ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4470/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată

pe rolul Curții de Apel Suceava, secția comercială, de contencios administrativ

și fiscal, reclamantul Z.I. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele A.N.A.F.

și D.G.F.P. Botoșani, obligarea acestora la plata sumei de 89.112 RON cu titlu de

diferență drepturi salariale (stimulente) aferentei perioadei august 2007-iulie

2009.

În motivarea acțiunii,

reclamantul a arătat că în perioda menționată, raportul de serviciu dintre acesta

și pârâta A.N.A.F. a fost suspendat de drept potrivit ordinului nr. 990/2007 emis

de aceasta în temeiul art. 94 alin. (1) lit. m) din Legea nr. 188/1999, ca urmare

a trimiterii sale în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de

art. 54 lit. h) din același act normativ.

A mai arătat reclamantul

că, întrucât prin decizia penală definitivă nr. 129 din 31 martie 2009 a Curții

de Apel Suceava, secția penală, s-a dispus achitarea sa, începând cu data de 01

august 2009 a reluat activitatea în funcția publică de conducere de șef al autorității

pârâte și conform art. 86 alin. (3) din Legea nr. 188/1999 solicită ca autoritatea

pârâtă să-i plătească drepturile salariale aferente perioadei în care raportul de

serviciu a fost suspendat, reprezentând stimulentele la care ar fi avut dreptul

în respectiva perioadă.

Prin întâmpinarea formulată

în cauză, pârâtele au solicitat respingerea acțiunii, arătând că acordarea stimulentelor

solicitate nu este obligatorie, ci facultativă, întrucât vizează situația persoanelor

care desfășoară efectiv activitate, respectând anumite criterii, or această condiție

nu este îndeplinită de către reclamantă. Pârâta A.N.A.F. a invocat și excepția inadmisibilitățiii

acțiunii, apreciind că împotriva stimulentelor, deși acestea fac parte din sistemul

de salarizare, nu se poate formula contestație împotriva modului de acordare a lor,

ci doar în cazul salariilor de bază, sporurilor și premiilor.

Prin sentința nr. 34 din

05 februarie 2010, Curtea de Apel Suceava, secția comercială, contencios administrativ

și fiscal, a respins ca nefondată atât excepția inadmisibilității, cât și acțiunea

formulată de reclamantul Z.I. împotriva pârâtelor A.N.A.F. și D.G.F.P. Botoșani.

Pentru a pronunța această

soluție, prima instanță a reținut, în privința excepției indmisibilității, că stimulentele

solicitate conform art. 86 alin. (3) din Legea nr. 188/1999 și O.G. nr. 2/2006,

reprezintă o componentă a salariului față de prevederile art. 31 alin. (1) lit.

a), b) și alin. (2), astfel că pot forma obiectul oricăror contestări ca și salariul

ca atare.

Pe fondul cauzei, prima

instanță a constatat că, potrivit art. 21 alin. (1) din O.G. nr. 2/2006, autoritățile

și instituțiile publice pot acorda stimulente funcționarilor publici, în măsura

în care au dreptul de a constitui un fond de stimulare conform legii, iar modul

de constituire a acestui fond și condițiile de utilizare sunt stabilite prin hotărâre

de Guvern, iar în temeiul O.G. nr. 92/2003 fondul de stimulare se constituie în

fiecare lună de către ministerul de resort potrivit normelor metodologice aprobate

prin H.G. nr. 154/1997.

Concluzionând, judecătorul

fondului a reținut că, în raport de dispozițiile legale menționate, coroborate cu

sintagma „pot acorda stimulente” cuprinsă în art. 21 alin. (1) din O.G. nr. 2/2006,

acordarea acestor stimulente nu are caracter imperativ, ci reprezintă doar o facultate

a autorității publice.

pârâtă

Împotriva acestei sentințe

a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, pentru motivele

prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În motivarea căii de atac,

recurentul-reclamant a arătat, în esență, că hotărârea instanței de fond este dată

cu aplicarea greșită a legii, întrucât în speță sunt aplicabile dispozițiile O.G.

nr. 6/2007 și nu ale O.G. nr. 2/2006, iar conform art. 86 alin. (3) din Legea

nr. 188/1999 pârâta are obligația calculării și plății drepturilor salariale cuvenite,

aferente perioadei de suspendare a raportului de serviciu, susținând că a contribuit

parțial direct la constituirea fondului de stimulente, neavând relevanță faptul

că aceste drepturi au fost acordate salariaților în perioada de referință.

Susține că sintagma „drepturi

salariale aferente perioadei de suspendare” folosită în textul de lege sus-menționat

nu poate avea altă semnificație și alt conținut comparativ cu reglementarea dată

prin art. 78 alin. (1) C. muncii, potrivit cărora în sfera despăgubirilor pentru

concediere nelegală se includ salariile indexate, majorate și reactualizate, precum

și celelelate drepturi de care a beneficiat salariatul, iar în componența drepturilor

salariale la care se referă art. 86 alin. (3) se regăsesc și stimulentele, întrucât

nu pot fi incluse decât în această categorie.

II. Considerentele Înaltei

Curți asupra recursului

Examinând sentința atacată,

în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurent, precum

și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304

1

,

Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

motivelor de recurs invocate

Potrivit art. 20

alin. (1) din O.G. nr. 6/2007 „Autoritățile și instituțiile publice care au dreptul

de a constitui un fond de stimulare potrivit legii, pot acorda stimulente funcționarilor

publici, în limitele prevăzute de dispozițiile legale în vigoare. Modul de constituire

din fiecare sursă și condițiile de utilizare a fondului de stimulare se stabilesc

cu consultarea organizațiilor sindicale reprezentative, prin hotărâre a Guvernului”.

Din analiza textului de lege, în acord cu hotărârea instanței

de fond, care este pusă la adăpost de orice critică, rezultă cu evidență că legiutorul

nu a instituit o obligativitate legală în sarcina autorității publice, în sensul

acordării acestor stimulente tuturor salariaților, ci a lăsat la latitudinea autorității

acordarea lor, în funcție de îndeplinirea criteriilor stabilite prin ordin dat în

baza unor prevederi legale.

Instanța de control judiciar constată că astfel de

drepturi se acordă în

raport de normele aprobate prin ordin de ministru privind stabilirea și nivelul

lor, avându-se în vedere performanțele

funcționarilor

publici în activitatea desfășurată, or, în perioada pentru care recurentul-reclamant

solicită plata stimulentelor, raportul său de serviciu era suspendat, caz în care

nu se poate reține o culpă a autorității pârâte, care a achitat reclamantului drepturile

salariale cuvenite, mai puțin stimulentele, respectând astfel dispozițiile art.

86 alin. (3) din Legea nr. 188/1999.

în recurs

Pentru considerentele

expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca

nefondat, recursul formulat de recurentul-reclamnat Z.I.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de Z.I. împotriva sentinței nr. 34 din 05 februarie 2010 a Curții de Apel Suceava,

secția comercială, contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 21 octombrie 2010.