ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2268/2010

Asupra recursului de

față;

În baza lucrărilor de

la dosar, constată următoarele:

A. Prin Încheierea din 18 mai 2010 a Curții

de Apel lași, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în Dosarul

nr. 05616/99/2009, în baza art. 300

2

și art. 160

b

alin.

(1) și (3) C. proc. pen., s-a constatat legalitatea și temeinicia măsurii

arestării preventive a inculpatului B.V. și s-a menținut în continuare această

măsură.

Instanța învestită cu

soluționarea apelului cauzei a reținut că se impune menținerea arestării

preventive luată față de inculpat, întrucât temeiurile care au determinat

această măsură nu s-au modificat iar lăsarea în libertate a acestora prezintă

pericol concret pentru ordinea publică, pericol ce rezultă din natura și

gravitatea faptelor; pe de altă parte, există motive verosimile în sensul că

inculpatul a săvârșit infracțiunea pentru care a fost trimis în judecată, fiind

respectată proporționalitatea dintre restrângerea dreptului la libertate și

scopul urmărit prin menținerea măsurii preventive.

În concret, instanța

de apel a reținut că pericolul concret pentru ordinea publică este evidențiat

de natura și gravitatea faptei presupus a fi săvârșită de inculpat iar

menținerea măsurii arestării preventive este impusă și de necesitatea de a se

asigura desfășurarea normală a procesului penal.

A mai reținut că

durata arestării preventive nu a depășit termenul rezonabil apreciat în funcție

de criteriile stabilite de jurisprudența europeană dar și internă, și, în plus,

s-a pronunțat o condamnare în fond a inculpatului.

B. Împotriva acestei

încheieri a declarat recurs inculpatul B.V., solicitând revocarea măsurii arestării

preventive și judecarea în stare de libertate deoarece nu există date certe că

lăsarea sa în libertate prezintă pericol pentru ordinea publică sau că poate

influența judecarea cauzei.

Examinând încheierea

atacată pe baza lucrărilor și materialului din dosarul cauzei, Înalta Curte de

Casație și Justiție constată că recursul este nefondat.

Inculpatul a fost

trimis în judecată, în stare de arest preventiv pentru săvârșirea infracțiunii

prev. de art. 20 rap. la art. 174 alin. (1), 175 alin. (1) lit. d) C. pen., cu

aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., reținându-se, în esență că, în data de 8 mai

2009, a lovit-o cu pumnii pe minora A.Ș.D. în vârstă de 1 an și 4 luni în zone

vitale și a aruncat-o pe un plan dur, provocându-i multiple leziuni traumatice

care au necesitat pentru vindecare 25 - 30 zile de îngrijiri medicale și pentru

care a fost condamnat în fond la o pedeapsă de 8 ani închisoare.

Înalta Curte constată

că, astfel cum în mod just a reținut și Curtea de Apel lași, temeiurile care au

determinat luarea și ulterior prelungirea măsurii arestării preventive a

inculpatului nu au încetat să existe. Față de gravitatea faptei și de

împrejurările în care a fost comisă, de importanța valorilor sociale lezate,

precum și impactul negativ pe care l-ar avea asupra colectivității lipsa unei

reacții ferme a autorităților judiciare față de persoanele care săvârșesc acest

gen de fapte, în mod corect, prima instanță a apreciat în mod corect că sunt

probe certe, fiind întrunite condițiile art. 148 lit. f) C. proc. pen., în

sensul că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă o amenințare efectivă

pentru ordinea publică iar temeiurile care au determinat această măsură nu s-au

modificat sau încetat.

Pe de altă parte,

este corectă și aprecierea instanței de fond în sensul că nu a fost depășită

durata rezonabilă a arestului preventiv, caracterul rezonabil al acestei măsuri

neputând fi evaluat în mod abstract, ci ținând cont de circumstanțele și

complexitatea cauzei. în cauză, recurentul-inculpat a fost arestat preventiv la

data de 11 mai 2009, astfel că durata detenției provizorii, de circa 1 an până

la acest moment, nu poate fi considerată ca depășind termenul rezonabil impus

de jurisprudența europeană și națională, având în vedere circumstanțele și

complexitatea cauzei.

În consecință, pentru

aceste considerente, recursul declarat de inculpat împotriva încheierii

pronunțată de Curtea de Apel lași urmează a fi respins ca nefondat, în temeiul

art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

Conform art. 192

alin. (2) C. proc. pen., recurentul-inculpat va fi obligat la plata

cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de inculpatul B.V. împotriva Încheierii de ședință

din data de 18 mai 2010 a Curții de Apel lași, secția penală și pentru cauze cu

minori, pronunțată în Dosarul nr. 05616/99/2009.

Obligă recurentul

inculpat la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat,

din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din

oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 9 iunie 2010.