ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2580/2009

Deliberând asupra recursului de față, din

actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin sentința nr. 3766 din 17 aprilie

2008, Tribunalul București, secția a VI-a comercială, a respins acțiunea

formulată de reclamantul B.N. în contradictoriu cu pârâta C.E.C. SA, având ca

obiect obligarea la plata sumei de 159.655 lei, ca fiind prescrisă, subsecvent

admiterii excepției cu acest obiect și respingerea ca neîntemeiată a excepției

prematurității.

Tribunalul a reținut că prin convocarea

primită de pârâtă la 28 noiembrie 2006 procedura de conciliere s-a realizat, în

cuprinsul convocării fiind indicate pretențiile solicitate și natura lor

juridică.

Excepția prescripției dreptului la

acțiune, instanța de fond a apreciat-o ca întemeiată deoarece reclamantul nu a

cerut odată cu despăgubirile și reactualizarea lor, acestea făcând obiectul

altui litigiu soluționat prin sentința comercială 6157 din 11 mai 2004 invocată

la 20 septembrie 2005. În speță fiind vorba de o întrerupere cauzată de recunoașterea

pretențiilor de către pârâtă, efectul este începerea curgerii unui nou termen

de prescripție de același fel, nu a dreptului de a cere executarea silită.

Curtea de Apel București, secția a V-a comercială,

prin decizia nr.c481 din 13 noiembrie 2008, a admis apelul declarat de reclamantul B.N., a desființat sentința atacată și a trimis cauza spre rejudecare la

aceeași instanță.

Critica apelantului cu privire la natura

juridică a pretențiilor solicitate s-a apreciat ca întemeiată, instanța de apel

reținând însă că instanța de fond a fost investită cu o acțiune în pretenții

derivând din actualizarea debitului principal în funcție de indicele prețului

de consum iar nu din dobânda legală aferentă acestui debit, judecătorul fiind

obligat conform art. 129 alin. (6) C. proc. civ. să se pronunțe numai asupra

obiectului dedus judecății.

Ca atare, greșit instanța de fond s-a

considerat investită cu despăgubiri de sine stătătoare, un argument în acest

sens fiind și prevederile art. 371

2

C. proc. civ. așa încât și

prescripția extinctivă cu privire la acestea urmează aceleași reguli ca și

prescripția dreptului la acțiune pentru realizarea debitului principal.

Cât privește cursul prescripției, acesta

a început la data de 9 noiembrie 2001 și a fost întrerupt prin introducerea

cererii de chemare în judecată ce a format obiectul dosarului nr. 12795/2003 al

Tribunalului București, secția a VI-a comercială, conform art. 16 lit. b) din

Decretul nr. 167/1958, admisă irevocabil, o nouă prescripție începând să curgă

în condițiile art. 17 alin. (3) din Decretul nr. 167/1958 la 24 februarie 2005

când sentința nr. 6157 din 11 mai 2004 a Tribunalului București, secția a VI-a comercială, a devenit definitivă.

Cum în raport de data de 24 februarie

2005, acțiunea expediată la 12 decembrie 2007 a fost introdusă în cadrul termenului de prescripție de 3 ani, apelul declarat a fost admis iar cauza trimisă

pentru rejudecare pe fond.

În contra deciziei menționate a declarat

recurs pârâta SC C.E.C. B. SA pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 8 C.

proc. civ.

În dezvoltare, recurentul invocă greșita

apreciere a instanței de apel cu privire la calificarea despăgubirilor

solicitate de reclamant pe care nu le consideră nici de sine stătătoare cum a

procedat instanța de fond, dar nici accesorii unor sume deja câștigate, context

în care consideră că prescripția a fost întreruptă, art. 371

2

alin. (3)

C. proc. civ. fiind citat trunchiat.

Intimatul B.N. a depus întâmpinare la

dosar arătând că dezvoltarea criticilor formulate de recurentă nu se încadrează

în temeiul de drept pe care aceasta l-a invocat, anume în art. 304 pct. 8 C.

proc. civ., solicitând respingerea recursului declarat.

Recursul nu este fondat.

Motivul de recurs pe care

recurenta-pârâtă și-a întemeiat critica hotărârii atacate este cel prevăzut de

art. 304 pct. 8 C. proc. civ. și care potrivit art. 312 alin. (3) C. proc. civ.

atrage modificarea deciziei dată în apel.

Potrivit art. 304 pct. 8, modificarea

unei hotărâri se poate cere când instanța, interpretând greșit actul juridic

dedus judecății, a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic

al acestuia.

Cum recurenta critică nu interpretarea

actului juridic pe care s-ar întemeia eventuale pretenții ci interpretarea

cererii de chemare în judecată, recursul declarat nu se încadrează în motivul

prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ.

Separat de această constatare, cum din

dezvoltarea motivului formulat rezultă critica cu privire la cursul

prescripției pretențiilor formulate iar aceasta se încadrează în motivul

prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. prin raportare la art. 1 din Decretul

nr. 167/1958, Înalta Curte examinând-o reține că:

Acțiunea cu care a fost investită

instanța de fond având un obiect patrimonial este prescriptibilă în termenul

general de 3 ani prevăzut de art. 1 din Decretul nr. 167/1958, care potrivit

art. 7 alin. (1), din același act normativ a început să curgă la data nașterii

dreptului la acțiune, în speță la data de 24 februarie 2005, când hotărârea

care constată debitul principal a devenit definitivă, dată în raport de care

acțiunea introdusă la 12 decembrie 2007 a fost promovată în cadrul termenului de prescripție, fiind de observat că reclamantul nu a formulat o cerere în

executarea hotărârii menționate ca titlu executoriu ci o cerere autonomă, de

drept comun, în care respectiva hotărâre în raport de momentul la care a

devenit irevocabilă reprezintă temeiul actualelor pretenții deduse judecății.

Soluția instanței de apel fiind legală,

față de cele ce preced, Înalta Curte va respinge recursul declarat ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat

de pârâta C.E.C. B. SA București împotriva deciziei nr. 481 din 13 noiembrie 2008 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 27 octombrie 2009.