ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2864/2004

Asupra recursului în anulare de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamanții au chemat în judecată pe pârâții Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea, Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiție și Casa de Asigurări de Sănătate a Apărării, Ordinii Publice, Siguranței Naționale și Autorității Judecătorești, solicitând instanței obligarea pârâților de a le restitui sumele de bani încasate prin reținerea cotei de 7% din salariu lunar, cu titlu de contribuție la fondul de asigurări sociale de sănătate, pentru perioada ultimelor trei ani, anterioară introducerii acțiunii și sistarea reținerii acestei contribuții în viitor.

După un prim ciclu procesual, Tribunalul Vâlcea prin sentința civilă nr. 136 din 18 martie 2003 a admis în parte acțiunea și pe cale de consecință: pârâții au fost obligați să plătească reclamanților sumele de bani reținute cu titlu de contribuție la asigurările de sănătate pe perioada: 1 ianuarie 1999 – 31 decembrie 1999 actualizate până la 31 ianuarie 2003, cele reținute pentru perioada 1 ianuarie 2000 – 31 martie 2001 actualizate până la 31 octombrie 2002, precum și cuantumul rezultat din reactualizarea până în momentul plății efective; s-a respins acțiunea reclamanților față de Casa de Asigurări de Sănătate a Apărării, Ordinii Publice, Siguranței Naționale și Autorității Judecătorești; s-a respins cererea de chemare în garanție formulată de această pârâtă împotriva Casei O.P.S.N.A.J.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că reclamanții au beneficiat, conform Legii nr. 92/1992, modificată prin Legea nr. 142/1997 și O.G. nr. 179/1999 de asistență medicală gratuită până la 30 martie 2001, dată când prin Legea nr. 118/2001 s-a reglementat obligația de plată a contribuției la asigurările sociale de sănătate a magistraților. S-a mai reținut că de vreme ce reclamanții nu au avut raporturi juridice cu pârâta Casa O.P.S.N.A.J. – înființată prin O.G. nr. 56/1998, aceasta nu are calitate procesuală pasivă și pe cale de consecință acțiunea a fost respinsă față de această pârâtă.

Prin decizia civilă nr. 330 din 30 iunie 2003, Curtea de Apel Pitești cu opinie majoritară, a admis recursul Parchetului de pe lângă Curtea Supremă; a modificat sentința atacată în sensul admiterii acțiunii și față de Casa de asigurări O.P.S.N.A.J., precum și a cererii de chemare în garanție formulată de aceasta împotriva Casei de Asigurări de Sănătate, obligându-le și pe acestea la restituirea sumelor ilegal încasate. În conformitate cu prevederile art. 27 lit. f) din Legea nr. 92/1992 și art. 330 pct. 2 C. proc. civ., Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție, a declarat recurs în anulare împotriva sentinței civile nr. 136 din 18 martie 2003 a Tribunalului Vâlcea și deciziei nr. 330 din 30 iunie 2003 a Curții de Apel Pitești, considerând că hotărârile au fost pronunțate cu încălcarea esențială a legii, ceea ce a determinat o soluționare greșită a cauzei pe fond.

Că, în conformitate cu prevederile art. 99 din Legea nr. 92/1992 magistrații beneficiază în mod gratuit de asistență medicală, medicamente și proteze iar în condițiile în care acestea se acordă au fost stabilite prin H.G. nr. 409/1998 precum și Normele emise pentru aplicarea acestei hotărâri în sensul că acordarea gratuităților se face în condițiile prevăzute de Legea nr. 145/1997. Se mai susține în recursul în anulare că printr-o interpretare sistematică a tuturor actelor normative menținute, în ordinea lor cronologică, rezultă că magistrații și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la asistență medicală gratuită doar dacă fac dovada că li se fac rețineri în contul contribuției de asigurări de sănătate.

De asemenea, se mai susține și faptul că, Legea nr. 145/1997, prevede obligativitatea asigurării pentru toți cetățenii români cu domiciliul în țară, pentru cetățenii străini și apatrizi care au reședința în România, precum și obligația acestora de a plăti contribuția lunară; cei exceptați de la plata contribuției fiind nominalizați în mod expres în mai multe texte de lege, iar în aceste categorii de persoane nu figurează magistrații și personalul auxiliar de specialitate; că, prin tăcerea legiuitorului care nu a prevăzut în categoriile exceptate și pe magistrați, se deduce faptul că aceștia nu sunt scutiți de plata contribuției pentru fondul de asigurări de sănătate. Prin urmare se concluzionează că prin hotărârile criticate instanțele au interpretat și au aplicat greșit actele normative în vigoare când au apreciat că magistrații nu trebuie să plătească contribuția lunară, iar această încălcare esențială a legii a determinat o soluție greșită a cauzei pe fond.

Recursul în anulare este fondat. Este de reținut că, atât în considerentele hotărârilor criticate cât și în motivele formulate în recursul în anulare, sunt invocate aceleași prevederi legale, interpretarea lor fiind total diferită. Printr-o interpretare sistematică a tuturor dispozițiilor cuprinse în actele normative care vor fi analizate, urmează a reține următoarele. În conformitate cu prevederile art. 99 și art. 141 din Legea nr. 92/1992 republicată în 1997, magistrații și personalul auxiliar de specialitate beneficiază în mod gratuit de asistență medicală, medicamente și proteze.

Condițiile de acordare a acestora se stabilesc însă prin hotărâre a guvernului, conform art. 99 alin. (2). În acest sens, Guvernul a emis la data de 20 iulie 1998, Hotărârea nr. 409 care, în art.1, arată fără echivoc că de aceste gratuități se beneficiază în condițiile Legii asigurărilor sociale de sănătate nr. 145/1997 - intrată în vigoare la 1 ianuarie 1998 – același lucru este prevăzut și în Normele comune nr. 3181/F.B. – 64 – 807/C din 26 mai 1999 emise de Ministerul Justiției, Curtea Supremă de Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiție, pentru aplicarea H.G. nr. 409/1998.

În consecință, trebuie avute în vedere aceste acte normative care arată fără echivoc că beneficiul gratuităților prevăzute de art. 99 și art. 141 din Legea nr. 92/1992 se face în condițiile Legii nr. 145/1997 care în art. 4 prevede obligativitatea asigurării pentru toți cetățenii români cu domiciliul în țară, iar în alineatul al doilea arată în mod imperativ că „magistrații vor plăti o contribuție lunară pentru asigurările sociale de sănătate. În art. 6 și art. 55 din aceeași lege sunt arătate categoriile de persoane care beneficiază de asigurare fără plata contribuției și cele care sunt scutite de această plată. Cu alte cuvinte, din interpretarea acestor prevederi legale rezultă că legiuitorul a arătat în mod explicit care este voința sa în sensul că beneficiarul gratuităților pentru magistrați și personalul auxiliar de specialitate „să se facă în condițiile Legii nr. 145/1997”.

Dacă legiuitorul ar fi dorit ca cei prevăzuți în art. 99 și art. 141 din Legea nr. 92/1992 să aibă calitatea de asigurați fără plata contribuției, sau să fie scutiți de plata acesteia nu ar fi făcut trimitere la sintagma „în condițiile Legii nr. 145/1997” și ar fi menționat-o expres, incluzându-i în categoriile prevăzute de art. 6 sau art. 55 din această lege. Legiuitorul nu a dorit acest lucru pentru că în categoria exceptaților au fost cuprinse persoanele care nu au venituri sau nu pot dobândi venituri într-o anumită perioadă. Prin urmare, instanțele care au reținut în hotărârile criticate în recursul în anulare că sintagma „în condițiile Legii nr. 145/1997 a fost necesară pentru a atesta existența și raportul între Legea specială nr. 92/1992 și Legea generală nr. 145/1997, au interpretat și aplicat greșit actele normative mai înainte menționate, încălcând esențial legea, ceea ce a determinat o soluționare greșită a cauzei pe fond.

Distinct de cele mai înainte arătate, urmează a se reține că anterior soluționării irevocabile a cauzei, prin Legea nr. 118 din 30 martie 2001 pentru aplicarea O.U.G. nr. 179 din 11 noiembrie 1999 privind modificarea și completarea Legii nr. 92/1992, alin. (1), art. 99 are următorul cuprins „magistrații în activitate sau pensionarii – precum și soțul sau soția și copii aflați în întreținerea acestora beneficiază în mod gratuit de asistență medicală, medicamente și proteze, în condițiile respectării dispozițiilor legale privind plata contribuției de asigurări sociale de sănătate”, ceea ce demonstrează în plus că voința legiuitorului a fost constantă în sensul că gratuitățile să se acorde cu condiția plății contribuției lunare pentru asigurări sociale de sănătate.

Pentru toate aceste considerente, văzând și dispozițiile art. 314 C. proc. civ., Curtea urmează să admită recursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție împotriva sentinței civile nr. 136 din 18 martie 2003 a Tribunalului Vâlcea și a deciziei nr. 330 din 30 iunie 2003 a Curții de Apel Pitești. Se vor casa hotărârile atacate și pe fond se va respinge ca nefondată acțiunea reclamanților.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursul în anulare declarat de Procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție împotriva sentinței civile nr. 136 din 18 martie 2003 a Tribunalului Vâlcea și deciziei civile nr. 330 din 30 iunie 2003 a Curții de Apel Pitești, pe care le casează și, în fond, respinge ca nefondată acțiunea reclamanților. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 20 aprilie 2004.