ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 9/2010

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 9/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința comercială nr. 5010 din 7 aprilie 2008

pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a comercială, s-a dispus

respingerea cererii precizate, formulate de reclamanta SC P.P. GMBH împotriva

pârâtei A.V.A.S., ca neîntemeiată.

Prin acțiune, reclamanta a

solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 5.800.000 dolari S.U.A.,

reprezentând prejudiciu cauzat prin fapte ilicite, în temeiul art. 998 și urm. C.

civ., cu cheltuieli de judecată, ca urmare a actelor si faptelor intenționate

ale reprezentanților A.P.A.P.S., A.V.A.B. și ulterior A.V.A.S., precum și ca

urmare a împiedicării deliberate de către reprezentanții A.V.A.S. a

achiziționării de către SC A.D. SRL, al cărei unic asociat este reclamanta, a

echipamentului aferent investiției "Turnatoria de tuburi presiune din

fonta ductila" de pe platforma S.C. și a bunurilor, constituind aportul SC

S.C. SA la constituirea SC A. SA, in condițiile prevăzute de O.U.G. nr. 3/2004.

S-a mai reținut că, prin protocolul

încheiat la data de 29 aprilie 2002 intre A.P.A.P.S. și SC P.P. GMBH, semnat pe

baza prevederilor H.G. din 25 aprilie 2002 s-a convenit înființarea unei

societăți de către SC S.C. SA și SC P.P. GMBH, având ca scop finalizarea

investiției "Turnătoria de țevi din fontă ductilă" care la semnarea protocolului

se afla în patrimoniul SC S.C. SA.

Societatea înființată,

reține Tribunalul, urma a avea ca principal obiect de activitate producerea de

țevi și fitinguri din fontă ductilă și operarea investiției "Turnătoria de

tuburi de presiune din fontă ductilă" pe platforma S., iar potrivit capitolului

III din protocol, reclamanta urma să participe la capitalul social al viitoarei

societăți cu un aport în numerar în valoare de 6,2 milioane dolari S.U.A. și cu

un aport în natură în valoare de 5,8 milioane dolari S.U.A., iar SC S.C. SA cu

un aport în natură in valoare de 8,6 milioane dolari S.U.A.

Aportul în natură al SC S.C.

SA urma să includă și 15% din echipamentul aferent investiției "Turnătoria

de tuburi de presiune din fontă ductilă", care fusese achiziționat de SC

S.C. SA de la C.C.M. CO LNC, acest procent fiind plătit ca și avans de SC S.C.

SA din resursele proprii.

Prin acordul acționarilor (Shareholders

Agreement) încheiat la data de 14 iunie 2002 intre SC S.C. SA, reclamantă și

trei persoane fizice s-a convenit de părți înființarea unei societăți cu

capital mixt, numită SC A. SA, actul constitutiv al societății fiind încheiat

la data de 24 septembrie 2002.

La data de 21 iulie 2003,

potrivit procesului - verbal de negociere directă, A.V.A.B., în calitate de

creditor, a vândut către SC A. SA - cumpărător - prin metoda negocierii directe

activele reprezentând utilaje aferente turnătoriei din tuburi de presiune din

fontă ductilă aflate în proprietatea debitorului SC S.C. SA, transmiterea

dreptului de proprietate având loc după plata ratelor și îndeplinirea

cumulativă a condițiilor de garanție prevăzute de art. g din procesul - verbal.

În baza contractului de

cesiune de creanță din 2002, A.V.A.S. a preluat o creanță de la M.F.P.

împotriva SC S.C. SA, iar în vederea recuperării acestei creanțe, potrivit O.G.

nr. 44/2002, A.V.A.S. a procedat la valorificarea activului "Turnatorie tuburi

de fonta ductila”, prin încheierea procesului - verbal de negociere directă din

2003 cu SC S.C. SA si SC A. SA (al cărei acționar era reclamanta).

Urmare a neîndeplinirii

obligațiilor de plată asumate de către SC A. SA, A.V.A.S. a demarat procedura

de executare silita a SC A. SA, la data de 27 mai 20004 aplicându-se sechestru

asupra bunurilor acesteia. Prin hotărârea A.G.E.A. din data de 16 aprilie 2004

acționarii reprezentând 100% din capitalul social au hotărât aprobarea

dizolvării și lichidării SC A. SA în condițiile art. 1 din O.U.G. nr. 3/2004.

Potrivit art. 2 din O.U.G. nr.

3/2004, A.V.A.B. urma a vinde în cadrul executării silite, prin negociere

directă, către asociatul investitor străin SC P.P. GMBH Germania sau către o

societate comercială constituită în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 31/1990,

având ca asociat unic PIPE SC P.P. GMBH Germania, bunurile urmăribile care se

cuveneau din lichidarea SC A. SA Călan asociatului SC S.C. SA, individual ori,

în cazul fluxurilor tehnologice, asociat cu bunurile afectate cu garanții în

favoarea sa.

Prețul (exprimat în dolari

S.U.A.) stabilit prin negociere directă pentru vânzare a activelor prevăzute la

alin. (1), cu excepția activului prevăzut la art. 3, nu putea fi mai mic decât

valoarea acestora, determinată prin expertiză solicitată de A.V.A.B.

Potrivit art. 3 din O.U.G. nr.

3/2004, în cadrul procedurii de executare silită organizate de către A.V.A.B.

urmau a se vinde prin negociere directă utilajele aferente "Turnătoriei de

tuburi de presiune din fontă ductilă" către investitorul străin SC P.P.

GMBH Germania sau către o societate comercială constituită în conformitate cu

dispozițiile Legii nr. 31/1990, având ca asociat unic SC P.P. GMBH Germania.

Prețul, exprimat în dolari

S.U.A., stabilit prin negociere directă pentru vânzare a activelor prevăzute la

alin. (1) nu putea fi mai mic de 65% din prețul rezultat din expertiza

solicitată de către A.V.A.B. și urma să fie achitat în rate, fără plata unui

avans, pe o durată de maximum 12 ani.

Prin art. 5 din O.U.G. nr. 3/2004,

mai reține Tribunalul, vânzarea activelor menționate mai sus către investitorul

străin SC P.P. GMBH Germania sau către o societate comercială constituită

potrivit dispozițiilor Legii nr. 31/1990, având ca asociat unic SC P.P. GMBH Germania,

era condiționată de punerea și menținerea în funcțiune pe o perioadă de minimum

5 ani a investiției "Turnătoria de tuburi de presiune din fontă ductilă"

pe platforma S.C., din fonduri proprii sau atrase pe numele său, și a păstrării

numărului de 600 de salariați preluați inițial la SC A. SA Călan. Termenul de

punere în funcțiune a investiției a fost stabilit la maximum 12 luni de la data

transmiterii dreptului de proprietate asupra activelor vândute.

Prin adresa din 2004,

societatea reclamantă a comunicat A.V.A.S. ca SC A.D. SRL (cu asociat unic SC

P.P. GMBH) a fost constituita pentru aplicarea O.U.G. nr. 3/2004.

Potrivit procesului - verbal

încheiat la data de 5 mai 2005 s-a reținut că a avut loc ședința de negociere

directă în cadrul procedurii de executare silită, reprezentanții SC A.D. SRL Călan

au precizat în cadrul ședinței că, în condițiile în care A.V.A.S. nu acceptă o

negociere a valorii activelor în sensul diminuării acesteia, nu vor continua

negocierile, contestând valoarea stabilită de evaluator datorita uzurii fizice

și morale.

Din analiza procesului - verbal

de negociere Tribunalul a apreciat că, față de valoarea stabilită de evaluator,

prin prisma dispozițiilor art. 2 si art. 3 din O.U.G. nr. 3/2004, prețul

rezultat din negociere nu putea fi mai mic de 65% din prețul rezultat din

expertiza solicitată de către A.V.A.B. Potrivit ordonanței expertiza era

solicitată de evaluator, eventualii cumpărători neavând posibilitatea de a o

contesta.

Tribunalul a reținut și

adresa A.V.A.S. din 23 mai 2005 prin care soma SC A.D. SRL Calan ca până la

data de 23 mai 2005 să semneze cu sau fără obiecțiuni procesul - verbal din 5

mai 2005 încheiat între reprezentanții A.V.A.S., reprezentanții SC A.D. SRL si

reprezentantul SC A. SA.

Ulterior ședinței de negociere

ce a avut loc la data de 5 mai 2005, O.U.G. nr. 3/2004 a fost modificata prin O.U.G.

nr. 68/2005 (care a intrat in vigoare la data de 7 iulie 2005) art. 3 din O.U.G.

nr. 3/2004 fiind modificat in sensul că utilajele aferente ”Turnătoriei de

tuburi de presiune din fontă ductilă” urmau a se vinde în cadrul procedurii de

executare silită, organizată de A.V.A.S. în conformitate cu prevederile O.U.G. nr.

51/1998, republicată, cu modificările și completările ulterioare, iar alin. (3)

si (4) din art. 2 au fost abrogate.

La data de 1 iulie 2005,

reține prima instanță, a avut loc licitația privind activele reprezentând

aportul in natura ce se cuvine asociatului SC S.C. SA si utilaje aferente

turnatoriei de tuburi de presiune fonta ductila aflate in proprietatea SC A. SA,

valoarea de piață a acestor active fiind stabilită prin raportul de evaluare din

18 februarie 2005. S-a mai avut în vedere că, reprezentanții SC A.D. SRL au

contestat prețul stabilit prin raportul de evaluare, iar ulterior intrării în

vigoare a O.U.G. nr. 68/2005, A.V.A.S. a organizat licitații publice în

condițiile O.U.G. nr. 51/1998 la care, SC A.D. SRL nu a participat.

Având în vedere aceste considerente,

Tribunalul a apreciat că, în raport de probele administrate, societatea

reclamantă nu a demonstrat întrunirea cumulativă a condițiilor pentru

antrenarea răspunderii civile delictuale a A.V.A.S. în condițiile în care, pe

de o parte răspunderea delictuală ia naștere ca urmare a încălcării unei

obligații, încălcare prin care se aduce atingere unui drept subiectiv.

În opinia Tribunalului A.V.A.S.

și-a îndeplinit obligațiile potrivit O.U.G. nr. 3/2005, prin negociere

respectând dispozițiile art. 2 si art. 3 privind nivelul minim al prețului în

raport de expertiza pe care avea dreptul să o solicite, astfel încât nu rezultă

existența unei fapte ilicite, vinovăția în săvârșirea faptei, existența vreunui

prejudiciu sau legătura de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu, SC

A.D. SRL acceptând negocierea doar în condițiile reducerii prețului și refuzând

negocierea prețului până la pragul minim stabilit potrivit disp. art. 2 si art.

3 din O.U.G. nr. 3/2004.

Apelul declarat de

reclamanta a fost respins ca nefondat prin decizia nr. 35 din 26 ianuarie 2009

a Curții de Apel București, secția a V-a comercială.

Curtea rezumând criticile

apelantei la împrejurarea că prima instanță nu ar fi ținut seama în

soluționarea cererii reclamantei, de toate probele administrate în cauză, a

apreciat că această susținere este nefondată pentru următoarele considerente:

Cererea de chemare în

judecată a fost întemeiată de reclamantă pe dispozițiile ce reglementează

răspunderea civilă delictuală, prevăzute de art. 998 și art. 999 C. civ. (adică

răspunderea civilă delictuală pentru fapta proprie cauzată fie cu intenție fie din

neglijență).

Cu privire la prima faptă

ilicită, constând în ascunderea cu rea credința a datoriilor exigibile pe care

societatea SC S.C. SA le avea la data constituirii SC A. SA, Curtea a constatat

pe de o parte, că la constituirea societăți comerciale SC A. SA nu s-a menționat

în actul constitutiv nicio obligație a A.V.A.S., în calitatea sa de acționar

majoritar la SC S.C. SA care să aibă legătură cu eventualele datorii exigibile

ale acesteia, iar pe de altă parte, și-a pus problema dacă omisiunea de a aduce

la cunoștința SC P.P. GMBH datoriile unuia dintre acționarii cu care aceasta

dorea să se asocieze într-o societate comercială pe acțiuni, este imputabilă

exclusiv A.V.A.S.

Cu privire la această faptă

s-a reținut că nu s-a dovedit că are caracterul unei fapte ilicite cauzatoare

de prejudiciu, iar pe de altă parte, în raport cu actele juridice succesive

încheiate între reclamant și pârâtă în perioada 2002 - 2005, că nu este vorba

în realitate de o răspundere civilă contractuală (cu care însă instanța nu a

fost învestită).

S-a avut în vedere că, în timp

ce în cazul răspunderii civile delictuale, obligați încălcată este o obligație

cu caracter general care revine tuturor (obligația de a nu vătăma drepturile

altuia prin fapte ilicite), în cazul răspunderii contractuale, obligația

încălcată este o obligație concretă, stabilită prin contractul preexistent,

încheiat între cele două subiecte ale răspunderii.

Pornind de la deosebirile ce

există între cele două feluri de răspundere s-a analizat problema cumulului

între cele două categorii de răspundere și a opțiunii creditorului între cele

două răspunderi.

S-a considerat că, în

doctrină și practica judiciară s-a concretizat un principiu potrivit căruia în

cazul în care între părți a existat un contract din a cărui neexecutare au

rezultat prejudicii, nu este posibil să se apeleze la răspunderea delictuală, calea

de ales fiind aceea a răspunderii contractuale.

Pe de altă parte, de îndată

ce păgubitul a optat pentru una din cele două căi, el nu mai poate urma

cealaltă cale (electa una via non datur recursus alteram).

Reținând aceste principii

privind cele două feluri ale răspunderii, Curtea a constatat și că demersul

judiciar al reclamantei are la bază mai multe acte juridice din care aceasta

consideră că au rezultat anumite obligații ale A.V.A.S., care, cu rea credință,

ar fi fost încălcate și, care au avut drept efect încălcarea unor drepturi

subiective născute din aceste convenții.

În acest sens, reclamanta a

motivat cererea sa în special pe încheierea unor acte juridice (negotium iuris)

cărora susține aceasta le-ar fi fost aplicabile anumite dispoziții legale, acte

juridice dovedite cu următoarele înscrisuri (instrumentum probationis): protocolul

încheiat între aceasta și A.V.A.S. la data de 29 aprilie 2002; pe Acordul acționarilor

încheiat la data de 14 iunie 2002 între SC S.C. SA, reclamantă și 3 persoane

fizice; Actul constitutiv al SC A. SA, încheiat și autentificat la data de 24

septembrie 2002 (dosarul nr. 2024/2/2006 aflat inițial pe rolul Curții de Apel

București, secția a V-a comercială); procesul - verbal de vânzare prin

negociere directă din 21 iulie 2003 (dosarul nr. 2024/2/2006 aflat inițial pe

rolul Curții de Apel București, secția a V-a comercială) ; procesul - verbal din

5 mai 2005 (dosarul nr. 2024/2/2006 aflat inițial pe rolul Curții de Apel

București, secția a V-a comercială) precum și fișele de licitație din 1 iulie 2005

(dosarul nr. 2024/2/2006 aflat inițial pe rolul Curții de Apel București, secția

a V-a comercială).

Or, având în vedere că

reclamanta afirmă că drepturile sale subiective ce ar fi fost încălcate prin

faptele reprezentanților A.V.A.S. (și ai autorităților antecesoare ale acestei

autorități) s-au născut din aceste acte juridice completate cu dispoziții

legale speciale, rezultă că, este exclusă răspunderea civilă delictuală,

deoarece din susținerile reclamantei, precum și din probele administrate în

cauză rezultă că între părți s-au încheiat mai multe convenții, care în caz de

nerespectare (într-un fel sau altul) ar atrage răspunderea civilă contractuală.

Mai mult, s-a considerat că

cea de-a doua faptă ilicită enunțată de apelanta - reclamantă ca fiind

săvârșită de pârâtă, constând în împiedicarea achiziționării activelor și a

echipamentului specificat, prin inițierea unei Ordonanțe a Guvernului (O.U.G. nr.

68/2005), în condițiile în care O.G. nr. 3/2004 stabilea dreptul exclusiv al

reclamantei de a achiziționa în anumite condiții ce favorizau societatea, nu

întrunește caracterul ilicit al unui asemenea demers.

Astfel, în principiu un

demers de inițiativă legislativă nu poate avea caracter ilicit, deoarece, se

presupune că acesta este animat de dorința legiferării unor situații urgente

(în special în cazul Ordonanțelor de Urgență), mai ales că dreptul acesta are

un caracter constituțional, fiind reglementat de art. 74 din Constituția

României. Ca atare, o astfel de faptă, oricât de prejudiciabilă ar putea deveni

pentru o persoană (juridică, în speță) nu poate îmbrăca un caracter ilicit,

Guvernul fiind abilitat a emite Ordonanțe în baza unei legi speciale de

abilitare date de Parlamentul, ca și autoritate legislativă în România.

Așadar, susținerea apelantei

- reclamante în sensul că inițiativa adoptării O.U.G. nr. 68/2005 din partea A.V.A.S.

este o faptă ilicită, chiar în condițiile existenței O.U.G. nr. 3/2004 și ale

raporturilor dintre entitățile juridice implicate în proiectul descris amănunțit

de reclamantă, a fost respinsă ca nefondată.

În fine, s-a apreciat că,

chiar dacă s-ar considera că în cauză, faptele afirmate de reclamantă nu ar

decurge din convențiile enunțate de aceasta și, ca atare, ar fi incidentă o

răspundere civilă delictuală, așa cum corect reține și Tribunalul nu s-au

dovedit toate elementele unei astfel de răspunderi.

Pierderile suferite de SC A.

SA însumate la 5.770.587 dolari S.U.A. oricât de certe ar fi, așa cum s-a

dovedit cu situațiile financiare ale acesteia întocmite de auditorul financiar,

pe de o parte nu a rezultat din probe că își au originea în fapte ilicite

concrete dovedite, săvârșite cu vinovăție de pârâtă prin reprezentanții săi),

iar pe de altă parte, nu a rezultat din probe nici împrejurarea că pierderile

societății SC A. SA sunt echivalente cu un prejudiciu produc reclamantei SC

P.P. GMBH.

Afirmațiile reclamantei sunt

rezultatul unor simple prezumții care nu sunt de natură a conduce la concluzia

unui prejudiciu cert, cauzat de fapte ilicite dovedite, produs reclamantei.

Instanța a mai reținut că,

nu a rezultat o legătură directă de cauzalitate între pretinsele pierderi ale

reclamantei și faptele reprezentanților A.V.A.S., speculațiile reclamantei

fiind de asemenea, simple silogisme bazate pe prezumții, care nu sunt de natură

a naște măcar probabilitatea și cu atât mai puțin, de a dovedi întrunirea

cumulativă a elementelor răspunderii civile delictuale, iar între

reaua-credință și fapta ilicită cauzatoare de prejudiciu, care să atragă

răspunderea civilă delictuală a autorului său, nu se poate pune semnul

egalității.

Împotriva deciziei a

declarat recurs reclamanta SC P.P. GMBH Dusseldorf, care a invocat motivele de

nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ., în dezvoltarea

cărora susține următoarele:

motive contradictorii și străine de natura pricinii (art. 304 pct. 8 C. proc.

civ.) după cum urmează:

- motivele pentru care

instanța de apel a considerat ca nefondată prima critică din apel sunt

contradictorii și cuprind considerații străine de speță în condițiile în care,

după ce s-a constatat că temeiul de drept al cererii este dat de prevederile art.

998 C. civ., s-a procedat la o analiză a elementelor răspunderii delictuale

pentru fapta proprie, deși critica privea neluarea în considerare a tuturor

probelor administrate în cauză.

- s-a ignorat total

contextul relației existente între statul român și societatea reclamantă atunci

când s-a stabilit existența unei prime fapte ilicite la nivelul relației

societare dintre SC P.P. GMBH și SC S.C. SA, și o a doua faptă ilicită la

nivelul negocierii dintre SC A.D. SRL și A.V.A.S. București.

- argumentele folosite de

instanță cu privire la prima faptă sunt contradictorii și chiar fără legătură

cu cauza, rezultând o necunoaștere a părților semnatare ale unui act

constitutiv al unei societăți și a cuantumului unei asemenea acțiuni. Se arată

că, și în condițiile în care A.P.A.P.S. avea calitatea de acționar majoritar al

SC A. SA, acest act constitutiv nu putea cuprinde obligații ale A.P.A.P.S.

- instanța este

contradictorie și atunci când concluzionează că răspunderea delictuală a A.V.A.S.

este exclusă cu privire la prima faptă ilicită pentru că din probele

administrate în cauză rezultă că între părți s-ar fi încheiat mai multe convenții,

iar răspunderea – în caz de nerespectare a obligațiilor – ar fi contractuală,

statuând în final că „nu este vorba în realitate de o răspundere contractuală”.

- instanța este

contradictorie și în privința omisiunii a A.V.A.S. de a o informa societatea

asupra datoriilor SC S.C. SA.

- greșit s-a reținut că nici

cea de-a doua faptă nu întrunește caracterul ilicit.

pronunțată cu aplicarea greșită a legii (art. 304 pct. 9 C. proc. civ.).

- nu au fost aplicate corect

prevederile art. 998 și art. 999 C. civ. și ale O.U.G. nr. 8/2004 întrucât sunt

îndeplinite cumulativ condițiile răspunderii civile delictuale.

- reținerile instanței cu

privire la inexistența prejudiciului nu sunt întemeiate câtă vreme culpa

intrării în lichidare a SC A. SA a aparținut A.V.A.S., acesta fiind motivul

pentru care nu s-a mai realizat transferul echipamentului aferent investiției

către noua societate SC A.D. SRL.

- instanța nu a analizat

toate cauzele și condițiile care au dus la prejudicierea investitorului străin,

fiind greșite și rău voitoare opiniile instanței de apel conform cu care

afirmațiile reclamantei ar fi rezultatul unor simple prezumții care ar fi

rezultatul unor simple prezumții care nu sunt de natură a conduce la concluzia

unui prejudiciu cert, cauzat de fapte ilicite dovedite.

- instanța nu a negat

existența laturii subiective a răspunderii civile delictuale însă a făcut

abstracție de toate etapele relației complexe dintre statul român și SC P.P.

GMBH Dusseldorf, preferând să stabilească că există o faptă ilicită la nivelul

relației societare dintre SC P.P. GMBH Dusseldorf și SC S.C. SA și alta la

nivelul negocierii dintre SC A.D. SRL și A.V.A.S.

- reluând situația de fapt,

recurenta concluzionează că instanța apelului nu a fost interesată să ofere un

răspuns cu privire la faptul dacă reclamantul a fost informat în totalitate

asupra situației SC SC S.C. SA; dacă a avut reprezentarea faptului că A.V.A.S.

va încerca să folosească O.U.G. nr. 3/2004 pentru a obține fonduri suplimentare

sau că Guvernul va adopta O.U.G. nr. 68/2005.

- nu s-a avut în vedere că

din toate acțiunile statului, realizate prin reprezentanții săi a rezultat o

conduită greșită și prejudiciabilă pentru investitorul străin, deci o faptă

ilicită.

schimbat natura și înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al actelor deduse

judecății (art. 304 pct. 8 C. proc. civ.).

- recurenta susține că este

incident acest motiv de recurs câtă vreme s-a apreciat că – în speță - este

exclusă răspunderea civilă delictuală a A.V.A.S. dat fiind că între părți s-au

încheiat mai multe convenții, care în caz de nerespectare ar atrage răspunderea

civilă delictuală.

- chiar dacă între părți

s-au încheiat anumite convenții ce au fost completate cu acte normative,

prejudiciul în patrimoniul societății SC P.P. GMBH Dusseldorf s-a produs în

faza precontractuală și a constat în fapta reprezentanților A.V.A.S. care nu au

dat eficiență prevederilor compensatorii pentru investitor, fiind încălcată o

obligație legală și una contractuală.

Prin întâmpinarea depusă la

9 octombrie 2009 A.V.A.S. București a solicitat respingerea recursului ca

nefondat.

Analizând decizia atacată

prin prisma motivelor de recurs invocate, Înalta Curte constată că recursul

este nefondat.

recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ. se constată că

majoritatea argumentelor aduse în dezvoltarea acestuia constituie veritabile

cenzuri ale raționamentului juridic folosit de instanță ce s-ar încadra mai

degrabă în prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., altele vizând chiar modul

în care a fost stabilită situația de fapt.

Față de această situație

aspectele legate de aplicarea prevederilor art. 998 C. civ. vor fi analizate

alături de celelalte critici aduse în susținerea motivului de nelegalitate

întemeiat pe pct. 9 al art. 304 C. proc. civ., iar cele care vizează strict

aprecieri asupra situației de fapt nu vor face obiectul controlului judiciar al

recursului dată fiind specificitatea acestei căi de atac ce se limitează doar

la analizarea deciziei atacate dar prin prisma motivelor de nelegalitate.

Cu privire la criticile

recurentei ce vizează pretinsa motivare contradictorie a deciziei ori existența

unor motive străine de natura pricinii se constată că sunt nefondate.

În realitate, instanța de

apel a motivat amplu decizia, respectând prevederile art. 261 C. proc. civ.,

motivare ce este de natură să fundamenteze soluția pronunțată în cauză, fiind

clară și pertinentă.

Chiar dacă instanța

anterioară a fost mai amplă în a analiza condițiile răspunderii delictuale și

cele ale răspunderii contractuale, teoretizând poate, mai mult acest aspect nu

se poate reține faptul că hotărârea ar fi contradictorie ori că ar conține

elemente străine de cauză.

pe dispozițiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ. nu poate fi primită.

În principiu, atunci când se

invocă schimbarea naturii și a înțelesului lămurit și vădit neîndoielnic al

actului juridic dedus judecății este necesar a se arăta despre care anume act

este vorba și că acest act a fost calificat de așa manieră încât natura sa a

fost alterată în mod substanțial.

Ori, în dezvoltarea adusă

acestui motiv de recurs nu se regăsesc aceste elemente esențiale și față de

care - pe acest aspect - nu se poate exercita controlul judiciar de către

instanța recursului, critica rămânând una generică.

recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. prin care se

susține aplicarea greșită a prevederilor art. 998 – art. 999 C. civ. și ale

O.U.G. nr. 3/2004 se constată că de asemenea, este nefondat.

Conform prevederilor ce

reglementează răspunderea delictuală, condițiile necesare atragerii unei

asemenea răspunderi și care se cer a fi întrunite cumulativ sunt următoarele:

existența unei fapte ilicite, care să fi fost săvârșită cu vinovăție și să fi

creat un prejudiciu, precum și existența unei legături de cauzalitate între

fapta ilicită și prejudiciu.

În cauza dedusă judecății,

reclamanta a indicat fapta ilicită ca fiind dată de două activități ale pârâtei

A.V.A.S. constând în: ascunderea existenței creanțelor exigibile deținute de

diverși creditori împotriva SC S.C. SA și în împiedicarea în mod deliberat a SC

A.D. SRL să achiziționeze active reprezentând aportul în natură al SC S.C. SA la

constituirea SC A. SA și echipamentul aferent investiției, Turnătoria de tuburi

de presiune din fondă ductilă de pe platforma S.C.

În mod corect, ambele

instanțe au statuat că reclamanta nu a făcut dovada îndeplinirii cumulative a

condițiilor anterior menționate, de natură a fi în măsură a se atrage

răspunderea delictuală a intimatei A.V.A.S.

Astfel, pe bună dreptate, în

privința primei fapte s-a avut în vedere că nu sunt întrunite niciuna dintre

condițiile răspunderii civile delictuale și că, raportat la argumentele aduse

în susținere, se vizează de fapt o răspundere contractuală dar cu care instanța

nu a fost investită.

Nici criticile ce vizează

îndeplinirea condițiilor răspunderii delictuale în cazul celei de-a doua fapte

pretins ilicită nu pot fi primite, în contextul în care reclamanta a susținut

că inițiativa legislativă a pârâtei ar fi îmbrăcat un caracter ilicit.

Dacă s-ar accepta opinia

recurentei s-ar ajunge în situația în care fapta ilicită ar putea fi

consfințită printr-un act normativ ceea ce este un nonsens.

De asemenea, nedovedindu-se

în concret pretinsele fapte ilicite, fapte ce tind mai mult la încălcarea unor

prevederi din convențiile părților, și nici împrejurarea că pierderile suferite

de societatea SC A. SA sunt echivalente cu un prejudiciu direct produs recurentei

prin pretinsele fapte, precum și existența unei legături de cauzalitate între

prejudiciu și pretinsele fapte ilicite ale A.V.A.S., în mod justificat s-a

constatat că nu sunt îndeplinite condițiile răspunderii delictuale.

Cum, în cuprinsul cererii de

recurs, recurs recurenta reia pe larg situația de fapt, inducând ideea că

aceasta nu a fost corect stabilită, Înalta Curte reamintește că, în cadrul

acestei etape procesuale rolul ei este limitat la verificarea aplicării corecte

a legii la împrejurări de fapt ce au fost pe deplin stabilite, nefiindu-i

permis să procedeze la o reevaluare a probelor și a împrejurărilor de fapt

reținute de instanțele anterioare.

Așa fiind, constatând că

aspectele ce au vizat nelegalitatea deciziei nu sunt fondate, recursul promovat

de recurentă va fi respins ca nefondat conform art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de reclamanta SC P.P. GMBH Dusseldorf împotriva deciziei comerciale nr. 35 din

26 ianuarie 2009 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială, ca

nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 12 ianuarie 2010.