ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4942/2011

Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cadrul procesual Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, contencios administrativ, reclamanții Primăria Comunei Târgușor, Comuna Târgușor, Consiliul Local Târgușor și Primarul Comunei Târgușor au solicitat, în contradictoriu cu Curtea de Conturi a României - Camera de Conturi a Județului Constanța, suspendarea Deciziei nr. 44 din 23 noiembrie 2010 emisă de pârâtă, sub aspectul măsurilor dispuse la pct. 1 și pct. 2, până la soluționarea cauzei de către instanța de fond.

In motivarea cererii, s-a arătat că prin măsura de la pct. 1 din decizie, s-a dispus luarea măsurilor necesare pentru stabilirea întinderii prejudiciului, reprezentând plăți nelegale acordate sub forma unor drepturi bănești sau în natură salariaților entității și recuperarea acestuia conform prevederilor legale. împotriva Deciziei nr. 44/2010 s-a formulat contestație de conducătorul entității verificate care a fost soluționată de Curtea de Conturi a României prin încheierea VI 118 din 22 martie 2011. 2. Hotărârea Curții de Apel Constanța, secția contencios administrativ și fiscal Prin sentința nr. 160 din 18 mai 2011, Curtea de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, contencios administrativ, a admis excepția de necompetență materială invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cererii în favoarea Tribunalului Constanța, secția de contencios administrativ și fiscal.

Pentru a pronunța această soluție, Curtea de Apel a reținut că obiectul cererii vizează suspendarea executării Deciziei nr. 44 din 23 noiembrie 2010 emisă de Camera de Conturi a Județului Constanța, structură fără personalitate juridică ce exercită, potrivit art. 1 alin. (5) din Legea nr. 94/1992, funcțiile Curții de Conturi în unitatea administrativ-teritorială a județului Constanța, astfel încât competența de soluționare a cauzei revine tribunalului, potrivit dispozițiilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 modificată și completată, în raport de rangul autorității publice emitente.

Curtea de apel a apreciat că nu pot fi incidente dispozițiile art. 228 din Regulamentul Curții de Conturi aprobat prin Hotărârea Curții de Conturi nr. 130 în vigoare începând cu 1 ianuarie 2011, în condițiile în care, aceste dispoziții au înlocuit fără o anumită justificare dispozițiile din Hotărârea nr. 1/2009 (art. 107 și art. 108) a Curții de Conturi, prin care se reglementa o competență materială diferită, în funcție de emitentul actului, respectiv: Secția de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București, pentru încheierile emise de către structurile centrale ale Curții de Conturi și Secția de contencios administrativ și fiscal a tribunalelor județene - în cazul încheierilor emise la nivelul camerelor de conturi.

Ținând seama de ierarhia actelor normative și având în vedere că prin atribuțiile conferite de lege, Curtea de Conturi nu are îndrituirea de a stabili o competență specială și derogatorie a instanțelor de judecată, Curtea de apel a reținut incidență competența instituită de lege și nu pe cea stabilită de hotărârea Curții de Conturi. 2. Hotărârea Tribunalului Constanta, secția contencios administrativ Prin sentința civilă nr. 1166 din 30 iunie 2011, Tribunalul Constanta, secția contencios administrativ, a admis excepția necompetenței materiale invocată de pârâtă și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Constanța.

Pentru a decide în acest sens, tribunalul a reținut, pe de-o parte că, prin sentința nr. 183 din 09 iunie 2011, pronunțată în dosarul nr. 415/36/2011 a fost respinsă excepția necompetenței materiale a Curții de Apel Constanța, fiind admisă în parte, acțiunea formulată de reclamanți, prin care au solicitat anularea încheierii VI 118 din 22 martie 2011, a Deciziei nr. 44/2010 și a procesului verbal din 26 octombrie 2010. In speța de față, reclamanții au solicitat suspendarea executării Deciziei nr. 44/2010 a Camerei de Conturi Constanța, în conformitate cu dispozițiile art. 15 din Legea nr. 554/2004, așa încât, raportat la aceste dispoziții legale, instanța competentă să soluționeze cererea de suspendare a executării actului este instanța competentă să soluționeze cererea pentru anularea actului, respectiv Curtea de Apel Constanța.

Pe de altă parte, tribunalul a apreciat că revine Curții de apel competența de soluționare a cauzei raportat și la prevederile art. 227 din Hotărârea 130/2010, potrivit cărora, împotriva încheierii emise de comisia de soluționare a contestațiilor, conducătorul entității verificate poate sesiza instanța de contencios administrativ competentă, care potrivit art. 228, este Curtea de Apel în a cărei rază teritorială se află sediul entității verificate, dar și față de dispozițiile art. 3 pct. 1 C. proc. civ. și art. 10 din Legea nr. 554/2004 având în vedere că actul contestat respectiv încheierea este emisă de o autoritate publică centrală, respectiv Curtea de Conturi a României. 4.Regulatorul de competență Sesizată asupra conflictului negativ de competență, ivit în condițiile revăzute de art. 20 pct. 2 și art. 22 C. proc.

civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Constanța, pentru următoarele considerente: Pentru a soluționa conflictul negativ de competență, în raport de actele depuse la dosarul cauzei, se reține că obiectul cererii de chemare în judecată îl constituie suspendarea Deciziei nr. 44 din 23 noiembrie 2010 emisă de pârâtă, sub aspectul măsurilor dispuse la pct. 1 și pct. 2, până la soluționarea cauzei de către instanța de fond.

Potrivit art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 cu modificările și completările ulterioare, noțiunea de act administrativ este definită ca fiind „actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice". În raport de obiectul cererii de chemare în judecată și de dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. c) menționate, se impune a stabili care este actul administrativ care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice, care este actul supus executării și care poate constitui obiectul unei cereri adresate instanței de contencios administrativ.

Potrivit dispozițiilor art. 204 și art. 210 din Regulamentul privind organizarea și desfășurarea activității specifice Curții de Conturi, precum și valorificarea actelor de control rezultate din aceste activități, aprobat prin Hotărârea Plenului nr. 130/2010 publicată în M,.Of. al României nr. 832 din 13 decembrie 2010, Partea I, împotriva măsurilor dispuse prin decizia camerei de conturi județene se poate formula contestație în termen de 15 zile, care „suspendă obligația executării deciziei până la soluționarea ei de către Comisia de Soluționare a Contestațiilor.

Executarea măsurilor devine obligatorie de la data comunicării încheierii formulate de Comisia de Soluționare a Contestațiilor, prin care se respinge integral sau parțial contestația". In raport de dispozițiile legale menționate, se reține că actul administrativ care produce efecte juridice, fiind supus obligației executării este decizia structurii Curții de Conturi prin care se respinge integral sau parțial contestația, acesta fiind actul care îndeplinește cerințele de a fi apreciat ca având natura juridică a unui act administrativ, astfel cum acesta este definit în art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare.

Este adevărat că regulamentul menționat cuprinde procedura de contestare a deciziilor structurilor județene ale Curții de Conturi, prevăzându-se la art. 227 că împotriva încheierii emise de comisia de soluționare a contestațiilor, conducătorul entității verificate poate sesiza instanța de contencios administrativ competentă în condițiile Legii contenciosului administrativ.

Potrivit art. 228 din același regulament, „competența de soluționare a sesizării formulate de conducătorul entității verificate împotriva încheierii emise de comisia de soluționare a contestațiilor, aparține Secției de contencios administrativ și fiscal din cadrul curții de apel în a cărei rază teritorială se află sediul entității verificate în condițiile Legii contenciosului administrativ". Referindu-se la competența instanțelor de contencios administrativ, dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, prevăd că: „Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 500.000 de lei se soluționează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 500.000 de lei se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel". Dat fiind faptul că dispozițiile din regulament menționate fac trimitere la Legea contenciosului administrativ, se pune problema stabilirii competenței materiale de soluționare a cauzei,

referitoare la actul administrativ care constituie obiectul cererii deduse judecății, acesta fiind emis de o structură județeană a Curții de Conturi, respectiv de o autoritate publică județeană. Dispozițiile art. 228 din Regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului Curții de Conturi nr. 130/2010 sunt contrare prevederilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, care reprezintă dreptul comun în materia contenciosului administrativ, inclusiv în ceea ce privește competența instanțelor de contencios administrativ. De la dreptul comun prevăzut de art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/ 2004, se poate deroga doar prin dispoziții speciale cuprinse într-o lege organică specială. Regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului Curții de Conturi nr. 130/2010 nu intră în categoria legilor organice speciale, astfel că se va stabili competența materială în raport de dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare.

In concluzie, față de toate argumentele expuse, Înalta Curte, ținând seama de dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și art. 2 C. proc. civ., stabilește că în cazul în care se respinge total sau parțial contestația împotriva deciziei structurii Curții de Conturi, revine competența materială de soluționare a cauzei tribunalului - Secția contencios administrativ și fiscal, întrucât obiectul litigiului este un act administrativ emis de o structură județeană a Curții de Conturi, ca autoritate publică județeană.

In cazul in care, în procedura instituită de Regulament pentru soluționarea contestației la decizie intervine desființarea/ anularea deciziei emise de structura Curții de Conturi, printr-o încheiere emisă de comisia de soluționare a contestației, care se substituie astfel deciziei structurii județene, competența materială de soluționare a cauzei revine Curții de Apel, secția contencios administrativ și fiscal, întrucât, în această situație, actul administrativ care produce efecte juridice și „dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice", fiind supus executării este această încheiere emisă de o comisie care funcționează în cadrul Curții de Conturi a României, autoritate publică centrală.

In altă ordine, chiar dacă soluțiile în ceea ce privește excepțiile de nelegalitate produc efecte juridice doar între părțile din litigiu, faptul că prin Decizia nr. 4522 din 4 octombrie 2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. 259/32/2011, a fost respins recursul împotriva Sentinței civile nr. 112/ 2011 a Curții de Apel Bacău prin care s-a admis excepția de nelegalitate și s-a constatat nelegalitatea dispozițiilor pct. 228 și 229 din Regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului Curții de Conturi nr. 130/2010, întărește argumentele expuse anterior cu privire la competența materială de soluționare a unor astfel cauze.

Pentru motivele expuse, Înalta Curte va stabili că Tribunalul Constanța, ca instanță de contencios administrativ, este competent să se pronunțe în primă instanță asupra cauzei privind pe reclamanții Primăria Comunei Târgușor, Comuna Târgușor, prin primar, Consiliul Local Târgușor, Primarul Comunei Târgușor și pe pârâta Curtea de Conturi a României - Camera de Conturi a Județului Constanța.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanții Primăria Comunei Târgușor, Comuna Târgușor, prin primar, Consiliul Local Târgușor, Primarul Comunei Târgușor și pârâta Curtea de Conturi a României - Camera de Conturi a Județului Constanta, în favoarea Tribunalului Constanta, secția contencios administrativ și fiscal. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 octombrie 2011.