ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5241/2003

Asupra recursului în anulare de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 1436 din 29 octombrie 2002, pronunțată de Tribunalul Dolj, secția conflicte și litigii de muncă, a fost admisă acțiunea formulată de reclamanții împotriva pârâților Tribunalul Dolj, Ministerul Justiției și Casa de Asigurări Ordine Publică, Siguranță Națională, Autoritate Judecătorească, au fost obligați pârâții să le plătească reclamanților sumele reținute în procent de 7%, reprezentând contribuție de asigurare socială de sănătate, pe perioada 1 ianuarie 2000 – 31 martie 2001, la valoare actualizată în raport cu indicele de inflație și a fost respinsă cererea de chemare în garanție formulată de Casa de Asigurări OPSNAJ împotriva Casei Naționale de Asigurări Sociale și Sănătate.

Recursurile declarate de pârâții Casa de Asigurări OPSNAJ și Ministerul Justiției împotriva sentinței au fost respinse, ca nefondate, prin decizia nr. 3907 din 13 decembrie 200, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția conflicte de muncă. Împotriva hotărârilor susmenționate a declarat recurs în anulare Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție, în temeiul art. 330 pct. 2 C. proc. civ., susținând în esență că au fost pronunțate cu încălcarea esențială a legii, ceea ce a determinat o soluționare greșită a cauzei pe fond, în sensul că au fost încălcate prevederile art. 1 alin. (2), art. 4, art. 6, art. 52 și art. 55 din Legea nr. 145/1997 din care rezultă că magistrații nu fac parte din categoriile de persoane exceptate de la plata contribuției pentru fondul asigurărilor sociale de sănătate.

Recursul în anulare este fondat. Este adevărat că în conformitate cu prevederile art. 99 și art. 141 din Legea nr. 92/1992, magistrații beneficiază în mod gratuit de asistență medicală, medicamente și proteze, această gratuitate neechivalând însăși cu scutirea de plata contribuției pentru fondul asigurărilor sociale de sănătate, care constituie o obligație distinctă. Beneficiul gratuităților prevăzute în art. 99 și art. 141 din Legea nr. 92/1992 se aplică numai în condițiile cuprinse în Legea nr. 145/1997, în al cărui art. 4 este menționată regula generală a obligativității asigurării, de la care există excepțiile privitoare la persoanele scutite de plata contribuției, prevăzute în art. 6 și art. 55 din aceeași lege.

Prin art. 52 din Legea nr. 145/1997, persoana asigurată are obligația plății unei contribuții bănești lunare pentru asigurările sociale de sănătate, cu excepția persoanelor prevăzute în art. 6 și art. 55. Cum magistrații nu sunt menționați printre persoanele exceptate de la plata acestei contribuții, se constată că, doar prin greșita aplicare a prevederilor legale susmenționate a admis acțiunea tribunalul, soluție confirmată de curtea de apel. În consecință, recursul în anulare urmează a fi admis, conform art. 330 3 alin. (1) și art. 314 C. proc. civ., a fi casate ambele hotărâri și, în fond, a fi respinsă acțiunea, ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție. Casează decizia nr. 3907 din 13 decembrie 2002 a Curții de Apel Craiova, precum și sentința civilă nr. 1436 din 29 octombrie 2002 a Tribunalului Dolj și respinge acțiunea ca nefondată. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 9 decembrie 2003.