ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2870/2009

Asupra

recursului de față;

În

baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin

sentința penală nr. 58/P din 26 februarie 2009, pronunțată de Tribunalul Bihor,

a fost respinsă cererea formulată de condamnatul K.L.A. privind rejudecarea pe

fond a dosarului nr. 6015/2000 al Tribunalului Bihor, în care s-a pronunțat

sentința penală nr. 68 din 23 februarie 2001.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

condamnatul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Analizând actele și lucrările dosarului,

instanța de fond a reținut că prin sentința penală nr. 68 din 23 februarie 2001,

Tribunalul Bihor a dispus condamnarea inculpatului K.L.A. la o pedeapsă

rezultantă de 4 ani închisoare, cu aplicarea art. 71 și art. 64 C. pen. pentru

săvârșirea infracțiunilor de complicitate la tâlhărie prev.de art.20 raportat

la art. 211 alin. (2) lit. a), b), c) și e) C. pen. și fals material în

înscrisuri oficiale prev. de art. 288 alin. (1) C. pen., fiind dedusă perioada

arestului preventiv de la 5 mai 2000 până la 22 iunie 2000.

Prin decizia penală nr. 97/A din 19

aprilie 2000 a Curții de Apel Oradea a fost respins ca nefondat apelul declarat

împotriva hotărârii sus-arătate, iar prin decizia penală nr. 581 din 26

ianuarie 2005, pronunțată în dosarul nr. 3020/2003 Înalta Curte de Casație și

Justiție a admis recursul inculpatului și a schimbat încadrarea juridică în

infracțiunea de complicitate la infracțiunea de tâlhărie prev. de art. 26 rap. la

art.211 alin. (2) lit. a), b), c) și e) C. pen., condamnându-l la o pedeapsă de

3 ani închisoare ce a fost contopită cu pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare

pentru infracțiunea prev. de art. 288 alin. (1) C. pen., urmând ca acesta să

execute pedeapsa de 3 ani închisoare.

Împotriva acestei din urmă decizii

penale, inculpatul a formulat contestație în anulare, care prin decizia penală

nr. 2332 din 10 aprilie 2006, pronunțată în dosarul nr. 16549/1/2005 al Înaltei

Curți de Casație și Justiție a fost admisă, în final urmând ca inculpatul să

execute pedeapsa de 3 ani închisoare.

Întrucât inculpatul se sustrăgea de la

executarea pedepsei, fiind plecat în Ungaria, pe data de 7 noiembrie 2007 a

fost arestat în această țară și predat autorităților române pe data de 28

decembrie 2007, în baza mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 118,

emis de Tribunalul Bihor.

Reținând faptul că așa cum recunoaște și

contestatorul, acesta a fost prezent la termenele din 23 octombrie 2000 și 13

noiembrie 2000 în fața Tribunalului Bihor, dar și la termenul din 23 februarie

2001 când s-a pronunțat sentința penală nr. 68/001 de Tribunalul Bihor,

instanța de fond a constatat că în cauză nu sunt aplicabile dispozițiile art. 522

1

alin. (1) C. proc. pen., nefiind vorba de o judecată în lipsă în sensul

prevăzut de lege.

Împotriva hotărârii instanței de fond

prin care a fost respinsă cererea formulată de condamnatul K.L.A. privind

rejudecarea pe fond a dosarului nr. 6015/2000 al Tribunalului Bihor în care s-a

pronunțat sentința penală nr. 68 din 23 februarie 2001, acesta a declarat apel,

solicitând, prin intermediul apărătorului ales, desființarea sentinței atacată

și trimiterea cauzei la Tribunalul Bihor pentru rejudecare, apreciind că sunt

îndeplinite condițiile art. 522

1

C. proc. pen. În motivarea apelului

său, condamnatul a arătat că din considerentele sentinței apelate nu rezultă

condițiile sau motivele pentru care a fost respinsă cererea sa.

Prin decizia penală nr. 51/A din 21 mai

2009, pronunțată în dosarul nr. 4418/111/2008 Curtea de Apel Oradea, secția

penală și pentru cauze cu minori, a respins, ca nefondat, apelul declarat de

condamnatul K.L.A., obligându-l pe acesta la plata cheltuielilor judiciare

către stat.

Nemulțumit de decizia instanței de apel,

condamnatul a atacat-o cu recurs solicitând, prin apărătorul ales, casarea

hotărârilor pronunțate în cauză și trimiterea cauzei spre rejudecare la prima

instanță, susținând că atât instanța de fond cât și cea de apel s-au pronunțat

numai cu privire la admisibilitatea în principiu a cererii formulate și nu au

procedat la soluționarea pe fond a acesteia, conform dispozițiilor art. 405-408

C. proc. pen.

Înalta Curte, examinând motivele de

recurs invocate cât și din oficiu ambele hotărâri conform prevederilor art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., combinat cu art. 385

6

alin. (1) și art. 385

7

alin. (1) C. proc. pen., constată că recursul este nefondat, pentru

considerentele ce vor fi arătate în continuare.

Potrivit dispozițiilor cuprinse în art. 522

1

alin. (1) C. proc. pen., în cazul în care se cere extrădarea unei persoane

judecate și condamnate în lipsă, cauza va putea fi rejudecată de către instanța

care a judecat în primă instanță, la cererea condamnatului.

Înalta Curte constată că în mod legal

instanțele au respins cererea de rejudecare a cauzei formulată de condamnat,

întrucât acesta nu a fost judecat și condamnat în lipsă, condiție cerută de

textul de lege arătat mai sus pentru a se dispune rejudecarea cauzei.

În interpretarea corectă a condiției

existenței „unei persoane judecată și condamnată în lipsă”, cuprinsă în art. 522

1

C. proc. pen. trebuie avute în vedere și prevederile art. 365 alin. (1) C.

proc. pen., referitoare la apelul peste termen, astfel cum au fost modificate

prin Legea nr. 356/2006, apel care poate fi declarat de partea care a lipsit

atât la toate termenele de judecată cât și la pronunțare.

Din examinarea lucrărilor dosarului nr. 6015/2000

al Tribunalului Bihor se constată, astfel cum, în mod corect, au reținut și

instanțele anterioare că inculpatul K.L.A. a fost prezent la termenele din 23

octombrie 2000 și 13 noiembrie 2000 (la acest termen a și fost ascultat), în

fața primei instanțe, fiind asistat de apărător ales, dar și la dezbaterile

care au avut loc pe data de 23 februarie 2001, când, de asemenea, a fost

asistat de apărător ales.

Inculpatul a luat cunoștință de

condamnare și a declarat apel și ulterior recurs semnând personal declarația de

recurs (a se vedea fila 2 din dosarul nr. 3020/2003 al ÎCCJ).

Așa fiind, nu se poate accepta susținerea

condamnatului că este o persoană judecată și condamnată în lipsă, deoarece a

fost prezent la judecata în primă instanță, iar plecarea sa în străinătate

ulterior condamnării nu are nicio relevanță, condamnatul neputând să invoce

propria culpă în favoarea sa în cererea de rejudecare a cauzei.

Înalta Curte constată că instanțele au

interpretat corect prevederile art. 522

1

C. proc. pen., stabilind că

recurentul condamnat nu a fost judecat și condamnat în lipsă, și nu poate

beneficia de dispozițiile menționate privind rejudecarea cauzei și că

dispozițiile art. 385

9

alin. (1) pct. 10 C. proc. pen. nu sunt

incidente în cauză.

Pentru aceste considerente, în temeiul

art. 385

15

alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge ca

nefondat recursul declarat de recurentul condamnat.

Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen.,

acesta va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat

de condamnatul K.L.A. împotriva deciziei penale nr. 51/A din 21 mai 2009 a

Curții de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori.

Obligă recurentul condamnat la plata

sumei de 350 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de

50 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu , până la

prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiției

și Libertăților Cetățenești.

Onorariul interpretului de limba

maghiară pentru recurentul condamnat, se va plăti din fondul Înaltei Curți de

Casație și Justiție.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi

31 august 2009.