ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2865/2004

Asupra recursului

în anulare de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de

2 octombrie 2000 sub nr. 11266 pe rolul Judecătoriei Vâlcea reclamanții au

chemat în judecată Ministerul Public prin Parchetul de pe lângă Curtea Supremă

de Justiție, Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea și Casa Asigurărilor de

Sănătate a Apărării Ordinii Publice, Siguranței Naționale și Autorității

Judecătorești, solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța:

- să oblige pârâtele să le restituie

sumele reținute nelegal reprezentând cota de 7% din salariul lunar, cu titlu de

contribuție la fondul de asigurări sociale de sănătate, pentru perioada

ultimilor trei ani, reactualizate cu coeficientul de inflație;

- să oblige pârâții ca pe viitor să sisteze reținerea în

procentul mai înainte menționat a sumelor din veniturile salariale.

În motivarea acțiunii se arată că reclamanții, în calitatea

lor de grefieri la parchetele din județul Vâlcea, conform dispozițiilor din

art. 99 și art. 141 din Legea nr. 92/1992 republicată în 1997, beneficiază

împreună cu membrii de familie de asistență medicală gratuită.

Judecătoria Râmnicu-Vâlcea, prin sentința civilă nr. 4076

din 24 mai 2001, a respins acțiunea ca fiind rămasă fără obiect.

Recursul declarat de către reclamanți împotriva acestei

sentințe a fost admis de către Tribunalul Vâlcea care prin decizia civilă nr.

1732 din 14 noiembrie 2002 a admis recursul și a casat sentința urmând să fie

rejudecată cauza de către Tribunalul Vâlcea.

S-a reținut de către instanța de recurs că instanța de fond

a statuat în mod eronat că acțiunea a rămas fără obiect deși era să se pronunțe

asupra fondului litigiului, prin interpretarea dispozițiilor legale aplicabile

în materie și că avea competența în temeiul dispozițiilor din Legea nr.

168/1999 și art. 2 lit. b

1

) C. proc. civ. să soluționeze cauza.

Cauza a fost înregistrată pe rolul

Tribunalului Vâlcea, la nr. 4102/2002.

Ministerul Public, Parchetul de pe

lângă Curtea Supremă de Justiție și Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea au

formulat întâmpinări prin care au solicitat respingerea acțiunii formulate de

către reclamanți.

C.A.S.A.O.P.S.N.A.J. a formulat o

întâmpinare invocând excepția lipsei calității procesual pasive.

Totodată a formulat o cerere de

chemare în garanție a Casei Naționale de Asigurări Sociale de Sănătate, pentru

ca, în cazul admiterii acțiunii, să fie obligată la restituirea a 25% din suma

pretinsă, sumă ce a fost virată în contul chematei în garanție.

Tribunalul Vâlcea, prin sentința

civilă nr. 137 din 18 martie 2003 a admis în parte acțiunea și a obligat pe

pârâții Ministerul Public prin Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiție

și Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea, să plătească reclamanților sumele

reținute cu titlu de contribuție la asigurările de sănătate pe perioada 1

ianuarie 1999 – 31 decembrie 1999 actualizate la zi, până la 31 ianuarie 2003,

și cele reținute pentru perioada 1 ianuarie 2000 – 31 martie 2001 actualizate

până la 31 octombrie 2002, precum și sumele rezultate din reactualizarea până

la momentul plății efective.

A respins acțiunea față de pârâta C.A.S.A.O.P.S.N.A.J. și

cererea de chemare în garanție formulată de către aceasta împotriva Casei

Naționale de Asigurări Sociale de Sănătate.

S-a reținut că reclamanții, având

calitatea de personal auxiliar, au beneficiat conform Legii nr. 92/1992,

modificată prin Legea nr. 142/1997 și O.U.G. nr. 179/1999, de asistență

medicală gratuită până la 30 martie 2001, când prin Legea nr. 118/2001 s-a

reglementat obligația de plată a contribuției la asigurările sociale de

sănătate a magistraților.

S-a reținut de asemenea că

reclamanții nu au avut raporturi juridice cu pârâta C.A.S.A.O.P.S.N.A.J. și, în

consecință a respins acțiunea față de aceasta pentru lipsa calității procesual

pasive.

Curtea de apel Pitești, prin decizia

civilă nr. 329, în majoritate a admis recursul declarat de către Parchetul de

pe lângă Tribunalul Vâlcea și a respins recursul declarat de către Parchetul de

pe lângă Curtea Supremă de Justiție.

A modificat în parte sentința

recurată, în sensul că a admis acțiunea formulată de către reclamanți și

împotriva C.A.S.A.O.P.S.N.A.J. și admite și cererea formulată de către această

pârâtă pentru chemarea în garanție a Casei Naționale de Asigurări de Sănătate

și le obligă și pe acestea la restituirea sumelor ilegal încasate.

În opinia separată se reține că se

impunea admiterea recursului, formulat în comun de Parchetul de pe lângă Curtea

Supremă de Justiție și Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea, întrucât

instanța de fond a făcut o interpretare greșită a prevederilor legale, iar din

interpretarea corectă rezultă că, beneficiul gratuităților pentru magistrați și

personalul auxiliar de specialitate se face în condițiile Legii nr. 145/1997.

Împotriva hotărârilor pronunțate de

către instanța de fond și cea de recurs Procurorul general al Parchetului de pe

lângă Curtea Supremă de Justiție a declarat recurs în anulare considerând că

hotărârile judecătorești criticate au fost pronunțate cu încălcarea esențială a

legii, ceea ce a determinat o soluționare greșită a cauzei pe fond.

În motivarea recursului întemeiat pe

prevederile art. 27 lit. f) din Legea nr. 92/1992 și art. 330 pct. 2 C. proc.

civ. s-au invocat dispozițiile Legii nr. 145/1997 privind asigurările sociale

de sănătate în care nu sunt cuprinse printre persoanele exceptate de la plata

contribuției obligatorii, cu acest titlu, magistrații sau personalul auxiliar

de specialitate.

În acest sens se susține că în

conformitate cu prevederile Legii nr. 92/1992, magistrații și personalul

auxiliar de specialitate beneficiază în mod gratuit de asistență medicală,

medicamente și proteze, iar condițiile în care acestea se acordă au fost

stabilite prin H.G. nr. 409/1998 precum și prin Normele emise pentru aplicarea

acestei hotărâri, în sensul că acordarea acestor gratuități se face în

condițiile prevăzute de Legea nr. 145/1997.

Se mai susține că printr-o interpretare sistematică a

tuturor actelor normative menționate, în ordinea lor cronologică, rezultă că

magistrații și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la asistență

medicală gratuită doar dacă fac dovada că li se fac rețineri în contul

contribuției lunare de asigurări de sănătate.

Se invocă că în Legea nr. 145/1997, se prevede

obligativitatea asigurării pentru toți cetățenii români, cu domiciliul în țară,

pentru cetățenii străini și apatrizii care au reședința în România și totodată

și obligația acestora de a plăti contribuția lunară; cei exceptați de la plata

contribuției fiind nominalizați în mod expres în mai multe texte de lege, iar

în aceste categorii de persoane nu figurează magistrații și personalul auxiliar

de specialitate.

Se concluzionează în recursul în anulare că prin

tăcerea legiuitorului, care nu a prevăzut în categoriile exceptate și pe

magistrați se deduce intenția că aceștia să nu fie scutiți de plată pentru

fondul de asigurări sociale de sănătate.

Ca atare se apreciază că prin hotărârile criticate,

instanțele au interpretat și au aplicat greșit actele normative în vigoare când

au apreciat că magistrații nu trebuie să plătească contribuția lunară, iar

această încălcare esențială a legii a determinat o soluționare greșită a cauzei

pe fond.

În consecință pentru aceste motive s-a solicitat

admiterea recursului în anulare și pe fond respingerea acțiunii reclamanților.

Recursul

în anulare este fondat.

Este de reținut în primul rând că atât în

considerentele hotărârilor criticate cât și în motivele formulate în recursul

în anulare sunt invocate aceleași prevederi legale, interpretarea lor fiind

însă total diferită.

Astfel, printr-o interpretare sistematică a tuturor

dispozițiilor cuprinse în actele normative care vor fi analizate urmează a

reține:

Este de necontestat că în conformitate cu prevederile

art. 99 și art. 141 din Legea nr. 92/1992 republicată la data de 30 septembrie

1997, magistrații și personalul auxiliar de specialitate beneficiază în mod

gratuit de asistență medicală, medicamente și proteze.

Condițiile

de acordare a acestora se stabilesc însă prin hotărâre a guvernului – se

precizează în alin. al doilea al art. 99.

În acest sens Guvernul a emis la data de 20 iulie

1998 Hotărârea nr. 409 care în art. 1 arată fără echivoc că de aceste gratuități

se beneficiază în condițiile legii asigurărilor sociale de sănătate nr.

145/1997 (intrată în vigoare la 1 ianuarie 1998) același lucru este prevăzut și

în Normele comune nr. 318/F.B. – 64 – 807/C din 26 mai 1999 emise de Ministerul

Justiției, Curtea Supremă de Justiție și Parchetul de pe lângă Curtea Supremă

de Justiție, pentru aplicarea H.G. nr. 409/1998.

În consecință, având în vedere aceste acte normative

care prevăd fără echivoc că beneficiul gratuităților prevăzut de art. 99 și art.

141 din Legea nr. 92/1992 se face în condițiile Legii nr. 145/1997 care prevede

în art. 4 obligativitatea asigurării pentru toți cetățenii români cu domiciliul

în țară, iar în alin. al doilea arată în mod imperativ că „asigurații vor plăti

o contribuție lunară pentru asigurări sociale de sănătate”.

În

art. 6 și art. 55 din aceeași lege sunt arătate categoriile de persoane care

beneficiază de asigurare fără plata contribuției și cele care sunt scutite de

această plată.

Deci,

din interpretarea acestor prevederi legale rezultă că legiuitorul a arătat că

în mod explicit care este voința sa și anume că beneficiul gratuităților pentru

magistrați și personalul auxiliar de specialitate „să se facă în condițiile

Legii nr. 145/1997”.

Dacă legiuitorul ar fi dorit ca cei prevăzuți în art.

99 și art. 141 din Legea nr. 92/1992 să aibă calitatea de asigurați fără plata

contribuției, sau să fie scutiți de ea, nu ar fi făcut trimitere la „condițiile

Legii nr. 145/1997” și ar fi menționat-o expres, incluzându-i în categoriile

prevăzute de art. 6 sau art. 55 din această lege.

Legiuitorul însă nu a dorit acest lucru pentru că în

categoria exceptaților au fost cuprinse persoanele care nu au venituri sau nu

pot dobândi venituri într-o anumită perioadă.

Ca atare, instanțele care au reținut în hotărârile

criticare de recursul în anulare că sintagma „în condițiile Legii nr. 145/1997”

a fost necesară pentru a atesta existența și raportul între Legea specială nr. 92/1992

și Legea generală nr. 145/1997 au interpretat și au aplicat greșit actele

normative mai înainte menționate încălcând esențial legea, ceea ce a determinat

o soluționare greșită a cauzei pe fond.

Distinct de cele mai înainte menționate urmează a mai

reține că mai înainte de soluționarea irevocabilă a cauzei, prin Legea nr. 118

din 30 martie 2001 pentru aprobarea O.U.G. nr. 179 din 11 noiembrie 1999

privind modificarea și completarea Legii nr. 92/1992 alin. (1) al art. 99 a

căpătat următorul cuprins: „magistrații în activitate sau pensionari, precum și

soțul sau soția și copii aflați în întreținerea acestora, beneficiază în mod

gratuit de asistență medicală, medicamente și proteze, în condițiile

respectării dispozițiilor legale privind plata contribuției de asigurări

sociale de sănătate” ceea ce demonstrează în plus că voința legiuitorului a

fost constantă în sensul că gratuitățile să se acorde cu condiția plății

contribuției lunare pentru asigurări sociale de sănătate.

Astfel fiind, fața de considerentele mai înainte

arătate, văzând și dispozițiile art. 314 C. proc. civ., urmează a admite recursul

în anulare, a casa hotărârile criticate și pe fond, a respinge acțiunea

reclamantei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul în anulare declarat

de Procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție împotriva

sentinței civile nr. 137 din 18 martie 2003 a Tribunalului Vâlcea și deciziei

civile nr. 329 din 30 iunie 2003 a Curții de Apel Pitești, pe care le casează

și, pe fond, respinge ca nefondată acțiunea reclamanților.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 aprilie 2004.