ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 9/2010

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința comercială nr. 5010 din 7 aprilie 2008 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a comercială, s-a dispus respingerea cererii precizate, formulate de reclamanta SC P.P. GMBH împotriva pârâtei A.V.A.S., ca neîntemeiată. Prin acțiune, reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 5.800.000 dolari S.U.A., reprezentând prejudiciu cauzat prin fapte ilicite, în temeiul art. 998 și urm. C. civ., cu cheltuieli de judecată, ca urmare a actelor si faptelor intenționate ale reprezentanților A.P.A.P.S., A.V.A.B. și ulterior A.V.A.S., precum și ca urmare a împiedicării deliberate de către reprezentanții A.V.A.S.

a achiziționării de către SC A.D. SRL, al cărei unic asociat este reclamanta, a echipamentului aferent investiției "Turnatoria de tuburi presiune din fonta ductila" de pe platforma S.C. și a bunurilor, constituind aportul SC S.C. SA la constituirea SC A. SA, in condițiile prevăzute de O.U.G. nr. 3/2004. S-a mai reținut că, prin protocolul încheiat la data de 29 aprilie 2002 intre A.P.A.P.S. și SC P.P. GMBH, semnat pe baza prevederilor H.G. din 25 aprilie 2002 s-a convenit înființarea unei societăți de către SC S.C. SA și SC P.P. GMBH, având ca scop finalizarea investiției "Turnătoria de țevi din fontă ductilă" care la semnarea protocolului se afla în patrimoniul SC S.C. SA.

Societatea înființată, reține Tribunalul, urma a avea ca principal obiect de activitate producerea de țevi și fitinguri din fontă ductilă și operarea investiției "Turnătoria de tuburi de presiune din fontă ductilă" pe platforma S., iar potrivit capitolului III din protocol, reclamanta urma să participe la capitalul social al viitoarei societăți cu un aport în numerar în valoare de 6,2 milioane dolari S.U.A. și cu un aport în natură în valoare de 5,8 milioane dolari S.U.A., iar SC S.C. SA cu un aport în natură in valoare de 8,6 milioane dolari S.U.A. Aportul în natură al SC S.C. SA urma să includă și 15% din echipamentul aferent investiției "Turnătoria de tuburi de presiune din fontă ductilă", care fusese achiziționat de SC S.C.

SA de la C.C.M. CO LNC, acest procent fiind plătit ca și avans de SC S.C. SA din resursele proprii. Prin acordul acționarilor (Shareholders Agreement) încheiat la data de 14 iunie 2002 intre SC S.C. SA, reclamantă și trei persoane fizice s-a convenit de părți înființarea unei societăți cu capital mixt, numită SC A. SA, actul constitutiv al societății fiind încheiat la data de 24 septembrie 2002. La data de 21 iulie 2003, potrivit procesului - verbal de negociere directă, A.V.A.B., în calitate de creditor, a vândut către SC A. SA - cumpărător - prin metoda negocierii directe activele reprezentând utilaje aferente turnătoriei din tuburi de presiune din fontă ductilă aflate în proprietatea debitorului SC S.C.

SA, transmiterea dreptului de proprietate având loc după plata ratelor și îndeplinirea cumulativă a condițiilor de garanție prevăzute de art. g din procesul - verbal. În baza contractului de cesiune de creanță din 2002, A.V.A.S. a preluat o creanță de la M.F.P. împotriva SC S.C. SA, iar în vederea recuperării acestei creanțe, potrivit O.G. nr. 44/2002, A.V.A.S. a procedat la valorificarea activului "Turnatorie tuburi de fonta ductila”, prin încheierea procesului - verbal de negociere directă din 2003 cu SC S.C. SA si SC A. SA (al cărei acționar era reclamanta). Urmare a neîndeplinirii obligațiilor de plată asumate de către SC A. SA, A.V.A.S. a demarat procedura de executare silita a SC A. SA, la data de 27 mai 20004 aplicându-se sechestru asupra bunurilor acesteia.

Prin hotărârea A.G.E.A. din data de 16 aprilie 2004 acționarii reprezentând 100% din capitalul social au hotărât aprobarea dizolvării și lichidării SC A. SA în condițiile art. 1 din O.U.G. nr. 3/2004. Potrivit art. 2 din O.U.G. nr. 3/2004, A.V.A.B. urma a vinde în cadrul executării silite, prin negociere directă, către asociatul investitor străin SC P.P. GMBH Germania sau către o societate comercială constituită în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 31/1990, având ca asociat unic PIPE SC P.P. GMBH Germania, bunurile urmăribile care se cuveneau din lichidarea SC A. SA Călan asociatului SC S.C. SA, individual ori, în cazul fluxurilor tehnologice, asociat cu bunurile afectate cu garanții în favoarea sa.

Prețul (exprimat în dolari S.U.A.) stabilit prin negociere directă pentru vânzare a activelor prevăzute la alin. (1), cu excepția activului prevăzut la art. 3, nu putea fi mai mic decât valoarea acestora, determinată prin expertiză solicitată de A.V.A.B. Potrivit art. 3 din O.U.G. nr. 3/2004, în cadrul procedurii de executare silită organizate de către A.V.A.B. urmau a se vinde prin negociere directă utilajele aferente "Turnătoriei de tuburi de presiune din fontă ductilă" către investitorul străin SC P.P. GMBH Germania sau către o societate comercială constituită în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 31/1990, având ca asociat unic SC P.P. GMBH Germania. Prețul, exprimat în dolari S.U.A., stabilit prin negociere directă pentru vânzare a activelor prevăzute la alin. (1) nu putea fi mai mic de 65% din prețul rezultat din expertiza solicitată de către A.V.A.B.

și urma să fie achitat în rate, fără plata unui avans, pe o durată de maximum 12 ani. Prin art. 5 din O.U.G. nr. 3/2004, mai reține Tribunalul, vânzarea activelor menționate mai sus către investitorul străin SC P.P. GMBH Germania sau către o societate comercială constituită potrivit dispozițiilor Legii nr. 31/1990, având ca asociat unic SC P.P. GMBH Germania, era condiționată de punerea și menținerea în funcțiune pe o perioadă de minimum 5 ani a investiției "Turnătoria de tuburi de presiune din fontă ductilă" pe platforma S.C., din fonduri proprii sau atrase pe numele său, și a păstrării numărului de 600 de salariați preluați inițial la SC A. SA Călan. Termenul de punere în funcțiune a investiției a fost stabilit la maximum 12 luni de la data transmiterii dreptului de proprietate asupra activelor vândute.

Prin adresa din 2004, societatea reclamantă a comunicat A.V.A.S. ca SC A.D. SRL (cu asociat unic SC P.P. GMBH) a fost constituita pentru aplicarea O.U.G. nr. 3/2004. Potrivit procesului - verbal încheiat la data de 5 mai 2005 s-a reținut că a avut loc ședința de negociere directă în cadrul procedurii de executare silită, reprezentanții SC A.D. SRL Călan au precizat în cadrul ședinței că, în condițiile în care A.V.A.S. nu acceptă o negociere a valorii activelor în sensul diminuării acesteia, nu vor continua negocierile, contestând valoarea stabilită de evaluator datorita uzurii fizice și morale. Din analiza procesului - verbal de negociere Tribunalul a apreciat că, față de valoarea stabilită de evaluator, prin prisma dispozițiilor art. 2 si art. 3 din O.U.G.

nr. 3/2004, prețul rezultat din negociere nu putea fi mai mic de 65% din prețul rezultat din expertiza solicitată de către A.V.A.B. Potrivit ordonanței expertiza era solicitată de evaluator, eventualii cumpărători neavând posibilitatea de a o contesta. Tribunalul a reținut și adresa A.V.A.S. din 23 mai 2005 prin care soma SC A.D. SRL Calan ca până la data de 23 mai 2005 să semneze cu sau fără obiecțiuni procesul - verbal din 5 mai 2005 încheiat între reprezentanții A.V.A.S., reprezentanții SC A.D. SRL si reprezentantul SC A. SA. Ulterior ședinței de negociere ce a avut loc la data de 5 mai 2005, O.U.G. nr. 3/2004 a fost modificata prin O.U.G. nr. 68/2005 (care a intrat in vigoare la data de 7 iulie 2005) art. 3 din O.U.G.

nr. 3/2004 fiind modificat in sensul că utilajele aferente ”Turnătoriei de tuburi de presiune din fontă ductilă” urmau a se vinde în cadrul procedurii de executare silită, organizată de A.V.A.S. în conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 51/1998, republicată, cu modificările și completările ulterioare, iar alin. (3) si (4) din art. 2 au fost abrogate. La data de 1 iulie 2005, reține prima instanță, a avut loc licitația privind activele reprezentând aportul in natura ce se cuvine asociatului SC S.C. SA si utilaje aferente turnatoriei de tuburi de presiune fonta ductila aflate in proprietatea SC A. SA, valoarea de piață a acestor active fiind stabilită prin raportul de evaluare din 18 februarie 2005. S-a mai avut în vedere că, reprezentanții SC A.D.

SRL au contestat prețul stabilit prin raportul de evaluare, iar ulterior intrării în vigoare a O.U.G. nr. 68/2005, A.V.A.S. a organizat licitații publice în condițiile O.U.G. nr. 51/1998 la care, SC A.D. SRL nu a participat. Având în vedere aceste considerente, Tribunalul a apreciat că, în raport de probele administrate, societatea reclamantă nu a demonstrat întrunirea cumulativă a condițiilor pentru antrenarea răspunderii civile delictuale a A.V.A.S. în condițiile în care, pe de o parte răspunderea delictuală ia naștere ca urmare a încălcării unei obligații, încălcare prin care se aduce atingere unui drept subiectiv. În opinia Tribunalului A.V.A.S. și-a îndeplinit obligațiile potrivit O.U.G.

nr. 3/2005, prin negociere respectând dispozițiile art. 2 si art. 3 privind nivelul minim al prețului în raport de expertiza pe care avea dreptul să o solicite, astfel încât nu rezultă existența unei fapte ilicite, vinovăția în săvârșirea faptei, existența vreunui prejudiciu sau legătura de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu, SC A.D. SRL acceptând negocierea doar în condițiile reducerii prețului și refuzând negocierea prețului până la pragul minim stabilit potrivit disp. art. 2 si art. 3 din O.U.G. nr. 3/2004. Apelul declarat de reclamanta a fost respins ca nefondat prin decizia nr. 35 din 26 ianuarie 2009 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială.

Curtea rezumând criticile apelantei la împrejurarea că prima instanță nu ar fi ținut seama în soluționarea cererii reclamantei, de toate probele administrate în cauză, a apreciat că această susținere este nefondată pentru următoarele considerente: Cererea de chemare în judecată a fost întemeiată de reclamantă pe dispozițiile ce reglementează răspunderea civilă delictuală, prevăzute de art. 998 și art. 999 C. civ. (adică răspunderea civilă delictuală pentru fapta proprie cauzată fie cu intenție fie din neglijență). Cu privire la prima faptă ilicită, constând în ascunderea cu rea credința a datoriilor exigibile pe care societatea SC S.C. SA le avea la data constituirii SC A. SA, Curtea a constatat pe de o parte, că la constituirea societăți comerciale SC A. SA nu s-a menționat în actul constitutiv nicio obligație a A.V.A.S., în calitatea sa de acționar majoritar la SC S.C.

SA care să aibă legătură cu eventualele datorii exigibile ale acesteia, iar pe de altă parte, și-a pus problema dacă omisiunea de a aduce la cunoștința SC P.P. GMBH datoriile unuia dintre acționarii cu care aceasta dorea să se asocieze într-o societate comercială pe acțiuni, este imputabilă exclusiv A.V.A.S. Cu privire la această faptă s-a reținut că nu s-a dovedit că are caracterul unei fapte ilicite cauzatoare de prejudiciu, iar pe de altă parte, în raport cu actele juridice succesive încheiate între reclamant și pârâtă în perioada 2002 - 2005, că nu este vorba în realitate de o răspundere civilă contractuală (cu care însă instanța nu a fost învestită).

S-a avut în vedere că, în timp ce în cazul răspunderii civile delictuale, obligați încălcată este o obligație cu caracter general care revine tuturor (obligația de a nu vătăma drepturile altuia prin fapte ilicite), în cazul răspunderii contractuale, obligația încălcată este o obligație concretă, stabilită prin contractul preexistent, încheiat între cele două subiecte ale răspunderii. Pornind de la deosebirile ce există între cele două feluri de răspundere s-a analizat problema cumulului între cele două categorii de răspundere și a opțiunii creditorului între cele două răspunderi. S-a considerat că, în doctrină și practica judiciară s-a concretizat un principiu potrivit căruia în cazul în care între părți a existat un contract din a cărui neexecutare au rezultat prejudicii, nu este posibil să se apeleze la răspunderea delictuală, calea de ales fiind aceea a răspunderii contractuale.

Pe de altă parte, de îndată ce păgubitul a optat pentru una din cele două căi, el nu mai poate urma cealaltă cale (electa una via non datur recursus alteram). Reținând aceste principii privind cele două feluri ale răspunderii, Curtea a constatat și că demersul judiciar al reclamantei are la bază mai multe acte juridice din care aceasta consideră că au rezultat anumite obligații ale A.V.A.S., care, cu rea credință, ar fi fost încălcate și, care au avut drept efect încălcarea unor drepturi subiective născute din aceste convenții. În acest sens, reclamanta a motivat cererea sa în special pe încheierea unor acte juridice (negotium iuris) cărora susține aceasta le-ar fi fost aplicabile anumite dispoziții legale, acte juridice dovedite cu următoarele înscrisuri (instrumentum probationis): protocolul încheiat între aceasta și A.V.A.S.

la data de 29 aprilie 2002; pe Acordul acționarilor încheiat la data de 14 iunie 2002 între SC S.C. SA, reclamantă și 3 persoane fizice; Actul constitutiv al SC A. SA, încheiat și autentificat la data de 24 septembrie 2002 (dosarul nr. 2024/2/2006 aflat inițial pe rolul Curții de Apel București, secția a V-a comercială); procesul - verbal de vânzare prin negociere directă din 21 iulie 2003 (dosarul nr. 2024/2/2006 aflat inițial pe rolul Curții de Apel București, secția a V-a comercială) ; procesul - verbal din 5 mai 2005 (dosarul nr. 2024/2/2006 aflat inițial pe rolul Curții de Apel București, secția a V-a comercială) precum și fișele de licitație din 1 iulie 2005 (dosarul nr. 2024/2/2006 aflat inițial pe rolul Curții de Apel București, secția a V-a comercială).

Or, având în vedere că reclamanta afirmă că drepturile sale subiective ce ar fi fost încălcate prin faptele reprezentanților A.V.A.S. (și ai autorităților antecesoare ale acestei autorități) s-au născut din aceste acte juridice completate cu dispoziții legale speciale, rezultă că, este exclusă răspunderea civilă delictuală, deoarece din susținerile reclamantei, precum și din probele administrate în cauză rezultă că între părți s-au încheiat mai multe convenții, care în caz de nerespectare (într-un fel sau altul) ar atrage răspunderea civilă contractuală. Mai mult, s-a considerat că cea de-a doua faptă ilicită enunțată de apelanta - reclamantă ca fiind săvârșită de pârâtă, constând în împiedicarea achiziționării activelor și a echipamentului specificat, prin inițierea unei Ordonanțe a Guvernului (O.U.G.

nr. 68/2005), în condițiile în care O.G. nr. 3/2004 stabilea dreptul exclusiv al reclamantei de a achiziționa în anumite condiții ce favorizau societatea, nu întrunește caracterul ilicit al unui asemenea demers. Astfel, în principiu un demers de inițiativă legislativă nu poate avea caracter ilicit, deoarece, se presupune că acesta este animat de dorința legiferării unor situații urgente (în special în cazul Ordonanțelor de Urgență), mai ales că dreptul acesta are un caracter constituțional, fiind reglementat de art. 74 din Constituția României. Ca atare, o astfel de faptă, oricât de prejudiciabilă ar putea deveni pentru o persoană (juridică, în speță) nu poate îmbrăca un caracter ilicit, Guvernul fiind abilitat a emite Ordonanțe în baza unei legi speciale de abilitare date de Parlamentul, ca și autoritate legislativă în România.

Așadar, susținerea apelantei - reclamante în sensul că inițiativa adoptării O.U.G. nr. 68/2005 din partea A.V.A.S. este o faptă ilicită, chiar în condițiile existenței O.U.G. nr. 3/2004 și ale raporturilor dintre entitățile juridice implicate în proiectul descris amănunțit de reclamantă, a fost respinsă ca nefondată. În fine, s-a apreciat că, chiar dacă s-ar considera că în cauză, faptele afirmate de reclamantă nu ar decurge din convențiile enunțate de aceasta și, ca atare, ar fi incidentă o răspundere civilă delictuală, așa cum corect reține și Tribunalul nu s-au dovedit toate elementele unei astfel de răspunderi. Pierderile suferite de SC A. SA însumate la 5.770.587 dolari S.U.A.

oricât de certe ar fi, așa cum s-a dovedit cu situațiile financiare ale acesteia întocmite de auditorul financiar, pe de o parte nu a rezultat din probe că își au originea în fapte ilicite concrete dovedite, săvârșite cu vinovăție de pârâtă prin reprezentanții săi), iar pe de altă parte, nu a rezultat din probe nici împrejurarea că pierderile societății SC A. SA sunt echivalente cu un prejudiciu produc reclamantei SC

P.P. GMBH.

Afirmațiile reclamantei sunt rezultatul unor simple prezumții care nu sunt de natură a conduce la concluzia unui prejudiciu cert, cauzat de fapte ilicite dovedite, produs reclamantei. Instanța a mai reținut că, nu a rezultat o legătură directă de cauzalitate între pretinsele pierderi ale reclamantei și faptele reprezentanților A.V.A.S., speculațiile reclamantei fiind de asemenea, simple silogisme bazate pe prezumții, care nu sunt de natură a naște măcar probabilitatea și cu atât mai puțin, de a dovedi întrunirea cumulativă a elementelor răspunderii civile delictuale, iar între reaua-credință și fapta ilicită cauzatoare de prejudiciu, care să atragă răspunderea civilă delictuală a autorului său, nu se poate pune semnul egalității.

Împotriva deciziei a declarat recurs reclamanta SC P.P. GMBH Dusseldorf, care a invocat motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ., în dezvoltarea cărora susține următoarele: 1. Decizia atacată conține motive contradictorii și străine de natura pricinii (art. 304 pct. 8 C. proc. civ.) după cum urmează: - motivele pentru care instanța de apel a considerat ca nefondată prima critică din apel sunt contradictorii și cuprind considerații străine de speță în condițiile în care, după ce s-a constatat că temeiul de drept al cererii este dat de prevederile art. 998 C. civ., s-a procedat la o analiză a elementelor răspunderii delictuale pentru fapta proprie, deși critica privea neluarea în considerare a tuturor probelor administrate în cauză.

- s-a ignorat total contextul relației existente între statul român și societatea reclamantă atunci când s-a stabilit existența unei prime fapte ilicite la nivelul relației societare dintre SC P.P. GMBH și SC S.C. SA, și o a doua faptă ilicită la nivelul negocierii dintre SC A.D. SRL și A.V.A.S. București. - argumentele folosite de instanță cu privire la prima faptă sunt contradictorii și chiar fără legătură cu cauza, rezultând o necunoaștere a părților semnatare ale unui act constitutiv al unei societăți și a cuantumului unei asemenea acțiuni. Se arată că, și în condițiile în care A.P.A.P.S. avea calitatea de acționar majoritar al SC A. SA, acest act constitutiv nu putea cuprinde obligații ale A.P.A.P.S.

- instanța este contradictorie și atunci când concluzionează că răspunderea delictuală a A.V.A.S. este exclusă cu privire la prima faptă ilicită pentru că din probele administrate în cauză rezultă că între părți s-ar fi încheiat mai multe convenții, iar răspunderea – în caz de nerespectare a obligațiilor – ar fi contractuală, statuând în final că „nu este vorba în realitate de o răspundere contractuală”. - instanța este contradictorie și în privința omisiunii a A.V.A.S. de a o informa societatea asupra datoriilor SC S.C. SA. - greșit s-a reținut că nici cea de-a doua faptă nu întrunește caracterul ilicit. 2. Decizia atacată a fost pronunțată cu aplicarea greșită a legii (art. 304 pct. 9 C. proc.

civ.). - nu au fost aplicate corect prevederile art. 998 și art. 999 C. civ. și ale O.U.G. nr. 8/2004 întrucât sunt îndeplinite cumulativ condițiile răspunderii civile delictuale. - reținerile instanței cu privire la inexistența prejudiciului nu sunt întemeiate câtă vreme culpa intrării în lichidare a SC A. SA a aparținut A.V.A.S., acesta fiind motivul pentru care nu s-a mai realizat transferul echipamentului aferent investiției către noua societate SC A.D. SRL. - instanța nu a analizat toate cauzele și condițiile care au dus la prejudicierea investitorului străin, fiind greșite și rău voitoare opiniile instanței de apel conform cu care afirmațiile reclamantei ar fi rezultatul unor simple prezumții care ar fi rezultatul unor simple prezumții care nu sunt de natură a conduce la concluzia unui prejudiciu cert, cauzat de fapte ilicite dovedite.

- instanța nu a negat existența laturii subiective a răspunderii civile delictuale însă a făcut abstracție de toate etapele relației complexe dintre statul român și SC P.P. GMBH Dusseldorf, preferând să stabilească că există o faptă ilicită la nivelul relației societare dintre SC P.P. GMBH Dusseldorf și SC S.C. SA și alta la nivelul negocierii dintre SC A.D. SRL și A.V.A.S. - reluând situația de fapt, recurenta concluzionează că instanța apelului nu a fost interesată să ofere un răspuns cu privire la faptul dacă reclamantul a fost informat în totalitate asupra situației SC SC S.C. SA; dacă a avut reprezentarea faptului că A.V.A.S. va încerca să folosească O.U.G. nr. 3/2004 pentru a obține fonduri suplimentare sau că Guvernul va adopta O.U.G.

nr. 68/2005. - nu s-a avut în vedere că din toate acțiunile statului, realizate prin reprezentanții săi a rezultat o conduită greșită și prejudiciabilă pentru investitorul străin, deci o faptă ilicită. 3. Instanța de apel a schimbat natura și înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al actelor deduse judecății (art. 304 pct. 8 C. proc. civ.). - recurenta susține că este incident acest motiv de recurs câtă vreme s-a apreciat că – în speță - este exclusă răspunderea civilă delictuală a A.V.A.S. dat fiind că între părți s-au încheiat mai multe convenții, care în caz de nerespectare ar atrage răspunderea civilă delictuală. - chiar dacă între părți s-au încheiat anumite convenții ce au fost completate cu acte normative, prejudiciul în patrimoniul societății SC P.P.

GMBH Dusseldorf s-a produs în faza precontractuală și a constat în fapta reprezentanților A.V.A.S. care nu au dat eficiență prevederilor compensatorii pentru investitor, fiind încălcată o obligație legală și una contractuală. Prin întâmpinarea depusă la 9 octombrie 2009 A.V.A.S. București a solicitat respingerea recursului ca nefondat. Analizând decizia atacată prin prisma motivelor de recurs invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat. 1. În ce privește motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ. se constată că majoritatea argumentelor aduse în dezvoltarea acestuia constituie veritabile cenzuri ale raționamentului juridic folosit de instanță ce s-ar încadra mai degrabă în prevederile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., altele vizând chiar modul în care a fost stabilită situația de fapt. Față de această situație aspectele legate de aplicarea prevederilor art. 998 C. civ. vor fi analizate alături de celelalte critici aduse în susținerea motivului de nelegalitate întemeiat pe pct. 9 al art. 304 C. proc. civ., iar cele care vizează strict aprecieri asupra situației de fapt nu vor face obiectul controlului judiciar al recursului dată fiind specificitatea acestei căi de atac ce se limitează doar la analizarea deciziei atacate dar prin prisma motivelor de nelegalitate. Cu privire la criticile recurentei ce vizează pretinsa motivare contradictorie a deciziei ori existența unor motive străine de natura pricinii se constată că sunt nefondate.

În realitate, instanța de apel a motivat amplu decizia, respectând prevederile art. 261 C. proc. civ., motivare ce este de natură să fundamenteze soluția pronunțată în cauză, fiind clară și pertinentă. Chiar dacă instanța anterioară a fost mai amplă în a analiza condițiile răspunderii delictuale și cele ale răspunderii contractuale, teoretizând poate, mai mult acest aspect nu se poate reține faptul că hotărârea ar fi contradictorie ori că ar conține elemente străine de cauză. 2. Nici critica întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ. nu poate fi primită. În principiu, atunci când se invocă schimbarea naturii și a înțelesului lămurit și vădit neîndoielnic al actului juridic dedus judecății este necesar a se arăta despre care anume act este vorba și că acest act a fost calificat de așa manieră încât natura sa a fost alterată în mod substanțial.

Ori, în dezvoltarea adusă acestui motiv de recurs nu se regăsesc aceste elemente esențiale și față de care - pe acest aspect - nu se poate exercita controlul judiciar de către instanța recursului, critica rămânând una generică. 3. În ce privește motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. prin care se susține aplicarea greșită a prevederilor art. 998 – art. 999 C. civ. și ale O.U.G. nr. 3/2004 se constată că de asemenea, este nefondat. Conform prevederilor ce reglementează răspunderea delictuală, condițiile necesare atragerii unei asemenea răspunderi și care se cer a fi întrunite cumulativ sunt următoarele: existența unei fapte ilicite, care să fi fost săvârșită cu vinovăție și să fi creat un prejudiciu, precum și existența unei legături de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu.

În cauza dedusă judecății, reclamanta a indicat fapta ilicită ca fiind dată de două activități ale pârâtei A.V.A.S. constând în: ascunderea existenței creanțelor exigibile deținute de diverși creditori împotriva SC S.C. SA și în împiedicarea în mod deliberat a SC A.D. SRL să achiziționeze active reprezentând aportul în natură al SC S.C. SA la constituirea SC A. SA și echipamentul aferent investiției, Turnătoria de tuburi de presiune din fondă ductilă de pe platforma S.C. În mod corect, ambele instanțe au statuat că reclamanta nu a făcut dovada îndeplinirii cumulative a condițiilor anterior menționate, de natură a fi în măsură a se atrage răspunderea delictuală a intimatei A.V.A.S. Astfel, pe bună dreptate, în privința primei fapte s-a avut în vedere că nu sunt întrunite niciuna dintre condițiile răspunderii civile delictuale și că, raportat la argumentele aduse în susținere, se vizează de fapt o răspundere contractuală dar cu care instanța nu a fost investită.

Nici criticile ce vizează îndeplinirea condițiilor răspunderii delictuale în cazul celei de-a doua fapte pretins ilicită nu pot fi primite, în contextul în care reclamanta a susținut că inițiativa legislativă a pârâtei ar fi îmbrăcat un caracter ilicit. Dacă s-ar accepta opinia recurentei s-ar ajunge în situația în care fapta ilicită ar putea fi consfințită printr-un act normativ ceea ce este un nonsens. De asemenea, nedovedindu-se în concret pretinsele fapte ilicite, fapte ce tind mai mult la încălcarea unor prevederi din convențiile părților, și nici împrejurarea că pierderile suferite de societatea SC A. SA sunt echivalente cu un prejudiciu direct produs recurentei prin pretinsele fapte, precum și existența unei legături de cauzalitate între prejudiciu și pretinsele fapte ilicite ale A.V.A.S., în mod justificat s-a constatat că nu sunt îndeplinite condițiile răspunderii delictuale.

Cum, în cuprinsul cererii de recurs, recurs recurenta reia pe larg situația de fapt, inducând ideea că aceasta nu a fost corect stabilită, Înalta Curte reamintește că, în cadrul acestei etape procesuale rolul ei este limitat la verificarea aplicării corecte a legii la împrejurări de fapt ce au fost pe deplin stabilite, nefiindu-i permis să procedeze la o reevaluare a probelor și a împrejurărilor de fapt reținute de instanțele anterioare. Așa fiind, constatând că aspectele ce au vizat nelegalitatea deciziei nu sunt fondate, recursul promovat de recurentă va fi respins ca nefondat conform art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta SC P.P. GMBH Dusseldorf împotriva deciziei comerciale nr. 35 din 26 ianuarie 2009 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 ianuarie 2010.