ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2976/2009

Examinând recursurile de față, constată

următoarele:

Prin încheierea din 4 septembrie 2009

pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu

minori și de familie, în dosarul nr. 38096/32/2008 s-a dispus, între altele,

menținerea stării de arest a inculpaților R.D.S. și L.N.

S-a reținut că temeiurile care au fost

avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive impun în continuare

privarea de libertate a inculpaților.

S-a avut în vedere că inculpații sunt

judecați pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic și, respectiv, deținere de

droguri de mare risc, fapte, care în raport de circumstanțele concrete în care

au fost comise, dar și de urmările produse, prezintă un grad de pericol social

deosebit de ridicat și reflectă, totodată, o periculozitate sporită a

inculpaților, existând riscul săvârșirii de noi astfel de fapte, cu atât mai

mult cu cât ambii au dezvoltat o stare de dependență față de droguri. Față de

toate aceste împrejurări, este justificată aprecierea că lăsarea în libertate a

acestora este de natură să suscite acea reacție socială negativă, acea

„tulburare a ordinii publice” și justifică detenția preventivă.

S-a mai avut în vedere că menținerea

măsurii arestării preventive a inculpaților este în interesul unei bune

desfășurări a procesului penal, în acord cu dispozițiile art. 136 alin. (1) C.

proc. pen.

Inculpații au declarat recurs împotriva

încheierii în motivarea căruia au susținut că nu mai subzistă temeiurile care

au fost avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive, că au

recunoscut și au regretat comiterea faptelor și au colaborat cu organele de

anchetă, astfel încât pot fi judecați în continuare în stare de libertate.

Examinând cauza în raport cu motivele de

recurs invocate, dar și sub toate aspectele conform art. 385/6 alin. (3) C.

proc. pen., Înalta Curte constată că recursurile nu sunt fondate.

Conform art.160/b alin. (3) C. proc. pen.,

instanța menține arestarea preventivă atunci când constată, cu ocazia

verificării legalității și temeiniciei acestei măsuri preventive pe parcursul

judecății, că temeiurile care au determinat luarea măsurii impun în continuare

privarea de libertate a inculpatului.

Din actele dosarului rezultă că aceste

condiții, prevăzute de dispoziția legală menționată mai sus, sunt îndeplinite

astfel încât menținerea măsurii arestării preventive prin încheierea recurată

este legală și temeinică.

Se reține, astfel că inculpații au fost

trimiși în judecată și condamnați în primă instanță, prin sentința penală nr. 529

din 20 mai 2009 a Tribunalului București, secția a II-a penală, după cum

urmează:

1) R.D.S. la o pedeapsă rezultantă de 7

ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 2 alin. (1)

și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și de art.

4 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.

pen., reținându-se, în esență, că, prin acte materiale repetate a procurat,

deținut heroină și a cumpărat și deținut heroină și metadonă pentru consum

propriu.

2) L.N. la o pedeapsă rezultantă de 8 ani

închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 2 alin. (1) și (2) din

Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 4 alin. (1) și

(2) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 85 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002

și art. 85 alin. (2) din O.U.G. nr. 195/2002 și art. 86 alin. (1) din O.U.G. nr.

195/2002 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., reținându-se, în esență, că a

procurat, deținut, transportat și vândut în mod repetat heroină, a cumpărat și

deținut în mai multe rânduri heroină și metadonă pentru consum propriu, a

condus pe drumurile publice un autoturism neînmatriculat, cu număr de

înmatriculare fals și fără a avea permis de conducere.

În prezent cauza se află în cursul

judecării apelurilor declarate împotriva sentinței de procuror și de inculpați.

Se constată că din materialul dosarului

rezultă indicii temeinice care justifică presupunerea că inculpații au comis

faptele pentru care au fost trimiși în judecată, care sunt sancționate de lege

cu pedepse mai mari de 4 ani și că, în raport de faptele în materialitatea lor,

se menține pericolul social pe care l-ar prezenta pentru ordinea publică

lăsarea inculpaților în libertate.

Se reține, de asemenea, că justificat,

instanța a apreciat că aceste temeiuri impun în continuare privarea de

libertate a inculpaților.

Împrejurarea că inculpații au recunoscut

comiterea faptelor și au colaborat cu organele de anchetă nu este de natură a

diminua pericolul pe care îl prezintă lăsarea acestora în libertate.

Reținând că nu există nici motive de

casare care să poată fi luate în considerare din oficiu, Înalta Curte va

respinge recursurile ca nefondate conform art. 385/15 pct. 1 lit. b) C. proc.

pen.

Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

fiecare inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondate recursurile

declarate de inculpații L.N. și R.D.S. împotriva încheierii din 4 septembrie

2009, pronunțată de Curtea de Apel București, secția II penală și pentru cauze

cu minori și de familie, în dosarul nr. 38096/3/2008.

Obligă recurenții inculpați la plata

sumei de câte 200 lei fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din

care suma de câte 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din

oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției și Libertăților

Cetățenești.

Definitivă.

Pronunțată

în ședință publică azi 21 septembrie 2009.