ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 08.03.2005

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1790/2005

HOTĂRÂRE
08.03.2005
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1790/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)

Asupra recursului în anulare de față:

Din examinarea lucrărilor dosarului,

constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de

18 septembrie 2002 sub nr. 4059/C pe rolul Tribunalului Neamț, reclamanții B.D.,

ș.a., au chemat în judecată pe pârâții Ministerul Justiției, Tribunalul Neamț

și C.A.S.A.O.P.S.N.A.J. solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va

pronunța să-i oblige pe pârâți să restituie sumele de bani, încasate prin

reținerea fără temei legal a cotei de 7% din salariul lunar, cu titlu de

contribuție la fondul de asigurări sociale de sănătate 1 ianuarie 2000 – 31

martie 2001 reactualizate prin aplicarea indicelui de inflație la data

executării hotărâri.

Ministerul Justiției, prin întâmpinare, a

invocat excepția lipsei calității sale procesual pasive și excepția lipsei

calității procesual pasive a Tribunalului Neamț, arătând că sumele solicitate

de către reclamanți au fost reținute de către Tribunalul Neamț cu care

reclamanții au avut raporturi de muncă, aceasta din urmă fiind doar un

intermediar între reclamanți și C.A.S.A.O.P.S.N.A.J., în bugetul căreia au fost

virate respectivele sume.

Pe fond a solicitat respingerea acțiunii ca

nefondată.

C.A.S.A.O.P.S.N.A.J. a formulat și ea

întâmpinare invocând excepția lipsei calității sale procesuale pasive și

excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Neamț și pe fond a solicitat

respingerea acțiunii.

Totodată a formulat și o cerere de chemare în

garanție a C.N.A.S., pentru ca în cazul admiterii acțiunii, să se dispună

obligarea chematei în garanție la restituirea de 25% din suma pretinsă ce a

fost virată în contul acesteia, în temeiul dispozițiilor art. 21 alin. (2) lit.

c) din Statutul propriu.

C.N.A.S., prin întâmpinarea formulată a invocat

excepția lipsei calității sale procesuale pasive și inadmisibilitatea cererii

de chemare în garanție.

Pe fond a solicitat respingerea acțiunii ca

neîntemeiată.

Tribunalul Neamț, prin sentința civilă nr. 338/C

din 18 noiembrie 2002 a admis acțiunea și a obligat pârâții să restituie

reclamanților sumele reținute din drepturile salariale lunare ale acestora, în

perioada 1 ianuarie 2000 – 31 martie 2001, în cotă de 7%, cu titlu de

contribuție la asigurările sociale de sănătate, reactualizate prin aplicarea

indicelui de inflație, la data executării.

A respins excepția de necompetență teritorială

invocată de C.A.S.A.O.P.S.N.A.J.

A respins excepțiile lipsei calității procesuale

pasive a Ministerului Justiției, Tribunalului Neamț și C.A.S.A.O.P.S.N.A.J., ca

neîntemeiate.

A admis cererea de chemare în garanție a C.N.A.S.

formulată de

și a obligat chemata în garanție să restituie suma încasată, reprezentând cota

de 25% din sumele pretinse de către reclamanți.

A respins excepțiile

inadmisibilității cererii de chemare în garanție și necompetenței teritoriale invocate

de către chemata în garanție C.N.A.S. ca neîntemeiate.

Instanța a reținut, în esență, că

reclamanții, magistrații și personal auxiliar de specialitate, ca subiecți ai

raportului juridic de gratuitate instituit prin dispozițiile art. 99 și art. 141

din Legea nr. 92/1992 nu pot fi obligați să susțină financiar serviciile din

sistemul instituit prin Legea nr. 145/1997, întrucât dreptul la gratuitate stabilit

prin acte normative special, ar deveni nereal.

S-a reținut de asemenea că dreptul la gratuitate

garantat juridic și financiar prin dispozițiile art. 100 din Legea nr. 92/1992

și H.G. nr. 409/1998 emisă în aplicarea art. 99 din Legea nr. 92/1992 nu poate

fi limitat doar la decontările ocazionale ale contravalorii unor medicamente,

servicii medicale și materiale sanitare.

Curtea de Apel Bacău, prin decizia civilă nr. 85

din 29 ianuarie 2003, a respins, ca nefondate recursurile formulate de

Ministerul Justiției, C.A.S.A.O.P.S.N.A.J. și C.N.A.S.

În conformitate cu prevederile art. 27 lit. f)

din Legea nr. 92/1992 și art. 330 alin. (2) C. proc. civ.

Procurorul General al Parchetului de pe lângă

Curtea Supremă de Justiție a declarat recurs în anulare împotriva acestor

hotărâri considerând că au fost pronunțate cu încălcarea esențială a legii,

ceea ce a determinat o soluționare greșită a cauzei pe fond.

În acest sens se susține că, în conformitate cu

prevederile Legii nr. 92/1992, magistrații și personalul auxiliar de

specialitate beneficiază în mod gratuit de asistență medicală, medicamente și

proteze, iar condițiile în care acestea se acordă au fost stabilite prin H.G. nr.

409/1997 precum și prin Normele emise pentru aplicarea acestei hotărâri, în

sensul că acordarea gratuităților se face în condițiile prevăzute de Legea nr. 145/1997.

Se mai susține că printr-o interpretare

sistematică a tuturor actelor normative menționate, în ordinea lor cronologică,

rezultă că magistrații și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la

asistență medicală gratuită doar dacă fac dovada că li se fac rețineri în

contul contribuției lunare de asigurări de sănătate.

Se invocă că în Legea nr. 145/1997, se prevede

obligativitatea asigurării pentru toți cetățenii români, cu domiciliul în țară,

pentru cetățenii străini și apatrizi care au reședința în România și totodată

și obligația acestora de a plăti contribuția lunară, cei exceptați de la plata

contribuției fiind nominalizați în mod expres în mai multe texte de lege, iar

în aceste categorii de persoane nu figurează magistrații și personalul auxiliar

de specialitate.

Se

concluzionează în recursul în anulare că prin tăcerea legiuitorului, care nu e

prevăzut în categoriile exceptate și pe magistrați se deduce intenția că

aceștia să nu fie scutiți de plată pentru fondul de asigurări sociale de

sănătate.

Ca

atare se apreciază că prin hotărârile criticate, instanțele au interpretat și

au aplicat greșit actele normative în vigoare când au apreciat că magistrații

nu trebuie să plătească contribuția lunară, iar această încălcare esențială a

legii a determinat o soluționare greșită a cauzei pe fond.

În

consecință pentru aceste motive s-a solicitat admiterea recursului în anulare

și pe fond respingerea acțiunii reclamantei.

Recursul

în anulare este fondat.

Este

de reținut în primul rând că atât în considerentele hotărârilor criticate cât

și în motivele formulate în recursul în anulare sunt invocate aceleași

prevederile legale, interpretarea lor fiind însă total diferită.

Astfel,

printr-o interpretare sistematică a tuturor dispozițiilor cuprinse în actele

normative care vor fi analizate urmează a reținere:

Este

de necontestat că în conformitate cu prevederile art. 99 și art. 141 din Legea

nr. 92/1992 republicată la data de 30 septembrie 1997, magistrații și

personalul auxiliar de specialitate beneficiază în mod gratuit de asistență

medicală, medicamente și proteze condițiile de acordare a acestora se stabilesc

însă prin H.G., se precizează în alineatul al doilea al art. 99.

În

acest sens Guvernul a emis la data de 20 iulie 1998 Hotărârea nr. 409 care în

art. 1 arată fără echivoc că de aceste gratuități beneficiază în condițiile Legii

asigurărilor sociale de sănătate nr. 145/1997 (intrată în vigoare la 1 ianuarie

1998) același lucru este prevăzut și în Normele comune nr. 318/FB-64-807/C din

26 mai 1999 emise de Ministerul Justiției, Curtea Supremă de Justiție și

Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiție, pentru aplicarea H.G. nr. 409/1998.

În

consecință, având în vedere aceste acte normative care prevăd fără echivoc că

beneficiarul gratuităților prevăzute de art. 99 și art. 141 din Legea nr. 92/1992

se face în condițiile Legii nr. 145/1997 care prevede în art. 4 obligativitatea

asigurării pentru toți cetățenii români cu domiciliul în țară, iar în alineatul

al doilea arată în mod imperativ că „asigurații vor plăti o contribuție lunară

pentru asigurări sociale de sănătate”.

În

art. 6 și art. 55 din aceeași lege sunt arătate categoriile de persoane care

beneficiază de asigurare fără plata contribuției și cele care sunt scutite de

această plată.

Deci,

din interpretarea acestor prevederi legale rezultă că legiuitorul a arătat în

mod explicit care este voința sa și anume că beneficiul gratuităților pentru

magistrați și personalul auxiliar de specialitate, „să se facă în condițiile Legii

nr. 145/1997”.

Dacă

legiuitorul ar fi dorit ca cei prevăzuți în art. 99 și art. 141 din Legea nr. 92/1992

să aibă calitatea de asigurați fără plata contribuției, sau să fie scutiți de

la, nu ar fi făcut trimitere la „condițiile Legii nr. 145/1997” și ar fi

menționat-o expres, incluzându-i în categoriile prevăzute de art. 6 sau art. 55

din această lege.

Legiuitorul

însă nu a dorit acest lucru pentru că în categoria exceptaților au fost

cuprinse persoanele care nu au venituri sau nu pot dobândi venituri într-o

anumită perioadă.

Ca atare, instanțele care au reținut în hotărârile criticate

de recursul în anulare că sintagma „în condițiile Legii nr. 145/1997” a fost

necesară pentru a atesta existența și raportul între Legea specială nr. 92/1992

și Legea generală nr. 145/1997, au interpretat și au aplicat greșit actele

normative mai înainte menționate încălcând esențial legea, ceea ce a determinat

o soluționare greșită a cauzei pe fond.

Distinct

de cele mai înainte menționate urmează a mai reține că mai înainte de

soluționarea irevocabilă a cauzei, prin Legea nr. 118 din 30 martie 2001 pentru

aprobarea O.U.G. nr. 179 din 11 noiembrie 1999 privind modificarea și

completarea Legii nr. 92/1992, alin. (1) al art. 99 a căpătat următorul

cuprins: „magistrații în activitate sau pensionarii, precum și soțul sau soția

și copii aflați în întreținerea acestora, beneficiază în mod gratuit de

asistență medicală, medicamente și proteze, în condițiile respectării

dispozițiilor legale privind plata contribuției de asigurări sociale de

sănătate, „ceea ce demonstrează în plus că voința legiuitorului a fost

constantă în sensul că gratuitățile să se acorde în condițiile plății

contribuției lunare pentru asigurări sociale de sănătate.

Astfel

fiind, față de considerentele mai înainte arătate, văzând și dispozițiile art. 314

criticate și pe fond, a respinge acțiunea reclamantei.

Admite recursul în anulare declarat de Procurorul General al

Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție împotriva deciziei nr. 85

din 29 ianuarie 2003 a Curții de Apel Bacău, precum și sentinței civile nr. 338

din 19 noiembrie 2002 a Tribunalului Neamț pe care îl casează.

Pe fond, respinge acțiunea, ca nefondată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 8 martie 2005.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2004-10-13
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5578/2004
Asupra recursului în anulare de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea precizată ulterior B.D., C.G., C.C. și alți 10 reclamanți au chemat în judecată Tribunalul Bacău, Ministerul Justiției, C.A.S.A.O
ÎCCJ 2004-09-22
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5251/2004
Asupra recursului în anulare de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cerere formulată la 31 octombrie 2002, S.A., G.G. și A.M., judecători la Curtea de Apel Constanța au chemat în judecată Tribunalul Constan
ÎCCJ 2004-09-17
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5162/2004
Asupra recursului în anulare de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: În conformitate cu art. 27 F din Legea 92/1992 și ale art. 330 pct. 2 C. proc. civ. în vigoare la data când hotărârile judecătorești au devenit
ÎCCJ 2006-09-15
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7108/2006
Asupra recursului în anulare de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 42 C din 31 ianuarie 2003, Tribunalul Neamț, secția civilă, a admis acțiunea formulată de reclamanții A.C., ș.a., împo
ÎCCJ 2004-06-02
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4172/2004
Asupra recursului în anulare de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea introdusă la data de 20 ianuarie 2003 la Tribunalul Harghita reclamanta M.I.M. a chemat în judecată pe pârâții Parchetul de pe lâ
Sursă