ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4220/2011

Asupra conflictului

negativ de competență de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința civilă nr. 125/CA din 20

aprilie 2011 Curtea de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială,

de contencios administrativ și fiscal, a declinat competența de soluționare a

cauzei - acțiune formulată de reclamanții Primăria Orașului Ovidiu, Consiliul

Local al Orașului Ovidiu, Orașul Ovidiu, Primarul Orașului Ovidiu, în

contradictoriu cu pârâtele Curtea de Conturi a României și Curtea de Conturi a

României - Camera de Conturi a Județului Constanța și intervenientul în interes

alăturat reclamanților - Sindicatul Salariaților din Primăria Ovidiu, în

favoarea Tribunalului Constanța, secția contencios administrativ.

Pentru a pronunța

această soluție, instanța a reținut că actul administrativ supus cenzurii instanței

este, în fapt, Decizia emisă de Camera de Conturi a Județului Constanța prin

care au fost stabilite anumite măsuri în sarcina entității publice controlate,

măsuri a căror legalitate este analizată de către instanță.

Având în vedere că

prin dispozițiile Regulamentului Curții de Conturi aprobat prin Hotărârea

Curții de Conturi nr. 130/2010 se stabilește o competență materială diferită de

cea prevăzută de dispozițiile imperative ale art. 10 din Legea nr. 554/2004,

precum și faptul că Hotărârea Curții de Conturi nr. 130/2010 nu se încadrează

în sfera legilor organice speciale, instanța a reținut competența instituită de

lege și nu pe cea stabilită de hotărârea Curții de Conturi.

Curtea de apel a

apreciat că în cauză nu poate fi luat în considerare criteriul valoric în

determinarea competenței materiale a instanței și aceasta pentru că, pe de o

parte, acest criteriu se referă la litigiile care privesc taxe și impozite,

contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora, iar, pe de altă

parte, prin decizia a cărei suspendare se solicită nu s-a stabilit un

prejudiciu determinat, ci s-a stabilit în sarcina ordonatorului de credite

luarea unor măsuri în vederea stabilirii întinderii prejudiciului considerat a

fi produs în patrimoniul unității administrativ-teritoriale controlate.

Având în vedere că

litigiul privește un act emis de o autoritate publică locală, instanța a admis

excepția și a declinat competența în favoarea Tribunalului Constanța.

Prin Sentința civilă

nr. 1214/2011 din 21 iulie 2011 Tribunalul Constanța, secția comercială, de

contencios administrativ și fiscal, a admis excepția necompetenței materiale,

invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a acțiunii

formulată de reclamanții Primăria Orașului Ovidiu, Consiliul Local al Orașului

Ovidiu, Orașul Ovidiu, Primarul Orașului Ovidiu, în contradictoriu cu pârâtele

Curtea de Conturi a României și Curtea de Conturi a României - Camera de

Conturi a Județului Constanța, în favoarea Curții de Apel Constanța, secția

comercială, maritimă și fluvială, de contencios administrativ și fiscal, și,

constatând ivit conflictul negativ de competență, a sesizat Înalta Curte de

Casație și Justiție pentru soluționarea conflictului negativ de competență.

Pentru a hotărî

astfel, Tribunalul a reținut că, în speță, reclamantul a contestat Încheierea

din 14 martie 2011 emisă de Curtea de Conturi, precum și celelalte acte ce au

stat la baza emiterii acesteia (procesul-verbal de constatare și decizia),

putându-se astfel aprecia competența Curții de Apel Constanța, atât în

conformitate cu Legea nr. 94/1992, raportat la Hotărârea nr. 130/2010, dar și

față de dispozițiile art. 3 pct. 1 C. proc. civ. și art. 10 din Legea nr.

554/2004, având în vedere că actul contestat, respectiv încheierea, este emis

de o autoritate publică centrală, respectiv Curtea de Conturi a României.

Tribunalul a apreciat

că nu se poate reține că actul administrativ supus cenzurii este Decizia nr.

32/2010, întrucât conform dispozițiilor legale, respectiv Hotărârea nr.

130/2010, instanța de judecată poate fi sesizată doar în ceea ce privește

legalitatea încheierii pronunțate ca urmare a soluționării contestației

împotriva deciziei.

Constatându-se ivit

conflictul negativ de competență reglementat de art. 20 pct. 2 C. proc. civ.,

văzând și dispozițiile art. 21 C. proc. civ., Tribunalul a sesizat Înalta Curte

de Casație și Justiție în vederea soluționării conflictului negativ de

competență.

Înalta Curte de

Casație și Justiție, ca instanță competentă să soluționeze conflictul, conform

art. 22 alin. (3) și (5) C. proc. civ., va stabili competența de soluționare a

cauzei în favoarea Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și

fluvială, de contencios administrativ și fiscal.

Pentru a adopta

această soluție, Înalta Curte a avut în vedere considerentele în continuare

arătate:

Prin cererea

înregistrată pe rolul Curții de Apel Constanța sub nr. 267/36/2011 reclamanții

Primăria Orașului Ovidiu, Consiliul Local al Orașului Ovidiu, Orașul Ovidiu și

Primarul Orașului Ovidiu au solicitat, în contradictoriu cu Curtea de Conturi a

României - Camera de Conturi a Județului Constanța și Curtea de Conturi a

României, anularea procesului-verbal nr. X/2010, a Deciziei nr. Y/2011, ambele

emise de Camera de Conturi a Județului Constanța și au formulat contestație

împotriva refuzului de soluționare a contestației formulate împotriva Deciziei

nr. Y/2011. Ulterior, la 13 aprilie 2011, reclamanții au contestat și

încheierea din 14 martie 2011.

În fapt, Camera de

Conturi a Județului Constanța a încheiat procesul-verbal de constatare din 09

decembrie 2010 în urma controlului efectuat în perioada 02 decembrie 2010 - 10

decembrie 2010, iar ulterior s-a întocmit Decizia nr. Y/2011.

Împotriva Deciziei

nr. Y/2011 s-a formulat contestație de conducătorul entității verificate, care

a fost soluționată de Curtea de Conturi a României prin Încheierea din 14

martie 2011, ce face de asemenea, obiectul prezentei cauze.

În raport de situația

de fapt sunt aplicabile dispozițiile Legii nr. 94/1992, raportat la Hotărârea

nr. 130/2010, care se aplică cu prioritate ca acte normative cu caracter

special, în cauză nefiind admisă vreo excepție de nelegalitate a dispozițiilor

art. 227 - 229 din Hotărârea nr. 130 din 4 noiembrie 2009 prin care este

stabilită competența în favoarea curților de apel în a cărei rază teritorială

se află sediul entității verificate.

Art. 1 din Legea nr.

94/1992 arată că litigiile rezultate din activitatea Curții de Conturi se

soluționează de instanțele judecătorești specializate, iar la alin. (5) se

arată că în unitățile administrativ-teritoriale funcțiile Curții de Conturi se

exercită prin camerele de conturi județene și a Municipiului București,

structuri fără personalitate juridică.

Art. 11 alin. (2) din

Legea nr. 94/1992 arată că organizarea și desfășurarea activității specifice

Curții de Conturi, precum și valorificarea actelor rezultate din aceste

activități, se efectuează potrivit regulamentului aprobat de plenul Curții de

Conturi, în temeiul acestei legi.

În baza acestor

prevederi legale s-a aprobat Regulamentul privind organizarea și desfășurarea

activităților specifice Curții de Conturi.

În acest regulament

se prevede că procesul-verbal de constatare reprezintă un act de control în

baza căruia se emite o decizie care poate fi contestată în termen de 15 zile de

la primire, contestația se depune la structura Curții de Conturi care a emis

decizia.

Contestația se

soluționează de comisiile de soluționare a contestațiilor care emit o încheiere

în acest sens.

Art. 225 din

regulament arată că încheierea emisă se comunică entității căreia i-au fost

dispuse măsuri prin decizie, cât și structurii de specialitate care a emis

decizia.

Conform art. 227 din

Hotărârea nr. 130/2010, împotriva încheierii emise de comisia de soluționare a

contestațiilor, conducătorul entității verificate poate sesiza instanța de

contencios administrativ competentă, care, conform art. 228, este Curtea de

Apel în a cărei rază teritorială se află sediul entității verificate.

În speță, reclamantul

a contestat încheierea din 14 martie 2011 emisă de Curtea de Conturi a

României, precum și celelalte acte ce au stat la baza emiterii acesteia

(procesul-verbal de constatare și decizia).

Astfel, se poate

aprecia competența Curții de Apel atât în conformitate cu Legea nr. 94/1992,

raportat la Hotărârea nr. 130/2010, dar și față de dispozițiile art. 3 pct. 1

C. proc. civ. și art. 10 din Legea nr. 554/2004, având în vedere că actele

contestate sunt emise de o autoritate publică centrală, respectiv Curtea de

Conturi a României.

Nu se poate reține că

actul administrativ supus cenzurii este Decizia nr. Y/2011, întrucât conform

dispozițiilor legale, respectiv Hotărârea nr. 130/2010, instanța de judecată

poate fi sesizată doar în ceea ce privește legalitatea încheierii pronunțate ca

urmare a soluționării contestației împotriva deciziei.

Potrivit pct. 228 din

Hotărârea nr. 130 din 04 noiembrie 2010 emisă de Curtea de Conturi, competența

de soluționare a sesizării formulate de conducătorul entității verificate

împotriva încheierii emise de Comisia de soluționare a contestațiilor aparține

secției de contencios administrativ și fiscal din cadrul curții de apel în a

cărei rază teritorială se află sediul entității verificate, în condițiile legii

contenciosului administrativ.

Așa cum rezultă din

art. 3 din Hotărârea nr. 130 din 04 noiembrie 2010, Regulamentul privind

organizarea și desfășurarea activităților specifice Curții de Conturi, precum

și valorificarea actelor rezultate din aceste activități, intră în vigoare la

data de 1 februarie 2011.

Potrivit pct. 229 din

același act normativ, cauzele aflate pe rolul instanțelor la data publicării

acestui regulament în Monitorul Oficial al României, Partea I, vor continua să

se judece potrivit regulamentului aplicabil în momentul sesizării instanței,

iar din interpretarea per a contrario a acestor prevederi legale rezultă că

dispozițiile pct. 228 se vor aplica în cauzele înregistrate pe rolul

instanțelor după publicarea Regulamentului în Monitorul Oficial al României.

Înalta Curte constată

că Hotărârea nr. 130 din 04 noiembrie 2010 a fost publicată în M. Of. nr.

832/13.12.2010, că acțiunea a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel

Constanța la data de 8 martie 2011, deci după publicarea în Monitorul Oficial

al României a Hotărârii nr. 130/2010, motiv pentru care, în temeiul dispozițiilor

pct. 229, raportat la dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004, competența

de soluționarea a cauzei aparține Curții de Apel Constanța.

Astfel, prin

dispozițiile pct. 229 s-a instituit o derogare de la dispozițiile art. 3 din

Hotărârea nr. 130/2010 a Curții de Conturi, în ceea ce privește data intrării

în vigoare a acestui act normativ cu privire la dispozițiile care reglementează

sesizarea instanței de contencios administrativ, dat fiind faptul că la pct.

229 se indică în mod expres faptul că acțiunile aflate pe rolul instanțelor la

data publicării Hotărârii nr. 130/2010 se vor judeca potrivit regulamentului

aplicabil în momentul sesizării.

Rezultă astfel că

actul atacat în fața instanței de contencios administrativ nu este hotărârea

Camerei de Conturi a Județului Constanța, ci actul emis de Comisia de

soluționare a contestațiilor.

În consecință, având

în vedere considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 22

alin. (3) și (5) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare

a cauzei, în primă instanță, în favoarea Curții de Apel Constanța, secția

comercială, maritimă și fluvială, de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența

de soluționare a cauzei privind pe Primăria Orașului Ovidiu, Consiliul Local al

Orașului Ovidiu, Orașul Ovidiu, Primarul Orașului Ovidiu și pe Curtea de

Conturi a României și Camera de Conturi a Județului Constanța, în favoarea

Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, de

contencios administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 20 septembrie 2011.