ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2870/2009

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 58/P din 26 februarie 2009, pronunțată de Tribunalul Bihor, a fost respinsă cererea formulată de condamnatul K.L.A. privind rejudecarea pe fond a dosarului nr. 6015/2000 al Tribunalului Bihor, în care s-a pronunțat sentința penală nr. 68 din 23 februarie 2001. În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. condamnatul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat. Analizând actele și lucrările dosarului, instanța de fond a reținut că prin sentința penală nr. 68 din 23 februarie 2001, Tribunalul Bihor a dispus condamnarea inculpatului K.L.A. la o pedeapsă rezultantă de 4 ani închisoare, cu aplicarea art. 71 și art. 64 C. pen.

pentru săvârșirea infracțiunilor de complicitate la tâlhărie prev.de art.20 raportat la art. 211 alin. (2) lit. a), b), c) și e) C. pen. și fals material în înscrisuri oficiale prev. de art. 288 alin. (1) C. pen., fiind dedusă perioada arestului preventiv de la 5 mai 2000 până la 22 iunie 2000. Prin decizia penală nr. 97/A din 19 aprilie 2000 a Curții de Apel Oradea a fost respins ca nefondat apelul declarat împotriva hotărârii sus-arătate, iar prin decizia penală nr. 581 din 26 ianuarie 2005, pronunțată în dosarul nr. 3020/2003 Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul inculpatului și a schimbat încadrarea juridică în infracțiunea de complicitate la infracțiunea de tâlhărie prev. de art. 26 rap.

la art.211 alin. (2) lit. a), b), c) și e) C. pen., condamnându-l la o pedeapsă de 3 ani închisoare ce a fost contopită cu pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare pentru infracțiunea prev. de art. 288 alin. (1) C. pen., urmând ca acesta să execute pedeapsa de 3 ani închisoare. Împotriva acestei din urmă decizii penale, inculpatul a formulat contestație în anulare, care prin decizia penală nr. 2332 din 10 aprilie 2006, pronunțată în dosarul nr. 16549/1/2005 al Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost admisă, în final urmând ca inculpatul să execute pedeapsa de 3 ani închisoare. Întrucât inculpatul se sustrăgea de la executarea pedepsei, fiind plecat în Ungaria, pe data de 7 noiembrie 2007 a fost arestat în această țară și predat autorităților române pe data de 28 decembrie 2007, în baza mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 118, emis de Tribunalul Bihor.

Reținând faptul că așa cum recunoaște și contestatorul, acesta a fost prezent la termenele din 23 octombrie 2000 și 13 noiembrie 2000 în fața Tribunalului Bihor, dar și la termenul din 23 februarie 2001 când s-a pronunțat sentința penală nr. 68/001 de Tribunalul Bihor, instanța de fond a constatat că în cauză nu sunt aplicabile dispozițiile art. 522 1 alin. (1) C. proc. pen., nefiind vorba de o judecată în lipsă în sensul prevăzut de lege. Împotriva hotărârii instanței de fond prin care a fost respinsă cererea formulată de condamnatul K.L.A. privind rejudecarea pe fond a dosarului nr. 6015/2000 al Tribunalului Bihor în care s-a pronunțat sentința penală nr. 68 din 23 februarie 2001, acesta a declarat apel, solicitând, prin intermediul apărătorului ales, desființarea sentinței atacată și trimiterea cauzei la Tribunalul Bihor pentru rejudecare, apreciind că sunt îndeplinite condițiile art. 522 1 C. proc.

pen. În motivarea apelului său, condamnatul a arătat că din considerentele sentinței apelate nu rezultă condițiile sau motivele pentru care a fost respinsă cererea sa. Prin decizia penală nr. 51/A din 21 mai 2009, pronunțată în dosarul nr. 4418/111/2008 Curtea de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori, a respins, ca nefondat, apelul declarat de condamnatul K.L.A., obligându-l pe acesta la plata cheltuielilor judiciare către stat. Nemulțumit de decizia instanței de apel, condamnatul a atacat-o cu recurs solicitând, prin apărătorul ales, casarea hotărârilor pronunțate în cauză și trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanță, susținând că atât instanța de fond cât și cea de apel s-au pronunțat numai cu privire la admisibilitatea în principiu a cererii formulate și nu au procedat la soluționarea pe fond a acesteia, conform dispozițiilor art. 405-408 C. proc.

pen. Înalta Curte, examinând motivele de recurs invocate cât și din oficiu ambele hotărâri conform prevederilor art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., combinat cu art. 385 6 alin. (1) și art. 385 7 alin. (1) C. proc. pen., constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare. Potrivit dispozițiilor cuprinse în art. 522 1 alin. (1) C. proc. pen., în cazul în care se cere extrădarea unei persoane judecate și condamnate în lipsă, cauza va putea fi rejudecată de către instanța care a judecat în primă instanță, la cererea condamnatului. Înalta Curte constată că în mod legal instanțele au respins cererea de rejudecare a cauzei formulată de condamnat, întrucât acesta nu a fost judecat și condamnat în lipsă, condiție cerută de textul de lege arătat mai sus pentru a se dispune rejudecarea cauzei.

În interpretarea corectă a condiției existenței „unei persoane judecată și condamnată în lipsă”, cuprinsă în art. 522 1 C. proc. pen. trebuie avute în vedere și prevederile art. 365 alin. (1) C. proc. pen., referitoare la apelul peste termen, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 356/2006, apel care poate fi declarat de partea care a lipsit atât la toate termenele de judecată cât și la pronunțare. Din examinarea lucrărilor dosarului nr. 6015/2000 al Tribunalului Bihor se constată, astfel cum, în mod corect, au reținut și instanțele anterioare că inculpatul K.L.A. a fost prezent la termenele din 23 octombrie 2000 și 13 noiembrie 2000 (la acest termen a și fost ascultat), în fața primei instanțe, fiind asistat de apărător ales, dar și la dezbaterile care au avut loc pe data de 23 februarie 2001, când, de asemenea, a fost asistat de apărător ales.

Inculpatul a luat cunoștință de condamnare și a declarat apel și ulterior recurs semnând personal declarația de recurs (a se vedea fila 2 din dosarul nr. 3020/2003 al ÎCCJ). Așa fiind, nu se poate accepta susținerea condamnatului că este o persoană judecată și condamnată în lipsă, deoarece a fost prezent la judecata în primă instanță, iar plecarea sa în străinătate ulterior condamnării nu are nicio relevanță, condamnatul neputând să invoce propria culpă în favoarea sa în cererea de rejudecare a cauzei. Înalta Curte constată că instanțele au interpretat corect prevederile art. 522 1 C. proc. pen., stabilind că recurentul condamnat nu a fost judecat și condamnat în lipsă, și nu poate beneficia de dispozițiile menționate privind rejudecarea cauzei și că dispozițiile art. 385 9 alin. (1) pct. 10 C. proc.

pen. nu sunt incidente în cauză. Pentru aceste considerente, în temeiul art. 385 15 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul condamnat. Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., acesta va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnatul K.L.A. împotriva deciziei penale nr. 51/A din 21 mai 2009 a Curții de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori. Obligă recurentul condamnat la plata sumei de 350 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu , până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești. Onorariul interpretului de limba maghiară pentru recurentul condamnat, se va plăti din fondul Înaltei Curți de Casație și Justiție. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 31 august 2009.