ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5241/2003

Asupra recursului

în anulare de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin sentința civilă nr. 1436 din 29

octombrie 2002, pronunțată de Tribunalul Dolj, secția conflicte și litigii de

muncă, a fost admisă acțiunea formulată de reclamanții împotriva pârâților

Tribunalul Dolj, Ministerul Justiției și Casa de Asigurări Ordine Publică,

Siguranță Națională, Autoritate Judecătorească, au fost obligați pârâții să le

plătească reclamanților sumele reținute în procent de 7%, reprezentând

contribuție de asigurare socială de sănătate, pe perioada 1 ianuarie 2000 – 31

martie 2001, la valoare actualizată în raport cu indicele de inflație și a fost

respinsă cererea de chemare în garanție formulată de Casa de Asigurări OPSNAJ

împotriva Casei Naționale de Asigurări Sociale și Sănătate.

Recursurile declarate de pârâții Casa de

Asigurări OPSNAJ și Ministerul Justiției împotriva sentinței au fost respinse,

ca nefondate, prin decizia  nr. 3907 din 13 decembrie 200, pronunțată de Curtea

de Apel Craiova, secția conflicte de muncă.

Împotriva hotărârilor susmenționate a declarat

recurs în anulare Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă

de Justiție, în temeiul art. 330 pct. 2 C. proc. civ., susținând în esență că

au fost pronunțate cu încălcarea esențială a legii, ceea ce a determinat o

soluționare greșită a cauzei pe fond,  în sensul că au fost încălcate

prevederile art. 1 alin. (2),  art. 4, art. 6, art. 52 și art. 55 din Legea nr.

145/1997 din care rezultă că magistrații nu fac parte din categoriile de

persoane exceptate de la plata contribuției pentru fondul asigurărilor sociale

de sănătate.

Recursul în anulare este fondat.

Este adevărat că în conformitate cu prevederile

art. 99 și art. 141 din Legea nr. 92/1992, magistrații beneficiază în mod

gratuit de asistență medicală, medicamente și proteze, această gratuitate

neechivalând însăși cu scutirea de plata contribuției pentru fondul

asigurărilor sociale de sănătate, care constituie o obligație distinctă.

Beneficiul gratuităților prevăzute în art. 99 și

art. 141 din  Legea nr. 92/1992 se aplică numai în condițiile cuprinse în Legea

nr. 145/1997, în al cărui art. 4 este menționată regula generală a

obligativității asigurării, de la care există excepțiile privitoare la

persoanele scutite de plata contribuției, prevăzute în art. 6 și  art. 55 din

aceeași lege.

Prin art. 52 din Legea nr. 145/1997, persoana

asigurată are obligația plății unei contribuții bănești lunare pentru

asigurările sociale de sănătate, cu excepția persoanelor prevăzute în art. 6 și

art. 55.

Cum magistrații nu sunt menționați printre

persoanele exceptate de la plata acestei contribuții, se constată că, doar prin

greșita aplicare a prevederilor legale susmenționate a admis acțiunea

tribunalul, soluție confirmată de curtea de apel.

În consecință, recursul în anulare urmează a fi

admis, conform art. 330

3

alin. (1) și art. 314  C. proc. civ., a

fi casate ambele hotărâri și, în fond, a fi respinsă acțiunea, ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul în anulare declarat

de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție.

Casează decizia nr. 3907 din 13 decembrie 2002 a

Curții de Apel Craiova, precum și sentința civilă nr. 1436 din 29 octombrie

2002 a Tribunalului Dolj și respinge acțiunea ca nefondată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi  9 decembrie  2003.