ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1905/2021

Ședința publică din data de 30 septembrie 2021

Asupra recursului dedus judecății, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei.

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a IV-a civilă la 24 aprilie 2018, reclamantul A. a solicitat obligarea pârâtului Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice la plata sumei de 35.000 RON pentru executarea pedepsei privative de liberate în condiții necorespunzătoare și a sumei de 35.000 RON pentru deplasarea/transportul la sediul instanțelor judecătorești și cazarea necorespunzătoare în penitenciar.

Prin sentința nr. 813 din 22 aprilie 2019, Tribunalul București, secția a IV-a civilă a respins acțiunea, ca neîntemeiată.

Prin decizia nr. 858 din 23 iulie 2020, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a admis apelul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței nr. 813 din 22 aprilie 2019, pronunțate de Tribunalul București, secția a IV-a civilă, în contradictoriu cu intimatul-pârât Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice; a anulat sentința apelată și, pe fond, a respins acțiunea, ca neîntemeiată.

Astfel cum rezultă din încheierea e dezbateri din 10 iulie 2020, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă s-a considerat învestită cu soluționarea unei cereri în materia răspunderii civile delictuale pentru condiții necorespunzătoare de detenție.

Împotriva deciziei nr. 858 din 23 iulie 2020, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, în temeiul art. 4, 5, 6, 7 și 8 din C. proc. civ. a declarat recurs reclamantul.

În cuprinsul cererii de recurs, recurentul a susținut nelegalitatea hotărârii prin prisma faptului că instanța a judecat cauza în lipsa recurentului, deși a fost înștiințată că acesta dorește să se apere personal. Arată că instanța a speculat cu intenție lipsa sa de la dezbateri, întocmai ca instanța de fond, ignorând principiile esențiale ale procesului civil, precum cel al aflării adevărului.

Apreciază că refuzul completului de judecată de a acorda termen justificat și soluționarea cauzei în regim de urgență, în vacanța judecătorească, în perioada de vârf a pandemiei în lipsa reclamantului nu au suport legal, constituind o chestiune de ordine publică ce are drept consecință nulitatea hotărârii.

Arată că, în preambulul deciziei recurate, Curtea a făcut o apreciere/încadrare a susținerilor recurentului la adresa judecătorului de fond, calificându-le ca fiind lipsite de respect, însă ulterior a constatat că tribunalul a depășit limitele investirii și nu a soluționat cererea dedusă judecății.

Învederează că instanța de apel nu a motivat necesitatea reținerii spre judecare a cauzei și refuzul de a da curs cererii recurentului de trimitere a pricinii spre rejudecare, situație în raport de care recurentul apreciază că a fost lipsit de dreptul de a beneficia de cele trei grade de jurisdicție.

Arată că în decizia recurată nu s-a făcut referire la conținutul hotărârii de liberare condiționată, esențială în soluționarea cauzei, instanța limitându-se la efectuarea unor calcule aritmetice și raportându-se la data de 24 decembrie 2019, care nu are legătură cu cauza. Susține că nu a beneficiat de compensație prin recursul compensatoriu, cum greșit a menționat curtea de apel, întrucât legea care reglementează recursul compensatoriu a fost pusă în practică în anul 2017, după pronunțarea hotărârii de liberare condiționată.

Intimatul-pârât nu a depus întâmpinare.

Raportul de admisibilitate în principiu a recursului întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților, iar prin încheierea din 17 iunie 2021, completul de filtru a admis în principiu recursul și a fixat termen de judecată la 30 septembrie 2021, în ședință publică, cu citarea părților.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate și prin raportare la actele și lucrările dosarului și la dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat este fondat pentru considerentele ce urmează să fie expuse.

Criticile formulate de recurent pot fi încadrate în dispozițiile art. 488 pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ., invocarea pct. 4 și 7 ale art. 488 C. proc. civ. fiind pur formală, întrucât recurentul nu a dezvoltat aspecte subsumate acestor motive de recurs.

În ceea ce privește dispozițiile art. 488 pct. 5 C. proc. civ., acesta susține că instanța a judecat cauza în absența sa, în vacanța judecătorească refuzând acordarea unui termen și ignorând principiile esențiale ale procesului civil, precum cel al aflării adevărului.

Critica este nefondată.

Astfel, instanța de apel a reținut că reclamantul a formulat 4 cereri de amânare, deși amânarea pentru lipsă de apărare este o măsură ce poate fi acordată doar excepțional și trebuie să fie neimputabilă reclamantului (art. 222 C. proc. civ.), condiție care nu mai putea fi considerată îndeplinită la termenul de dezbateri la care Curtea a amânat din oficiu pronunțarea pentru a se depune concluzii scrise, posibilitate de care apelantul nu a uzat.

Prin urmare, nu se poate reține încălcarea vreunuia dintre principiile ce guvernează procesul civil, regulile de procedură fiind corect aplicate de instanța de apel.

Recurentul critică, în baza art. 488 pct. 6 C. proc. civ., atât nemotivarea soluției de casare cu trimitere, cât și motivarea necorespunzătoare a soluției de respingere pe fond a acțiunii, după anularea sentinței și reținerea cauzei spre rejudecare în apel, considerând că instanța de apel nu s-a raportat la conținutul hotărârii de liberare condiționată, din care rezultă fără echivoc faptul că nu a beneficiat de dispozițiile favorabile din legea recursului compensatoriu.

Referitor la primul aspect criticat, se constată că instanța de apel a anulat hotărârea de primă instanță pe motiv că, deși reclamantul și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 55

1

din Legea nr. 254/2013, modificată prin Legea nr. 169/2017, solicitând plata unor despăgubiri pentru condițiile necorespunzătoare de detenție și nu pentru privarea nelegală de libertate, tribunalul a analizat cererea din perspectiva prevederilor art. 538 - 539 C. proc. civ..penală și a reținut cauza spre rejudecarea fondului.

Recurentul a susținut că instanța nu ar fi motivat decizia de reținere spre rejudecare a cauzei, însă textul de lege aplicabil în cazul anulării hotărârii de primă instanță este clar și neechivoc, și nu necesită un raționament al instanței inserat în conținutul deciziei. Astfel instanța de apel a făcut aplicarea dispozițiilor art. 480 alin. (6) C. proc. civ., menționat în considerentele hotărârii, text de lege în care a încadrat măsura dispusă, având în vedere că nu erau îndeplinite cumulativ condițiile reglementate de art. 480 alin. (3) C. proc. civ. care ar fi permis trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe.

Recurentul critică și motivarea necorespunzătoare a deciziei pe fondul pretențiilor sale, considerând că instanța de apel trebuia să țină cont de conținutul hotărârii judecătorești de liberare condiționată și nu de o adresă emisă, pe cale administrativă, de Administrația penitenciarului.

Referitor la cele susținute, Înalta Curte reține că, procedând la rejudecarea fondului, instanța de apel a constatat că, din adresa emisă la 5.03.2020 de Penitenciarul București - Jilava, rezultă că reclamantul a executat pedeapsa privativă de libertate din data de 10.06.2015 până la data liberării condiționate (26.10.2017), pedeapsa expirând la 24.12.2019. Potrivit acestei adrese: "Susnumitul a executat în condiții necorespunzătoare în perioada 10.06.2015 (data arestării și încarcerării) până la data de 26.10.2017 (data punerii în libertate) un număr de 868 de zile, pentru care i-au fost considerate ca executate suplimentar ca măsură compensatorie conform Lg. 169/2017 un număr de 168 de zile rămânând un rest de 28 zile care nu au putut fi valorificate".

Cum potrivit art. 55

1

din Legea executării pedepselor nr. 254/2013, introdus în anul 2017, nu este permis cumulul prevăzut de norma specială, constând, practic, într-o reducere a perioadei executate efectiv, ca o compensație în natură pentru condițiile necorespunzătoare de detenție, cu despăgubirile bănești, instanța de apel a concluzionat că reclamantul a beneficiat de o scădere substanțială de pedeapsă, de 168 de zile (aproximativ 5 luni și jumătate), ceea ce reprezintă o reparație în natură cu totul suficientă pentru prejudiciul de orice natură suferit prin executarea pedepsei în condițiile necorespunzătoare definite de lege, de altfel ulterior unei perioade substanțiale de detenție (respectiv în 2017).

Reclamantul a susținut că motivarea nu corespunde situației reale întrucât nu a beneficiat de recursul compensatoriu, executând efectiv fracțiunea din pedeapsă cerută de lege pentru liberarea condiționată.

Critica este fondată prin prisma motivelor de recurs reglementate de dispozițiile art. 488 pct. 6 și 8 C. proc. civ.

Astfel, pentru a concluziona că beneficiul recursului compensatoriu i-a fost aplicat efectiv reclamantului, instanța de apel s-a raportat exclusiv la conținutul adresei emise de penitenciar, fără a corobora aceste relații cu considerentele hotărârii judecătorești prin care s-a dispus liberarea condiționată.

Acest demers este important pentru a se stabili modalitatea de valorificare, în cazul recurentului, a dispozițiilor art. 55

1

alin. (1) din Legea 254/2013 modificată și completată, respectiv dacă acestea s-au aplicat la pedeapsa efectiv executată la momentul liberării condiționate sau s-a avut în vedere restul de pedeapsă rămas neexecutat.

Astfel, potrivit art. 55

1

alin. (1) din Legea nr. 169 din 14 iulie 2017 pentru modificarea și completarea Legii nr. 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, publicată în Monitorul Oficial nr. 571 din 18 iulie 2017, compensarea în cazul cazării în condiții necorespunzătoare se face la calcularea pedepsei executate efectiv indiferent de regimul de executare a pedepsei, când, pentru fiecare perioadă de 30 de zile executate în condiții necorespunzătoare, se consideră executate, suplimentar, 6 zile din pedeapsa aplicată.

Potrivit alin. (6) al art. 55

1

, dispozițiile prezentului articol nu se aplică în cazul în care persoana a fost despăgubită pentru condiții necorespunzătoare de detenție, prin hotărâri definitive ale instanțelor naționale sau ale Curții Europene a Drepturilor Omului, pentru perioada pentru care s-au acordat despăgubiri și a fost transferată sau mutată într-un spațiu de detenție având condiții necorespunzătoare.

În cauză, recurentul a susținut că a executat efectiv fracțiunea de pedeapsă prevăzută de lege pentru liberarea condiționată astfel că, la momentul punerii în libertate, nu a beneficiat de zile suplimentare considerate a fi fost executate, astfel cum rezultă și din hotărârea prin care s-a dispus liberarea condiționată.

Potrivit adresei emise de Penitenciarul București Jilava acesta a executat 868 zile în condiții considerate necorespunzătoare pentru care i-au fost considerate ca executate suplimentar ca măsură compensatorie 168 zile, rămânând un rest de 28 de zile ce nu au putut fi valorificate. Aceste aspecte însă nu se coroborează cu mențiunile din cuprinsul deciziei penale nr. 591/C/26.10.2017 a Tribunalului Ilfov, secția Penală, care a respins contestația împotriva sentinței prin care s-a dispus eliberarea condiționată, în care se menționează că reclamantul a executat efectiv până la data de 10.08.2017, 793 zile de închisoare, cu mult peste fracția obligatorie de 609 zile. Nu rezultă din conținutul acestei hotărâri faptul că acestuia i s-au aplicat la momentul dispunerii liberării condiționate beneficiile rezultate din recursul compensatoriu.

Prin urmare, față de relațiile depuse la dosar de Administrația Penitenciarului, este posibil ca reclamantul să fi valorificat doar scriptic beneficiul acordat de legea recursului compensatoriu, prin recalcularea părții "efectiv executate" și scăderea corespunzătoare a acesteia din perioada rămasă neexecutată din pedeapsă.

Posibilitatea interpretării în acest sens a textului de lege a fost confirmată și prin Decizia nr. 7/28.08.2018 a Înaltei Curți de Casație și Justiție-Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, potrivit căreia aplicarea dispozițiilor art. 55

1

din Legea nr. 254/2013 poate avea ca efect micșorarea restului rămas neexecutat din pedeapsa anterioară, în cazul în care se impune determinarea restului de pedeapsă rămas neexecutat în vederea aplicării tratamentului sancționator de la art. 104 alin. (2) coroborat cu art. 43 alin. (1) din C. pen., pentru inculpatul ce a fost liberat condiționat anterior intrării în vigoare a Legii nr. 169/2017.

Însă, potrivit dispozițiilor Deciziei Curții Constituționale nr. 242/8 aprilie 2021, publicată în Monitorul Oficial nr. 677/8 iulie 2021, care a admis excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 55

1

din Legea nr. 254/2013 în interpretarea dată prin Decizia nr. 7 din 26 aprilie 2018, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, scopul legii este instituirea "unui mecanism de calculare a pedepsei executate efectiv în cazul plasării persoanei condamnate în condiții necorespunzătoare de cazare, mecanism aplicabil în cazul analizării condițiilor de acordare a liberării condiționate (par. 62)."

Prin urmare, o soluționare judicioasă a cauzei impunea a se verifica dacă, recurentului, aflat încă în executarea pedepsei la momentul la care a intrat în vigoare legea recursului compensatoriu, i s-a aplicat efectiv, la momentul liberării condiționate, beneficiul recursului compensatoriu prin luarea în considerare și a fracțiunii considerate executate, după modul de calcul stabilit prin lege sau a fost luată în considerare exclusiv perioada efectiv executată.

În acest ultim caz, având în vedere că instanța de apel a motivat soluția doar prin prisma considerentului că reclamantul ar fi beneficiat de recursul compensatoriu, ceea ce ar constitui un fine de neprimire al cererii de chemare în judecată, urmează a se analiza, în aplicarea dispozițiilor art. 55

1

din Legea nr. 254/2013, în limitele astfel cum au fost stabilite prin Decizia Curții Constituționale nr. 242/8 aprilie 2021, în ce măsură scopul legii a fost atins și dacă reclamantul a beneficiat de un remediu efectiv pentru condițiile de cazare necorespunzătoare.

În măsura în care, la momentul liberării condiționate, acesta nu a beneficiat efectiv de dispozițiile recursului compensatoriu, atunci instanța urmează a verifica condițiile prevăzute de lege pentru acordarea despăgubirilor în circumstanțele pretinse, asupra cărora urmează a se administra dovezile necesare.

În consecință, Înalta Curte va admite recursul în baza art. 488 pct. 6 și 8 C. proc. civ. și, în baza art. 496 C. proc. civ. va casa decizia recurată și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 858A din 23 iulie 2020, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă.

Casează decizia recurată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 30 septembrie 2021.