ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2910/2011

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin cererea formulată

și precizată, înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța sub nr. 11083/118/2009,

reclamanta SC T.C. SRL a solicitat obligarea Ministerului I.M.M.C. și M.A. - Agenția

P.I.P. și P.P.I.M.M. la repararea pagubei cauzate prin nesoluționarea în termen

a cererii înregistrată din 17 septembrie 2008, respectiv obligarea acestei autorități

la plata sumei de 15.000 RON reprezentând cuantumul eligibil și a sumei de 20.000

RON reprezentând contravaloarea pagubelor materiale suferite prin neimplementarea

sistemului I.S.O.

În motivarea acțiunii,

reclamanta a arătat că prin nesoluționarea cererii și neobținerea finanțării pentru

realizarea sistemului I.S.O. în cadrul societății, i-au fost create prejudicii,

astfel că se impune repararea pagubei suferite.

Pârâta Agenția P.I.P.

și P.P.I.M.M., prin întâmpinarea și precizările formulate, a invocat excepția necompetenței

materiale a Tribunalului, excepția lipsei calității procesuale pasive, excepția

inadmisibilității acțiunii pentru lipsa procedurii prealabile și excepția tardivității

formulării plângerii.

Tribunalul Constanța,

prin sentința civilă din 29 aprilie 2010, a admis excepția necompetenței materiale

și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Constanța,

reținând că obiectul acțiunii îl constituie refuzul nejustificat al unei autorități

publice centrale de soluționare a cererii, conform art. 2 alin. (2) din Legea

nr. 554/ 2004.

Investită cu soluționarea

cauzei, Curtea de Apel Constanța, a înregistrat cauza sub nr. 736/36/2010, iar prin

încheierea de ședință din data de 14 iulie 2010 a respins ca nefondate excepțiile

lipsei calității procesuale pasive a Agenției P.I.P. și P.P.I.M.M., lipsei plângerii

prealabile și prescrierii dreptului la acțiune.

Curtea de Apel Constanța,

secția comercială, maritimă, fluvială, contencios administrativ și fiscal, prin

sentința nr. 307 din 22 septembrie 2010, a respins ca nefondată acțiunea formulată

de reclamanta SC T.C. SRL în contradictoriu cu pârâtul Ministerul I.M.M.C. și M.A.

(în prezent M.E.C. și M.A.) - Agenția P.I.P. și P.P.I.M.M.

În considerentele hotărârii,

instanța de fond a reținut, în esență, că din interpretarea dispozițiilor Legii

nr. 554/2004 rezultă că, mai înainte de a se solicita repararea pagubei cauzate,

partea care se consideră vătămată prin lipsa răspunsului autorității trebuie să

ceară, în termenul prevăzut de lege, obligarea autorității la rezolvarea favorabilă

a cererii.

În speță, reclamanta nu

a procedat în sensul dispozițiilor sus menționate, pentru a obține obligarea autorității

publice la emiterea acordului de principiu pentru finanțare, conform procedurii

prevăzute de Ordinul nr. 53/2007 privind Centrul Român al Calității, ordin invocat

ca temei al cererii sale, ci a introdus direct acțiune în despăgubiri.

Așa fiind, instanța de

fond a reținut că reclamanta nu a făcut dovada că printr-o acțiune anterioară s-ar

fi constatat faptul că a fost vătămată prin nesoluționarea cererii sale în termenul

prevăzut de lege, or, neobținând recunoașterea dreptului sau interesului legitim

invocat, acțiunea în despăgubiri apare ca lipsită de fundament.

2.1. Împotriva acestei

soluții a formulat recurs societatea comercială reclamantă care a invocat ca temei

motivul de recurs prevăzut la art. 304 pct. 9 din Codul de procedură civilă, potrivit

căruia o hotărâre judecătorească poate fi recurată atunci când a fost pronunțată

fără temei legal, ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii.

Astfel, se susține că

instanța de fond a interpretat și aplicat greșit prevederile art. 8 alin. (1) din

Legea nr. 554/2004, care nu interzic formularea unei acțiuni pentru repararea unei

pagube produsă de o autoritate publică, chiar și atunci când aceasta a refuzat să

emită un act administrativ de aprobare a finanțării unui proiect.

Or, se argumentează în

cauza de față, este dovedit că autoritatea publică nu a răspuns în termenul legal

la cererea pentru autorizarea și finanțarea proiectului pe care societatea comercială

l-a prezentat.

Mai susține recurenta

că, instanța de fond a judecat cauza recurgând la o soluție pe care nu a pus-o în

discuția părților.

În concluzie, a solicitat

admiterea recursului, desființarea soluției recurate și admiterea acțiunii formulate,

cu obligarea autorității pârâte la plata despăgubirilor specificate în acțiune.

2.2. Agenția P.I.P. și

P.P.I.M.M. a depus întâmpinare prin care a combătut criticile formulate în recurs

și a cerut respingerea recursului.

2.3. M.E.C. și M.A. a

depus concluzii scrise, la care a anexat scrisoarea de respingere administrativă

a proiectului, din 11 februarie 2009, în copie, precum și copia documentelor din

dosarul cererii de finanțare depusă de societatea comercială, susținând că soluția

instanței de fond este legală și temeinică și solicitând respingerea recursului.

recurs.

Recursul este nefondat

și va fi respins ca atare, pentru considerentele care vor fi prezentate în continuare.

În cauză este necontestat

că societatea comercială recurentă a formulat o cerere de finanțare în cadrul POS-CEE

2007-2013, pentru proiectul „Implementarea și certificarea sistemului de calitate

conform I.S.O. 9001/2001 în cadrul SC T.C. SRL, din 17 septembrie 2000 la Oficiul

Teritorial Constanța.

În fața instanței de fond,

cât și în fața instanței de recurs, societatea comercială a susținut că autoritatea

competentă a refuzat în mod nejustificat să-i răspundă la cererea formulată, situație

pe care a invocat-o ca temei de fapt al demersului său juridic, în raport cu dispozițiile

art. 1 și art. 8 din Legea nr. 554/2004, invocate ca temei de drept.

În realitate, așa cum

rezultă din copia scrisorii de respingere administrativă a proiectului din 11

februarie 2009, comunicată reprezentantului societății comerciale recurente, ing.B.A.,

rezultă că proiectul depus a fost respins pentru neîndeplinirea criteriilor administrative,

constând în aceea că certificatul de atestare fiscală, cazierul judiciar al reprezentantului

legal și cazierul fiscal nu erau valabile la data înscrierii on-line.

Astfel fiind, rezultă

că acest document are valoarea unui act administrativ care putea fi atacat în procedura

reglementată de Legea nr. 554/2004 cu modificările și completările ulterioare, ceea

ce face ca soluția instanței de fond să fie temeinică și legală, deoarece în cauză

nu s-a probat existența unui refuz nejustificat din partea autorității publice pârâte

din moment ce societatea comercială nu a atacat actul administrativ prin care cererea

sa de finanțare fusese respinsă.

Într-adevăr, potrivit

art. 18 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 cu modificările și completările ulterioare,

instanța de contencios administrativ, soluționând cererea la care se referă

art. 8 alin. (1), va putea hotărî și asupra despăgubirilor pentru daunele materiale

și morale care sunt cerute.

Astfel, instanța de contencios

administrativ va putea să hotărască asupra despăgubirilor, inclusiv atunci când

persoana vătămată se adresează instanței pentru vătămarea unui drept sau interes

legitim care a fost vătămat prin refuzul nejustificat de soluționare a unei cereri,

precum și prin refuzul de efectuare a unei anumite operațiuni administrative necesare

pentru exercitarea sau protejarea dreptului sau interesului legitim.

Or, în cauză, așa cum

s-a reținut mai sus, instanța de fond nu s-a aflat în fața unui refuz nejustificat

din partea autorității pârâte, ci a unei lipse de reacție juridică din partea societății

comerciale recurente, care nu a atacat măsura respingerii cererii sale de finanțare,

comunicată reprezentantului său legal cu scrisoarea de respingere administrativă

a proiectului din 11 februarie 2009.

În concluzie, cu motivarea

de mai sus, care completează considerentele sentinței recurate, soluția instanței

de fond este legală și temeinică.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de SC T.C. SRL Constanța împotriva sentinței nr. 307 din 22 septembrie 2010 a Curții

de Apel Constanța, secția comercială, maritimă, fluvială și de contencios administrativ

și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 19 mai 2011.