ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1196/2010

Asupra recursului de față,

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin încheierea din 10 martie 2010, Curtea de Apel

Iași, în baza dispozițiilor art. 300

2

raportat la art. 160

b

alin. (1) și (3) C. proc. pen., a constatat legalitatea și temeinicia măsurii

arestării preventive a inculpatului P.G. și a dispus menținerea acesteia.

Prima instanță a reținut că

temeiurile avute în vedere la momentul arestării inițiale a inculpatului

subzistă și în prezent și s-a apreciat că, în raport de natura valorilor

sociale puțin lezate, de gravitatea deosebită a faptei bănuit că a fost comisă

de acesta, de modalitatea concretă în care se presupune că a fost desfășurată

activitatea infracțională, aceleași temeiuri impun în continuare privarea de

libertate a inculpatului.

Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a

declarat recurs inculpatul, solicitând casarea încheierii și revocarea măsurii

arestării preventive întrucât nu prezintă pericol public pentru ordinea

publică.

Examinând legalitatea și

temeinicia hotărârii recurate sub toate aspectele, conform art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte reține că recursul este nefondat:

Inculpatul P.G. a fost

arestat preventiv la data de 21 aprilie 2009 pentru săvârșirea infracțiunii de

tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. b) și alin. (2)

1

lit. c) C. pen., în baza dispozițiilor art. 148 lit. f) C. proc. pen.

Prin sentința penală nr. 32

din 19 ianuarie 2010 a Tribunalului Iași, recurentul P.G. a fost condamnat

pentru săvârșirea infracțiunilor de:

- violare de domiciliu,

prevăzută de art. 192 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.

pen., la pedeapsa de 5 ani închisoare;

- distrugere, prevăzută de

art. 217 alin. (1) C. pen., la pedeapsa de 10 luni închisoare;

- tâlhărie, prevăzută de

art. 211 alin. (1), (2) lit. b) și alin. (2)

1

lit. c) C. pen., cu

aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., la pedeapsa de 9 ani închisoare;

- omor deosebit de grav,

prevăzută de art. 174 alin. (1), art. 175 lit. a), art. 176 lit. d) C. pen., la

pedeapsa de 22 de ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de

art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.;

- lipsire de libertate în

mod ilegal, prevăzută de art. 189 alin. (1) C. pen., la pedeapsa de 7 ani

închisoare.

În baza dispozițiilor art.

33 lit. a), art. 34 C. pen., inculpatul execută pedeapsa principală cea mai

grea, aceea de 22 ani și 5 ani pedeapsa complementară prevăzută de art. 64 lit.

a) teza a II-a și lit. b) C. pen., sporită cu 1 an, în final inculpatul urmând

să execute pedeapsa unică de 23 de ani.

În fapt, s-a reținut că în

noaptea de 19/20 aprilie 2009, în jurul orelor 21,30, a pătruns fără drept în

curtea și apoi în locuința victimei B.M., de două ori, a secționat cablul

telefonic de la aparatul telefonic, apoi și firele din afara locuinței, a spart

becul de lumină din fața casei, a sustras suma de 120.000 lei vechi, a

intenționat să întrețină raporturi sexuale cu victima, exercitând acte de

violență asupra sa, i-a aplicat victimei o lovitură cu cuțitul în zona

abdominală, care în final a determinat decesul acesteia, a lipsit victima de

libertate, încuind-o în camera în care a exercitat acte de violență și a

aruncat cheia.

Conform art. 300

2

C. proc. pen. în cauzele în care inculpatul este arestat, instanța legal

sesizată este datoare să verifice, în cursul judecății, legalitatea și

temeinicia arestării preventive, procedând potrivit art. 160

b

.

Dispozițiile art. 160

b

alin. (3) prevăd că instanța constată că temeiurile care au determinat

arestarea impune în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi

care justifică privarea de libertate, instanța dispune, prin încheiere

motivată, menținerea arestării preventive.

În speță, dispozițiile art.

148 lit. f) C. proc. pen. subzistă și impun în continuare privarea de libertate

a inculpatului.

Astfel, pedeapsa prevăzută

de lege pentru infracțiunile ce i se rețin în sarcină este închisoarea mai mare

de 4 ani, iar lăsarea în libertate a acestuia prezintă pericol concret pentru

ordinea publică, aspect ce rezultă din natura și gravitatea faptelor comise,

modalitatea concretă de săvârșită a acestora, periculozitatea sporită a

inculpatului.

De asemenea, în cauză a fost

deja pronunțată o hotărâre de condamnare, inculpatul fiind legal deținut în

baza acesteia, chiar dacă împotriva hotărârii a fost exercitată calea de atac.

Față de considerentele

expuse, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpat

conform art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

Văzând și dispozițiile art.

192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de inculpatul P.G. împotriva încheierii din 10 martie 2010 a Curții de

Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori pronunțată în Dosarul nr.

03797/99/2009.

Obligă recurentul inculpat la plata

sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de

100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa

din fondul M.J.L.C.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi

26 martie 2010.