ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1196/2010

Asupra recursului de față, În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea din 10 martie 2010, Curtea de Apel Iași, în baza dispozițiilor art. 300 2 raportat la art. 160 b alin. (1) și (3) C. proc. pen., a constatat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive a inculpatului P.G. și a dispus menținerea acesteia. Prima instanță a reținut că temeiurile avute în vedere la momentul arestării inițiale a inculpatului subzistă și în prezent și s-a apreciat că, în raport de natura valorilor sociale puțin lezate, de gravitatea deosebită a faptei bănuit că a fost comisă de acesta, de modalitatea concretă în care se presupune că a fost desfășurată activitatea infracțională, aceleași temeiuri impun în continuare privarea de libertate a inculpatului.

Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a declarat recurs inculpatul, solicitând casarea încheierii și revocarea măsurii arestării preventive întrucât nu prezintă pericol public pentru ordinea publică. Examinând legalitatea și temeinicia hotărârii recurate sub toate aspectele, conform art. 385 6 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte reține că recursul este nefondat: Inculpatul P.G. a fost arestat preventiv la data de 21 aprilie 2009 pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. b) și alin. (2) 1 lit. c) C. pen., în baza dispozițiilor art. 148 lit. f) C. proc. pen. Prin sentința penală nr. 32 din 19 ianuarie 2010 a Tribunalului Iași, recurentul P.G.

a fost condamnat pentru săvârșirea infracțiunilor de: - violare de domiciliu, prevăzută de art. 192 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., la pedeapsa de 5 ani închisoare; - distrugere, prevăzută de art. 217 alin. (1) C. pen., la pedeapsa de 10 luni închisoare; - tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (1), (2) lit. b) și alin. (2) 1 lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., la pedeapsa de 9 ani închisoare; - omor deosebit de grav, prevăzută de art. 174 alin. (1), art. 175 lit. a), art. 176 lit. d) C. pen., la pedeapsa de 22 de ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.; - lipsire de libertate în mod ilegal, prevăzută de art. 189 alin. (1) C. pen., la pedeapsa de 7 ani închisoare.

În baza dispozițiilor art. 33 lit. a), art. 34 C. pen., inculpatul execută pedeapsa principală cea mai grea, aceea de 22 ani și 5 ani pedeapsa complementară prevăzută de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., sporită cu 1 an, în final inculpatul urmând să execute pedeapsa unică de 23 de ani. În fapt, s-a reținut că în noaptea de 19/20 aprilie 2009, în jurul orelor 21,30, a pătruns fără drept în curtea și apoi în locuința victimei B.M., de două ori, a secționat cablul telefonic de la aparatul telefonic, apoi și firele din afara locuinței, a spart becul de lumină din fața casei, a sustras suma de 120.000 lei vechi, a intenționat să întrețină raporturi sexuale cu victima, exercitând acte de violență asupra sa, i-a aplicat victimei o lovitură cu cuțitul în zona abdominală, care în final a determinat decesul acesteia, a lipsit victima de libertate, încuind-o în camera în care a exercitat acte de violență și a aruncat cheia.

Conform art. 300 2 C. proc. pen. în cauzele în care inculpatul este arestat, instanța legal sesizată este datoare să verifice, în cursul judecății, legalitatea și temeinicia arestării preventive, procedând potrivit art. 160 b . Dispozițiile art. 160 b alin. (3) prevăd că instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea impune în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, instanța dispune, prin încheiere motivată, menținerea arestării preventive. În speță, dispozițiile art. 148 lit. f) C. proc. pen. subzistă și impun în continuare privarea de libertate a inculpatului.

Astfel, pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunile ce i se rețin în sarcină este închisoarea mai mare de 4 ani, iar lăsarea în libertate a acestuia prezintă pericol concret pentru ordinea publică, aspect ce rezultă din natura și gravitatea faptelor comise, modalitatea concretă de săvârșită a acestora, periculozitatea sporită a inculpatului. De asemenea, în cauză a fost deja pronunțată o hotărâre de condamnare, inculpatul fiind legal deținut în baza acesteia, chiar dacă împotriva hotărârii a fost exercitată calea de atac. Față de considerentele expuse, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpat conform art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc.

pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul P.G. împotriva încheierii din 10 martie 2010 a Curții de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori pronunțată în Dosarul nr. 03797/99/2009. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul M.J.L.C. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 26 martie 2010.