ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1533/2010

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea din 25 martie 2010 a Curții de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în dosarul nr. 02173/89/09, pe rol fiind judecarea apelului declarat de inculpatul I.N. împotriva sentinței penale nr. 368/09 a Tribunalului Vaslui, s-a luat în discuție legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive a inculpatului. Constatând că în cauză subzistă temeiurile care au stat la baza luării acestei măsuri, fiind întrunite atât cerințele art. 300 2 , cât si ale art. 160 b C. proc. pen., Curtea de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori, a menținut măsura arestării preventive a acestuia.

În termen legal, inculpatul I.N. a declarat recurs împotriva încheierii menționate, solicitând prin apărător, admiterea acestuia, casarea încheierii, revocarea măsurii arestării preventive si judecarea sa în libertate, arătând că măsura arestării s-a prelungit pe o perioadă prea lungă de timp, starea de arest fiind o stare excepționala și ar trebui să primeze excepția de nevinovăție. Recursul declarat de inculpat nu este fondat. Potrivit art. 136 alin. (1) C. proc. pen., în cauzele privitoare la infracțiuni pedepsite cu închisoare, pentru a se asigura buna desfășurare a procesului penal, ori pentru a se împiedica sustragerea inculpatului de la judecată, se poate lua față de acesta una din măsurile preventive, lit. d) a acestui articol prevăzând arestarea preventivă.

Art. 148 alin. (1) C. proc. pen., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 356/06, prevede că măsura arestării inculpatului poate fi luata dacă sunt întrunite condițiile prev. de art. 143 si inculpatul a săvârșit o infracțiune pentru care legea prevede pedeapsa detențiunii pe viață sau pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani si există probe că lăsarea sa în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publica. Cu referire la motivele de recurs invocate, se reține că instanța de apel, la 25 martie 2010 a constatat că nu au intervenit împrejurări noi care să modifice temeiurile care au determinat inițial arestarea preventivă a inculpatului și chiar dacă hotărârea de condamnare a inculpatului pronunțată pe fond de Tribunalul Vaslui nu are caracter definitiv, ea este totuși de natură să justifice continuarea privării de libertate a acestuia, în condițiile art. 5 par. 1 lit. a) din C.E.D.O.

Astfel, se constată că inculpatul I.N. a fost condamnat, de Tribunalul Vaslui, la o pedeapsă de 5 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de viol , prev. de art. 197 alin. (1), (3) C. pen. cu aplic. art. 99 alin. (3) C. pen. Față de cele arătate, se constată că temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive a inculpatului nu s-au schimbat si impun în continuare privarea de libertate a acestuia, apreciind că lăsarea în libertate ar prezenta pericol concret pentru ordinea publică, de natură să aducă atingere desfășurării procesului penal, în raport de natura și gravitatea infracțiunii săvârșite, de modalitatea de săvârșire, de circumstanțele reale în care a fost produsă, de recrudescenta acestui gen de fapte, de starea de pericol și de urmările sociale produse prin însăși natura faptei.

Măsura arestării preventive se justifică în continuare, fără a încălca prezumția de nevinovăție de care se bucură inculpatul până la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, deoarece a fost luată pe baza presupunerii rezonabile, în sensul comiterii unei infracțiuni și nu tinde să reprezinte o executare anticipată a pedepsei, durata nedepășind, la acest moment procesual, caracterul rezonabil, având în vedere complexitatea cauzei si faptul că până în prezent a fost pronunțată o hotărâre în cauză. Nu în ultimul rând s-a avut în vedere vătămarea adusă relațiilor sociale, împrejurarea că partea vătămată era un copil în vârsta de aproape 11 ani, precum și limitele de pedeapsă prevăzute de lege, astfel că, instanța, constatând legală si temeinică măsura arestării preventive luata față de inculpatul I.N.

a dispus menținerea acesteia. Ca atare, încheierea pronunțată la 25 martie 2010 este legală. Pentru considerentele expuse, recursul declarat de inculpatul I.N. nefiind fondat, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va fi respins. În baza art. 192 C. proc. pen., inculpatul recurent va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul I.N. împotriva încheierii din 25 martie 2010 a Curții de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în dosarul nr. 02173/89/2009. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, azi 20 aprilie 2010.