ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4942/2011

Asupra conflictului negativ de

competență de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

I.

Circumstanțele cauzei 1. Cadrul

procesual

Prin cererea înregistrată pe rolul

Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, contencios

administrativ, reclamanții Primăria Comunei Târgușor, Comuna Târgușor,

Consiliul Local Târgușor și Primarul Comunei Târgușor au solicitat, în

contradictoriu cu Curtea de Conturi a României - Camera de Conturi a Județului

Constanța, suspendarea Deciziei nr. 44 din 23 noiembrie 2010 emisă de pârâtă,

sub aspectul măsurilor dispuse la pct. 1 și pct. 2, până la soluționarea cauzei

de către instanța de fond.

In motivarea cererii, s-a arătat că

prin măsura de la pct. 1 din decizie, s-a dispus luarea măsurilor necesare

pentru stabilirea întinderii prejudiciului, reprezentând plăți nelegale

acordate sub forma unor drepturi bănești sau în natură salariaților entității

și recuperarea acestuia conform prevederilor legale. împotriva Deciziei nr.

44/2010 s-a formulat contestație de conducătorul entității verificate care a fost

soluționată de Curtea de Conturi a României prin încheierea

VI

118 din 22 martie 2011.

secția contencios administrativ și fiscal

Prin sentința nr. 160 din 18 mai 2011,

Curtea de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, contencios

administrativ, a admis excepția de necompetență materială invocată din oficiu

și a declinat competența de soluționare a cererii în favoarea Tribunalului

Constanța, secția de contencios administrativ și fiscal.

Pentru a pronunța această soluție,

Curtea de Apel a reținut că obiectul cererii vizează suspendarea executării

Deciziei nr. 44 din 23 noiembrie 2010 emisă de Camera de Conturi a Județului

Constanța, structură fără personalitate juridică ce exercită, potrivit art. 1

alin. (5) din Legea nr. 94/1992, funcțiile Curții de Conturi în unitatea

administrativ-teritorială a județului Constanța, astfel încât competența de

soluționare a cauzei revine tribunalului, potrivit dispozițiilor art. 10 alin.

(1) din Legea nr. 554/2004 modificată și completată, în raport de rangul

autorității publice emitente.

Curtea de apel a apreciat că nu pot fi

incidente dispozițiile art. 228 din Regulamentul Curții de Conturi aprobat prin

Hotărârea Curții de Conturi nr. 130 în vigoare începând cu 1 ianuarie 2011, în

condițiile în care, aceste dispoziții au înlocuit fără o anumită justificare

dispozițiile din Hotărârea nr. 1/2009 (art. 107 și art. 108) a Curții de

Conturi, prin care se reglementa o competență materială diferită, în funcție de

emitentul actului, respectiv: Secția de contencios administrativ și fiscal a

Curții de Apel București, pentru încheierile emise de către structurile centrale

ale Curții de Conturi și Secția de contencios administrativ și fiscal a

tribunalelor județene - în cazul încheierilor emise la nivelul camerelor de

conturi.

Ținând seama de ierarhia actelor

normative și având în vedere că prin atribuțiile conferite de lege, Curtea de

Conturi nu are îndrituirea de a stabili o competență specială și derogatorie a

instanțelor de judecată, Curtea de apel a reținut incidență competența

instituită de lege și nu pe cea stabilită de hotărârea Curții de Conturi.

contencios administrativ

Prin sentința civilă nr. 1166 din 30

iunie 2011, Tribunalul Constanta, secția contencios administrativ, a admis excepția

necompetenței materiale invocată de pârâtă și a declinat competența de

soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Constanța.

Pentru a decide în acest sens,

tribunalul a reținut, pe de-o parte că, prin sentința nr. 183 din 09 iunie 2011,

pronunțată în dosarul nr. 415/36/2011 a fost respinsă excepția necompetenței

materiale a Curții de Apel Constanța, fiind admisă în parte, acțiunea formulată

de reclamanți, prin care au solicitat anularea încheierii

VI

118 din 22 martie 2011, a Deciziei nr.

44/2010 și a procesului verbal din 26 octombrie 2010.

In speța de față, reclamanții au

solicitat suspendarea executării Deciziei nr. 44/2010 a Camerei de Conturi

Constanța, în conformitate cu dispozițiile art. 15 din Legea nr. 554/2004, așa

încât, raportat la aceste dispoziții legale, instanța competentă să soluționeze

cererea de suspendare a executării actului este instanța competentă să

soluționeze cererea pentru anularea actului, respectiv Curtea de Apel Constanța.

Pe de altă parte, tribunalul a

apreciat că revine Curții de apel competența de soluționare a cauzei raportat

și la prevederile art. 227 din Hotărârea 130/2010, potrivit cărora, împotriva

încheierii emise de comisia de soluționare a contestațiilor, conducătorul

entității verificate poate sesiza instanța de contencios administrativ

competentă, care potrivit art. 228, este Curtea de Apel în a cărei rază

teritorială se află sediul entității verificate, dar și față de dispozițiile

art. 3 pct. 1 C. proc. civ. și art. 10 din Legea nr. 554/2004 având în vedere

că actul contestat respectiv încheierea este emisă de o autoritate publică

centrală, respectiv Curtea de Conturi a României.

4.Regulatorul de competență

Sesizată asupra conflictului negativ

de competență, ivit în condițiile revăzute de art. 20 pct. 2 și art. 22 C.

proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în

favoarea Tribunalului Constanța, pentru următoarele considerente:

Pentru a soluționa conflictul negativ

de competență, în raport de actele depuse la dosarul cauzei, se reține că

obiectul cererii de chemare în judecată îl constituie suspendarea Deciziei nr.

44 din 23 noiembrie 2010 emisă de pârâtă, sub aspectul măsurilor dispuse la

pct. 1 și pct. 2, până la soluționarea cauzei de către instanța de fond.

Potrivit art. 2 alin. (1) lit. c) din

Legea nr. 554/2004 cu modificările și completările ulterioare, noțiunea de act

administrativ este definită ca fiind „actul unilateral cu caracter individual

sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în

vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care

dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice".

În raport de obiectul cererii de

chemare în judecată și de dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. c) menționate, se

impune a stabili care este actul administrativ care dă naștere, modifică sau

stinge raporturi juridice, care este actul supus executării și care poate

constitui obiectul unei cereri adresate instanței de contencios administrativ.

Potrivit dispozițiilor art. 204 și art.

210 din Regulamentul privind organizarea și desfășurarea activității specifice

Curții de Conturi, precum și valorificarea actelor de control rezultate din

aceste activități, aprobat prin Hotărârea Plenului nr. 130/2010 publicată în

M,.Of. al României nr. 832 din 13 decembrie 2010, Partea

I,

împotriva măsurilor dispuse prin

decizia camerei de conturi județene se poate formula contestație în termen de

15 zile, care „suspendă obligația executării deciziei până la soluționarea ei

de către Comisia de Soluționare a Contestațiilor. Executarea măsurilor devine

obligatorie de la data comunicării încheierii formulate de Comisia de

Soluționare a Contestațiilor, prin care se respinge integral sau parțial

contestația".

In raport de dispozițiile legale

menționate, se reține că actul administrativ care produce efecte juridice,

fiind supus obligației executării este decizia structurii Curții de Conturi

prin care se respinge integral sau parțial contestația, acesta fiind actul care

îndeplinește cerințele de a fi apreciat ca având natura juridică a unui act

administrativ, astfel cum acesta este definit în art. 2 alin. (1) lit. c) din

Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare.

Este adevărat că regulamentul menționat

cuprinde procedura de contestare a deciziilor structurilor județene ale Curții

de Conturi, prevăzându-se la art. 227 că împotriva încheierii emise de comisia

de soluționare a contestațiilor, conducătorul entității verificate poate sesiza

instanța de contencios administrativ competentă în condițiile Legii

contenciosului administrativ.

Potrivit art. 228 din același

regulament, „competența de soluționare a sesizării formulate de conducătorul

entității verificate împotriva încheierii emise de comisia de soluționare a

contestațiilor, aparține Secției de contencios administrativ și fiscal din

cadrul curții de apel în a cărei rază teritorială se află sediul entității

verificate în condițiile Legii contenciosului administrativ".

Referindu-se la competența instanțelor

de contencios administrativ, dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004,

prevăd că: „Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de

autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și

impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până

la 500.000 de lei se soluționează în fond de tribunalele administrativ-fiscale,

iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile

publice centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții,

datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 500.000 de lei se

soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale

curților de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel".

Dat fiind faptul că dispozițiile din

regulament menționate fac trimitere la Legea contenciosului administrativ, se

pune problema stabilirii competenței materiale de soluționare a cauzei,

referitoare la actul administrativ care constituie obiectul cererii deduse

judecății, acesta fiind emis de o structură județeană a Curții de Conturi,

respectiv de o autoritate publică județeană.

Dispozițiile art. 228 din Regulamentul

aprobat prin Hotărârea Plenului Curții de Conturi nr. 130/2010 sunt contrare prevederilor

art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, care reprezintă dreptul comun în

materia contenciosului administrativ, inclusiv în ceea ce privește competența

instanțelor de contencios administrativ.

De la dreptul comun prevăzut de art. 10

alin. (1) din Legea nr. 554/ 2004, se poate deroga doar prin dispoziții

speciale cuprinse într-o lege organică specială.

Regulamentul aprobat prin Hotărârea

Plenului Curții de Conturi nr. 130/2010 nu intră în categoria legilor organice

speciale, astfel că se va stabili competența materială în raport de

dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și

completările ulterioare.

In concluzie, față de toate

argumentele expuse, Înalta Curte, ținând seama de dispozițiile art. 10 alin.

(1) din Legea nr. 554/2004 și art. 2 C. proc. civ., stabilește că în cazul în

care se respinge total sau parțial contestația împotriva deciziei structurii

Curții de Conturi, revine competența materială de soluționare a cauzei

tribunalului - Secția contencios administrativ și fiscal, întrucât obiectul

litigiului este un act administrativ emis de o structură județeană a Curții de

Conturi, ca autoritate publică județeană.

In cazul in care, în procedura

instituită de Regulament pentru soluționarea contestației la decizie intervine

desființarea/ anularea deciziei emise de structura Curții de Conturi, printr-o

încheiere emisă de comisia de soluționare a contestației, care se substituie

astfel deciziei structurii județene, competența materială de soluționare a

cauzei revine Curții de Apel, secția contencios administrativ și fiscal,

întrucât, în această situație, actul administrativ care produce efecte juridice

și „dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice", fiind supus

executării este această încheiere emisă de o comisie care funcționează în

cadrul Curții de Conturi a României, autoritate publică centrală.

In altă ordine, chiar dacă soluțiile

în ceea ce privește excepțiile de nelegalitate produc efecte juridice doar

între părțile din litigiu, faptul că prin Decizia nr. 4522 din 4 octombrie 2011

pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios

administrativ și fiscal, în dosarul nr. 259/32/2011, a fost respins recursul

împotriva Sentinței civile nr. 112/ 2011 a Curții de Apel Bacău prin care s-a

admis excepția de nelegalitate și s-a constatat nelegalitatea dispozițiilor

pct. 228 și 229 din Regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului Curții de

Conturi nr. 130/2010, întărește argumentele expuse anterior cu privire la

competența materială de soluționare a unor astfel cauze.

Pentru motivele expuse, Înalta Curte

va stabili că Tribunalul Constanța, ca instanță de contencios administrativ,

este competent să se pronunțe în primă instanță asupra cauzei privind pe

reclamanții Primăria Comunei Târgușor, Comuna Târgușor, prin primar, Consiliul

Local Târgușor, Primarul Comunei Târgușor și pe pârâta Curtea de Conturi a

României - Camera de Conturi a Județului Constanța.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a

cauzei privind pe reclamanții Primăria Comunei Târgușor, Comuna Târgușor, prin

primar, Consiliul Local Târgușor, Primarul Comunei Târgușor și pârâta Curtea de

Conturi a României - Camera de Conturi a Județului Constanta, în favoarea

Tribunalului Constanta, secția contencios administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi

25 octombrie 2011.