ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3579/2003

La apelul nominal s-a prezentat intimatul pârât Ministerul Justiției, prin consilier juridic M.A., lipsind intimații reclamanți M.V., F.V., P.Z., P.M., G.M., P.A., G.E., C.M., C.R., P.V., P.I.și R.V.. Procedura completă. Neformulându-se cereri prealabile, instanța constată că pricina este în stare de judecată. Reprezentanta Ministerului Public susține recursul în anulare. Consilier juridic M.A., pentru intimatul-pârât Ministerul Justiției, solicită admiterea recursului în anulare. C U R T E A Asupra recursului în anulare de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la 25.04.2002 sub nr.3051 pe rolul Tribunalului Maramureș, reclamanții: M.V., F.V., P.Z., P.M., G.M., P.A., G.E., C.M., C.R., P.V., P.I.și R.V.

toți cu domiciliul ales în Târgu Lăpuș str.Liviu Rebreanu nr.77, au chemat în judecată Ministerul Justiției și Tribunalul Maramureș, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța, pârâții să fie obligați să le restituie sumele încasate prin reținerea nelegală a procentului de 7% din salariu fiecărui reclamant, cu titlu de contribuție la fondul de asigurări sociale de sănătate, pe perioada 1 ianuarie 2000 – 30 martie 2001, aplicarea coeficientului de inflație, la data executării hotărârii. În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat în esență că prin Legea nr.92/1992 privind organizarea judecătorească și H.G. nr.409/1998 s-a instituit gratuitatea asistenței medicale pentru magistrați și personalul auxiliar de specialitate, precum și pentru familiile acestora.

Se mai arată că aceste prevederi au caracter special și ele derogă de la prevederile Legii 145/1999 privind asistența medicală, lege care are un caracter general. Ministerul Justiției a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii deoarece reclamanții au dreptul la asistență medicală gratuită, dacă fac dovada reținerii în contul contribuției lunare de asigurări de sănătate a primelor de asigurare. Tribunalul Maramureș a formulat întâmpinare invocând lipsa calității procesuale pasive, și o cerere de chemare în garanție a Casei de Asigurări O.P.S.N.A.J. București, solicitând instanței ca în ipoteza în care va fi admisă acțiunea principală să se admită și cererea de chemare în garanție la restituirea sumelor reținute de la reclamanți și virarea lunar cu titlu de contribuție pentru asigurările sociale.

Tribunalul Maramureș, prin sentința civilă nr.525 din 31.05.2002 a admis acțiunea, a constatat că în perioada 1 ianuarie 2000 – 30 martie 2001, a fost calculat și reținut, în mod nelegal un procent de 7% din drepturile salariale ale reclamanților reprezentând contribuția la asigurările sociale de sănătate și a obligat Ministerul Justiției să restituie fiecărui reclamant sumele de bani reprezentând drepturile salariale anterior menționate; a respins excepția lipsei calității procesuale pasive și a disjuns cererea de chemare în garanție a Casei de Sănătate a Apărării, Ordinii Publice, Siguranței Naționale și Autorității Judecătorești. Pentru a hotărî astfel instanța de fond a reținut că în perioada 1 ianuarie 2000 – 30 martie 2001 prin Legea nr.92/1992 și O.G.

nr.409/1998 s-a instituit gratuitatea asigurărilor medicale pentru magistrați și personalul auxiliar de specialitate, dispoziții legale care se coroborează cu prevederile Legii nr.145/1999. Se mai reține că abia la data de 20 martie 2001 prin Legea nr.118/2001 aceste prevederi au fost modificate, dar acest act normativ este ulterior datei de 1.03.2001. Curtea de Apel Cluj, prin decizia civilă nr.1619 din 23.07.2002 a respins ca nefondat recursul declarat de către Ministerul Justiției împotriva sentinței civile nr.388 din 19.04.2002 pronunțată de Tribunalul Maramureș. Pentru a hotărî astfel, instanța de recurs a reținut că gratuitatea asistenței medicale a categoriei de persoane din care fac parte reclamanții nu poate fi interpretată, până la modificarea art.99 din Legea nr.92/1991 prin Legea nr.118/2001, decât prin scutirea de plată a contribuției la fondul de asigurare sociale de sănătate, astfel că, pretențiile reclamanților sunt justificate.

În conformitate cu prevederile art.27 lit.f din Legea nr.92/1991 și art.330 pct.2 C.proc.civ., Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție a declarat recurs în anulare împotriva sentinței civile nr.525/31.05.2002 a Tribunalului Maramureș și a deciziei nr.1619/23.07.2002 a Curții de Apel Cluj, considerând că hotărârile criticate au fost pronunțate cu încălcarea esențială a legii, lucru ce a determinat o soluționare greșită a cauzei pe fond. În acest sens se arată că în conformitate cu art.99 din Legea nr.92/1992 magistrații beneficiază în mod gratuit de asistență medicală, medicamente și proteze, iar condițiile în care acestea se acordă au fost stabilite prin H.G.

nr.409/1998 precum și Normele emise pentru aplicarea acestei hotărâri în sensul că acordarea gratuităților se face în condițiile prevăzute de Legea nr.145/1997. De asemenea, se susține că printr-o interpretare sistemică a tuturor actelor normative menționate, în ordinea lor cronologică, rezultă că magistrații și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la asistență medicală gratuită doar dacă fac dovada că li se fac rețineri în contul contribuției lunare de asigurări de sănătate. Se mai invocă și faptul că în Legea nr.145/1997 se prevede obligativitatea asigurării pentru toți cetățenii români cu domiciliul în țară, pentru cetățenii străini și apatrizi care au reședința în România și totodată obligația acestora de a plăti contribuția lunară; cei exceptați de la plata contribuției fiind nominalizați în mod expres în mai multe texte de lege, iar în aceste categorii de persoane nu figurează magistrații și personalul auxiliar de specialitate.

Se concluzionează în recursul în anulare că prin tăcerea legiuitorului, care nu a prevăzut în categoriile exceptate și pe magistrați, se deduce intenția ca aceștia să nu fie scutiți de plata contribuției pentru fondul de asigurări sociale de sănătate. Ca urmare, se apreciază că prin hotărârile criticate, instanțele au interpretat și au aplicat greșit actele normative în vigoare când au apreciat că magistrații nu trebuie să plătească contribuția lunară, iar această încălcare esențială a legii a determinat o soluționare greșită a cauzei pe fond. În consecință, pentru aceste motive s-a solicitat admiterea recursului în anulare, casarea hotărârilor criticate și pe fond respingerea acțiunii reclamanților ca nelegală.

Recursul în anulare este fondat. Este de reținut faptul că atât în considerentele hotărârilor criticate cât și în motivele formulate în recursul în anulare sunt invocate aceleași prevederi legale, însă interpretarea lor fiind total diferită. Astfel, printr-o interpretare sistemică a tuturor dispozițiilor cuprinse în actele normative care vor fi analizate urmează a se reține următoarele. Este de necontestat că în conformitate cu prevederile art.99 și art.141 din Legea nr.92/1992 republicată la data de 30 septembrie 1997, magistrații și personalul auxiliar de specialitate beneficiază în mod gratuit de asistență medicală, medicamente și proteze. Condițiile de acordare a acestora se stabilesc însă prin hotărâre a guvernului, se precizează în alineatul al doilea al art.99.

În acest sens Guvernul a emis la data de 20.07.1998, Hotărârea nr.409 care, în art.1, arată fără echivoc că de aceste gratuități se beneficiază în condițiile legii asigurărilor sociale de sănătate nr.145/1997 – intrată în vigoare la 1 ianuarie 1998 – același lucru este prevăzut și în Normele comune nr.318/F.B. – 64 – 807/C din 26.05.1999 emise de Ministerul Justiției, Curtea Supremă de Justiție pentru aplicarea H.G. nr.409/1998. În consecință, trebuie avute în vedere aceste acte normative care arată fără echivoc că beneficiul gratuităților prevăzut de art.99 și art.141 din Legea nr.92/1992 se face în condițiile Legii nr.145/1997 care prevede în art.4 obligativitatea asigurării pentru toți cetățenii români cu domiciliul în țară iar în aliniatul al doilea arată în mod imperativ că „asigurații vor plăti o contribuție lunară pentru asigurările sociale de sănătate”.

În articolele 6 și 55 din aceeași lege sunt arătate categoriile de persoane care beneficiază de asigurare fără plata contribuției și cele care sunt scutite de această plată. Cu alte cuvinte, din interpretarea acestor prevederi legale rezultă că legiuitorul a arătat în mod explicit care este voința sa – anume ca beneficiile gratuităților pentru magistrați și personalul auxiliar de specialitate „să se facă în condițiile Legii nr.145/1997”. Dacă legiuitorul ar fi dorit ca cei prevăzuți în art.99 și 141 din Legea nr.92/1992 să aibe calitatea de asigurați, fără plata contribuției sau să fie scutiți de ea, nu ar fi făcut trimitere la „condițiile Legii nr.145/1997” și ar fi menționat-o expres, incluzându-i în categoriile prevăzute de art.6 sau art.55 din aceeași lege.

Legiuitorul nu a dorit acest lucru pentru că în categoria exceptaților au fost cuprinse persoanele care nu au venituri sau nu pot dobândi venituri într-o anumită perioadă. Prin urmare, instanțele care au reținut în hotărârile criticate în recursul în anulare că sintagma „în condițiile legii nr.145/1997” a fost necesară pentru a atesta existența și raportul între legea specială nr.92/1992 și legea generală nr.145/1997, au interpretat și au aplicat greșit actele normative mai sus enunțate, încălcând esențial legea lucru ce a determinat o soluționare greșită a cauzei pe fond. Distinct de cele invederate mai sus urmează a se reține și faptul că anterior soluționării irevocabile a cauzei, prin legea nr.118/30.03.2001 pentru aprobarea O.U.G.

nr.179 din 11.XI.1999 privind modificarea și completarea Legii nr.92/1992, aliniatul 1 al articolului 99 a căpătat următorul cuprins „magistrații în activitate sau pensionarii, precum și soțul sau soția și copiii aflați în întreținerea acestora beneficiază în mod gratuit de asistență medicală, medicamente și proteze, în condițiile respectării dispozițiilor legale privind plata contribuției de asigurări sociale de sănătate” ceea ce demonstrează în plus că voința legiuitorului a fost construită în sensul că gratuitățile să se acorde cu condiția plății contribuției lunare pentru asigurări sociale de sănătate. Așa fiind, față de considerentele mai sus arătate, văzând și dispozițiile art.314 cod procedură civilă, urmează a se admite recursul în anulare, a se casa hotărârile criticate, iar pe fond, a se respinge acțiunea reclamanților.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție împotriva deciziei nr.1619 din 23 iulie 2002 a Curții de Apel Cluj – Secția civilă și a sentinței civile nr.525 din 31 mai 2002 a Tribunalului Maramureș, pe care le casează și, pe fond, respinge acțiunea formulată de reclamanți. Irevocabilă. Pronunțata în ședință publică, astăzi 23 septembrie 2003.