ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2381/2004

Asupra recursului în anulare de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: La data de 30 septembrie 2002 reclamanții au chemat în judecată Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Tribunalul Neamț și CASAOPSNAJ solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța, pârâții să fie obligați să le restituie sumele încasate prin reținerea nelegală a procentului de 7% din salariu, fiecărui reclamant, cu titlu de contribuție la fondul de asigurări sociale de sănătate, pe perioada ianuarie 2000-septembrie 2002. În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat, în esență, că prin Legea nr. 92/1992 privind organizarea judecătorească și H.G. nr. 409/1998 s-a instituit gratuitatea asistenței medicale pentru magistrați și personalul auxiliar, precum și pentru familiile acestora.

Se mai arată că aceste prevederi au caracter special și ele derogă de la prevederile Legii nr. 145/1997 privind asistența medicală, lege care are un caracter general. Ministerul Public a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii deoarece reclamanții au dreptul la asistență medicală gratuită dacă fac dovada reținerii în contul contribuției lunare de asigurări de sănătate a primelor de asigurare. CASAOPSNAJ a formulat întâmpinare invocând lipsa calității procesuale pasive și necompetența teritorială a tribunalului și o cerere de chemare în garanție a Casei Naționale de Asigurări de Sănătate prin care a solicitat obligarea acesteia să îi restituie cota de 25% din sumele pretinse de reclamanți, cotă ce i-a fost virată în baza art. 21 alin. (2) lit. c) din Statut.

Casa Națională de Asigurări de Sănătate prin întâmpinare, a ridicat excepția lipsei calității de chemată în garanție și a inadmisibilității cererii de chemare în garanție.

Tribunalul Neamț, prin sentința civilă nr. 340 din 19 noiembrie 2002 a admis în parte acțiunea, a obligat intimatele Parchetul de pe lângă Tribunalul Neamț și Ministerul Public să restituie sumele reținute reclamanților cu titlu de contribuție la asigurările sociale de sănătate pe perioada ianuarie 2000 – septembrie 2002 și să sisteze reținerea contribuției la asigurările sociale de sănătate începând cu data rămânerii definitive a sentinței, a admis cererea de chemare în garanție a Casei Naționale de Sănătate formulată de CASAOPSNAJ și, în consecință a obligat Casa Națională de Asigurări de Sănătate să restituie la CASAOPSNAJ cota de 25% din sumele pretinse de reclamanți, și a respins excepția privind necompetența teritorială și lipsei calității procesuale pasive invocate de CASAOPSNAJ și excepțiile privind lipsa calității de chemată în garanție și inadmisibilității cererii de chemare în garanție invocate de către Casa Națională de Asigurări de Sănătate.

Pentru a hotărî astfel instanța de fond a reținut că în perioada ianuarie 2000 – septembrie 2002, prin Legea nr. 92/1992 și O.G. nr. 409/1998 s-a instituit gratuitatea asigurărilor medicale pentru magistrați și personalul auxiliar de specialitate, dispoziții legale care se coroborează cu prevederile Legii nr. 145/1997. Curtea de Apel Bacău, prin decizia nr. 84/2003 a respins ca nefondate recursurile declarate de pârâții CASAOPSNAJ, Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiție și Parchetul de pe lângă Tribunalul Neamț și de chemata în garanție Casa Națională de Asigurări de Sănătate. Pentru a hotărî astfel, instanța de recurs a reținut că gratuitatea asistenței medicale a categoriei de persoane din care fac parte reclamanții nu poate fi interpretată decât prin scutirea de plată a contribuției la fondul de asigurări sociale de sănătate, astfel că pretențiile reclamanților sunt justificate.

În conformitate cu prevederile art. 27 lit. f) din Legea nr. 92/1992 și art. 330 pct. 2 C. proc. civ., Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție a declarat recurs în anulare împotriva sentinței civile nr. 340 din 19 noiembrie 2002 a Tribunalului Neamț și a deciziei civile nr. 84 din 29 ianuarie 2003 a Curții de Apel Bacău considerând că hotărârile criticate au fost pronunțate cu încălcarea esențială a legii, lucru ce a determinat o soluționare greșită a cauzei pe fond. În acest sens se arată că în conformitate cu art. 99 din Legea nr. 92/1992 magistrații beneficiază, în mod gratuit, de asistență medicală, medicamente și proteze, iar condițiile în care acestea se acordă au fost stabilite prin H.G.

nr. 409/1998 precum și de Normele emise pentru aplicarea acestei hotărâri în sensul că acordarea gratuităților se face în condițiile prevăzute de Legea nr. 145/1997. De asemenea, se susține că printr-o interpretare sistemică a tuturor actelor normative, în ordinea lor cronologică, rezultă că magistrații și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la asistență medicală gratuită doar dacă fac dovada că li se fac rețineri în contul contribuției lunare de asigurări de sănătate. Se mai invocă și faptul că în Legea nr. 145/1997 se prevede obligativitatea asigurării pentru toți cetățenii români cu domiciliul în țară, pentru cetățenii străini și apatrizii care au reședința în România și totodată, obligația acestora de a plăti contribuția lunară; cei exceptați de la plata contribuției fiind nominalizați în mod expres, în mai multe texte de lege, iar în aceste categorii de persoane nu figurează magistrații și personalul auxiliar de specialitate.

Se concluzionează în recursul în anulare că prin tăcerea legiuitorului, care nu a prevăzut în categoriile exceptate și pe magistrați, se deduce intenția ca aceștia să nu fie scutiți de plata contribuției pentru fondul de asigurări sociale de sănătate. Ca urmare, se apreciază că prin hotărârile criticate, instanțele au interpretat și cu aplicat greșit actele normative în vigoare când au apreciat că magistrații nu trebuie să plătească contribuția lunară, iar această încălcare esențială a legii a determinat o soluționare greșită a cauzei pe fond. În consecință, pentru aceste motive s-a solicitat admiterea recursului în anulare, casarea hotărârilor criticate și pe fond, respingerea acțiunii reclamanților ca nelegală.

Recursul în anulare este fondat. Este de reținut faptul că atât în considerentele hotărârilor criticate, cât și în motivele formulate în recursul în anulare sunt invocate aceleași prevederi legale, însă interpretarea lor este total diferită. Astfel printr-o interpretare sistemică a tuturor dispozițiilor cuprinse în actele normative care vor fi analizate urmează a se reține următoarele: Este de necontestat că în conformitate cu prevederile art. 99 și art. 141 din Legea nr. 92/1992 republicată la 30 septembrie 1997, magistrații și personalul auxiliar de specialitate beneficiază în mod gratuit de asistență medicală, medicamente și proteze.

Condițiile de acordare a acestora se stabilesc însă prin hotărâre a guvernului, se precizează în art. 99 alin. (2). În acest sens Guvernul a emis, la 20 iulie 1998 Hotărârea nr. 409 care, în art. 1 arată fără echivoc că de aceste gratuități se beneficiază în condițiile Legii asigurărilor sociale de sănătate nr. 145/1997 intrată în vigoare la 1 ianuarie 1998, același lucru este prevăzut și în Normele comune nr. 318/FB 64 – 807/C din 26 mai 1999 emise de Ministerul Justiției, Curtea Supremă de Justiție pentru aplicarea H.G. nr. 409/1998. În consecință, trebuie avute în vedere aceste acte normative care arată că beneficiul prevăzut de art. 99 și art. 141 din Legea nr. 92/1992 se face în condițiile Legii nr. 145/1997 care stipulează la art. 4 obligativitatea asigurării pentru toți cetățenii români cu domiciliul în țară, iar în alin. (2) arată în mod imperativ că „asigurații vor plăti o contribuție lunară pentru asigurările sociale de sănătate”.

În art. 6 și art. 55 din aceeași lege sunt arătate categoriile de persoane care beneficiată de asigurare fără plata contribuției și cele care sunt scutite de această plată. Cu alte cuvinte, din interpretarea acestor prevederi legale rezultă că legiuitorul a arătat în mod explicit care este voința sa, anume ca beneficiile gratuităților pentru magistrați și personalul auxiliar de specialitate „să se facă în condițiile Legii nr. 145/1997”. Dacă legiuitorul ar fi dorit ca cei prevăzuți în art. 99 și art. 141 din Legea nr. 92/1992 să aibă calitatea de asigurați, fără plata contribuției sau să fie scutiți de ea, nu ar fi făcut trimitere la „condițiile Legii nr. 145/1997” și ar fi menționat-o expres, incluzându-i în categoriile prevăzute de art. 6 sau art. 55 din aceeași lege.

Legiuitorul nu a dorit acest lucru pentru că în categoria exceptaților au fost cuprinse persoanele care nu au venituri sau nu pot dobândi venituri într-o anumită perioadă. Prin urmare, instanțele care au reținut în hotărârile criticate în recursul în anulare că sintagma „în condițiile Legii nr. 145/1997” a fost necesară pentru a atesta existența și raportul între Legea specială nr. 92/1992 și Legea generală nr. 145/1997, au interpretat și au aplicat greșit actele normative mai sus enunțate, încălcând esențial legea, lucru ce a determinat o soluționare greșită a cauzei pe fond. Distinct de cele învederate mai sus urmează a se reține și faptul că anterior soluționării irevocabile a cauzei, prin Legea nr. 118 din 30 martie 2001 pentru aprobarea O.U.G.

nr. 179 din 11 noiembrie 1999 privind modificarea și completarea Legii nr. 92/1992, alin. (1) al art. 99 a căpătat următorul cuprins: „magistrații în activitate sau pensionarii, precum și soțul sau soția și copiii aflați în întreținerea acestora beneficiază în mod gratuit de asistență medicală, medicamente și proteze, în condițiile respectării dispozițiilor legale privind plata contribuției de asigurări sociale de sănătate” ceea ce demonstrează în plus că voința legiuitorului a fost construită în sensul ca gratuitățile să se acorde cu condiția plății contribuției pentru asigurările sociale de sănătate. Așa fiind, față de considerentele mai sus arătate, văzând și dispozițiile art. 314 C. proc.

civ., urmează a se admite recursul în anulare, a se casa hotărârile criticate, iar pe fond, a se respinge acțiunea reclamanților.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție împotriva deciziei nr. 84 din 29 ianuarie 2003 a Curții de Apel Bacău, secția civilă. Casează decizia precum și sentința nr. 340 din 19 noiembrie 2002 a Tribunalului Neamț, secția civilă, și pe fond respinge acțiunea și cererea de chemare în garanție ca neîntemeiată. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 martie 2004.