ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2381/2004

Asupra recursului

în anulare de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

La data de 30 septembrie 2002

reclamanții au chemat în judecată Ministerul Public, Parchetul de pe lângă

Tribunalul Neamț și CASAOPSNAJ solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța,

pârâții să fie obligați să le restituie sumele încasate prin reținerea nelegală

a procentului de 7% din salariu, fiecărui reclamant, cu titlu de contribuție la

fondul de asigurări sociale de sănătate, pe perioada ianuarie 2000-septembrie

2002.

În motivarea acțiunii, reclamanții

au arătat, în esență, că prin Legea nr. 92/1992 privind organizarea

judecătorească și H.G. nr. 409/1998 s-a instituit gratuitatea asistenței

medicale pentru magistrați și personalul auxiliar, precum și pentru familiile

acestora.

Se mai arată că aceste prevederi au

caracter special și ele derogă de la prevederile Legii nr. 145/1997 privind

asistența medicală, lege care are un caracter general.

Ministerul Public a formulat

întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii deoarece reclamanții au

dreptul la asistență medicală gratuită dacă fac dovada reținerii în contul

contribuției lunare de asigurări de sănătate a primelor de asigurare.

CASAOPSNAJ a formulat întâmpinare

invocând lipsa calității procesuale pasive și necompetența teritorială a

tribunalului și o cerere de chemare în garanție a Casei Naționale de Asigurări

de Sănătate prin care a solicitat obligarea acesteia să îi restituie cota de

25% din sumele pretinse de reclamanți, cotă ce i-a fost virată în baza art. 21

alin. (2) lit. c) din Statut.

Casa Națională de Asigurări de

Sănătate prin întâmpinare, a ridicat excepția lipsei calității de chemată în

garanție și a inadmisibilității cererii de chemare în garanție.

Tribunalul Neamț, prin sentința

civilă nr. 340 din 19 noiembrie 2002 a admis în parte acțiunea, a obligat

intimatele Parchetul de pe lângă Tribunalul Neamț și Ministerul Public să

restituie sumele reținute reclamanților cu titlu de contribuție la asigurările

sociale de sănătate pe perioada ianuarie 2000 – septembrie 2002 și să sisteze

reținerea contribuției la asigurările sociale de sănătate începând cu data

rămânerii definitive a sentinței, a admis cererea de chemare în garanție a

Casei Naționale de Sănătate formulată de CASAOPSNAJ și, în consecință a obligat

Casa Națională de Asigurări de Sănătate să restituie la CASAOPSNAJ cota de 25%

din sumele pretinse de reclamanți, și a respins excepția privind necompetența

teritorială și lipsei calității procesuale pasive invocate de CASAOPSNAJ și

excepțiile privind lipsa calității de chemată în garanție și inadmisibilității

cererii de chemare în garanție invocate de către Casa Națională de Asigurări de

Sănătate.

Pentru a hotărî astfel instanța de

fond a reținut că în perioada ianuarie 2000 – septembrie 2002, prin Legea nr.

92/1992 și O.G. nr. 409/1998 s-a instituit gratuitatea asigurărilor medicale

pentru magistrați și personalul auxiliar de specialitate, dispoziții legale

care se coroborează cu prevederile Legii nr. 145/1997.

Curtea de Apel Bacău, prin decizia

nr. 84/2003 a respins ca nefondate recursurile declarate de pârâții CASAOPSNAJ,

Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiție și Parchetul de pe lângă

Tribunalul Neamț și de chemata în garanție Casa Națională de Asigurări de

Sănătate.

Pentru a hotărî astfel, instanța de

recurs a reținut că gratuitatea asistenței medicale a categoriei de persoane

din care fac parte reclamanții nu poate fi interpretată decât prin scutirea de

plată a contribuției la fondul de asigurări sociale de sănătate, astfel că

pretențiile reclamanților sunt justificate.

În conformitate cu prevederile art.

27 lit. f) din Legea nr. 92/1992 și art. 330 pct. 2 C. proc. civ., Procurorul

General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție a declarat recurs

în anulare împotriva sentinței civile nr. 340 din 19 noiembrie 2002 a

Tribunalului Neamț și a deciziei civile nr. 84 din 29 ianuarie 2003 a Curții de

Apel Bacău considerând că hotărârile criticate au fost pronunțate cu încălcarea

esențială a legii, lucru ce a determinat o soluționare greșită a cauzei pe

fond.

În acest sens se arată că în

conformitate cu art. 99 din Legea nr. 92/1992 magistrații beneficiază, în mod

gratuit, de asistență medicală, medicamente și proteze, iar condițiile în care

acestea se acordă au fost stabilite prin H.G. nr. 409/1998 precum și de Normele

emise pentru aplicarea acestei hotărâri în sensul că acordarea gratuităților se

face în condițiile prevăzute de Legea nr. 145/1997.

De asemenea, se susține că printr-o

interpretare sistemică a tuturor actelor normative, în ordinea lor cronologică,

rezultă că magistrații și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la

asistență medicală gratuită doar dacă fac dovada că li se fac rețineri în

contul contribuției lunare de asigurări de sănătate.

Se mai invocă și faptul că în Legea

nr. 145/1997 se prevede obligativitatea asigurării pentru toți cetățenii români

cu domiciliul în țară, pentru cetățenii străini și apatrizii care au reședința

în România și totodată, obligația acestora de a plăti contribuția lunară; cei

exceptați de la plata contribuției fiind nominalizați în mod expres, în mai

multe texte de lege, iar în aceste categorii de persoane nu figurează

magistrații și personalul auxiliar de specialitate.

Se concluzionează în recursul în

anulare că prin tăcerea legiuitorului, care nu a prevăzut în categoriile

exceptate și pe magistrați, se deduce intenția ca aceștia să nu fie scutiți de

plata contribuției pentru fondul de asigurări sociale de sănătate.

Ca urmare, se apreciază că prin

hotărârile criticate, instanțele au interpretat și cu aplicat greșit actele

normative în vigoare când au apreciat că magistrații nu trebuie să plătească

contribuția lunară, iar această încălcare esențială a legii a determinat o

soluționare greșită a cauzei pe fond.

În consecință, pentru aceste motive

s-a solicitat admiterea recursului în anulare, casarea hotărârilor criticate și

pe fond, respingerea acțiunii reclamanților ca nelegală.

Recursul în anulare este fondat.

Este de reținut faptul că atât în

considerentele hotărârilor criticate, cât și în motivele formulate în recursul

în anulare sunt invocate aceleași prevederi legale, însă interpretarea lor este

total diferită.

Astfel printr-o interpretare

sistemică a tuturor dispozițiilor cuprinse în actele normative care vor fi

analizate urmează a se reține următoarele:

Este de necontestat că în

conformitate cu prevederile art. 99 și art. 141 din Legea nr. 92/1992

republicată la 30 septembrie 1997, magistrații și personalul auxiliar de

specialitate beneficiază în mod gratuit de asistență medicală, medicamente și

proteze.

Condițiile de acordare a acestora se

stabilesc însă prin hotărâre a guvernului, se precizează în art. 99 alin. (2).

În acest sens Guvernul a emis, la 20

iulie 1998 Hotărârea nr. 409 care, în art. 1 arată fără echivoc că de aceste

gratuități se beneficiază în condițiile Legii asigurărilor sociale de sănătate

nr. 145/1997 intrată în vigoare la 1 ianuarie 1998, același lucru este prevăzut

și în Normele comune nr. 318/FB 64 – 807/C din 26 mai 1999 emise de Ministerul

Justiției, Curtea Supremă de Justiție pentru aplicarea H.G. nr. 409/1998.

În consecință, trebuie avute în

vedere aceste acte normative care arată că beneficiul prevăzut de art. 99 și art.

141 din Legea nr. 92/1992 se face în condițiile Legii nr. 145/1997 care

stipulează la art. 4 obligativitatea asigurării pentru toți cetățenii români cu

domiciliul în țară, iar în alin. (2) arată în mod imperativ că „asigurații vor

plăti o contribuție lunară pentru asigurările sociale de sănătate”.

În art. 6 și art. 55 din aceeași

lege sunt arătate categoriile de persoane care beneficiată de asigurare fără

plata contribuției și cele care sunt scutite de această plată.

Cu alte cuvinte, din interpretarea

acestor prevederi legale rezultă că legiuitorul a arătat în mod explicit care

este voința sa, anume ca beneficiile gratuităților pentru magistrați și

personalul auxiliar de specialitate „să se facă în condițiile Legii nr.

145/1997”.

Dacă legiuitorul ar fi dorit ca cei

prevăzuți în art. 99 și art. 141 din Legea nr. 92/1992 să aibă calitatea de

asigurați, fără plata contribuției sau să fie scutiți de ea, nu ar fi făcut

trimitere la „condițiile Legii nr. 145/1997” și ar fi menționat-o expres,

incluzându-i în categoriile prevăzute de art. 6 sau art. 55 din aceeași lege.

Legiuitorul nu a dorit acest lucru

pentru că în categoria exceptaților au fost cuprinse persoanele care nu au

venituri sau nu pot dobândi venituri într-o anumită perioadă.

Prin urmare, instanțele care au

reținut în hotărârile criticate în recursul în anulare că sintagma „în

condițiile Legii nr. 145/1997” a fost necesară pentru a atesta existența și

raportul între Legea specială nr. 92/1992 și Legea generală nr. 145/1997, au

interpretat și au aplicat greșit actele normative mai sus enunțate, încălcând

esențial legea, lucru ce a determinat o soluționare greșită a cauzei pe fond.

Distinct de cele învederate mai sus

urmează a se reține și faptul că anterior soluționării irevocabile a cauzei,

prin Legea nr. 118 din 30 martie 2001 pentru aprobarea O.U.G. nr. 179 din 11

noiembrie 1999 privind modificarea și completarea Legii nr. 92/1992, alin. (1)

al art. 99 a căpătat următorul cuprins: „magistrații în activitate sau

pensionarii, precum și soțul sau soția și copiii aflați în întreținerea

acestora beneficiază în mod gratuit de asistență medicală, medicamente și

proteze, în condițiile respectării dispozițiilor legale privind plata

contribuției de asigurări sociale de sănătate” ceea ce demonstrează în plus că

voința legiuitorului a fost construită în sensul ca gratuitățile să se acorde

cu condiția plății contribuției pentru asigurările sociale de sănătate.

Așa fiind, față de considerentele

mai sus arătate, văzând și dispozițiile art. 314 C. proc. civ., urmează a se

admite recursul în anulare, a se casa hotărârile criticate, iar pe fond, a se

respinge acțiunea reclamanților.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul în anulare declarat de

Procurorul

General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție împotriva

deciziei nr. 84 din 29 ianuarie 2003 a Curții de Apel Bacău, secția civilă.

Casează decizia precum și sentința nr.

340 din 19 noiembrie 2002 a Tribunalului Neamț, secția civilă, și pe fond

respinge acțiunea și cererea de chemare în garanție ca neîntemeiată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 martie 2004.