ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2547/2004

Asupra recursului în anulare de față:

Din examinarea lucrărilor dosarului, constată

următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 30

septembrie 2002 pe rolul Tribunalului Neamț reclamanții, magistrați la

Parchetul de pe lângă Judecătoria Roman, și personal auxiliar de specialitate

la aceeași instanță, au chemat în judecată Parchetul de pe lângă Curtea Supremă

de Justiție, Parchetul de pe lângă Tribunalul Neamț și Casa de Asigurări de

Sănătate a Apărării, Ordinii Publice, Siguranței Naționale, solicitând

instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța:

- să oblige pe pârâți să le restituie sumele de

bani încasate prin reținerea cotei de 7% din salariul lunar, cu titlu de

contribuție la fondul de asigurări sociale de sănătate pentru perioada

septembrie 1999 până la zi, iar pe viitor să nu se mai efectueze aceste

rețineri.

Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiție

și Parchetul de pe lângă Tribunalul Neamț, în întâmpinările pe care le-au

formulat, au solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, arătând că

reclamanții au dreptul la asistență medicală gratuită numai dacă fac dovada

plății, în contul Contribuției lunare de asigurări de sănătate, a primelor de

asigurare.

C.A.S.A. O.P.S.N.A.J. în întâmpinarea formulată

a invocat excepția lipsei calității procesual pasive și excepția necompetenței

teritoriale a Tribunalului Neamț, solicitând pe fond respingerea acțiunii.

Totodată, a formulat cerere de chemare în

garanție a Casei Naționale de Asigurări Sociale de Sănătate, pentru ca, în

cazul admiterii acțiunii, să se dispună obligarea chematei în garanție la

restituirea cuantumului de 25% din suma pretinsă, ce a fost virată în contul

acesteia.

Casa Națională a Asigurărilor de Sănătate a

formulat întâmpinare și a invocat excepția lipsei calității sale procesuale

pasive și excepția inadmisibilității cererii de chemare în garanție a sa.

Tribunalul Neamț, prin sentința nr. 342/C din 19

noiembrie 2002, a admis în parte acțiunea și a obligat intimatele să restituie

reclamanților sumele reprezentând Constituția de 7% reținute din veniturile

fiecăruia și să sisteze reținerea acestor contribuții, începând cu data rămânerii

definitive a sentinței.

A fost admisă cererea de chemare în garanție a

Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, aceasta fiind obligată să restituie

către C.A.S.A. O.P.S.N.A.J. suma reprezentând cota de 25% din suma pretinsă de

reclamanți.

A respins excepțiile de necompetență teritorială

și a lipsei calității procesual pasive invocate de către C.A.S.A. O.P.S.N.A.J.

precum și excepțiile privind lipsa calității de chemată în garanție și a

inadmisibilității cererii de chemare în garanție, invocată de către Casa

Națională de Asigurări de Sănătate, ca neîntemeiate.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de

fond a reținut în esență că în conformitate cu prevederile art. 99 alin. (1) și

art. 141 din Legea nr. 92/1992, magistrații și personalul auxiliar de

specialitate beneficiază în mod gratuit de asistență medicală, medicamente și

proteze și că legea nu condiționează acordarea asistenței medicale gratuite de

plata unor contribuții de asigurări sociale de sănătate.

S-a mai reținut că dreptul special instituit

prin prevederile legale mai înainte arătate în ipoteza în care ar fi

condiționat de plata contribuției la asigurările sociale de sănătate, ar fi

îngrădit și limitat doar la decontarea, ocazională a unor servicii medicale,

iar gratuitatea prevăzută de norme speciale nu ar exista, practic.

Prin decizia civilă nr. 87 din 29 ianuarie 2003,

Curtea de Apel Bacău a respins ca nefondate recursurile declarate de Parchetul

de pe lângă Curtea Supremă de Justiție, Parchetul de pe lângă Tribunalul Neamț

și C.A.S.A. O.P.S.N.A.J., având în vedere aceleași considerente avute în vedere

de către instanța de fond.

În conformitate cu prevederile art. 27 lit. f)

din Legea nr. 92/1992 și art. 330 pct. 2 C. proc. civ., Procurorul General al

Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție a declarat recurs în anulare

împotriva acestor hotărâri, respectiv sentința nr. 342/C din 19 noiembrie 2002

a Tribunalului Neamț și decizia civilă nr. 87 din 29 ianuarie 2003 a Curții de

Apel Bacău, considerând că au fost pronunțate cu încălcarea esențială a legii

ceea ce a determinat o soluționare greșită a cauzei pe fond.

În acest sens se susține că în conformitate cu

prevederile Legii nr. 92/1992, magistrații și personalul auxiliar de

specialitate beneficiază în mod gratuit de asistență medicală, medicamente și

proteze, iar condițiile în care acestea se acordă au fost stabilite prin H.G.

nr. 409/1998 precum și prin Normele emise pentru aplicarea acestei hotărâri, în

sensul că acordarea acestor gratuități se face în condițiile prevăzute de legea

nr. 145/1997.

Se mai susține că printr-o interpretare

sistematică a tuturor actelor normative menționate, în ordinea lor cronologică,

rezultă că magistrații și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la

asistență medicală gratuită doar dacă fac dovada că li se fac rețineri în

contul contribuției lunare de asigurări de sănătate.

Se invocă că în Legea nr. 145/1997, se prevede

obligativitatea asigurării pentru toți cetățenii români, cu domiciliul în țară,

pentru cetățenii străini și apatrizii care au reședința în România și totodată

și obligația acestora de a plăti contribuția lunară; cei exceptați de la plata

contribuției fiind nominalizați în mod expres în mai multe texte de lege, iar

în aceste categorii de personal, nu figurează magistrații și personalul

auxiliar de specialitate.

Se concluzionează în recursul în anulare că prin

tăcerea legiuitorului, care nu a prevăzut în categoriile exceptate și pe

magistrați se deduce intenția că aceștia să nu fie scutiți de plată pentru

fondul de asigurări sociale de sănătate.

Ca atare se apreciază că prin hotărârile

criticate, instanțele au interpretat și au aplicat greșit actele normative în

vigoare când au apreciat că magistrații nu trebuie să plătească contribuția

lunară, iar această încălcare esențială a legii a determinat o soluționare

greșită a cauzei pe fond.

În consecință pentru aceste motive s-a solicitat

admiterea recursului în anulare și pe fond respingerea acțiunii reclamanților.

Recursul în anulare este fondat.

Este de reținut în primul rând că atât în

considerentele hotărârilor criticate cât și în motivele formulate în recursul

în anulare sunt invocate aceleași prevederi legale, interpretarea lor fiind

însă total definitivă.

Astfel, printr-o interpretare sistematică a

tuturor dispozițiilor cuprinse în actele normative care vor fi analizate

urmează a reține:

Este de necontestat că în conformitate cu

prevederile art. 99 și art. 141 din Legea nr. 92/1992 republicată la data de 30

septembrie 1997, magistrații și personalul auxiliar de specialitate beneficiază

în mod gratuit de asistență medicală, medicamente și proteze.

Condițiile de acordare a acestora se stabilesc

însă prin hotărâre a guvernului – se precizează în alineatul al doilea al art.

99.

În acest sens Guvernul a emis la data de 20

iulie 1998 Hotărârea nr. 409 care în art. 1 arată fără echivoc că de aceste

gratuități se beneficiază în condițiile Legii asigurărilor sociale de sănătate

nr. 145/1997 (intrată în vigoare la 1 ianuarie 1998) același lucru este prevăzut

și în Normele Comune nr. 318/FB – 64 – 807/C din 26 mai 1999 emise de

Ministerul Justiției, Curtea Supremă de Justiție și Parchetul de pe lângă

Curtea Supremă de Justiție, pentru aplicarea H.G. nr. 409/1998.

În consecință, având în vedere aceste acte

normative care prevăd fără echivoc că beneficiul gratuităților prevăzut de art.

99 și art. 141 din Legea nr. 92/1992 se face în condițiile Legii nr. 145/1997

care prevede în art. 4 obligativitatea asigurării pentru toți cetățenii români

cu domiciliul în țară, iar în alineatul al doilea arată în mod imperativ că

„asigurații vor plăti o contribuție lunară pentru asigurări sociale de

sănătate”.

În art. 6 și art. 55 din aceeași lege sunt

arătate categoriile de persoane care beneficiază de asigurare fără plata

contribuției și cele care sunt scutite de această plată.

Deci, din interpretarea acestor prevederi legale

rezultă că legiuitorul a arătat în mod explicit care este voința sa și anume că

beneficiul gratuităților pentru magistrați și personalul auxiliar de

specialitate „să se facă în condițiile Legii nr. 145/1997”.

Dacă legiuitorul ar fi dorit ca cei prevăzuți la

art. 99 și art. 141 din Legea nr. 92/1992 să aibă calitatea de asigurați fără

plata contribuției, sau să fie scutiți de ea, nu ar fi făcut trimitere la

„condițiile legii nr. 145/1997” și ar fi menționat-o expres, incluzându-i în

categoriile prevăzute de art. 6 sau art. 55 din această lege.

Legiuitorul însă nu a dovedit acest lucru pentru

că în categoria exceptaților au fost cuprinse persoanele care n-au venituri sau

nu pot dobândi venituri într-o anumită perioadă.

Ca atare, instanțele care au reținut în

hotărârile criticate de recursul în anulare că sintagma „în condițiile Legii

nr. 145/1997” a fost necesară pentru a atesta existența și raportul între Legea

specială nr. 92/1992 și Legea generală nr. 145/1997, au interpretat și au

aplicat greșit actele normative mai înainte menționate încălcând esențial

legea, ceea ce a determinat o soluționare greșită a cauzei pe fond.

Distinct de cele mai înainte menționate urmează

a mai reține că mai înainte de soluționarea irevocabilă a cauzei, prin Legea

nr. 118 din 30 martie 2001 pentru aprobarea O.U.G. nr. 179 din 11 noiembrie

1999 privind modificarea și complectarea Legii nr. 92/1992, alin. (1) al art.

99 a căpătat următorul cuprins: „magistrații în activitate sau pensionarii precum

și soțul sau soția și copii aflați în întreținerea acestora, beneficiază în mod

gratuit de asistență medicală, medicamente și proteze, în condițiile

respectării dispozițiilor legale privind plata contribuției de asigurări

sociale de sănătate”, ceea ce demonstrează în plus că voința legiuitorului a

fost constantă în sensul că gratuitățile să se acorde cu condiția plății

contribuției lunare pentru asigurări sociale de sănătate.

Astfel fiind, față de considerentele mai înainte

arătate, văzând și dispozițiile art. 314 C. proc. civ., urmează a admite

recursul în anulare, a casa hotărârile criticate și pe fond, a respinge

acțiunea reclamanților.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul în anulare declarat

de Procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție

împotriva deciziei civile nr. 87 din 29 ianuarie 2003 a Curții de Apel Bacău.

Casează hotărârile atacate și pe fond respinge

acțiunea reclamanților.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 30 martie 2004.