ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1533/2010

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin încheierea din 25 martie 2010 a

Curții de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în

dosarul nr. 02173/89/09, pe rol fiind judecarea apelului declarat de inculpatul

I.N. împotriva sentinței penale nr. 368/09 a Tribunalului Vaslui, s-a luat în

discuție legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive a inculpatului.

Constatând că în cauză subzistă

temeiurile care au stat la baza luării acestei măsuri, fiind întrunite atât

cerințele art. 300

2

, cât si ale art. 160

b

C. proc. pen.,

Curtea de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori, a menținut măsura

arestării preventive a acestuia.

În termen legal, inculpatul I.N. a

declarat recurs împotriva încheierii menționate, solicitând prin apărător,

admiterea acestuia, casarea încheierii, revocarea măsurii arestării preventive

si judecarea sa în libertate, arătând că măsura arestării s-a prelungit pe o

perioadă prea lungă de timp, starea de arest fiind o stare excepționala și ar

trebui să primeze excepția de nevinovăție.

Recursul declarat de inculpat nu

este fondat.

Potrivit art. 136 alin. (1) C. proc.

pen., în cauzele privitoare la infracțiuni pedepsite cu închisoare, pentru a se

asigura buna desfășurare a procesului penal, ori pentru a se împiedica

sustragerea inculpatului de la judecată, se poate lua față de acesta una din

măsurile preventive, lit. d) a acestui articol prevăzând arestarea preventivă.

Art. 148 alin. (1) C. proc. pen.,

astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 356/06, prevede că măsura arestării

inculpatului poate fi luata dacă sunt întrunite condițiile prev. de art. 143 si

inculpatul a săvârșit o infracțiune pentru care legea prevede pedeapsa

detențiunii pe viață sau pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani si există probe

că lăsarea sa în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publica.

Cu referire la motivele de recurs

invocate, se reține că instanța de apel, la 25 martie 2010 a constatat că nu au

intervenit împrejurări noi care să modifice temeiurile care au determinat

inițial arestarea preventivă a inculpatului și chiar dacă hotărârea de

condamnare a inculpatului pronunțată pe fond de Tribunalul Vaslui nu are

caracter definitiv, ea este totuși de natură să justifice continuarea privării

de libertate a acestuia, în condițiile art. 5 par. 1 lit. a) din C.E.D.O.

Astfel, se constată că inculpatul I.N.

a fost condamnat, de Tribunalul Vaslui, la o pedeapsă de 5 ani închisoare

pentru săvârșirea infracțiunii de viol , prev. de art. 197 alin. (1), (3) C.

pen. cu aplic. art. 99 alin. (3) C. pen.

Față de cele arătate, se constată că

temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive a

inculpatului nu s-au schimbat si impun în continuare privarea de libertate a

acestuia, apreciind că lăsarea în libertate ar prezenta pericol concret pentru

ordinea publică, de natură să aducă atingere desfășurării procesului penal, în

raport de natura și gravitatea infracțiunii săvârșite, de modalitatea de

săvârșire, de circumstanțele reale în care a fost produsă, de recrudescenta

acestui gen de fapte, de starea de pericol și de urmările sociale produse prin

însăși natura faptei.

Măsura arestării preventive se

justifică în continuare, fără a încălca prezumția de nevinovăție de care se

bucură inculpatul până la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare,

deoarece a fost luată pe baza presupunerii rezonabile, în sensul comiterii unei

infracțiuni și nu tinde să reprezinte o executare anticipată a pedepsei, durata

nedepășind, la acest moment procesual, caracterul rezonabil, având în vedere

complexitatea cauzei si faptul că până în prezent a fost pronunțată o hotărâre

în cauză.

Nu în ultimul rând s-a avut în

vedere vătămarea adusă relațiilor sociale, împrejurarea că partea vătămată era

un copil în vârsta de aproape 11 ani, precum și limitele de pedeapsă prevăzute

de lege, astfel că, instanța, constatând legală si temeinică măsura arestării

preventive luata față de inculpatul I.N. a dispus menținerea acesteia.

Ca atare, încheierea pronunțată la

25 martie 2010 este legală.

Pentru considerentele expuse,

recursul declarat de inculpatul I.N. nefiind fondat, în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va fi respins.

În baza art. 192 C. proc. pen.,

inculpatul recurent va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de inculpatul I.N. împotriva încheierii din 25

martie 2010 a Curții de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori,

pronunțată în dosarul nr. 02173/89/2009.

Obligă

recurentul inculpat la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare către stat,

din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se

va avansa din fondul Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, azi 20

aprilie 2010.