ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 241/2010

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța, reclamantul M.G., în contradictoriu cu pârâții SC M.I. SRL CONSTANȚA și O.R.C. DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL CONSTANȚA a solicitat instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să constate nulitatea absolută a radierii SC M.I. SRL. Prin aceeași cerere reclamanta a solicitat și deschiderea procedurii falimentului. La data de 19 martie 2009, intervenientul C.R. a investit instanța cu soluționarea unei cereri de intervenție accesorie în interesul pârâtului O.R.C. DE PE LÂNGĂ

TRIBUNALUL CONSTANȚA.

Prin încheierea pronunțată, la data de 31 octombrie 2007, a fost admisă excepția necompetenței funcționale a Tribunalului Constanța având ca obiect deschiderea procedurii falimentului, totodată a fost respinsă cauza având ca obiect deschiderea procedurii falimentului și trimisă la completele specializate, de judecători sindici. Tribunalul Constanța, prin sentința civilă nr. 4113/ COM din 19 noiembrie 2008, a fost respinsă, ca nefondată, acțiunea reclamantului M.G. în contradictoriu cu pârâții SC M.I. SRL și O.R.C. DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL CONSTANȚA a fost respinsă, ca nefondată, acțiunea îndreptată împotriva SC M.I. SRL CONSTANȚA ca urmare a admiterii excepției lipsei capacității procesuale de exercițiu, fiind admisă cererea de intervenție accesorie, cu consecința obligării reclamantului la plata sumei de 2.388 lei cheltuieli de judecată către intervenient.

În pronunțarea acestei sentințe instanța de fond a reținut, în esență, că măsura radierii a fost legală, nefiind afectată de nulitate. Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantul M.G., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie raportat la probatoriile administrate în cauză. Curtea de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, contencios administrativ și fiscal, prin decizia nr. 49 din 6 mai 2009, a respins, ca nefondat, apelul reclamantului M.G., instanța de control judiciar reținând, în esență, legalitatea și temeinicia hotărârii apelate sub raportul criticilor formulate. Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul M.G. Recurentul își subsumează criticile motivelor de modificare reglementate de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc.

civ., și vizează în esență următoarele aspecte: - instanța de apel a reținut în mod greșit raportul juridic litigios și incidența probelor cu înscrisuri administrate în cauză. - termenul de prescripție al creanțelor bugetare este cel de 5 ani și nu de trei ani, context în care instanțele trebuiau să rețină că nu există niciun indiciu ca datoriile cu care societatea radiată figura, să fie acoperite; - la momentul radierii existau pe rolul instanțelor judecătorești atât cereri civile cât și cereri penale care atestau existența creanțelor invocate de reclamant și care justificau incidența tezei ultime a art. 5 alin. (4) din Legea nr. 314/2001, împrejurare ignorată de instanța de apel. - instanța de apel a soluționat nelegal cererea de intervenție, intervenientul nejustificând practic niciun interes în cauză, mai mult interesul său era imoral în accepțiunea art. 5 C. civ.

- instanța de apel a reținut în mod eronat valoarea capitalului social subscris și vărsat la momentul radierii în raport de reevaluarea și majorarea efectuate în 1995. Analizând cererea de recurs în raport de prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., motive de nelegalitate invocate de recurent se constată că argumentele folosite în dezvoltarea motivului de recurs nu pot fi încadrate acestora și nici unui alt motiv de nelegalitate din cele reglementate în cuprinsul art. 304 C. proc. civ. Cum aspectele sesizate vizează aspecte ce țin de stabilirea situației de fapt și de aprecierea dată probelor ce reprezintă atributul instanțelor anterioare, ele nu pot face obiectul controlului judiciar în această fază procesuală în care atribuțiile instanței de recurs sunt limitate strict doar la motivele de nelegalitate.

În considerarea celor ce preced, Înalta Curte făcând aplicarea art. 302 1 lit. c) C. proc. civ., va constata nulitatea cererii de recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Constată nulitatea cererii privind recursul declarat de reclamantul M.G. împotriva deciziei nr. 49/ COM din 6 mai 2009 a Curții de Apel Constanța, secția comercială maritimă, fluvială, de contencios administrativ și fiscal, în temeiul art. 302 1 lit. c) C. proc. civ. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 ianuarie 2010.