ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2580/2009

Deliberând asupra recursului de față, din actele și lucrările dosarului, constată următoarele: Prin sentința nr. 3766 din 17 aprilie 2008, Tribunalul București, secția a VI-a comercială, a respins acțiunea formulată de reclamantul B.N. în contradictoriu cu pârâta C.E.C. SA, având ca obiect obligarea la plata sumei de 159.655 lei, ca fiind prescrisă, subsecvent admiterii excepției cu acest obiect și respingerea ca neîntemeiată a excepției prematurității. Tribunalul a reținut că prin convocarea primită de pârâtă la 28 noiembrie 2006 procedura de conciliere s-a realizat, în cuprinsul convocării fiind indicate pretențiile solicitate și natura lor juridică.

Excepția prescripției dreptului la acțiune, instanța de fond a apreciat-o ca întemeiată deoarece reclamantul nu a cerut odată cu despăgubirile și reactualizarea lor, acestea făcând obiectul altui litigiu soluționat prin sentința comercială 6157 din 11 mai 2004 invocată la 20 septembrie 2005. În speță fiind vorba de o întrerupere cauzată de recunoașterea pretențiilor de către pârâtă, efectul este începerea curgerii unui nou termen de prescripție de același fel, nu a dreptului de a cere executarea silită. Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, prin decizia nr.c481 din 13 noiembrie 2008, a admis apelul declarat de reclamantul B.N., a desființat sentința atacată și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

Critica apelantului cu privire la natura juridică a pretențiilor solicitate s-a apreciat ca întemeiată, instanța de apel reținând însă că instanța de fond a fost investită cu o acțiune în pretenții derivând din actualizarea debitului principal în funcție de indicele prețului de consum iar nu din dobânda legală aferentă acestui debit, judecătorul fiind obligat conform art. 129 alin. (6) C. proc. civ. să se pronunțe numai asupra obiectului dedus judecății. Ca atare, greșit instanța de fond s-a considerat investită cu despăgubiri de sine stătătoare, un argument în acest sens fiind și prevederile art. 371 2 C. proc. civ. așa încât și prescripția extinctivă cu privire la acestea urmează aceleași reguli ca și prescripția dreptului la acțiune pentru realizarea debitului principal.

Cât privește cursul prescripției, acesta a început la data de 9 noiembrie 2001 și a fost întrerupt prin introducerea cererii de chemare în judecată ce a format obiectul dosarului nr. 12795/2003 al Tribunalului București, secția a VI-a comercială, conform art. 16 lit. b) din Decretul nr. 167/1958, admisă irevocabil, o nouă prescripție începând să curgă în condițiile art. 17 alin. (3) din Decretul nr. 167/1958 la 24 februarie 2005 când sentința nr. 6157 din 11 mai 2004 a Tribunalului București, secția a VI-a comercială, a devenit definitivă. Cum în raport de data de 24 februarie 2005, acțiunea expediată la 12 decembrie 2007 a fost introdusă în cadrul termenului de prescripție de 3 ani, apelul declarat a fost admis iar cauza trimisă pentru rejudecare pe fond.

În contra deciziei menționate a declarat recurs pârâta SC C.E.C. B. SA pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ. În dezvoltare, recurentul invocă greșita apreciere a instanței de apel cu privire la calificarea despăgubirilor solicitate de reclamant pe care nu le consideră nici de sine stătătoare cum a procedat instanța de fond, dar nici accesorii unor sume deja câștigate, context în care consideră că prescripția a fost întreruptă, art. 371 2 alin. (3) C. proc. civ. fiind citat trunchiat. Intimatul B.N. a depus întâmpinare la dosar arătând că dezvoltarea criticilor formulate de recurentă nu se încadrează în temeiul de drept pe care aceasta l-a invocat, anume în art. 304 pct. 8 C. proc.

civ., solicitând respingerea recursului declarat. Recursul nu este fondat. Motivul de recurs pe care recurenta-pârâtă și-a întemeiat critica hotărârii atacate este cel prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ. și care potrivit art. 312 alin. (3) C. proc. civ. atrage modificarea deciziei dată în apel. Potrivit art. 304 pct. 8, modificarea unei hotărâri se poate cere când instanța, interpretând greșit actul juridic dedus judecății, a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia. Cum recurenta critică nu interpretarea actului juridic pe care s-ar întemeia eventuale pretenții ci interpretarea cererii de chemare în judecată, recursul declarat nu se încadrează în motivul prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc.

civ. Separat de această constatare, cum din dezvoltarea motivului formulat rezultă critica cu privire la cursul prescripției pretențiilor formulate iar aceasta se încadrează în motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

prin raportare la art. 1 din Decretul nr. 167/1958, Înalta Curte examinând-o reține că: Acțiunea cu care a fost investită instanța de fond având un obiect patrimonial este prescriptibilă în termenul general de 3 ani prevăzut de art. 1 din Decretul nr. 167/1958, care potrivit art. 7 alin. (1), din același act normativ a început să curgă la data nașterii dreptului la acțiune, în speță la data de 24 februarie 2005, când hotărârea care constată debitul principal a devenit definitivă, dată în raport de care acțiunea introdusă la 12 decembrie 2007 a fost promovată în cadrul termenului de prescripție, fiind de observat că reclamantul nu a formulat o cerere în executarea hotărârii menționate ca titlu executoriu ci o cerere autonomă, de drept comun, în care respectiva hotărâre în raport de momentul la care a devenit irevocabilă reprezintă temeiul actualelor pretenții deduse judecății.

Soluția instanței de apel fiind legală, față de cele ce preced, Înalta Curte va respinge recursul declarat ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta C.E.C. B. SA București împotriva deciziei nr. 481 din 13 noiembrie 2008 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 octombrie 2009.