ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2742/2010

Asupra contestației în anulare de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Circumstanțele cauzei Prin acțiunea înregistrată la data de 25 mai 2008, pe rolul Curții de Apel Suceava, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, reclamantul C.B. a solicitat în contradictoriu cu pârâtele A.N.A.F. și D.G.F.P. Suceava, obligarea acestora la achitarea sumei de 52.000 RON actualizată, reprezentând contravaloarea stimulentelor pentru perioada ianuarie - august 2006. În motivarea acțiunii reclamantul a arătat că funcționează ca director executiv adjunct în cadrul celei de-a doua autorități pârâte, coordonând activitatea de inspecție fiscală și că nu a beneficiat de aceste stimulente, de care a beneficiat celălalt director, care a desfășurat aceeași activitate.

Prin sentința nr. 94 din 30 aprilie 2009, Curtea de Apel Suceava a respins ca nefondată acțiunea formulată de reclamantul C.B. Pentru a hotărî astfel, Curtea a reținut, în esență, că salarizarea funcționarilor publici se face conform dispozițiilor art. 21 alin. (1) din O.G. nr. 2/2006 care prevăd că „autoritățile publice pot acorda stimulentele funcționarilor publici, în limitele prevăzute de dispozițiile legale în vigoare". Prin urmare, acordarea stimulentelor este facultativă și nu o obligație a autorității publice față de angajat. Împotriva sentinței pronunțată de instanța de fond a declarat recurs reclamantul C.B., criticând-o ca nelegală și netemeinică, întrucât a fost pronunțată cu greșita aplicare a legii și fără să fie avute în vedere probele administrate.

2. Decizia ce formează obiectul contestației în anulare Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, prin decizia nr. 4886 din 5 noiembrie 2009 a respins recursul declarat de C.B. împotriva sentinței nr. 94 din 30 aprilie 2009 a Curții de Apel Suceava, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Pentru a se pronunța astfel, instanța de recurs a reținut în esență că salarizarea funcționarilor publici se face conform dispozițiilor O.G. nr. 2/2006 care prevăd că instituțiile publice care au dreptul la a constitui un fond de stimulente conform legii pot acorda stimulente funcționarilor publici în limitele prevederilor legale în vigoare iar interpretarea acestor norme este în sensul că acordarea stimulentelor este o facultate a autorităților publice și nu o obligație față de funcționarul public, acestea fiind stabilite nominal și repartizate în funcție de îndeplinirea unor criterii.

3. Motivele și temeiul juridic al contestației în anulare promovată Împotriva acestei decizii a formulat contestație în anulare C.B. Invocând în drept prevederile art. 318 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., vizând omisiunea instanței de recurs de a cerceta vreunul dintre motivele de modificare sau de casare prezentate, contestatorul a susținut că, în cauza sa, nu au fost cercetate motivele de casare a sentinței nr. 94 din 30 aprilie 2009. În esență, contestatorul reluând argumentele pentru care a solicitat, prin cererea de recurs casarea sentinței atacate, a arătat următoarele: - Legea nr. 188/1999 – art. 31 alin. (2) prevede că funcționarii publici beneficiază de prime și alte drepturi salariale, criteriile de repartizare a stimulentelor fiind cele definite în H.G.

nr. 154/1997; - fișa a de evaluare profesională indică obținerea notei finale de 4,64, față de cea maximă de 5; - suma ce i se cuvenea cu titlu de stimulente, urmare a îndeplinirii criteriilor a fost repartizată injust altor persoane, caracterul facultativ derivând doar din aspectul privind repartizarea stimulentelor, funcție de îndeplinirea strictă a criteriilor; - instanța de recurs nu a examinat propriu-zis actele și probele dosarului, decizia dată fiind pronunțată cu încălcarea prevederilor art. 261 alin. (1) pct. 5, potrivit cu care se impune prezentarea motivelor de fapt și de drept care au format convingerea instanței, ceea ce în speță nu s-a realizat. 4. Considerentele și soluția asupra contestației în anulare Contestația în anulare de față, urmează a fi respinsă ca neîntemeiată, în raport de temeiul de drept invocat și raportat la motivele înfățișate de contestator.

Potrivit art. 318 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., contestația în anulare specială poate fi exercitată numai dacă instanța de recurs a omis să analizeze un motiv de casare sau de modificare cu care a fost învestită. Înalta Curte apreciază că, raportat la exigența textului de lege arătat, contestația în anulare de față nu poate fi primită, în primul rând datorită modalității în care ea a fost elaborată și motivată. Contestația în anulare este o cale de atac extraordinară ce poate fi exercitată pentru motive limitativ și strict prevăzute și care nu presupune o rejudecare a recursului. Contestatorul nu a indicat care anume motiv de casare sau de modificare din cuprinsul cererii sale de recurs nu a fost, din omisiune, examinat de instanța de recurs, reluând practic situația de fapt prezentată și în etapele anterioare ale judecății, însoțită de aprecierile personale asupra modalității de soluționare a cauzei.

În sensul textului de lege arătat, însă, o astfel de prezentare generică a tuturor criticilor ce au fost înfățișate și cu ocazia judecării recursului și fără nicio încadrare în vreunul din motivele prevăzute de art. 304 C. proc. civ., nu se poate invoca ca fiind o omisiune de cercetare din partea instanței de control judiciar, pe calea contestației în anulare. Soluția de respingere a contestației de față ca neîntemeiată se impune de altfel, și față de împrejurarea că din cuprinsul considerentelor deciziei atacate rezultă că instanța de recurs a sistematizat criticile recurentului-contestator și analizându-le, a motivat calificator concluzia la care a ajuns în legătură cu obiectul litigiului și față de motivele de recurs înfățișate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge contestația în anulare formulată de C.B. împotriva deciziei nr. 4886 din 5 noiembrie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, ca neîntemeiată. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 25 mai 2010.