ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4220/2011

Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința civilă nr. 125/CA din 20 aprilie 2011 Curtea de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, de contencios administrativ și fiscal, a declinat competența de soluționare a cauzei - acțiune formulată de reclamanții Primăria Orașului Ovidiu, Consiliul Local al Orașului Ovidiu, Orașul Ovidiu, Primarul Orașului Ovidiu, în contradictoriu cu pârâtele Curtea de Conturi a României și Curtea de Conturi a României - Camera de Conturi a Județului Constanța și intervenientul în interes alăturat reclamanților - Sindicatul Salariaților din Primăria Ovidiu, în favoarea Tribunalului Constanța, secția contencios administrativ.

Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut că actul administrativ supus cenzurii instanței este, în fapt, Decizia emisă de Camera de Conturi a Județului Constanța prin care au fost stabilite anumite măsuri în sarcina entității publice controlate, măsuri a căror legalitate este analizată de către instanță. Având în vedere că prin dispozițiile Regulamentului Curții de Conturi aprobat prin Hotărârea Curții de Conturi nr. 130/2010 se stabilește o competență materială diferită de cea prevăzută de dispozițiile imperative ale art. 10 din Legea nr. 554/2004, precum și faptul că Hotărârea Curții de Conturi nr. 130/2010 nu se încadrează în sfera legilor organice speciale, instanța a reținut competența instituită de lege și nu pe cea stabilită de hotărârea Curții de Conturi.

Curtea de apel a apreciat că în cauză nu poate fi luat în considerare criteriul valoric în determinarea competenței materiale a instanței și aceasta pentru că, pe de o parte, acest criteriu se referă la litigiile care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora, iar, pe de altă parte, prin decizia a cărei suspendare se solicită nu s-a stabilit un prejudiciu determinat, ci s-a stabilit în sarcina ordonatorului de credite luarea unor măsuri în vederea stabilirii întinderii prejudiciului considerat a fi produs în patrimoniul unității administrativ-teritoriale controlate. Având în vedere că litigiul privește un act emis de o autoritate publică locală, instanța a admis excepția și a declinat competența în favoarea Tribunalului Constanța.

Prin Sentința civilă nr. 1214/2011 din 21 iulie 2011 Tribunalul Constanța, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, a admis excepția necompetenței materiale, invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a acțiunii formulată de reclamanții Primăria Orașului Ovidiu, Consiliul Local al Orașului Ovidiu, Orașul Ovidiu, Primarul Orașului Ovidiu, în contradictoriu cu pârâtele Curtea de Conturi a României și Curtea de Conturi a României - Camera de Conturi a Județului Constanța, în favoarea Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, de contencios administrativ și fiscal, și, constatând ivit conflictul negativ de competență, a sesizat Înalta Curte de Casație și Justiție pentru soluționarea conflictului negativ de competență.

Pentru a hotărî astfel, Tribunalul a reținut că, în speță, reclamantul a contestat Încheierea din 14 martie 2011 emisă de Curtea de Conturi, precum și celelalte acte ce au stat la baza emiterii acesteia (procesul-verbal de constatare și decizia), putându-se astfel aprecia competența Curții de Apel Constanța, atât în conformitate cu Legea nr. 94/1992, raportat la Hotărârea nr. 130/2010, dar și față de dispozițiile art. 3 pct. 1 C. proc. civ. și art. 10 din Legea nr. 554/2004, având în vedere că actul contestat, respectiv încheierea, este emis de o autoritate publică centrală, respectiv Curtea de Conturi a României. Tribunalul a apreciat că nu se poate reține că actul administrativ supus cenzurii este Decizia nr. 32/2010, întrucât conform dispozițiilor legale, respectiv Hotărârea nr. 130/2010, instanța de judecată poate fi sesizată doar în ceea ce privește legalitatea încheierii pronunțate ca urmare a soluționării contestației împotriva deciziei.

Constatându-se ivit conflictul negativ de competență reglementat de art. 20 pct. 2 C. proc. civ., văzând și dispozițiile art. 21 C. proc. civ., Tribunalul a sesizat Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea soluționării conflictului negativ de competență. Înalta Curte de Casație și Justiție, ca instanță competentă să soluționeze conflictul, conform art. 22 alin. (3) și (5) C. proc. civ., va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, de contencios administrativ și fiscal.

Pentru a adopta această soluție, Înalta Curte a avut în vedere considerentele în continuare arătate: Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Constanța sub nr. 267/36/2011 reclamanții Primăria Orașului Ovidiu, Consiliul Local al Orașului Ovidiu, Orașul Ovidiu și Primarul Orașului Ovidiu au solicitat, în contradictoriu cu Curtea de Conturi a României - Camera de Conturi a Județului Constanța și Curtea de Conturi a României, anularea procesului-verbal nr. X/2010, a Deciziei nr. Y/2011, ambele emise de Camera de Conturi a Județului Constanța și au formulat contestație împotriva refuzului de soluționare a contestației formulate împotriva Deciziei nr. Y/2011.

Ulterior, la 13 aprilie 2011, reclamanții au contestat și încheierea din 14 martie 2011. În fapt, Camera de Conturi a Județului Constanța a încheiat procesul-verbal de constatare din 09 decembrie 2010 în urma controlului efectuat în perioada 02 decembrie 2010 - 10 decembrie 2010, iar ulterior s-a întocmit Decizia nr. Y/2011. Împotriva Deciziei nr. Y/2011 s-a formulat contestație de conducătorul entității verificate, care a fost soluționată de Curtea de Conturi a României prin Încheierea din 14 martie 2011, ce face de asemenea, obiectul prezentei cauze.

În raport de situația de fapt sunt aplicabile dispozițiile Legii nr. 94/1992, raportat la Hotărârea nr. 130/2010, care se aplică cu prioritate ca acte normative cu caracter special, în cauză nefiind admisă vreo excepție de nelegalitate a dispozițiilor art. 227 - 229 din Hotărârea nr. 130 din 4 noiembrie 2009 prin care este stabilită competența în favoarea curților de apel în a cărei rază teritorială se află sediul entității verificate. Art. 1 din Legea nr. 94/1992 arată că litigiile rezultate din activitatea Curții de Conturi se soluționează de instanțele judecătorești specializate, iar la alin. (5) se arată că în unitățile administrativ-teritoriale funcțiile Curții de Conturi se exercită prin camerele de conturi județene și a Municipiului București, structuri fără personalitate juridică.

Art. 11 alin. (2) din Legea nr. 94/1992 arată că organizarea și desfășurarea activității specifice Curții de Conturi, precum și valorificarea actelor rezultate din aceste activități, se efectuează potrivit regulamentului aprobat de plenul Curții de Conturi, în temeiul acestei legi. În baza acestor prevederi legale s-a aprobat Regulamentul privind organizarea și desfășurarea activităților specifice Curții de Conturi. În acest regulament se prevede că procesul-verbal de constatare reprezintă un act de control în baza căruia se emite o decizie care poate fi contestată în termen de 15 zile de la primire, contestația se depune la structura Curții de Conturi care a emis decizia. Contestația se soluționează de comisiile de soluționare a contestațiilor care emit o încheiere în acest sens.

Art. 225 din regulament arată că încheierea emisă se comunică entității căreia i-au fost dispuse măsuri prin decizie, cât și structurii de specialitate care a emis decizia. Conform art. 227 din Hotărârea nr. 130/2010, împotriva încheierii emise de comisia de soluționare a contestațiilor, conducătorul entității verificate poate sesiza instanța de contencios administrativ competentă, care, conform art. 228, este Curtea de Apel în a cărei rază teritorială se află sediul entității verificate. În speță, reclamantul a contestat încheierea din 14 martie 2011 emisă de Curtea de Conturi a României, precum și celelalte acte ce au stat la baza emiterii acesteia (procesul-verbal de constatare și decizia).

Astfel, se poate aprecia competența Curții de Apel atât în conformitate cu Legea nr. 94/1992, raportat la Hotărârea nr. 130/2010, dar și față de dispozițiile art. 3 pct. 1 C. proc. civ. și art. 10 din Legea nr. 554/2004, având în vedere că actele contestate sunt emise de o autoritate publică centrală, respectiv Curtea de Conturi a României. Nu se poate reține că actul administrativ supus cenzurii este Decizia nr. Y/2011, întrucât conform dispozițiilor legale, respectiv Hotărârea nr. 130/2010, instanța de judecată poate fi sesizată doar în ceea ce privește legalitatea încheierii pronunțate ca urmare a soluționării contestației împotriva deciziei.

Potrivit pct. 228 din Hotărârea nr. 130 din 04 noiembrie 2010 emisă de Curtea de Conturi, competența de soluționare a sesizării formulate de conducătorul entității verificate împotriva încheierii emise de Comisia de soluționare a contestațiilor aparține secției de contencios administrativ și fiscal din cadrul curții de apel în a cărei rază teritorială se află sediul entității verificate, în condițiile legii contenciosului administrativ.

Așa cum rezultă din art. 3 din Hotărârea nr. 130 din 04 noiembrie 2010, Regulamentul privind organizarea și desfășurarea activităților specifice Curții de Conturi, precum și valorificarea actelor rezultate din aceste activități, intră în vigoare la data de 1 februarie 2011. Potrivit pct. 229 din același act normativ, cauzele aflate pe rolul instanțelor la data publicării acestui regulament în Monitorul Oficial al României, Partea I, vor continua să se judece potrivit regulamentului aplicabil în momentul sesizării instanței, iar din interpretarea per a contrario a acestor prevederi legale rezultă că dispozițiile pct. 228 se vor aplica în cauzele înregistrate pe rolul instanțelor după publicarea Regulamentului în Monitorul Oficial al României.

Înalta Curte constată că Hotărârea nr. 130 din 04 noiembrie 2010 a fost publicată în M. Of. nr. 832/13.12.2010, că acțiunea a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Constanța la data de 8 martie 2011, deci după publicarea în Monitorul Oficial al României a Hotărârii nr. 130/2010, motiv pentru care, în temeiul dispozițiilor pct. 229, raportat la dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004, competența de soluționarea a cauzei aparține Curții de Apel Constanța. Astfel, prin dispozițiile pct. 229 s-a instituit o derogare de la dispozițiile art. 3 din Hotărârea nr. 130/2010 a Curții de Conturi, în ceea ce privește data intrării în vigoare a acestui act normativ cu privire la dispozițiile care reglementează sesizarea instanței de contencios administrativ, dat fiind faptul că la pct. 229 se indică în mod expres faptul că acțiunile aflate pe rolul instanțelor la data publicării Hotărârii nr. 130/2010 se vor judeca potrivit regulamentului aplicabil în momentul sesizării.

Rezultă astfel că actul atacat în fața instanței de contencios administrativ nu este hotărârea Camerei de Conturi a Județului Constanța, ci actul emis de Comisia de soluționare a contestațiilor. În consecință, având în vedere considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 22 alin. (3) și (5) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe Primăria Orașului Ovidiu, Consiliul Local al Orașului Ovidiu, Orașul Ovidiu, Primarul Orașului Ovidiu și pe Curtea de Conturi a României și Camera de Conturi a Județului Constanța, în favoarea Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, de contencios administrativ și fiscal. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 septembrie 2011.