important a relua argumentul esențial care stă la baza respingerii cererii de revizuire. Astfel, prima instanță a respins cererea de revizuire, în principal, nu atât din considerente legate de (ne)îndeplinirea de către înscrisurile invocate a cerințelor prevăzute de dispozițiile art. 322 pct. 5 C. proc. civ. 1865 pentru înscrisurile noi ce pot justifica revizuirea unei hotărâri definitive, ci pentru că cererea de revizuire "invocă argumente suplimentare în vederea acordării în integralitate a prejudiciului pe care l-ar fi suportat autorul său față de cel menționat în dosarul nr. x/2004, argumente pe care însuși autorul său nu le-a invocat (...)." Se reține că "nu este vorba despre înscrisuri noi care să probeze alegațiile făcute în cererea de chemare în judecată/cererea din apel, ci despre circumstanțe noi, invocate pentru prima dată în acest cadru procedural cu scopul de a repune în discuție condițiile răspunderii civile delictuale și întinderea despăgubirii pentru repararea prejudiciului." Prin urmare, nu atât chestiunea noutății sau imposibilitatea invocării în procesul de fond a înscrisurilor invocate în cererea de revizuire au fost problemele pe care le-a identificat prima instanță atunci când a respins ca inadmisibilă cererea de revizuire, ci însăși linia argumentativă a acesteia, care tindea spre o rejudecare a cererii inițiale în alte coordonate decât cele în care fusese formulată. Soluția primei instanțe este corectă. Într-adevăr, atunci când revizuentul a cerut revizuirea hotărârii din apel în baza unor înscrisuri noi, el nu a invocat înscrisurile noi pentru a aduce probe suplimentare, imposibil de utilizat la momentul judecății apelului, prin care să dovedească prejudiciul moral suferit în componentele deduse judecății în cererea de chemare în judecată inițială, ci pentru a invoca existența unor alte componente ale prejudiciului moral decât cele indicate în acțiune, care nu fuseseră deduse judecății - respectiv, suferințe decurgând din calitatea sa de ofițer acoperit la momentul procesului penal. Practic, ceea ce urmărește revizuentul este nu rejudecarea aceleiași cereri în baza unor probe noi, ce nu au putut fi cunoscute/utilizate la momentul judecății în fond, ci rejudecarea dosarului prin modificarea cadrului procesual, respectiv prin extinderea cauzei - causa debendi - la temeiuri noi, neinvocate prin acțiune, ceea ce este inadmisibil pe calea revizuirii. Cu alte cuvinte, ceea ce face inadmisibilă revizuirea e faptul că se invocă nu atât înscrisuri noi, cât temeiuri factuale noi pentru pretenția dedusă judecății. Pentru prejudicii morale diferite de cele invocate prin acțiune sau decurgând din temeiuri diferite, calea nu este aceea a revizuirii unei hotărâri în scopul schimbării/extinderii cadrului procesual (a cauzei), ci, eventual, o acțiune nouă - cu toate implicațiile legate de termenul de prescripție și de justificarea unor eventuale motive temeinice de repunere în termen. Așadar, independent de o analiză în concret a înscrisurilor noi de care se prevalează partea, cererea de revizuire este inadmisibilă prin prisma a ceea ce se solicită - rejudecarea cauzei pe temeiuri noi. Această cauză de inadmisibilitate face inutilă cercetarea celorlalte critici invocate prin cererea de recurs cu privire la greșita aplicare a legii în privința calificării naturii înscrisurilor ca fiind clasificate ori a imposibilității părții de a invoca aceste înscrisuri în timpul procesului de fond or de condițiile în care ar fi putut fi acestea administrate în epocă în fața judecătorilor. În secundar, este de observat inclusiv că, în cazul revizuirii pentru înscrisuri noi, este necesar ca acestea să fie apte a conduce la o soluție diferită; or, revizuentul nu a argumentat în concret de ce o soluție de admitere în parte a acțiunii autorului său și de acordare parțială a despăgubirilor pentru daunele morale cauzate prin arestarea nelegală a acestuia, constând în suferințe pe planul sănătății, pe cel moral, social și profesional, lezarea demnității, onoarei, reputației ar fi fost afectată și schimbată prin probarea calității de ofițer acoperit. Nu e suficientă simpla afirmație că aflarea calității de ofițer acoperit a reclamantului și a înscrisurilor doveditoare ar fi de natură a schimba soluția în judecată, ci e nevoie să se și argumenteze în ce mod acest element o afectează în concret și duce la o concluzie diferită de cea a instanțelor de fond. Chiar acceptând că susținerile referitoare la calitatea de ofițer acoperit sunt reale, revizuentul trebuia să argumenteze în ce fel această calitate ar fi generat un prejudiciu moral suplimentar; în cererea de revizuire sunt reluate susținerile referitoare la caracterul nedrept și traumatic al procesului penal și al măsurilor preventive luate împotriva unei persoane nevinovate - aspecte care, de altfel, au și justificat admiterea acțiunii și acordarea parțială a despăgubirilor de către instanțele de fond - însă nu rezultă cum anume calitatea suplimentară, necunoscută instanțelor, de ofițer acoperit ar fi făcut ca prejudiciul moral să fie și mai mare decât oricum a fost recunoscut cu prilejul judecății. Simplul element nou apărut - acceptând că ar fi real - nu prezumă în sine un astfel de prejudiciu moral suplimentar, fără un argument concret, plauzibil, expus de parte, care să justifice o atare concluzie. În ceea ce privește excepția de nelegalitate a Ordinului M.P./02533 din 13.03.1997 de punere la dispoziție și a Ordinului M.P./02619 din 10.07.1997 de trecere în rezervă a autorului revizuentului, se constată că legalitatea sau nelegalitatea acestora nu e de natură să influențeze soluția dată revizuirii, în raport de motivele de inadmisibilitate arătate mai sus, astfel încât excepția va fi respinsă, întrucât, potrivit art. 4 din Legea nr. 554/2024, instanța este competentă să o legalitatea actului administrativ atacat pe această cale doar atunci când constată că de actul administrativ cu caracter individual depinde soluționarea litigiului (în speță, a revizuirii), ceea ce nu e cazul în situația de față. Inadmisibilitatea revizuirii e generată de cauze exterioare înscrisurilor, respectiv de împrejurarea că se tinde la schimbarea cauzei acțiunii inițiale, ceea ce face nerelevantă chestiunea legalității celor două acte contestate.