ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4271/2010

Deliberând în condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra cauzei civile de față, reține următoarele: Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a IV-a civilă, la data de 29 noiembrie 2007, contestatorii V.D.G.M. și C.A. au formulat contestație în contradictoriu cu intimata A.V.A.S., prin care au solicitat să se dispună anularea deciziei nr. 348 din 23 octombrie 2007 a A.V.A.S. și obligarea intimatei la emiterea unei noi decizii, prin care să fie propuse concret măsuri reparatorii în echivalent pentru imobilul situat în Brăila, compus din teren în suprafață de 9.629 mp și construcțiile ce se găsesc pe acesta la data preluării, fără cheltuieli de judecată.

În motivare s-a arătat că prin decizia civilă nr. 174 A din 28 iunie 2007 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală, a fost anulată dispoziția nr. 199 din 1 aprilie 2004 emisă cu privire la imobilul mai sus arătat și că, decizia 348 din 23 octombrie 2007 emisă de intimată nu prevede în concret, propunerea de despăgubiri ci reia dispozitivul deciziei civile nr. 174 A din 28 iunie 2007 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală. Prin decizia civilă nr. 1882 din 17 decembrie 2008, Tribunalul București, secția a IV-a civilă, a respins ca nefondată contestația formulată.

Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, prin decizia civilă nr. 391 A din 18 iunie 2009 a respins ca nefondat apelul declarat de contestatorii V.D.G.M. și C.A., pentru următoarele argumente. Prin decizia nr. 174 A din 28 iunie 2007, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală, s-a admis apelul contestatorilor împotriva sentinței nr. 1397 din 30 octombrie 2006 pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a civilă, prin care a fost respinsă ca neîntemeiată contestația formulată de aceștia împotriva deciziei nr. 199 din 1 aprilie 2005 emisă de A.V.A.S. în temeiul Legii nr. 10/2001.

Instanța de control judiciar a schimbat sentința, a admis contestația, a dispus anularea deciziei sus-menționate și a obligat intimata A.V.A.S. să emită o nouă decizie în favoarea contestatorilor prin care să propună acestora măsuri reparatorii în echivalent pentru imobilul situat în Brăila, compus din teren în suprafață de 9.629 mp și construcțiile aferente la data preluării. Prescripția dispozitivului deciziei pronunțate de instanța de judecată cu caracter irevocabil se regăsește în cuprinsul dispozitivului deciziei nr. 348 din 23 octombrie 2007 emisă de A.V.A.S., care face obiectul acestei contestații. Astfel, nu se poate reține că au fost greșit aplicate și interpretate dispozițiile art. 1 alin. (2) și (3) și art. 29 din Legea nr. 10/2001, cum au susținut apelanții.

Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate abuziv a fost reglementat prin Titlul VII din Legea nr. 247/2005, art. 16 alin. (1) și (2) capitolul V făcând vorbire despre procedurile administrative pentru acordarea despăgubirilor. Legiuitorul a operat distincția între notificările care erau deja soluționate la data intrării în vigoare a legii – Legea nr. 247/2005, prin consemnarea în cuprinsul unor decizii/dispoziții a sumelor ce urmau a fi acordate ca despăgubiri [art. 16 alin. (1)] și notificările care nu erau soluționate în această modalitate și în legătură cu care s-a reglementat [art. 16 alin. (2)] înaintarea acestora la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.

În cauză este incidentă cea de-a doua teză în discuție, astfel încât nu se poate aprecia că reparația propusă nu este efectivă, concretă, de vreme ce urmează dispozițiile legale menționate. Împotriva deciziei au declarat recurs reclamanții, criticând-o pentru nelegalitate în temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ. pentru argumentele ce urmează: Decizia instanței de apel are argumentări contradictorii, ambigue, deoarece decizia nu conține în concret vreo propunere de despăgubire ci reia dispozitivul deciziei civile nr. 174 A din 28 iunie 2007 a Curții de Apel București, secția a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală. Instanța a reținut că „prescripția dispozitivului deciziei pronunțate cu caracter irevocabil se regăsește în cuprinsul dispozitivului deciziei contestate”, reținere corectă însă fără modalitate concretă de soluționare a notificării.

Sub aspectul încălcării dispozițiilor legale se arată că procedura reglementată de dispozițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005 se referă la un mecanism nefuncțional întrucât după parcurgerea procedurii judiciare trebuie să urmeze o nouă etapă administrativă în fața Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor. Contestatorii sunt în imposibilitate de a-și valorifica dreptul subiectiv și se găsesc într-o stare de incertitudine reală cu privire la dreptul lor care tinde să devină iluzoriu și lipsit de conținut astfel cum de altfel apreciază și Curtea Europeană a Drepturilor Omului, referindu-se la Fondul Proprietatea.

Analizând decizia prin prisma criticilor formulate și a temeiurilor de drept incidente în cauză, Înalta Curte reține caracterul nefondat al căii de atac pentru argumentele ce succed: - Decizia nr. 348 din 23 octombrie 2007 a fost emisă de intimată în executarea dispozitivului deciziei civile nr. 174 A din 28 iunie 2007 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală, hotărâre judecătorească prin care s-a dispus anularea dispoziției inițiale emisă de intimată în temeiul legii speciale pentru soluționarea notificării formulate de recurenți, având drept obiect imobilul situat în Brăila, compus din teren în suprafață de 9629 mp și construcțiile ce se găseau pe acesta la data preluării.

Curtea de Apel București, secția a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală, prin hotărârea arătată, a obligat intimata să emită în favoarea contestatorilor V.D.G.M. și C.A.M.M. o nouă decizie prin care să se propună acestora măsuri reparatorii în echivalent pentru imobilul descris mai sus. Din motivarea aceleiași decizii, ce are putere de lucru judecat împreună cu dispozitivul, rezultă că operațiunea de stabilire a despăgubirilor urmează a se desfășura conform procedurii sociale prevăzute în Titlul VII al Legii nr. 247/2005 privind unele măsuri pentru accelerarea reformei în justiție și modificarea altor legi speciale. Așadar, entitatea obligată să se pronunțe în temeiul Legii nr. 10/2001, nu a făcut altceva decât să execute dispozițiile irevocabile ale unei hotărâri judecătorești.

Drept urmare, decizia administrativă emisă în temeiul unei hotărâri judecătorești, nu poate să cuprindă altceva decât ceea ce a statuat instanța cu putere de lucru judecat. - Din expunerea rezumativă a cursului procesului desfășurat în etapa procesuală a apelului rezultă că instanța de apel și-a motivat decizia cu referire la textele de lege incidente în cauză, respectiv art. 1 alin. (2) și (3) și art. 29 din Legea nr. 10/2001, precum și cele cuprinse în Titlul VII din Legea nr. 247/2005, motivând logic și coerent soluția adoptată, făcând distincția necesară între categoria de măsuri reparatorii care se acordă prin decizie și cele care se acordă conform Legii nr. 247/2005. Sub acest aspect se constată că decizia pronunțată în apel respectă dispozițiile art. 261 pct. 5 C. proc.

civ., în sensul că sunt arătate motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței precum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților. - Recurenții invocă și incidența dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., întrucât Legea nr. 247/2005 impune contestatorilor parcurgerea unei alte etape administrative urmată de o nouă etapă judiciară în situația în care recurenții s-ar declara nemulțumiți de modul de soluționare a dosarului de către Comisie. Legiuitorul român are libertatea de a alege modalitatea de reglementare, de a stabili termenele și procedurile prin care persoanele îndreptățite pot fi despăgubite pentru prejudiciul suferit ca urmare a preluării abuzive a imobilului înscris în notificare, procedură stabilită prin Legea nr. 10/2001 și apoi prin Legea nr. 247/2005.

Prin intermediul primei legi, recurenților li s-a recunoscut calitatea de persoane îndreptățite la acordarea de reparații, urmând ca prin intermediul Legii nr. 247/2005 să se stabilească modalitatea concretă de acoperire a prejudiciului. Dat fiind parcursul procesual inițial, concretizat prin decizia mai sus amintită, necontestată prin exercitarea căii de atac a recursului, recurenții nu pot pretinde în procesul de față înscrierea altor dispoziții decât cele inițial date și aceasta pentru a nu se înfrânge puterea de lucru judecat a unei hotărâri judecătorești.

Criticile referitoare la nefuncționalitatea Fondului Proprietatea, la absența unei indemnizații concrete acordate pentru proprietatea preluată în mod abuziv, nu pot fi primite urmare a faptului că recurenții au fost de acord cu modalitatea de reparație acordată de entitatea deținătoare și anume prin intermediul procedurii stabilite de Legea nr. 247/2005 cât timp decizia Curții de Apel, secția civilă, nr. 348 din 23 octombrie 2007, prin care a fost stabilită această modalitate de reparație, nu a fost contestată de persoanele îndreptățite prin intermediul căii extraordinare de atac a recursului, așa cum de altfel s-a mai arătat. Pentru cele ce preced, Înalta Curte, reținând că nu sunt incidente motivele de modificare prevăzute de art. 304 pct. 7 și 9 C. proc.

civ., în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanții C.A.V. și V.D.G.M. împotriva deciziei nr. 391/A din 18 iunie 2009 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 septembrie 2010.